ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
MIORIŢA
- aprecieri critice -
Vasile Alecsandri, Românii si poezia lor:
Aceasta balada ("Miorita"), al carui subiect e foarte simplu, începe cu doua veritabile versuri ce sunt totodata si o minunata icoana poetica si o dovada de dreapta pretuire ce poporul stie a face de frumusetile tarii sale:
"Pe-un picior de plai,
Pe-o gura de rai."
Ovid Densusianu, Vieata pastoreasca în poezia noastra populara:
Odinioara muntii nostri trebuie sa fi rasunat des de un cântec vorbind despre moartea unui p&# 12412q1624m 259;curar; astazi acest cântec, al "Ciobanasului", se aude numai prin câteva locuri, dar în versurile duioase si cu împletiri de minunate imagini a pastrat toata poezia lui primitiva, care în câteva cuvinte numai exprima bogatiile de simtire si ne duce spre o viziune mareata când o ascultam, spunându-ne:
"- Foaie verde de trei flori,
Ciobanas de la miori,
Un' ti-a fost moartea sa mori?
- Sus în vârful muntelui
În bataia vântului
La cetina bradului. "
Ideea mortii e încadrata aici în tristetea, dar si în mândria oarecum pe care le simte padtorul traind în singuratatea muntilor.
Ceea ce era redat în "Ciobanasul" mai domol, în versuri de însirare lina, apare în "Miorita" cu misari de ritm repezi, cu cadentari sacadate, în versuri cum le întâlnim si alteori în poezia populara, asa ca, în ceea ce priveste forma, aceste doua poezii ne arata, fiecare în felul ei, ce efecte de armonie, cu câta muzicalitate au putut fi realizate în graiul poporului nostru. "Miorita", însa, fata de cealalta poezie, are superioritatea de a ne duce spre o inspiratie mai bogata, mai complexa, de a cuprinde motive de o varietate care nu a împiedicat prezentarea lor în linii limpezi si cu o impresionanta condensare. De alta parte, cu toate ca, asa cum a ajuns pâna la noi, cuprinde multe elemente lirice - am putea chiar spune ca ele predomina -, "Miorita" se razima pe un fond epic care, si când nu reiese direct, se prelungeste în ecouri usor de recunoscut si dându-i în totul o desfasurare de vigoare si maiestate.
Nichita Stanescu, Miorita, în Cartea de recitire:
Fara "Miorita" noi n-am fi fost niciodata poeti. Ne-ar fi lipsit aceasta dimensiune fundamentala. "Miorita" este scoala tristetii nationale. Matricea. Matca. Regina. Sunetul ei e sunetul tâtei alaptând; veghea ei este veghea celui care-si apara plodul.
"Miorita" nu este un cântec de pierdere. Cine pierde asa cum a pierdut ciobanul "Mioritei" este înstapânit în sufletul pamântului. Da, în sufletul pamântului, pentru ca noi toti ne-am nascut pe pamânt. Pentru ca pamântul este carnea stramosilor nostri si carnea pomilor nostri. Asa este: pom si om. În limba noastra diferenta dintre pom si om este diferenta dintre o consoana si o vocala.
D. Caracostea, O fresca folclorica:
Aceasta idee a pasivitatii, a afatalismului, a linistii în fata mortii revine necontenit în exegeza baladei si în generatiile folclorice de tot felul. Pâna în zilele noastre este un loc comun pentru toti câti vor sa ne caracterizeze.
Dar ansamblul literaturii noastre poporane, atât cel epic cât si cel liric, arata ca este mult mai mult decât o exagerare, o dezumanizare sa admiti, ca produs al factorilor istorici sau ca reflex al caracterului etnic, un fatalism care merge pâna la primirea mortii, fara a reactiona. De la caracterul de jale propriu liricei noastre pâna la presupusul pasivism din "Miorita" este drum lung. Este drept ca credinta în soarta, în "ce ti-e scris", este o trasatura caracteristica a poporului nostru. Dar la fel si a altor popoare. De alta parte, întreg mediul epicei noastre poporane arata ca aceasta credinta nu smulge din suflet resortul adânc omenesc de a reactiona acolo unde, ca în situatia din "Miorita", lucrul ar fi posibil.
Treptat, parerea despre fatalismul ciobanului a devenit dogma. De aici, prilej pentru unii de filozofare si de retorism, pentru altii îndemn de a banui autenticitatea textului. Ar fi un caz unic în istoria literaturilor - au afirmat acestia din urma - , ca eroul sa auda de complot si sa-si faca testamentul, resemnându-se fara sa ia nici o masura de aparare.
Rezulta ca explicarile de psihologie etnica în felul celor amintite nu sunt îndestulatoare. Avem la cei care subliniaza fatalismul din "Miorita" o falsa întelegere a semnificatiei. Optica justa, neputând fi data nici prin jocul firestilor resorturi sufletesti, nici prin împrejurari proprii acestui neam, ramâne sa fie dobândita din însasi structura estetica a baladei, confirmata prin istoria ei.
De altminteri, presupusa liniste în fata mortii, în care atâtia va d o trasatura etnica româneasca, este dezmintita comparativ de o simpla observatie: este suficient ca cineva sa asiste la o înmormântare apuseana, pentru ca sa-si dea seama ca acolo linistea în fata inevitabilului este mai mare decât ce vedem la noi.
Mircea Muthu , Cântecul lui Leonardo
"Soarele si luna
Mi-au tinut cununa.
Am avut nuntasi
Brazi si paltinasi,
Preoti, muntii mari.
Pasari lautari,
Pasarele mii,
si stele faclii. "
Iara natura întreaga prefacuta în "biserica". Moartea ca act sacramental si natura ca biserica sunt doua grave si esentiale viziuni de transfigurare ortodoxa a realitatii [...]. "Miorita" e cea mai raspândita poezie populara a noastra. Un folclorist a numarat peste doua sute de variante; motivul e endemic în toate provinciile. Potenta sofianica a contaminat spontaneitatea creatoare a poporului nostru. Potenta sofianica nu trebuie cautata deci numai în credintele sau în arta religioasa. Ea este desigur mult mai cuprinzatoare decât credintele dogmatic fixate si decât viata religioasa propriu-zisa. Sofianicul consituie o determinanta stilistica, cea mai caracteristica, a vietii spirituale ortodoxe. Iar dincolo de dogma, de ritual si de arta religioasa, "sofianicul" este o determinanta ipostatica de mari posibilitati creatoare înca, a spiritualitatii populare din estul si sud-estul european.
Livius Ciocârlie
|
