MIREASA, CUNUNA TA

MIREASA, CUNUNA TA

MOTO

"Mireasa, de buna seama,

Dai cununa pe-o naframa.

Dar naframa-i tare grea,

Toate grijile-s in ea."

(Titiana Mihali - "Mireasa, cununa ta" - cantec popular)

In Bucurestii veacului XIX intaietatea in societate o aveau familiile instarite car 424f54e e se trageau din vechii voievozi sau din boieri de curte ai acestora.

Familia Hasdeu nu facea nici ea abstractie, tragandu-se din domnitorul Moldovei, Stefan Petriceicu. Bogdan Petriceicu-Hasdeu era un savant renumit, atat in tara, cat si in strainatate.

Iulia Hasdeu, fiica lui Bogdan, nu vroia nici in ruptul capului sa respecte aceste realitati, pe cat de meschine, pe atat de decadente. Ea a luptat cu darzenie in scurta ei viata pentru a dovedi tuturor ca talentul si pasiunea pot birui emblema nobiliara, ca idealul poate invinge destinul.

Pornita la drum cu sufletul imbibat de dragostea netarmurita pentru dulcele si chinuitorul A STI, Iulia a renuntat la cununa stralucitoare a descendentei de vita nobila pentru naframa simpla si plina de griji a izbandirii prin fortele proprii.

Alimentata si de vorbele nesocotite ale unor lepadaturi din presa bucuresteana, care voind sa il loveasca pe Hasdeu au pus reusitele de inceput ale copilei pe seama influentei tatalui, ambitia Iuliei a fost cu atat mai mare cu cat la Paris putea dovedi contrariul. Si lucrurile au stat chiar asa.

Succesele pariziene nu s-au lasat prea mult asteptate. Iulia si-a uimit inca de la inceput profesorii de la liceul Sevigne prin claritatea neasteptata a gandirii la o varsta atat de frageda.

Iulia isi continua la Paris creatiile literare incepute la Bucuresti. Influentele clasicilor francezi, in special a lui Victor Hugo, ii dau mai multa profunzime. In paralel ia lectii de canto, avand o superba voce de soprana dramatica, cu tenorul Lawers Incepe sa picteze in atelierul cunoscutului pictor parizian Diogene Maillart, pentru ca geniul nu se multumeste numai cu lira poeziei, declamatia lirica si penelul pastelat fiindu-i la fel de placute.

Iulia zboara ca o pasare maiastra spre sfere din ce in ce mai inalte. Pare ca nimeni si nimic nu o poate opri.

Si totusi, din cand in cand, o tuse seaca ii produce discomfort. Siropurile si potiunile rezolva pentru moment problema.

Bacalaureatul e trecut cu brio. Sorbona apare ca o noua minune pentru Iulia. Emille Boutroux si ceilalti profesori asculta cu placere prezentarile lucrarilor de seminar. Colegii sunt fascinati de romanca. Maiastra zboara, zboara, zboara.

Condeiul ia pe rand infatisarea Denisei, Elizei, a lui Louis, a Sandei. Incep sa rasara mugurii de aprilie. Propunerea de colaborare la realizarea unuei editii Moliere pentru copii vine ca o consecinta fireasca.

In sufletul Iuliei se naste o dorinta noua, provocare pe care geniul nu avea cum sa o refuze: licenta si doctoratul in litere si filozofie. Prima femeie doctor in litere la Sorbona. Suna inaltator, nu-i asa? Dar.

Tusea reapare. De data aceasta nu mai e seaca, ci insotita din ce in ce mai des de sangerari. Destinul Iuliei pare pecetluit.

Insa, desi pieptul ii e din ce in ce mai greu, maiastra nu isi intrerupe zborul. Ceva o atrage sus, in inaltimile unde numai geniul poate urca. Nu vrea sa renunte tocmai acum cand este atat de aproape.

Zborul este cu fiecare moment tot mai dureros, dar maiastra nu se lasa. Cu ultimele puteri, cu cea din urma picatura de energie.

Si, dintr-o data, zborul devine lin si dulce ca o adiere de zefir. Cerul se lumineaza. Maiastra a devenit inger. S-a reintors in imparatia cerurilor.

Naframa s-a transformat in cununa de aur. Cununa ta, zana a copilariei, printesa a poeziei, zeita a sufletului.

Cununa ta, mireasa a idealului!