-prezentarea de text-
Problema ridicata de Daniel Barbu in eseu: Ce este modernizarea?
Un raspuns incearca sa ni-l ofere Daniel Barbu in eseul cu acelasi nume din volumul " Sapte teme de p 24224c214y olitica romaneasca".
Etapa istorica definita prin procesele de transformare din cadrul tuturor compartimentelor unui stat, societate, modernizarea in Romania fiind "constanta" cu toate ca datorita unor diferiti factori a fost mai mult sau mai putin amanata.
Autorul considera ca modernizarea reprezinta pasii spre viitor, un viitor al progresului si al dezvoltarii.Parcurgerea acestor pasi realizandu-se printr-o schimbare de "atitudine, gesturi,practici" la nivelul individului si economie, politica, cultura la nivelul societatii.
Totusi, sa aiba modernizarea doua fete asa cum afirma autorul? Nu ar trebuie ca modernizarea sa cuprinda cu totul o societate ca sa-si atinga scopul si sa-si implineasca sensul?
Sa fie cele doua-modul de viata si politica?
Daniel Barbu considera ca "cele doua clipuri" se afla intr-un raport de discontinuitate, aspectul politic fiind tradus ca o "ambitie de fond a prezentului si de anticipare a viitorului", ce cauta sa-si justifice existenta facand apel la trecut si determina " un viitor finalmente abandonat".
Daca politicul roman reprezinta "forma unei anticipari a trecutului", atunci de ce mai exista?
Insa, punctul de vedere potrivit caruia la un moment dat, "in zorii varstei democratice, romanii s-au trezit despuiati de istorie" si "au purces" in a o gasi, poate fi adevarat.
Dar viitorul nu trebuie privit in "termeni de intoarcere la trecut" in nici un caz .Acesta trebuie sa fie "o dezvoltare, o noutate".Cu toate acestea "intelectualii romani" datorita domniilor fanariote si dominatiei austriece din "tarile romane" au fost obligati sa ia in vedere trecutul, inainte de a se gandi la viitor.
In Romania a fost necesara o "redistribuire a valorilor", "marturie" adusa in secolul al 19-lea de consulul Belgiei in Romania.
Acesta intocmeste o serie de discrepante intre "oameni ai Vechiului Regim si oameni noi".Cei dintai, reprezentanti ai trecutului sunt servili, temperati si omenosi, indulgenti. "Noua generatie" scoate in evidenta indivizi cu caractere complexe, sceptici, in afara religiei, fapt ce le determina "moravurile relaxate".
Protejati, insa doar prin vorbe, conationalii sunt inteligenti -"inteleg usor, au un spirit fin", guralivi -"exista la romani mai multi doctori in drept decat la oricare alt popor din Europa".
Au o imaginatie bogata, "vie si mobila", fara a fi razbunatori, "dupa cum nu sunt nici recunoscatori".
Se lasa impresionati facil, insa la fel de usor totul.
"Elita intelectuala romaneasca", prin vocatie si formatie este plasata in "experienta viitorului"si doar "o angajare in inventarea viitorului";Concepe "modernitatea ca pe o putere asupra cuvantului".
Modernizarea romaneasca n-a cuprins si o organizare rationala a politicului si nici producerea viitorului;modernitatea fiind "o cultura cu prezent pe valurile istoriei".
Avand o baza lipsita de orice "traditie religioasa", dominata de efemeritate si inconsecventa, "intelectualii romani"constituie un produs al "privilegiilor de origine medievala".
Daniel Barbu defineste istoria ca "o memorie erudita a oamenilor si faptelor", iar evocarea sa in cadrul modernizarii elitelor determina nasterea politicului.
Modernizarea statului roman ar presupune conform opiniei lui Barbu existenta unui sistem demn, populat de indivizi ce au conceptii liberale si in care sa domneasca libertatea?
Societatea politica s-a cladit pe "nevoia de dreptate", nevoie infaptuita prin "istorie colectiva", ce a capatat aspectul unei revendicari.
Alegerile membrilor Vechiului Regim nu erau proprii, deoarece faceau parte din mediul rural in proportie de 80% si nu isi cunosteau in totalitate alternativele.In societate romaneasca valorile fundamentale preluate de la francezi sunt presarate de carente, la romani ajungand in loc de "fraternitate,libertate,egalitate", doar fraternitatea si dreptatea, cea din urma nici macar ea deplina.
Autorul introduce si un citat din "crezul" lui Nicolae Balcescu prin care acesta ii aduce elogii Mantuitorului prin faptul ca a aratat oamenilor "legea morala, legea dreptatii", in acelasi timp evidentiind modalitatile prin care va fi posibila "implinirea menirii morale:prin "cuvant, idee, prin lucrare si jertfa a individului, familiei, patriei, omenirii si viitorului".Stiinta pe parcursul trecerii secolelor a inceput sa "zdrobeasca lumea veche" in cautarea "dreptatii si a fratiei", dreptatea si iubirea intre semeni, "frati", reprezentand "ordinea divina".
Pentru infaptuirea "ordinii absolute", in democratia romaneasca individul este "jertfit" in favoarea familiei, tarii si umanitatii, punandu-se accent pe existenta mai mult a unor drepturi colective, sociale in locul celor individuale.
Dreptatea, in cadrul Statului modern roman a devenit un privilegiu, "o functie regaliana", dizolvata in sistemul de drept, pierzandu-si caracterul initial de "echilibru" interpersonal sau intre grupuri sociale.Acesta devine atributia numai si numai a statului, doar acesta are dreptul sa o implineasca.
Continuand, Daniel Barbu divizeaza modul prin care se imparte puterea in Romania .
Puterea este detinuta de cei care dispun de pamanturi, latifundiarii, in cercul traditiilor, obiceiurilor, mentinand constant viu un caracter medieval si de intelectualii din zona urbana, ce cunosc legile si "vointa statului".
Statul roman, mai exact statul modern are ca singur scop detinerea unor cetateni supusi, nu si liberi si "mandrii de libertatea lor".
In cadrul statului roman dupa 1866, conducerea era asigurata de liberali, care "imbracand forma dreptului pozitiv" sub amprenta modernitatii au reusit sa-si "ascunda mecanismele si identitatea".
Oare asta inseamna statul si instrumentele sale -oamenii politici?
Fals si tainuirea adevarului fata de popor, "economie de valori"?
Raspunsul sigur la aceasta intrebare ni-l ofera concret si criticul Titu Maiorescu, "vitiul radical in cultura noastra este neadevarul, in aspirari, in politic, in toate formele de manifestare a spiriutului public".
Romania a imprumutat "forme fara fond", fapt ce nu ar fi unul devastator daca romanii ar fi stiut sa adapteze aceste forme, acest "lustru dinafara" la fondul autohton, la "fundamentele istorice mai adanci".Daca aceasta imbinare a importurilor cu radacinile poporului roman ar fi existat, atunci s-ar fi putut "fabrica" intr-adevar "un stat roman modern".
Insa conducerea romaniilor, liberalii, nu doreau decat sa detina puterea si sa "culeaga roadele" procesului de modernizare nu si sa ajute tara pentru a se moderniza, sa o scoata din "barbaria orientala".
Textul ne ofera o subtila adversitate a lui Daniel Barbu fata de Titu Maiorescu, autorul afirmand ca Maiorescu doar "neaga eficacitatea productiva a formelor" si nu propune solutii pentru "continut" , "fond", critica sa axandu-se doar pe denigrarea liberalilor.
Concluzionand, Daniel Barbu afirma ca societatea romaneaca a fost dominata de Statul liberal, iar intelectualii constituiau un "dispozitiv de putere in cult".Acestia din urma au reprezentat singura categorie care a putut critica "politicul romanesc", care sub marca unui "ansamblu de valori" al adevarului au reusit sa se opuna diplomatiei si sa expuna "dorintele si insatisfactiile societatii".
Daniel Barbu a reusit sa-si exprime convingerile in asa fel incat oricare roman ce cunoaste cat de cat sistemul politic romanesc si ceea ce-l inconjoara si le-ar putea insusi.
|
