August 1882
Mai fata nebuna si dragalasa,
si zi e pozitiv ca eu te-nsel, ca te uit, ca-mi esti draga numai pe cât te vad cu ochii? Mânca-ti-as ochii tai cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu stiu nici ce sa-ncep, nici ce sa fac de dragul tau. Dar zi si tu - ce e de facut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevarat animal, bolnav si descurajat - cum sa vin la tine, pe cine sa las în loc?
tu ma sfatuiesti sa petrec, sa ma folosesc de tinerete si alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citesti în romanuri. Viata mea esti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine macar sa petrec când sunt fara tine. Nimeni nu ma vede nicairi, duc o viata monotona de pe-o zi pe alta. Singur, fara prieteni si fara cunoscuti, si tu zici sa petrec, ca si când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufleteasca în care sunt.
Tu zici ca presimti nenorociri. Nu mai presimti, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este ca suferi de superexcitatie nervoasa, care va înceta când vom fi împreuna si vom fi împreuna. Ce dracu! Odata trebuie sa se schimbe în bine mizeria actuala, odata trebuie sa ne regasim pentru toata viata ca sa nu ne mai despartim nici odinioara. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranta departata; e ceva aievea, e o simtire hotarâta si de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu stii fara bine ca sunt statornic, chiar încapatânat, si poate daca n-as fi asa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-as iubi cu atâta nestramutare, precum te iubesc.
E prea adevarat ceea ce-mi scrii, ca oamenii sunt mai îngaduitori cu viciile celor bogati decât cu patimele adevarate ale omului sarac. Dar asa e lumea, asa a fost totdeuna. Cu toate acestea, daca lumea e nedreapta, natura nu e tot astfel. O singura clipa din viata a doi nenorociti ca noi, o clipa de uitare de sine si de betie plateste mai multe decât viata întreaga a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuta, ca urâta sa fii, oricum ai fi, tot draga ai sa-mi ramâi si nici nu se poate altfel - caci tu esti cel dintâi amor al meu si vei fi unicul si cel din urma. Daca aceasta poate fi o mângâiere pentru singuratatea ta, o mângaere e drept ca desarta si goala, daca te poate mângâia juramântul meu sfânt ca nu iubesc si nu voi iubi niciodata pe nimeni afara de tine, daca te poate mângâia marturisirea ca neagra mi-e ziua în care nu te vad, si pustie viata fara de tine, atunci crede-le, caci adevarate sunt si mângâie-te macar cât de putin.
Îti sarut picioarele tale, copilul meu cel dulce, si te rog, te rog mult sa te linistesti, sa crezi în statornicia si în iubirea mea si sa speri, daca poti spera. Daca am avea religie, noi doi, am crede ca Dumnezeu nu va lasa nerasplatit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi însine putem crede si pe noi însine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine si nu vei fi amagita, afara doar dac-oi muri. Te sarut si te rog, linisteste-te, caci starea ta ma doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tau
Emin
|
