Romanul MARA aparut mai intai in revista
VATRA in anul 1894 a fost apoi publicat în volum (1906), romanul Mara a
cunoscut trei editii în timpul vietii autorului,fiind tradus si în numeroase
limbi straine. Interesul pentru roman a crescut de la o editie la
alta.Paralel,critica si istoriografia literara si-au îmbo 16216l1113q gatit,adâncit si,nu de
putine ori,si-au revizuit judecatile de valoare asupra romanului.
Prin elementul social si îndeosebi cel etnografic - lumea târgului
transilvanean,viata breslelor,obiceiurile la culesul viilor în Podgoria
Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea realista a societatii transilvane de
la jumatatea sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara" capata si istoricitate,cu toate
ca nu este un roman istoric.
-- Subiectul romanului . Romanul urmareste
destinul Marei, precupeata de la Radna, si al copiilor ei,
Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre vârsta adulta.
Desi vaduva, eroina reuseste, datorita spiritului
ei întreprinzator, sa duca o viata prospera,
mascata de zgârcenia si de permanentele ei vaicareli.
Persidei îi asigura, cu minimum de efort financiar, o buna educatie
la calugarite, iar pe Trica îl da ucenic la un
cojocar. Romanul consacra un spatiu extins vietii sentimentale a
tinerei Persida, care, iubita de teologul Codreanu si de fiul unui macelar
bogat, Natl, îl alege pe acesta din urma. Dupa un îndelungat
proces de precizare si cristalizare a sentimentului care îi uneste,
Persida si Natl sunt cununati pe ascuns de generosul Codreanu si
pleaca la Viena, nevoiti sa-si paraseasca
locurile natale, unde unirea a doi tineri de nationalitati
diferite întâmpina opozitia unui mediu dominat de prejudecati
si, în primul rând, a parintilor. Greutatile cu care
se confrunta si dupa întoarcerea de la Viena, precum si
evolutia divergenta a caracterelor lor înaspresc relatiile
dintre cei doi soti. Situatia se îmbunatateste
relativ o data cu nasterea copilului, când Mara si Hubar
accepta în sfârsit casatoria încheiata fara
voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în privinta
religiei în care sa fie botezat copilul. Când acest conflict se apjaneaza,
romanul se încheie, brusc si brutal, cu uciderea batrânului Hubar
de catre fiul sau natural, dementul Bandi.
-- Personajele.Desi personajul Mara ocupa în carte un
spatiu mai putin extins decât fiica ei, Persida, totusi figura
precupetei din Radna domina întregul roman prin forta ei, prin
pregnanta trasaturilor si prin complexitate. Mara este un
personaj la care se raporteaza si celelalte si care, prin
ponderea lui, reprezinta un factor de echilibru. însusi portretul ei
fizic sugereaza masivitate, stabilitate:
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti
de soare, de ploi si de vânt, Mara sta ziua toata sub satra,
în dosul mesei pline de poame si de turta dulce".
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni: pentru copiii sai si
pentru agonisirea de bani. Daca, în cazul personajului Ghita din
nuvela Moara cu Noroc, dragostea fata de familie si
patima înavutirii, dobândita mai recent, îi scindau personalitatea
într-un mod dramatic, cele doua sentimente nu intra în conflict
atunci când este vorba de Mara. Inventiva, aceasta gaseste
totdeauna modalitatea de a-si realiza planurile în ceea ce-i priveste
pe copii cu cât mai putina cheltuiala, determinând-o pe maica
Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis, iar pe cojocarul Bocioaca
sa plateasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica
pentru echilibrul afectiv al Marei între dragostea pentru copii si iubirea
de bani este existenta celor trei ciorapi în care eroina îsi pastreaza
economiile: "unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare,
altul pentru Persida si al treilea pentru Trica". Când trebuie sa
faca o investitie mai importanta, cum este aceea pentru arendarea
podului de peste Mures, Mara ia bani din ciorapul destinat Persidei,
ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile care
însotesc punerea banilor la pastrare:
"Când poate sa puna florinul ea-l saruta, apoi ramâne
asa, singura, cu banii întinsi pe masa, sta pe gânduri
si începe în cele din urma sa plânga."
Ca si alte personaje ale lui Slavici, Mara este caracterizata de
orgoliul care la ea îmbraca forma mândriei de a-si fi facut
stare prin munca ei proprie si a orgoliului matern: "Tot n-are nimeni
copii ca mine!" repeta în diferite împrejurari personajul, si
aceasta exclamatie piina de satisfactie domina romanul
cu frecventa unui laitmotiv, aparând chiar în situatiile în care
comportarea copiilor o supara la început pe mama. Aceasta
capacitate a energicei Mara de a trece peste conflictele care o opun uneori
copiilor ce îi nesocotesc vointa (fuga Persidei cu Nati, înrolarea
lui Trica) o caracterizeaza drept o fire adaptabila, pentru care
imperativele realitatii înseamna mai mult decât principiile
morale pe care Persida si Trica sunt îndemnati uneori indirect sa
le nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata
asa cum este, Mara a fost considerata a fi "viata însasi,
patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa,
vorace si darnica; animata de tensiunile cele mai obscure, dar si
îndrumata de elanurile cele mai nobile; neiertatoare, aspra,
severa si blânda" (Magdalena Popescu).
S-a spus, de asemenea, ca "Mara e un caracter" bine determinat, o
prezenta covârsitoare de la începutul si pâna la sfârsitul
romanului, în vreme ce Persida "e un destin", reprezentând, asadar, o
evolutie de la adolescenta la maturitate. Viata o transforma
pe tânara frumoasa si delicata într-o replica vie a
mamei sale. Conflictul dintre generatii se rezolva prin repetarea de
catre tineri a destinului vârstnicilor. De fapt, "nu e vorba decât de o
scurta criza de transmitere a deprinderilor ereditare", observa
G. Calinescu:
"Femeie greu muncita, ce perduse încetul cu încetul înfatisarea
ei aleasa si gingase; ridicând ciuberele de apa si
oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul, punând mâna la toate, ea
se facuse mai voinica, mai teapana, dar totdeodata
si mai nodoroasa oarecum, ca copacul înca tânar, dar mult batut
de vânturi. Astfel nici miscarile ei nu mai erau cele de mai-nainte;
calca mai iute, mai lat si mai apasat, prindea cu mâna întreaga
când lua ceva si se-nvârtea în calcâie când se întorcea din o parte
într-alta. Un singur lucru îi ramasese: se tinea si acum
dreapta ca un grenadir.
si omul e cum îl vezi daca te uiti bine la el.
Traind mereu cu slugi proaste si cu lume adunata în cârciuma,
ea perduse încetul cu încetul si gingasia sufletului. Nu se mai
rusina când auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita când i se
zicea vreo vorba aspra, lua iumea cum o gasea si vorbea
iute, scurt si aspru, ba era în stare sa traga si paimi
ori sa dea brânci când vorba era sa faca liniste si
buna rânduiala în casa ei."
-- Analiza psihologica. La aparitia volumului Novele
din popor, M. Eminescu observa în legatura cu Slavici ca
"problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata finetea
unui cunoscator al naturii omenesti", iar T. Vianu avea sa
afirme în Arta prozatorilor români ca în literatura noastra
"Slavici crease modelul analizei psihologice".
Atunci când întreprinde analiza psihologica, I. Slavici o face cu o fina
intuire a complexitatii sufletelor aparent simple. Originalitatea
scriitorului consta, în aceasta privinta, în capacitatea de
a se insinua în interiorul personajului, de a prezenta, prin intermediul
reproducerii indirecte si al stilului indirect liber, gândurile acestuia.
Psiholog si al sufletului colectiv, naratorul preia adesea rolul de
exponent a! opiniei publice, asumându-! cu ajutorul stilului oral si
creând o alternanta între imaginea personajului reflectata de parerea
generala, de "gura satului", exprimata de o voce de cele mai
multe ori anonima, si personajul însusi, în prezentarea directa
a psihicului si actelor sale.
"însusirea esentiala a lui Slavici este însa de a analiza
dragostea", arata G. Calinescu, si atât puterea de observatie,
cât si arta scriitorului sunt în mod remarcabil îndreptate spre procesul
de înmugurire si cristalizare a sentimentului erotic. Persida traieste
primii fiori ai dragostei si autoanaliza îi vadeste imposibilitatea
de a-si preciza sentimentul, situatie comparabila cu cea din Zburatorul
6e Heiiade Radulescu:
"Avea în sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar
aceasta nu pentru ca s-ar fi sfiit, ci pentru ca nu stia nici
dânsa ce are. Se temea ea însasi de sine, simtea c-o apuca
din când în când o pornire navalnica si-i vine sa se duca,
ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura
nu stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri,
zbuciumari peste zbuciumari, o viata plina de nevoie si
de dureri: le presimtea, le stia parca pe toate cum vin."
Scena primei întâlniri dintre Persida si Natl contine observatia
subtila a modului în care fata devine constienta de sentimentul
care o cuprinsese datorita gestului maicii Aegidia de a o îndeparta
de la fereastra de unde îl privea pe Natl fara a-si da
seama ca face un lucru ce nu se cuvine:
"într-una din ziie, ferestrile fiind deschise si izbând odata vântul
în ele, una, tocmai cea de la iatacul din colt. unde stetea maica Aegidia
cu Persida, s-a sfarâmat.
Natl s-a dus sa vada si a vazut - nu farâmaturile
de geam, ci o fata- care îi parea grozav de frumoasa.
Nu-i vorba, n-avea nevoie sa si fie pentru ca sa-i para
frumoasa. Ceea ce se iveste la fereastra unei manastiri de
calugarite are totdeauna ceva tainic si plin de farmec.
Acolo, chiar batrâna fiind, femeia pare tânara, chiar urâta,
pare frumoasa; iara lucrurile sunt cum ele ne par.
Din întâmplare însa, Persida, care alergase si ea sa vada
ce s-a întâmplat, era chiar mai tânara, mai frumoasa si mai
plina de farmec decât cum Natl era în stare sa si-o
închipuiasca.
El ramase uimit, cu inima înclestata si cu ochii oarecum
împaingeniti.
îi era parca s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat deodata ceva si o
mare nenorocire a cazut pe capui iui.
Persida sta neajutorata în fata geamurilor sparte si nici nu-l baga-n
seama, când veni maica Aegidia ca sa vada paguba.
Femeie mai asezata si mai cuminte, ba chiar calugarita,
maica Aegidia tresari când vazu, peste drum, pe Natl, baiatul
Hubaroaiei, stând cu ochii tinta la fereastra. îl stia
de copil mic, îl socotise totdeauna cel mai bun baiat, si mintea i se
oprea în loc vazându-l atât de îndraznet.
- Sidi! grai dânsa mâhnita si apuca fata de brat, ca
s-o dea din vederea tânarului.
Rau a facut, caci acum se oprira si ochii Persidei
asupra tânarului cu sort curat, cu obrajii rumeni si cu mustata
mica, acum îsi dete si ea seama de ce sta acel tânar
acolo.
Obrajii ei se umplura de sânge si îi era parca o sagetase
ceva prin inima.
Atât a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce
fusese".
--Mediul de desfasurare al actiunii . în spiritul
romanului realist, personajele din Mara evolueaza în medii descrise
cu amanuntime si în care pitorescul este generat de precizia
descrierii, de cantitatea de viata pe care acesta o contine, si
nu de podoabele stilistice.
Scene precum acelea ale târgului de la Arad, ale culesului de vie ori ale
probelor prin care trebuie sa treaca un viitor mester sunt
pagini ce compun o atmosfera de mare forta evocatoare
" MARA " este romanul socialitatii învingatoare pe toate planurile, în
confruntarea cu indivizii , luati în parte,pe care natura si vârsta îi împing
vremelnic la nesupunere.Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o
respecte; el nu simte deocamdata în aceasta necesitate individuala caracterul
opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el." ( N.
Manolescu)
