Mara

Mara

Personajul titular al romanului este o vaduva care traieste cu intensitate bucuria castigului muncit si care viseaza un viitor stralucit pentru copiii ei. Dar romanul incadreaza acest plan epic intr-un univers complex, care este spatiul urban al Ardealului de la sfarsitul secolului al XlX-lea.

Mara, vaduva cizmarului Barzovanu, este o precupeata din Radna Aradului care vinde poame, peste, carnati si turta dulce, carand zilnic cosurile cu marfa prin targuri, piete si oriunde se aduna lumea. Mara crede sincer ca e bine sa fii om in lumea aceasta, 343b12d atata timp cat munca nu este in zadar. Ea are doi copii - Persida (Sida) si Trica -, zdrentarosi si desculti, si nepieptanati, si nespalati si obraznici, dar pe care ii considera exceptionali, intrucat este convinsa ca adevaratii oameni nu ies decat din copii rai. in afara de copii, pe Mara o mai preocupa la fel de mult viitorul - al ei si al copiilor. De aceea, la sfarsitul fiecarei zile, are grija sa puna o buna parte din banii castigati in trei ciorapi: unul pentru batranete si inmorman­tare, unul pentru Persida si altul pentru Trica.

Vaduva isi doreste ca fiica ei sa se marite cu un preot. Pentru Trica i se pare potrivita meseria de cojocar, deoarece nu se indura sa cheltuiasca bani ca sa-1 dea la scoala calugarilor minoriti. in schimb, pe Persida o da in grija unor calugarite catolice din Lipova, pe care le induioseaza cu povestea ei de vaduva saraca. Maica Aegidia o accepta pe fetita pentru o suma foarte mica. in pofida pozei de femeie sarmana, Mara isi sporeste veniturile luand in arenda podul de peste Mures. Treptat, singura ei bucurie este numararea banilor din cei trei ciorapi. Copiii ei nu-i indeplinesc nazuintele si, desi viata lor nu este fericita, Mara nu se indura sa se desparta de banii care le-ar fi putut schimba soarta.

Persida se indragosteste de Natl (Ignatie), fiul macelarului Hubar, un neamt venit de la Viena si care, imbogatit dupa revolutia de la 1848, se numara printre oamenii de vaza din zona, fiind si economul orasului Lipova. Ca si Mara, Hubar hotaraste din vreme destinul fiului sau: il retrage de la scoala pentru a se ocupa de macelarie. Sensibil si predispus la visare, pe Natl nu-1 multumeste decizia tatalui, dar isi accepta cu resemnare situatia, pana in momentul in care o zareste pe Persida la fereastra manastirii. Cei doi fac parte din lumi diferite; comunitatea germana priveste ironic dezordinea care domneste in viata romanilor, iar acestia considera ca papistasii sunt un neam de oameni dusmanosi. Cei doi tineri se casatoresc in taina, incalcand regulile traditionale.

Stabiliti la Viena, unde Natl deschide o macelarie, niciunul dintre ei nu se poate adapta. Amandoi traiesc cu gandul vinovatiei, se instraineaza si, dupa, un timp se intorc in Lipova hotarati sa lupte cu prejudecatile lumii lor. Iau in arenda carciuma de la Sararie. Avocatul o sfatuieste pe Persida sa faca un copil ca sa fie acceptata de Hubari. Relatiile dintre Natl si Persida se degradeaza; ei traiesc in izolare si in ten­siune. Cand copilul se naste si este botezat dupa ritul catolic, lucrurile intra in normal.

Si Trica are o existenta aventuroasa. Mara il duce de mic la cojocarul Bocioaca sa invete meserie. Aici munceste din greu pana ce iese din adolescenta. Marta, sotia cojocarului face o pasiune pentru Trica, iar acesta, din loialitate fata de stapanul sau, refuza avansurile care ii provoaca criza morala. Desi Bocioaca ii platise rascumpararea (taxa care il scutea de armata), el se inroleaza voluntar si pentru un timp pleaca sa lupte (este vorba despre razboiul austro-ungarilor cu armata lui Garibaldi). Se intoarce apoi acasa maturizat si pregatit sa intre in randul lumii sale.

Romanul se incheie cu moartea violenta a batranului Hubar, ucis de fiul sau natural, Bandi.

Comentariul

Romanul Mara este creat in buna traditie romantica, aducand un univers populat de personaje care traiesc cu intensitate, aflate sub guvernarea pasiunilor. Actiunea urmareste trairile incrancenate ale eroilor, fiind marcata periodic de secvente dramatice care vin ca niste lovituri de teatru: prima intalnire dintre Persida si Natl, confruntarea dintre acesta si tatal sau, fuga la Viena, inrolarea lui Trica, uciderea lui Hubar. Mara este un fel de emblema a acestei lumi pentru ca evolutia ei, de asemenea sinuoasa si marcata de pasiuni puternice, se afla in acord cu actiunea dramatica a romanului. Ea intruchipeaza un tip de avar, dar tipologia nu e construita in maniera realista, pentru ca naratorul urmareste instalarea viciului pe masura implicarii personajului in aprige confruntari morale. De la bucuria lucrului implinit Mara trece pe nesimtite la un fel de cult al maternitatii, motivandu-si toata zbaterea prin dragostea ei fata de copii si prin datoria de mama. in realitate, Mara isi abandoneaza copiii, mai precis se bucura sa-i stie in grija strainilor, iar ciorapii in care pune banii pentru ei, devin parte integranta din viata ei secreta si din bucuriile ei ascunse. Ea profita de bunatatea calugaritelor pentru a scuti de fapt banii destinati educatiei Persidei, iar pe Trica il lasa cu totul in grija cojocarului Bocioaca. Treptat, se instraineaza de proprii copii sau, mai precis pastreaza doar o legatura dictata de un sentiment de datorie des invocat. Persida este intimidata de aerul aspru al mamei sale, dar il accepta din obisnuita. Abia in momentul in care simte nevoia sa se confeseze realizeaza de fapt cat de distanta era Mara: Era muma ei femeia aceasta, si parca abia acuma ajunsese a-si da seama ca nu-i este straina. De altfel Mara crede ca isi iubeste copiii si chiar traieste cu intensitate toate conflictele lor, dar ii lasa, de fapt, singuri in fata primejdiilor, convinsa ca omul are data lui, si nici in bine, nici in rau nu poate sa scape de ea; ce-ti e scris are neaparat sa ti se intample; vointa lui Dumnezeu nimeni nu poate s-o schimbe. Cu toate acestea, pe Trica il indeamna sa incurajeze pornirile erotice ale sotiei lui Bocioaca si s-o santajeze apoi ca sa-1 accepte ca ginere. Mara are principii declamate cu fermitate, exprimate dramatic, dar pe care nu le respecta. De pilda, casatoria Persidei cu un neamt constituie o legatura de neacceptat: Neam de neamul meu nu si-a spurcat inca sangele, striga ea cu ochii plini de lacrami. Dar mai apoi este mandra de casatoria Persidei si, dupa ce Natl refuza banii pe care Mara ii ofera ca dar de botez, acesta devine pentru ea un ginere exemplar. Dar deja Mara se afla sub imperiul avaritiei, a uitat de scopul initial al economiilor si traieste bucuria pura de a se sti stapana banilor: las ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie, si mesenii toti intelegeau de ce Mara sade in scaun ca pusa intr-un jet si vorbeste rar si apasat.

Discrepanta dintre labilitatea principiilor si patosul moral al personajului consti­tuie o trasatura romantica si motiveaza evolutia psihologica a personajului. in fond, Mara este o femeie saraca si care se bucura sincer de castigul cinstit, dar ea evolueaza spre avaritie, conditionata de educatie, de societate si de doua mituri care sunt mai degraba ale lumii in care traieste decat ale ei: datoria fata de copii si teama fata de ziua de maine. Zilele negre, invocate adeseori de personaj, sunt o amenintare fantomatica, dar care stimuleaza dorinta de viata si de munca a oricarei fiinte.

Mara apare schitata in trasaturi ferme, de unde creeaza impresia unui caracter puternic si principial. in realitate insusirile fizice ferme ascund o fragilitate obligata sa se modeleze dupa lumea dura in care Mara trebuie sa lupte cu Hubar, sa se masoare cu barbatii, sa faca negustorie, adica sa-si ucida feminitatea: Muiere mare, spa­toasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare si de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce. La stanga e cosul cu peste, iar la dreapta clocoteste apa fierbinte pentru vornovisti, pentru care rade din cand in cand hreanul de pe masa. Aceasta prezentare intr-un context bine definit deschide perspective clare asupra personajului titular al romanului: Mara nu apare ca tipologie, ci ca personaj ilustrativ pentru un univers in care toate personajele sunt obligate sa se schimbe sub impulsul drumului sinuos pe care il parcurg. De aceea, Trica si Persida nu apar ca produsul avaritiei Marei. Evolutia lor este patronata de aventura si supusa transformarilor neasteptate. Amandoi copiii au nevoie de libertate si de pasiuni puternice. Trica refuza o ascensiune arivista, cu ajutorul Martei Bogioaca, refuza confortul de a fi scutit de armata si prefera riscul. La randul ei, Persida incearca sa respecte canoanele sociale, se indarjeste sa renunte la iubire, dar pe neasteptate trece in cealalta extrema si se casatoreste in taina cu Natl. Amandoi se maturizeaza dureros.

Romanul prezinta interes si prin atmosfera inrudita cu cea a romanelor lui Thomas Hardy, caracterizata prin imagini de ansamblu, scene dramatice, episoade care implica mai multe personaje sau planuri narative. Universul targului transil­vanean este surprins in momente esentiale precum organizarea breslelor, exploa­tarile economice in arenda sau viata din manastire. intre acestea, un episod ilustrativ este cel in care naratorul surprinde atmosfera de la culesul viilor: ici fluier, colo cimpoi, mai departe o chitara, o vioara, o harmonica si iar un taraf de lautari, pretutindenea cate o descarcatura de pusca, o racheta ori cel putin un chiot de fiecare vadra turnata in butoi, si toti stau la povesti, canta, joaca, petrec in zburdalnica invalmaseala. Miscarea globala a societatii eterogene, alcatuita din romani, nemti, unguri, svabi si slovaci, confera adevarata substanta a romanului si construiesc motivatia artistica a operei. Oamenii traiesc dupa legi bine stator­nicite, au ritualuri sociale si totodata se incadreaza in mentalitatea generala a Europei Centrale. Mesterii, macelari si cojocari, sunt organizati in bresle care ofera ucenicului nu doar meseria, ci si o atitudine generala fata de viata; dupa ce isi sfarseste anii de ucenicie, tanarul pleaca in Europa timp de doi ani si se angajeaza la diversi mesteri pentru a-si definitiva educatia. Confirmarea unui mester constituie un prilej de sarbatoare si de afirmare sociala, iar solidaritatea grupului se mani­festa prin evenimente cu usurinta propulsate in memoria opiniei publice: Sfantul Ilie e patronul cojocarilor si in ziua de Sfantul Ilie cojocarii au praznic mare, merg cu steagul si cu muzica la biserica, se aduna la masa mare si joaca pana in zorii zilei urmatoare sub cortul de verdeata. Culoarea locala se completeaza cu episoadele secundare, al caror rost este sa sublinieze indarjirea generala, respectul fata de reguli si totodata dorinta acerba de a scapa de ele. Asa, de pilda, povestea batranului Hubar motiveaza violenta lui Natl fata de tatal sau. Hubar are un copil nelegitim, pe Bandi, pe care il abandoneaza, desi isi exercita aprig autoritatea asupra lui. in momentul in care se hotaraste sa-si recunoasca fiul, acesta il ucide. Pasiunea Martei Bocioaca pentru Trica constituie si ea o incalcare a regulilor, insusi preotul Codreanu, in ciuda faptului ca nu are acordul parintilor, incalca uzantele si ii cununa in taina pe Natl si Persida. Universul cartii se anima mai cu seama sub imperiul episoadelor dramatice, al confruntarilor morale sau fizice. Uneori Slavici aduce in prim-plan amanunte care ating obiectivitatea scriiturii realiste: Bondi il lovi cu pumnul in piept, apoi, cuprins de un fel de turbare, se napusti asupra lui si-l musca in gatlej, incat cazura amandoi unul peste altul in mijlocul casei, Hubar cu ochii inchisi si fara ca sa se mai apere, iar Bandi cu genunchii pe peptul tatalui sau, razand si apasand mereu cata vreme mai samtea rasuflarea in el. Atitudinile sunt configurate prin detalii dure si convingatoare.

Dar, in maniera romantica, scriitorul isi urmareste de cele mai multe ori perso­najele la nivelul trairilor decisive. De pilda, cand Natl si Persida se privesc prima oara, el ramane uimit, cu inima inclestata si cu ochii oarecum impaiengeniti. ii era parca s-a rupt, s-a frant, s-a surpat deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capul lui. De asemenea, si Persida traieste mirajul intalnirii cu aceeasi intensitate: Obrajii ei se umplura de sange si ii era parca-o sagetase ceva prin inima. Atata a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese. Atent la universul interior, prozatorul prezinta fluxul de memorie al personajelor, gandurile lor tainice, urma­reste zbuciumul psihologic si problemele de constiinta ale acestora. Cel mai adesea recurge la monologul interior sau la confesiunea pasionala.

Ceea ce confera in mod decisiv nota romantica acestui roman este discursul auctorial, de implicare si entuziasta supraveghere a persoanjelor: De-a pururea nestrabatute sunt caile sortii! sau Taine mari si nepatrunse de mintea omeneasca! Alteori naratorul se asaza in pielea personajului: S-alergi cale de doua zile pe nemancate, ca sa iei parte, iar Natl nu era decat aici la Lipova. Tot asa, informatiile despre epoca sunt puse pe seama personajelor sau a unei instante anonime: Feciorii dusi in catanie pe la Mantua, Verona si Venetia scriau de acolo ca s-a ivit un oarecare Garibaldi, mare general, care umbla sa-i adune pe italieni sub arme... Aceste ipostaze auctoriale accentueaza, in maniera romantica, latura retorica a discursului narativ.

Varietatea episoadelor, galeria de personaje, dar mai cu seama imbinarea celor trei planuri epice (viata Marei, a lui Trica si a Persidei) contribuie la impresia unui roman social care dezvaluie o lume complexa. Avaritia Marei cade in planul secund al romanului.