Marin Sorescu - Iona
Considerand literatura "simpla balbaiala in fata lui Dumnezeu", Marin Sorescu defineste activitatea tanarului scriitor care, aspirand spre absolut, este constient de limitele impuse lui de conditia sa de om.
Atitudinea creeatorului se reg 21421j918v aseste si in creatia sa dramatica, fie el teatru istoric ("A treia teapa", "Raceala") sau poetic. In privinta acestei din urma categorii sugestiv devine titlul trilogiei dramatige "Setea muntelui de sare" in care, alaturi de "Parachisemla" si "Matca" autorul include si piesa "Iona".
In ceea ce priveste creatia dramatica mai ales teatrul sau poetic, Sorescu marturisea deasemenea ca, scrise fara dialog operele sale s-ar putea constitui intr-o adevarata carte de filosofie. In general, creatiile sale dramatice pun in evidenta esenta conditiei umane, confruntarea omului cu propriul destin, ipostaze ale omului in momente fundamentale ale existentei sale.
"Iona", opera inceputa in 1965 si publicata in 1968 este o creatie a carei sursa trebuie cautata in primul rand in mitul biblic. Deosebirile sunt insa evidente de la bun inceput. Dincolo de episodul biblic, din care autorul pastreaza doar imaginea pescarului inghitit de peste urias se definesc semniticatiile profund filosofice ale operei pe care Sorescu o subintituleaza tragedie. Vorbind despre Iona, Sorescu marturiseste ca in personajul sau s-ar putea recunoaste el insusi, atata doar ca piesa depaseste prin semnificatii caracterul intimist pe care autorul l-ar fi inspirat altfel. Ea reflecta nu destinul unui om, ci al intregii omeniri, a fiintei umane confruntate cu limitele conditiei sale. Intentia autorului a fost de fapt aceea de a reflecta in opera "povestea unui singur, nemaipomenit de singur".
Modernitatea operei soresciene se defineste nu doar la nivelul semnificatiilor si mijloacelor de exprimare ci si in modul de organizare a acestuia. Conceputa sub forma unui amplu monolog, piesa creeaza totusi impresia adoptarii formulei dialogului printr-un act al dedublarii personajului, surprins de fapt in incercarea de a comunica mai intai cu sine si apoi cu ceilalti. Pe de alta parte, alcatuita din patru tablouri, piesa se caracterizeaza prin simetria compozitiei. Corespunzator acestei atitudini a personajului de a incerca o comunicare cu lumea din afara si cea dinauntru, se definesc in opera doua planuri, distribuite simetric in cele patru tablouri. Eroul se regaseste astfel, pe rand, in afara (tablourile I,IV) si in interiorul chitului urias al unei balene (tablourile II,III).
|
