Mesterul Manole

Mesterul Manole

Mesterul Manole prezinta mitul estetic al creatiei realizata prin jertfa si suferinta.

Balada ne vorbeste despre domnitorul Negru Voda care, insotit de 10 mesteri mari, merge sa aleaga locul unei manastiri ce urma sa fie " mai frumoasa si 'nalta cum n-a mai fost alta ". Se hotaraste sa inalte manastirea pe locul unui zid abandonat, bantuit de stafii, convins fiind ca locul va fi astfel sfintit prin ridicarea manastirii.

El le promite celor " noua mesteri mari cu Manole 10 ", averi si ranguri daca vor reusi sa ridice manastirea, iar daca nu, ii va "zidi de vii chiar in temelii".

Cu gandul la marire si slava pe de o parte, la moarte pe de alta, mesterii se apuca de lucru. Curand insa descopera ca ceea ce inalta ziua se surpa noaptea. Zilele trec, la fel inaltarile ziua, surparile noaptea. Zadarnicia ii innebuneste.

Istoviti, deznadajduiti, mesterii nu gasesc raspuns la framantarile lor. Dorinta de a-si vedea biserica terminata il copleseste pe Manole, intrebarile chinuitoare il mistuie.

In pragul disperarii Manole are un vis in care un glas ii spune ca manastirea nu va putea fi ridicata pana ce in temeliile ei nu va fi jertfita prima sotie sau sora care va sosi la locul constructiei.

Manole le vorbeste tovarasilor sai de acest vis si impreuna hotarasc sa zideasca pe cea dintai sotie sau sora care vine la manastire.

Astfel, inaltarea bisericii inseamna patima si mistuire, dar si pedeapsa si blestem. Biserica se cere, jertfa se cere.

Durerea lui Manole in momentul in care-si vede sotia venind spre manastire este de nedescris. El se roaga lui Dumnezeau sa trimita o furtuna, o ploaie care s-o intoarca din drum, dar nimic nu poate sta in calea iubirii Anei pentru sotul ei. Daruirea ei invinge toate obstacolele.

Cu sufletul macinat de suferinta, Manole ia hotararea de a-si zidi sotia. Ana ia totul ca pe o gluma, dar pe masura ce zidul ii strange trupul, isi da seama ca e condamnata la moarte.

In lupta dintre om si destin, invinge implacabil destinul. Biserica se cere terminata. Este victoria spiritului asupra trupului, asupra efemerului. Moartea Anei apartine doar acestei lumi, fizice, este moartea trupului, viata ei continua in superioritatea lumii spiritului, in corpul de piatra al cladirii pe care il insufleteste cu sufletul ei.

Manastirea se ridica, zidurile ei nu se mai surpa iar Negru Voda vine sa-si admire lucrarea. Ii intreaba pe mesteri daca ar putea ridica alta manastire mai frumoasa, iar la auzul raspunsului afirmativ, porunceste ca cei zece sa fie parasiti pe acoperisul manastirii.

Acestia incearca sa se salveze cu ajutorul unor aripi din sindrila, dar mor pe rand, prabusindu-se.

Legenda spune ca in momentul caderii, pe locul unde s-a prabusit Manole a aparut un izvor.

Tragedia lui Manole este tragedia omului de geniu, a creatorului, care se lupta pe de o parte cu dorinta de a infaptui ceva unic, iar pe de alta parte cu necesitatea acceptarii sacrificiului ca o conditie a implinirii destinului.

Ofranda ceruta creatorilor este aceea de a accepta renuntarea, in diferitele ei forme, caci nu se poate foc fara ardere, nastere fara durere, creatie fara renuntare. Si nici o creatie majora nu se poate infaptui decat prin iubire si jertfa.

Jertfind-o pe Ana, Manole s-a jertfit pe sine si cand creatia este menita a transcende spatiul si timpul, jertfa care se cere este pe masura.