Mezul iernei (Pasteluri)

Mezul iernei (Pasteluri)

(poezie pasoptista - antebelica)

Publicate în revista Convorbiri literare, Pastelurile lui Alecsandri reprezinta o opera de maturitate. Prin acest ciclu de poezii ale senzoralitatii si ale relatiei nemijlocite cu natura, Vasile Alecsandri impune o noua specie în literatura româna.

Vasile Alecsandri reprezinta un model pentru mentalitatea scriitorului pasoptist. Opera sa se afla la întretaierea romantismului cu clasicismul, ca expresie a încercarii de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferentelor dintre literatura româna sî cea occidentala.

Desi sunt publicate mai târziu, Pastelurile reflecta o trasatura a literaturii pasoptiste, coexistenta curentelor literare (clasicism, romantism), si o tema specifica acestei perioade, tema naturii. În general, poeziile apartin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin impersonalitate si optimism cosmic, prin expresie si echilibru compozitional. Diferenta fata de precursori în abordarea temei naturii reflecta diferenta între romantism si clascism, între proiectia sensibilitatii în exterioritatea lumii si înregistrarea obiectiva a universului, cu armoniile, ritmurile si dinamismul lui. Însa ciclul se deschide cu o poezie meditativa, de atmosfera, Serile la Mircesti, în care atitudinea eului liric se apropie de aceea eminesciana din poezia Singuratate.

Mezul iernei este un pastel reprezentativ, datorita viziunii poetice clasiciste, a compozitiei (alternanta static-dinamic) si prin faptul ca înfatiseaza frumusetea iernii, anotimp evocat în mai multe creatii ale ciclului: Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul.

Tema poeziei este natura încremenita sub înclestarea gerului, care compune tabloul "fantastic" al noptii de iarna. Atitudinea poetica este admiratia fata de maretia cosmica, de linistea absoluta.

Impersonalitatea vocii lirice este motivata de faptul ca accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnifica panorama înregistrata obiectiv. Marcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt minime: un verb la persoana I singular, "vad", o interjectie, "o!", punctele de suspensie si propozitii exclamative sau interogative. Ipostaza poetica este aceea a unui spectator îndragostit de natura.

Titlul sugereaza încremenirea naturii si atotpternicia iernii.

Compozitional, poezia este alcatuita din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate în doua secvente poetice, în functie de alternanta static-dinamic, specifica pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al naturii neclintite. Ultima strofa, predominant subiectiva (prin frecventa marcilor eului liric), constituie a doua secventa poetica, prin prezenta imaginii de miscare a unui element însufletit din natura, lupul.

Descrierea zonei de câmpie, întinnderea coplesita de zapada, sugestia infinitului prin orizontalitate, predominarea cromatica a albului, evitarea extremelor salbaticiei excesive (muntele sau marea) constituie o imagine-emblema a echilibrului clasic si a vesniciei naturii.

Prima strofa din secventa statica este tabloul noptii de iarna cu natura mineralizata de gerul atotputernic. Alterneaza imagini vizuale si auditive ale padurii si câmpiei. Propozitiile exclamative dau plasticitate tabloului: "În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!". Verbele "trasnesc", "scârtâie" au valoare onomatopeica sugerând încremenirea naturii. Epitetul dublu "ger amar, cumplit" are efect personificator. Epitetele "zapada cristalina", "câmpii stralucitoare" si metafora "lan de diamanturi" realizeaza imaginea feerica a noptii de iarna în planul terestru.

Aceasta imagine este dezvoltata în strofele a doua si a treia, în tabloul grandios al naturii proiectate în plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusete solemna si se realizeaza prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, faclii, altare, orga. Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparatie, "Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios/ Ca înaltele coloane unui templu meiestos", la epitet "O! tablou maret, fantastic!...", pâna la metafora "nemarginitul templu". Feeria noptii de iarna, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizeaza cu ajutorul epitetelor si al personificarilor: "luna îsi aprinde farul tainic de lumina", "crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare". Tabloul nocturn, misterul noptii, motivul lunii si utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice.

Ultimul catren constituie a doua secventa poetica, tablou dinamic, realizat în antiteza (procedeu romantic de compozitie) cu încremenirea din secventa statica, continuata si aici, în primele doua versuri: "Totul e în neclintire, fara viata, fara glas". Propozitia interogativa introdusa prin conjunctie adversativa "Dar ce vad?" impune perspectiva subiectiva si aduce elementul dinamic, imaginea lupului si a prazii sale, chiar daca si aceasta poarta sugestia mortii.

Nivelul fonetic si prozodic

La nivel stilistic, se observa puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea în inversiune, a metaforei, a comparatiei, a personificarii si a hiperbolei.

Mezul iernei de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibru compozitional si claritate, tablou fantastic si grandios al noptii de iarna.