Mihai Eminescu: "Dorinta"
Viata si activitatea literara
Mihai Eminescu ( 1850-1889 ) deschide cu "numele lui magic [.] toate portile spiritului ( Constantin Noica ), întrucât substanta creatiei sta sub semnul eternitatii prin ancorarea sa spirituala
la traditiile simtirii românesti
la esentele culturii europene
Structura poeziei
Aceasta poezie este alcatuita din 6 strofe, constituind tablouri, dintre care fiecare fixeaza o secventa a unei idile imaginare.
Titlul: cuvântul "dorinta" sugereaza o atmosfera trista, dar, totusi, dominata de speranta, de împlinire. Dorinta eului liric de a se întâlni cu iubita ramîne doar o dorinta, un vis.
"si în bratele-mi întinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ti desprind din crestet valul,
Sa-l ridic de pe obraz."
"Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei
Iar în par înfiorate
Or sa-ti cada flori de tei."
În cea de-a patra strofa a poeziei se continua jocul imaginar al gesturilor de tandrete:
"Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasând prada gurii mele
Ale tale buze dulci ."
În ultimele doua strofe visul va pecetlui fericirea suprema, cântecul sufletului fiind murmurat de izvoare si de freamatul lin al vântului. atmosfera de intensa reverie se realizeaza prin personificarea izvoarelor care cânta si a vântului.
Versul "Vom visa un vis ferice" sugereaza totodata neîmplinirea iubirii. Fata de prima strofa, unde era prezentat cadrul fizic, in aceste ultime doua strofe imaginea se completeaza cu alte elemente: "singuratece izvoare", blânda batere de vânt, codrul batut de gânduri, florile de tei etc.
"singuratece izvoare"
aceste elemente, prezentate, descrise astfel, sugereaza o atmosfera mai apasatoare, confera o nota meditativa.
"codrului batut de gânduri"
|
