Misterul mortii lui Mihai Eminescu
( mister nedescifrat inca. )
Potrivit dr. Iosif Niculescu, Mihai Eminescu nu a murit de sifilis. Despre viata, activitatea si moartea lui Mhiai s-au scris sute de carti si se vor mai scrie. Controversate au ramas, mai ales, cauzele mortii acestuia. Unele variante au fost prezentate pe larg, altele nu au fost prezentate deloc, pentru ca cei care le-au aflat nu le-au publicat. Unul dintre cei pasionat 17317c218r i de acest subiect este dr. Iosif Niculescu de ani ), din Bucuresti, care, de la varsta de 18 ani, studiaza imprejurarile mortii lui Eminescu. Iata cum vede dr. Niculescu bolile de care a suferit Eminescu.
Primul diagnostic gresit de sifilis - la Iasi, in 1873
Dupa aparitia unor ulceratii pe picioare, Eminescu a fost consultat de medicul Isac, la Iasi, in 1873. Diagnosticul a fost de "gomã sifiliticã". Potrivit dr. Niculescu, aceasta faza a sifisului apare dupa o vechime de 20 de ani a bolii. Ori el nu avea cum sa se imbolnaveasca in 1853, cand avea doar trei ani. La vremea respectiva, dr. Isac i-a prescris tanarului scriitor un tratament cu vapori de mercur, care nu se mai folosea din 1850, întrucat nu era eficient si avea efecte secundare, printre care caderea dintilor. Ajuns la Viena, Eminescu a fost tratat cu bãi, regim alimentar si odinã, iar starea lui s-a ameliorat. Însã din cauza mercurului inhalat, s-a ales cu o gravã deficientã renalã - imposibilitatea de a elimina ureea. Fiind o substantã psiotropã, ureea aflata în surplus în organism I-a provocat tulburãri psiice ( confuzii, comportament ciudat ), cardiace si de circulatie. La intoarcerea de la Viena, poetul a lucrat ca jurnalist la ziarul "Timpul", in Bucuresti. Si, în aceasta calitate, el a început sã tragã semne de alarmã asupra pericolului rusesc. A Demonstrat -cu argumente etnice, istorice, religioase, si culturale - cã pretentiile rusilor asupra României nu au nici un temei. Pãrerea dr. Niculescu este cã atunci a fost declarat Eminescu bolnav de sifilis, astfel încât ideile lui sã parã ale unui nebun.
Între anii 1883 si 1889 - în asa-zisa parte de "întunecare" a vietii lui - artistul are o recidivã a tulburãrilor psihice. Nu se stie cine l-a povãtuit si l-a convins sã se se interneze la senatoriul particular sutu pentru boli nervoase.
Întors fortat la sifilis în sanatoriul sutu
Acest spital (aflat în Bucuresti, str. Plantelor nr. 7 si 9) a apartinut medicului liberal sutu. Se stie cã tinta atacurilor politice ale lui Eminecu au fost chiar liberalii, care au introdus, conform opiniei dr. Niculescu, francmasoneria pe scarã largã în România. La sutu a fost reluat diagnosticul dr. Isac - sifilis - paralezie progresivã. Poetul a fost tratat din nou cu mercur, de data aceasta prin injectii intramusculare cu bioclorurã de mercur. Dupã atâta tratament, Eminecu a fãcut alergie la mercur si, dupã o astfel de injectie, a fãcut un soc anafilactic si a murit. Aceasta este si concluzia dr. Ovidiu Vuia, autorul cãrtii "Despre boalã si moartea lui Eminescu".
În Plantelor 7, locatarii au o alta variantã
Conform declaratiei unuia dintre locatarii imobilului cu nr. 7, din str. Plantelor, fostul sanatoriu sutu, Eminescu ar fi murit din cauza unei lovituri la cap, cu o cãrãmidã. Dl Blebea, actualul proprietar al casei, stie de la tatãl sãu - colonelul Ion Teodorescu - cã poetul i-a cerut unui alt pacient o bucata de pâine. Acesta a înteles altceva, s-a enervat si l-a lovit în cap. Locatarul sustine cã, dupã asta, Eminescu a fost luat cu salvarea si a murit la spital.
Varianta povestitã de dr. Niculescu neagã decesul din cauza acestei lovituri. Cel care l-a lovit ( cu o piatrã sau cu o scândurã ) se numea Petrache Penaru, iar agresiunea s-a petrecut în aprilie 1889. Poetul a decedat douã luni mai târziu, în urma socului anafilactic. (De unde "piatrã" în senatoriu
În "Istoria literaturii române", vol. III, Bucuresti, 1973, pg. 166, se scrie cã Eminescu a murit în zorii zilei de joi, 15 iunie 1889, de "o crizã cardiacã".
Necropsia cadavrului
Asa cum se stie, de autopsierea cadavrului si de interpretarea analizelor s-a ocupat prof. dr. neurolog Gheorghe Marinescu, proaspãt întors de la Paris. Studiul creierului lui Eminescu a demonstrat cã acesta nu a avut paralizie generalã progresivã - maladie care atrofiazã creierul, din cauza circulatiei sanguine insuficiente. Dimpotrivã, cerebelul poetului era mai mare decât normal, cu circumvolutiuni normale. Dr. Marinescu nu a efectuat si un examen microscopic al creierului, motivând o avansatã stare de alterare ( era cald, fiind în luna iunie ). Însã peste doi ani, prof. Marinescu a declarat cã Eminescu a suferit de paralizie generalã progresivã, din cauza sifisului. Or, sustine dr. Niculescu, el nu avea nici o dovadã a existentei maladiei, pentru cã nu a fãcut examenul microscopic. Concluzia fermã a dr. Niculescu este cã Mihai Eminescu nu a murit de sifilis.
Oare se va stabili vreodatã cauza mortii celui mai mare poet pe care l-a avut societatea româneascã ? O stea orbitor de strãlucitoare, care s-a stins enervant de repede, dupã pãrerea mea, datoritã unei societãti inumane si brutale, unor jocuri politice ascunse, datoritã liberarilor pe care îi îngroapã sub noroiul înveninat de cuvintele pline de adevãr ale poetului.
Era scârbit de oameni, de institutii, de dragoste - o cunoscuse pe Veronica Micle, de la care a avut mari dezamãgiri: "Nu i-ar putrezi oasele - va blestema -cui a dat fiintã acestor tãri în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor ".
S-a îmbolnavit de mânia pe care o acumulase împotriva oamenilor si institutiilor vulgare si obtuze cãrora le aduce insulte rusinoase si în acelasi timp slobode. În " Epistola deschisã cãtre homunculul Bonifacius ", mintea lui B. Florescu e" cãltoasã " ("câltii exemplificând foarte bine starea fibroasã aritmicã "), intelectualii contemporani sunt "peltici". Invectiva nu este "finã", dimpotrivã, poetul se înfurie treptat si trece la interjectii si gesturi violente: "mascara", "îmi întorc spre tine torso", la admonestatii savuroase:
"Dragul meu! Învatã carte si ascultã-mi îndemnul:
Cine vrea sã zugrãveascã sã învet-întâi desenul,
Criticul întâi sã stie singur cum sã-si steargã nasul
Înainte de-a stinge cu piciorul sãu Parnasul "
si exemplele pot continua ( le vom continua în numãrul viitor al revistei ).
Foarte multe dintre poeziile lui Mihai Eminescu sunt acide, usturãtoare la adresa liberalilor, burghezilor etc. Prin urmare Mihai Eminescu devenise destul de incomod în societate si probabil cã tratamentul i-a fost prescris gresit în mod intentionat - tratamentul cu mercur care nu se mai folosea din 1850 pentru cã nu dãdea randamente si mai avea si efecte secundare.
Cert este cã s-a eliminat doar una din bolile care i-au fost atribuite lui Eminescu - boala sifilis. Nu-mi rãmâne decât sã astept nasterea unui om ( dacã nu s-a nãscut încã) destul de ambitios, inteligent, perseverent si curajos sã înfrunte barierile politice sau . ridicate si sã descifreze misterul mortii lui Miai Eminescu. Poate un om cu abilitãtî de detectiv ???
Sã sperãm cã vom apuca ziua când se va elucida aceastã problemã si adevãrul va iesi la luminã.
|
