Moara cu noroc - Ioan Slavici

Asezat alaturi de Eminescu, Creanga, Caragiale, scriitori cu stil fascinant, mari creatori de limba, Ioan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate sa para un autor din alta clasa valorica. În realitate el este un intermediar ca si ceilalti trei, prin opera lui patrunzând în literatura româna filonul popular al povestirii si universul satului românesc trnsilvanean. El a creat în epica româneasca nuvela si romanul de tip realist si, mai ales, a adus analiza psihologica a sufletului individual, dar si colectiv, element definitiv al poeziei moderne.

Abordând o tema sociala, nuvela - Moara cu noroc - se caracterizeaza , în primul rând, prin 828d318i realism si obiectivitate. Cele doua caractere puternice care se confrunta, Ghita si Lica Samadaul sunt diametral opuse. Porcarul Lica este un tâlhar de drumul mare. El îsi impune cu cruzime vointa, în timp ce Ghita, om cinstit, venit la Moara cu noroc cu gândul ca sa scape de saracie, va deveni, treptat, un specimen dezumanizat, orbit de patima banului din momentul intrarii în cârdastie cu Lica.

Primele observatii cu privire la vestitul Lica sunt sesizate de Ana. Acestea apar, mai întâi sub aspect fizic:

La sosirea tamadaului, Ana este izbita de înfatisarea oarecum stranie: "Ea ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce statea ca un stâlp de piatra înaintea ei". Spre deosebire de Ghita, om pasnic, Lica este un barbat cu o tinuta demonica. Atunci când mama Anei întreaba din simpla curiozitate: "Cine a fost asta?", Ghita raspunse raspicat, neavând alta solutie: "Lica Samadaul!" "Lica Samadaul? striga Ana. si câte rele nu mai zice lumea despre dânsul!" "Nu-I vorba - adaose Ana- e oarecum fioros la fata".

Se constata o diminuare treptata a sentimentelor Anei fata de Ghita.

Datorita contrastelor ce apar vadit între Ghita si Lica, primul tot mai sovaitor si mai nehotarât, iar al doilea neclintit si imperturbabil, se adâncesc animozitatile dintre soti. În acest climat, însasi Anava suferi transformari de natura sa contrasteze cu ceea ce fusese anterior. Acum se afla între doi barbati temperamental diferiti. Ghita se dovedeste slab si fricos, în timp ce Lica apre ca intansigent si curajos. Din aceste motive dislocarea se produce în mentalitatea si în sufletul ei pe nesimtite. Ghita, sotul Anei si tatal celor doi copii, a patruns într-un angrenaj din care nu mai e în stare sa se smulga.

Rationamentul lui Ghita ne dezvaluie, în realitate, aviditatea de care este ros pe dinauntru. Asa se face ca el trece, mai apoi cu usurinta la hotarâri surprinzatoare: "Am sa ma pun frumos pe lânga dânsul ca sa-mi plateasca". În aceasta faza, intuim deja stadiul de decadere morala pâna la care a ajuns cârciumarul.

Desi Ana observa transformarile survenite în comportamentul sotului, nu este capabila sa ia o hotarâre salvatoare si nici nu intuieste adevarata lui prabusire. Ea ramâne, pur si simplu, surprinsa când Ghita îi propune sa plece de la Moara cu noroc. Asadar, nelinistea manifestata în anumite momente, chiar încercarile de a gasi o iesire nu au ecou în inima Anei si nu sunt de natura s-o smulga din acest adevarat "cerc vicios".

Urmarind cu mai multa atentie manifestarile Anei, obsrvam ca ei i-au scapat, cu desavârsire, sensurile si natura implicatiilor morale în care se împotmolise de-a binelea sotul ei. În ziua în care Lica i-a trimis sase grasuni de furat, "Ghita a statut mult la lupta cu sine: dar în cele din urma tot i-a primit". Astfel, pofta lui de câstig capata proportii. De acum sansele de salvare sunt aproape imposibile.

Contarstul între Ana cea gingasa si iubitore, cum fusese înainte de a deveni cârciumareasa si Ana, în noua postura, devine izbitor. Ea nu intervine hotarâtor când simte alunecarea lui Ghita sub influenta nefasta a lui Samadau: "Fa cum stii, dar eu îti spun ca nu ma lasa inima sa nu-ti spun . ca nu e bine sa te dai prea departe cu el". Ana nu opteaza pentru o ruptura definitiva. Se pare ca în sufletul ei exista în aceasta etapa, o contradictie între grija de a nu-l lasa pe Ghita sa se prabuseasca si curiozotatea de care era torturta, de a se apropia si de a-l cunoaste pe Lica.

Un contrast de proportii dramatice se manifesta între fondul de omenie, ce mai pulseaza în inima luiGhita si setea de înavutire care-i bântuia sufletul.

Procesul de dislocare a creat nenumarate brese, nu numai în constiinta lui Ghita, ci si în sufletul Anei. De aceea, cei doi soti vor contrsta tot mai mult cu ceea ce ei fusesera anterior. Astfel, daca, la început, Ana "îsi calca pe inima si se da la joc", nu se sfieste si nu ezita, mai apoi, la distanta de numai câteva ore, sa-si dezvaluie brusc atractia neostoita fata de Lica Samadaul, spunându-I cu accente patimase: "Tu esti om ma Lica, iar Ghita nu e decât o muiere îmbracata în haine barbatesti". Patima Anei pentru Lica o face sa-si piarda cumpatul, sa-l uite nu numai pe Ghita ci si pe copii.

Contrastele se contureaza ca urmare a influentelor din noul mediu social, si au o cauza unica. Ele se declansaza sub înrâurirea nefasta a Samadaului.

Urmarind evolutia celor trei personaje , de la întâlnire pâna la explozia finala, observam un fapt iesit din comun. Contrastele, între ceea ce au fost Ghita si Ana si ceea ce au devenit în timp, sunt atât de neasteptate încât au spart tiparele obisnuitului, declansând adevarate crize. Tuturor celor trei le-a lipsit ceva esential pentru mentinerea echilibrului: "simtul masurii".

În final, manifestarile personajelor iau proportii ?ireconciliabile?. Ghita o înjunghie pe Ana sub impulsul geloziei. Din ordinul Samadaului, tradat si demascat, Ghita este împuscat în ceafa. Pentru a nu fi prins de jandarmi viu, temutul sef de porcari îsi zdrobeste teasta de trunchiul unui copac.

Luând act de acest deznodamânt, întelegem mai profund sensul moralizator al mesajului, care repreznta, în realitate, conceptia autorului: "Daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit".