Universitatea Bucuresti
Facultatea de Limbi si Literaturi Straine
Modele culturale la rusii staroveri si reflectarea lor în literatura
De multe ori actiunile religioase de amploare, cu un bogat continut ideatic au avut la baza motive care la prima vedere par neimportante. Dar aceste motive au capatat ulterior importanta unor simboluri sacre si cu timpul s-au îmbogatit cu noi sensuri si functii, la care initial nu se gândise nimeni. Un asemenea simbol a devenit pentru staroveri ritualul.
Deosebirile dintre ritul nou si cel vechi sunt legate de forma exterioara, adica de ritual. Iata câteva exemple: dupa ritul vechi în biserica se cânta "Aleluia" de doua ori, iar a treia oara în traducere din greaca - "Slava Ţie, Doamne".
Dupa ritul nou "Aleluia" se cânta de trei ori si în traducere a patra oara. Semnul crucii înainte de reformele lui Nikon 23323s188x rusii îl faceau cu doua degete, în timp ce grecii, si ulterior si rusii îl fac cu trei degete. Credinciosii de rit vechi recunosc asa-numita cruce în opt colturi, în timp ce crucea greceasca are patru. Procesiunile în jurul bisericii în timpul marilor sarbatori se fac la cei de rit vechi în sensul miscarii soarelui, în ideea ca omenirea merge dupa Soarele - Hristos, iar la cei de rit nou în sens invers, etc.[1]
Astazi acestor diferente nu li se acorda aceeasi importanta ca acum 300 de ani, în buna parte si datorita cercetarilor care au demonstrat justetea ambelor variante. În secolul al XVII-lea existau însa insuficiente informatii si abordarea subiectului în sine era cu totul alta. Introducerea schimbarilor în biserica traditionala rusa a fost facuta cu brutalitate, fara niciun fel de explicatii, cei care s-au împotrivit reformei, înalti clerici sau oameni din popor, au fost supusi caznelor, privati de drepturi si anatemizati. Corectura vechilor carti s-a facut dupa textele noi grecesti, nu dupa vechile originale si în majoritatea cazurilor modificarile nu au îmbunatatit traducerea.
Cauza cea mai importanta a schismei a fost probabil faptul ca societatea rusa profund religioasa nu era pregatita pentru reformele facute în pripa de patriarhul Nikon. În orice caz acesta a fost primul si de buna seama cel mai important pas spre secularizarea societatii patriarhale ruse, care a atins cote maxime în timpul lui Petru cel Mare, initiatorul reformelor de modernizare a Rusiei.
Evolutia schismei. Aparitia sectelor si gruparilor religioase. Ierarhia de la Fântâna Alba .Schisma religioasa nu s-a produs în Rusia dintr-o data. Trecerea la noul ritual se facea într-un ritm foarte lent, cu multe semne de întrebare si oscilatii, cu perioade de stagnare si revenire la traditia veche.
În a doua jumatate a secolului al XVII-lea raskolul fusese mai mult rezultatul opozitiei traditionalismului rus, exprimare a protestului poporului împotriva influentei straine, împotriva înnoirilor în viata sociala, si în primul rând împotriva autocratiei lui Nikon. El s-a întins din Moscova în toata Rusia si la început avea un caracter pur religios. Ulterior, când schisma s-a înradacinat, prigoana, chinurile îndurate de martirii ei i-au conferit un statut aparte, si caracteristici noi: un respect deosebit pentru tot ce este vechi, pentru traditie, credinta nestramutata în orice ritual, în orice obicei care data dinainte de Nikon. Apoi, în timp, sub stindardul ideologic al raskolului s-au acumulat si alte componente pe lânga cele religioase, în primul rând cele de sorginte sociala.
În regiunile unde s-a stabilit un numar mai mare de fugari au luat nastere centrele spirituale ale staroverilor, concentrate în manastiri si schituri, unde se analizau si se rezolvau problemele importante de la începuturile schismei.
Pe de alta parte, când bratul puterii a reusit sa ajunga si în aceste zone îndepartate, multi dintre adeptii vechilor traditii religioase au parasit Rusia, îndreptându-se spre Turcia, Austria, Polonia, Ţarile Române, China, Japonia, iar ulterior spre Brazilia, Australia, SUA, Canada. În România staroverii sunt cunoscuti sub numele de lipoveni, sau mai nou, de rusi-lipoveni. Ei locuiesc în asezari compacte în Moldova si în Dobrogea.
La sfârsitul secolului al XVII-lea, ca rezultat al reformelor introduse în biserica de patriarhul Nikon, cei care nu au acceptat schimbarile s-au divizat în doua parti: una traditionalista-moderata si una conservatoare. Aceasta scindare a fost determinata în mare parte de faptul ca staroverii erau raspânditi pe teritorii întinse, formând comunitati razlete, fara un lider comun, între care au aparut în timp divergente legate de interpretarea textelor sacre, de felul cum trebuie sa aiba loc liturghia, de ritual. O problema principiala o reprezenta atitudinea fata de slujitorii bisericii. Numarul preotilor hirotonisiti înaintea reformei lui Nikon scadea si staroverii moderati, care considerau absolut necesara prezenta clericului pentru savârsirea sfintelor taine, i-au acceptat pe cei care, din diverse motive, paraseau biserica oficiala (asa-numitii preoti fugari). Conservatorii au refuzat categoric acest compromis, declarând ca dupa schisma nu mai exista preoti adevarati si nici ierarhie bisericeasca. Prima grupa o constituie adeptii cultului sacerdotal - rus. поповцы, cea de-a doua - беспоповцы - adepti ai cultului non-sacerdotal.
[2] au cuprins probabil numai anumite laturi, trecându-se cu vederea faptul ca toate aceste elemente, si multe altele (de natura psihologica, comportamentala, mentalitati, stil de viata, viziune asupra vietii etc.) alcatuiesc numai laolalta portetul complet, imaginea a ceea ce este numit astazi fenomenul starover.
Referindu-ne la autorii care nu au ignorat tema destul de spinoasa a fenomenului staroobrjadcesvto, trebuie precizat ca de la început au existat doua tendinte de abordare. Prima, cea teologica, misionara a studiat fenomenul de pe pozitiile Bisericii oficiale Ruse. Principalii ei reprezentanti au fost mitropolitul Makarie (Bulgakov) si profesorul N. Subbotin.
Celalalt curent, de factura liberal-democratica, la care au aderat adeptii narodnicismului si democrat-revolutionarii, a privit fenomenul schismei mai mult din punct de vedere social, pornind de la ideea ca factorul religios a fost doar motivul care a declansat miscarea protestatara, de opozitie, a staroverilor. Dintre autorii care au aderat la aceasta conceptie istorica trebuie amintiti A. sciapov, V.V. Andreev, A.S. Prugavin, A.I. Herzen, V.N. Kelsiev, N. Ogariov, N. Kostomarov.
Pâna în anul 1905 lucrarile autorilor staroveri dedicate acestei problematici erau interzise. Dintre carturarii de seama, ale caror lucrari au putut fi publicate numai dupa 1905, îi amintim pe I.A. Kirillov, F.E. Melnikov si V.G. Senatov, care trateaza nu numai aspectele religioase, ci acorda o mare importanta modului de viata al staroverilor, culturii si educatiei acestora, problemelor de natura economica si sociala.
Temei raskolului i-au fost dedicate sute de pagini si de catre autori rusi din emigratie: Vl. Riabusinski, A. Kartasev, S. Zenkovski.
Totodata raskolul si urmarile sale au atras atentia unor autori occidentali, precum P. Pascal, J. Chrysostomos, F.Conybeare, sau mai nou R.Crummey, J. Fuhrmann, H. Walsh si G. Nivat.
Problematica schismei a fost abordata, desi, firesc, într-o masura mult mai mica, si în România. Cea mai cunoscuta lucrare pe aceasta tema este Lipovenismulu, adica schismaticii seu rascolnicii si ereticii rusesci. Dupre autori rusi si izvore nationali române, publicata la Bucuresti în anul 1871. Autorul, episcopul Melchisedek (stefanescu), prezinta fenomenul asa cum era el vazut în Rusia de Biserica oficiala la momentul respectiv. Din pacate majoritatea autorilor români care au scris ulterior despre staroveri (în principal despre lipoveni), au folosit informatiile din aceasta brosura fara a le compara cu alte surse, fara a le analiza sau verifica. Asa s-a încetatenit si în România ideea ca prin reforma lui Nikon s-a dorit corectarea unor abateri de ritual si erori aparute în timpul copierii cartilor de cult. Acesta idee a fost sustinuta de autori precum Al. Arbore, V. Cocos, P.I. David, I.M. Popescu, M. Marinescu.
Dupa 1990 în România despre fenomenul starover au început sa scrie si intelectualii din rândul lipovenilor: I. Evseev, S. Fenoghen, F. Chirila, S. Moldovan, L. Ivanov, F. Ipatiov, A. Crasovschi, A. Varona etc., încercând sa adopte un punct de vedere cât mai apropiat de realitate, sa prezinte evenimentele într-o lumina veridica, obiectiva.
Dintre scriitorii rusi care au abordat tematica legata de staroveri opera lui G. D.Grebenscikov poate fi considerata unul dintre fenomenele rare si irepetabile ale spiritului rus. Epopeea lui în sase volume Чураевы în care este descrisa viata staroverilor din Siberia, a fost recunoscuta în anul 1926 de Comitetul Cooperarii Intelectuale din cadrul Ligii Natiunilor drept o opera de exceptie din patrimoniul literaturii universale.
Referiri la viata staroverilor se pot întâlni de asemenea în operele unor scriitori rusi de marca, precum F.M. Dostoievski, L.N. Tolstoi, D. Merejkovski, Mamin-Sibiriak, I. smeliov, V. salamov si altii.
În proza contemporana rusa tema schismei religioase este abordata pentru prima oara de Vladimir Liciutin în romanul Раскол (Schisma).
Vladimir Liciutin si romanul istoric Schisma. În literatura beletristica rusa momentul dramatic al schismei religioase este surprins pentru prima data în toata complexitatea sa, istorica si religioasa, dar nu numai, în romanul Schisma.
Desi din punct de vedere cronologic Vladimir Liciutin este ultimul autor care îsi focalizeaza demersul narativ în jurul adeptilor traditiilor prenikoniene, el acorda atentie, într-o masura mult mai mare decât altii, laturii istorico-religioase a fenomenului staroobrjadcestvo si în special perioadei tulburi în care schisma a schimbat pentru totdeauna destinul poporului rus. Se poate spune fara exagerare ca Schisma este singurul roman din literatura rusa care prezinta fenomenul nu fragmentar, nu prin portretele câtorva adepti ai vechii credinte, sau prin descrierea unei comunitati restrânse, ci pornind de la radacinile lui, de la faptele care au avut loc la mijlocul secolului al XVII-lea.
Actiunea romanului se desfasoara pe parcursul a aproximativ 30 de ani, cuprinzând cea mai mare parte a domniei tarului Alexei Mihailovici Romanov. Autorul prezinta sfârsitul epocii medievale în Rusia, perioada de tranzitie marcata de schimbari dureroase în viata poporului rus, dintre care cea mai dramatica a fost schisma bisericii.
Deschiderea portilor spre secularizare. În A cincea scrisoare despre raskol P.I. Mel'nikov-Pecerski afirma ca idealul vietii laice a staroverilor consta în modul de viata predominant în Rusia în secolul al XVI-lea si prima jumatate a secolului al XVII-lea, fara o granita bine delimitata între viata laica si cea religioasa, pentru ca aceasta din urma cuprindea toate sferele activitatii omului.
În Rusia procesul îndepartarii de religiozitatea totala si trecerea spre un stil de viata laica a început, desi foarte lent, înca de la sfârsitul secolului al XV-lea, sub influenta vietii laice occidentale, a carei atractie actiona extrem de puternic asupra rusilor. Acest proces este accelerat de reformele religioase ale lui Nikon si cunoaste apogeul în epoca lui Petru cel Mare.
Initiatorii reformei religioase. Alexei Mihailovici. Nikon. Relatia dintre tar si patriarh
Pâna la mijlocul secolului al XVII-lea rolul problemelor de natura religioasa si morala fusese primordial în societatea rusa, iar acum se punea tot mai mult problema relatiei biserica-stat ilustrata în romanul Schisma prin relatia dintre patriarhul Nikon si tarul Alexei Mihailovici.
Daca aceste tendinte, confruntarea a doua ideologii opuse - conservatoare-pastratoare si liberal-progresiva devin mai pregnante la mijlocul secolului al XVII-lea si în special în timpul lui Petru I, din punct de vedere teoretic ele au dus la formarea celor doua curente din gândirea rusa - slavofil si occidentalist în cursul disputelor ideatice generate de publicarea "Scrisorilor filozofice" ale lui Ceaadaev, în 1836.
Reformele lui Nikon au facut trecerea de la lumea Traditiei la lumea contemporana. Poarta spre secularizare era deschisa, si nu avea nici o importanta faptul ca fusese de fapt fortata.
Iurodstvo - nebunii întru Hristos. În Evul Mediu saracia, fenomen specific feudalismului, era perceputa într-un mod adesea contradictoriu. Pe de o parte, fiind vorba de o problema sociala si economica a epocii, ea a constituit una din cauzele nenumaratelor revolte populare, iar pe de alta era interpretata drept o stare "aleasa", "saracii întru Hristos" fiind oameni care renuntau la bunurile pamântesti pentru a avea accesul asigurat în Împaratia Cerurilor. În categoria saracilor întru Hristos, în spatiul rusesc un loc aparte îl ocupa fenomenul iurodstvo - "nebunia întru Hristos", una din manifestarile de exteriorizare a sentimentului religios.
În ceea ce-i priveste pe staroveri, nebunia întru Hristos, ca forma de manifestare a credintei vechi, era alaturata pribegiei, ambele fiind la fel de iubite si de raspândite în Rusia, considerate aspecte ale sfinteniei, pentru ca dragostea pentru Hristos este mai importanta decât bogatia si chiar decât viata. Nebunii întru Hristos sunt amintiti laolalta cu pribegii aproape în toate operele literare despre staroveri sau sectanti, daca nu ca personaje centrale, macar semnalati în treacat. La Mel'nikov-Pecerski la întrunirile ritualice ale khlystilor trebuie sa fie prezent neaparat un asemenea sarac cu duhul. Îi întâlnim si la Leskov si în mod special la Klâcikov, în trilogia alcatuita din romanele numite deseori si "starovere" si în volumul Серый барин.
În Rusia medievala fenomenul iurodstvo a reprezentat timp îndelungat o institutie a protestului. Criza sa a început în momentul în care protestul a atins apogeul fortei si al incisivitatii sale, în epoca schismei. Atunci s-a format o tabara de oponenti, cea a staroverilor, care au preluat functia acuzatoare-demascatoare si într-un anume sens i-au asimilat pe iurodivâie.
Prigoana nebunilor întru Hristos s-a desfasurat simultan cu cea împotriva adeptilor traditiilor prenikoniene. Autoritatile vedeau ceva comun între reprezentantii celor doua fenomene. si unii si altii stateau în calea europenizarii si trebuiau îndepartati cu orice pret.
Aparatorii traditiilor. Avvakum - sacerdotul luptator. Daca pe Nikon, desi el a fost autorul reformei, nu-l putem considera un reprezentant tipic al curentului înnoirilor, din cauza atitudinii sale schimbatoare fata de propriile convingeri si reforme, Avvakum este o figura reprezentativa pentru adeptii traditiilor.
Deosebit de impresionant este în romanul lui Vladimir Liciutin portretul boieroaicei Morozova, care parca se suprapune peste imaginea martirei pe care ne-a daruit-o pictorul Surikov. De fapt boieroaica Morozova a ramas în memoria Rusiei asa cum a pictat-o talentatul pictor itinerant, iar în constiinta populara ea s-a transformat într-un simbol, legat de cel al lui Avvakum: parintele spiritual si fiica spirituala, doi luptatori si doua victime.
Avvakum mai este prezent ca personaj si în alte romane contemporane: în romanul biografic Огнепальный de Dmitri Jukov si în Peciora de Iuri Azarov.
Teosofia - viziune asupra lumii si mod de viata. Analizând sistemul de gândire, de viata si de perceptie a lumii la staroveri, trebuie facuta precizarea ca, la fel ca si mitologia si arta, filozofia acestora (mai exact teosofia) este determinata de specificul religios, de rolul primordial pe care religia, credinta îl joaca în viata credinciosilor ortodocsi de rit vechi. În afara religiei staroverul îsi pierde determinarea, adica identitatea. Religia îl defineste prin excelenta si a dus la formarea, în timp, a unui specific sufletesc, mental, care îl deosebeste si pe cel mai putin religios dintre staroveri de ceilalti, "nestaroveri".
Esenta viziunii ontologice a staroverilor s-ar putea exprima printr-o singura fraza: cunoasterea, existenta în general trebuie sa slujeasca în primul rând pentru salvarea sufletului.
Perceptia lui Isus la rusi în general si la staroveri în special, este cea a unui Dumnezeu foarte uman, foarte apropiat, pe care, cum spune unul din personajele romanului lui Leskov La capatul lumii, îl simti "în sân".
Omul religios doreste sa traiasca într-o lume sacra, sa fie mereu aproape de Dumnezeu, într-un "Cosmos pur si sfânt, asa cum era el la începutul începuturilor". De aceea probabil, curatenia - trupeasca, sufleteasca, ritualica este un concept cheie pentru starover. El aspira la puritatea primordiala, cauta credinta cea curata, se straduieste sa-si pastreze sufletul curat, neîntinat de rau, de pacat, de ispita. Iar ispitirea sufletului poate fi evitata numai prin comuniunea cu divinul, care trebuie în permanenta descoperit în lumea înconjuratoare.
Staroverii au considerat întotdeauna ca ortodoxia asa cum au pastrat-o ei este cea adevarata, cea "curata". Ei se temeau de secularizarea bisericii, de contaminarea ei cu spiritul laic, iar esenta schismei nu consta de fapt în ritualism sau în simpla pastrare a vechilor traditii, ci în pastrarea puritatii Bisericii.
Religia si rolul pe care îl joaca ea în viata staroverului au "construit" un sistem de valori specifice, au devenit un marker identitar, care pentru credinciosul ortodox de rit vechi împarte lumea în doua categorii: "Noi" si "Ceilalti".
Majoritatea scriitorilor care au tratat tema ortodocsilor de rit vechi au subliniat importanta pe care o acorda ei curateniei, vorbind în special despre casele curate ale acestora (casa staroverului fiind Templul lui unde trebuia pastrata obligatoriu curatenia ritualica, un spatiu sacru apartinând în egala masura Timpului si vesniciei, un centru al universului, structurând în jurul sau tot restul lumii înconjuratoare).
Aspiratia spre puritatea religiei este si criteriul care a dus la aparitia în rândul staroverilor a mai multor ramuri si a tot felul de secte. Diferenta dintre acestea se rezuma practic la gradul de intensitate cu care oamenii doreau sa pastreze curata credinta, sufletul, mergând deseori pâna la excese. Asa a luat nastere secta celor care-si dau foc (samosozygateli). Aceasta tendinta, asa-numita nazuinta spre purificarea prin foc a fost o vreme destul de raspândita în rândul staroverilor.
În Rusia medievala exista în popor un adevarat cult al suferintei. Se considera ca numai prin suferinta te purifici, numai prin chinuri te apropii de Dumnezeu. Ideea ca suferinta purifica era foarte raspândita si în rândul staroverilor. Nu exista Paste fara Saptamâna Patimilor si numai adevarata suferinta duce la fericire - aceasta tema este prezenta în multe opere literare în care se vorbeste despre staroveri.
Caracteristicile gândirii omului medieval în general si ale gândirii lui filozofice în special, sunt caracterul retrospectiv si traditionalismul. Dar "traditia" nu este o simpla întoarcere dinspre prezent spre trecut, ci si "transmitere" (traditio), o metoda de pastrare în viata natiunii a unei neîntrerupte legaturi temporale. Dorinta pastrarii traditiei poate lua forma respingerii oricarei imixtiuni a noului, a inovatiei în viata unui individ sau a unei comunitati.
Atitudinea fata de munca. Staroverii s-au remarcat întotdeauna prin dragostea fata de munca, prin harnicie, prin onestitate. Ei apreciaza si respecta nu numai truda religioasa, rugaciunea, ci si munca îmbinata cu rugaciunea.
Pe de alta parte, munca este importanta, dar staroverii cunosc limita atât în truda, cât si în odihna. Conform legii crestine ei lucreza sase zile, iar a saptea o dedica lui Dumnezeu. Duminica si de sarbatorile religioase se respecta cu strictete interdictia de a munci, de a spala, de a merge la baia de aburi.
Atitudinea fata de hrana Daca în afara locuintei, a comunitatii, staroverii erau nevoiti sa vina în contact cu lumea exterioara, în schimb casa era cetatea lor, unde era absolut necesar sa se pastreze curatenia ritualica. În acest sens un loc aparte îl ocupa masa pe care se mânca, în special în cazul comunitatilor conservatoare, unde nu se permitea sa se stea la un loc cu cu adeptii altor curente religioase, chiar staroveri, nici sa se foloseasca aceeasi vesela. În unele zone staroverii aveau în casa icoane si vesela "laica" pentru musafiri, ba chiar doua clante le usi, deoarece contactul cu "lumea" face ca staroverul sa nu poata pastra nivelul necesar de curatenie spirituala. Existau cazuri când chiar în cadrul familiei fiecare avea vesela si icoanele proprii.[6] Aceste particularitati ale viziunii unor staroveri asupra lumii au devenit adesea motiv de ironie pentru scriitorii care abordau tematica legata de ortodocsii de rit vechi.
Importanta familiei. Rolul femeii. Rolul familiei la staroveri este primordial, bazele credintei crestine sunt puse în comunitate si acasa. În viata de zi cu zi si în sânul familiei se capata principalele deprinderi religioase, cântecele, dragostea pentru citit, rugaciunea împreuna, se capata idealurile estetice: dragostea pentru icoana, pentru slujbele frumoase, pentru folclor. Familia educa tânara generatie în spiritul idealurilor morale, îi familiarizeaza pe copii cu principiile slujirii Domnului prin exemplul sau, utilizând un sistem de interdictii si îngaduinte, care formeaza reprezentarile despre normele morale - respectul pentru vârstnici, grija pentru cei mai tineri, ajutorul reciproc, cinstea, la baza carora sta principiului crestin al întrajutorarii, muncii si respectului reciproc. Totodata viata de zi cu zi a familiei, datorita sistemului de norme în alimentatie si îmbracaminte a devenit pastratoarea specificului staroverilor.
Semnificatia ritualica a vesmintelor. Staroverii percep traditia ca fiind foarte importanta pentru religie. De aceea trecutul, în toate manifestarile sale si tot ce apartine trecutului - icoanele, cartile vechi, obiectele de cult dar si obiectele în general, au o semnificatie aparte în viata credinciosului. Este vorba despre întelegerea medievala a obiectului, în spatiul caruia se combina cele doua principii de baza care definesc omul, cel material si cel spiritual. Pornind de la aceasta atitudine specifica fata de obiect, se cuvine sa subliniem importanta pe care o aveau hainele pentru staroveri. Înca în secolul al XVII-lea Avvakum era împotriva schimbarii îmbracamintii, deoarece hainele aveau si ele un simbolism sacru, ritualic. Asa cum, spre exemplu, cartile sfinte sunt veriga ce pastreaza legatura directa cu sursele originare ale credintei, si aspectul exterior este o dovada si o legatura cu începuturile crestinismului.
Atentia acordata înfatisarii exterioare în orice situatie de comunicare cu Dumnezeu, fie ca era vorba despre rugaciunea în biserica sau acasa, este o trasatura distinctiva a staroverului. De-a lungul istoriei adeptii vechilor traditii rusesti au trebuit sa plateasca pentru atitudinea lor aparte fata de îmbracaminte. În anul 1716 a fost emis un decret prin care staroverii erau obligati sa plateasca dari duble pentru "privilegiul" de a purta barba si haine de moda veche.
Capitolul 3. Modelul poetico- mitologic la rusii staroveri. Punctul de plecare al mitologiei rusilor staroveri este, fara îndoiala, mitologia rusa. Staroverii, în virtutea caracteristicilor specifice acestei grupari socio-religioase au preluat anumite elemente din mitologia rusa, definitorii pentru viziunea lor asupra vietii, sau au transformat unele mituri general rusesti în conformitate cu necesitatile lor psihologice, religioase si în ultima instanta artistice.
Mitologemul "Moscova - a Treia Roma" Pe lânga mitologia, ca sa-i spunem asa, traditionala, populara, staroverii au preluat o serie de mitologeme "oficiale", dintre care cel mai cunoscut este cel despre "Moscova- a Treia Roma". Convingerea ca Moscova este succesoarea celor doua Rome crestine (Roma Antica, prabusita din slava sa din cauza pagânilor si Bizantul, cazut din pricina musulmanilor, ca pedeapsa pentru ca locuitorii celor doua orase au pacatuit împotriva dreptei credinte) a devenit populara si datorita unor legende foarte raspândite în Rusia în secolele al XIV- al XV-lea.
Pentru staroveri idealul celei de-a Treia Rome se suprapunea peste idealul vechii Rusii, "luminoase si sfinte", purtatoare si pastratoare a adevaratelor valori morale si spirituale, a adevaratei credinte, a puritatii ortodoxiei.
În romanul Schisma talmacirea diferita, de pe pozitiile spiritualitatii si ale politicii a doctrinei despre Moscova a Treia Roma este ilustrata prin punctele de vedere ale personajelor.
În timp ce tarul si chiar Biserica oficiala erau interesati în primul rând de latura politica a ideii conform careia Rusia ar fi continuatoarea Bizantului, staroverii au preluat doar valentele religioase, spirituale ale acestui concept, potrivit carora Rusia era pastratoarea puritatii ortodoxiei.
Mitul despre Antihrist În Rusia asteptarea sfârsitului lumii s-a intensificat în al doilea sfert al secolului al XVII-lea si mitul biblic despre antihrist a cunoscut o raspândire larga si complexa, multivalenta în folclor, în filozofie si literatura, cea mai puternica actualizare a lui având loc în perioada instaurarii schismei în Biserica Rusa.
Tema antihristului vazut prin prisma staroverilor este prezenta la aproape toti scriitorii care s-au referit la adeptii traditiilor prenikoniene. La Mel'nikov-Pecerski o întâlnim începând cu nuvela Grisa, ea fiind prezenta si în romanele În paduri si În munti, dar prezentata într-o lumina mai putin dramatica.
În romanul Schisma Avvakum vorbeste la un moment dat despre antihristul nevazut, perceput ca un duh, în schimb influenta sa nefasta este deslusita, în spiritul vremii si al protopopului, extrem de concret, fizic, fiind perceptibila vizual si chiar olfactiv:
Tema instaurarii lui antihrist, care prevesteste apropierea Judecatii de Apoi se întâlneste si la poetul starover Nikolai Kliuev, potrivit viziunii caruia Rusia anilor 1930 se apropia inevitabil de sfârsit si poetul, la fel ca alta data stramosul sau Avvakum, simtea deja suflul de foc al Fiarei.
La staroverii lui Mel'nikov-Pecerski diavolul este totusi, la fel ca antihristul, o notiune legata mai mult de spiritualitate, el nu are chip, nu are trup, este de cele mai multe ori ispita, cale a pacatului, dorinta lumeasca.
În universul poetico-mitologic al lui Kliuev, pe lânga aspectele pozitive, în raiul binelui si frumusetii exista si fiinte demonice - lesovoi, lesâi, domovoi, demonii de dupa cuptor, dvorovik, vodjanik, vodjanita.
Icoana - arta, filozofie, marker al spatiului sacru. Lumea care reprezinta spatiul real si-a pierdut unitatea divina si este perceputa ca un haos alcatuit din elemente disparate, straine, etanse unul pentru celalalt. Odata cu destramarea idealului, odata cu ruptura produsa în spatiu si timp, homo religiosus starover a fost nevoit sa reconstituie spatiul sacru la scara mai redusa. El si-a transformat locuinta în templu, în spatiu marcat de elemente care îi confera sacralitate si deci legitimitate. Principalele markere ale acestui teritoriu sacru au fost si continua sa fie pentru starover icoana si cartile vechi bisericesti.
Staroverii, pentru ca au receptat icoana cu sufletul, în virtutea faptului ca aceasta reprezenta pentru ei o ipostaza si un marker al sacrului, au înteles esenta ei profunda, simbolistica eminamente spirituala si nu au fost influentati de capriciile modei, care mult timp a refuzat sa vada frumusetea capodoperelor vechilor izografi rusi.
Legende despre icoane si sfinti. Pentru ca icoana ocupa în credinta si în viata staroverilor un loc însemnat, este firesc sa existe numeroase legende, povestiri mitice despre icoane, despre construirea bisericilor, a schiturilor, în care miraculosul are valenta de minune savârsita de sau în numele Domnului. Dintre autorii amintiti pâna acum, cel mai des recurge la ele Mel'nikov-Pecerski.
În paralel cu legendele crestine Pecerski prezinta pe larg legendele despre zeii pagâni, Iarilo si Glia-Mama, despre Radunita. Imaginea lui Iarilo simbolizeaza principiul stihiinic pagân, care lupta cu dogmele religioase bizantine cinstite de staroveri.
Probabil nu întâmplator dilogia lui Mel'nikov-Pecerski începe cu legenda despre orasul tainic Kitej - simbol mitologic si virtual al vechii Rusii Sfinte.
Unul din aspectele importante ale reformei religioase a lui Nikon a fost corectura vechilor carti religioase, considerate "gresite". Pentru credinciosii medievali acest lucru a echivalat cu blasfemia, deoarece în cartile sfinte se aflau toate adevarurile la care facusera trimitere timp de secole sfintii si ascetii rusi.
Pentru adeptii traditiilor prenikoniene vechile carti religioase reprezinta, alaturi de icoana, martori ai vremurilor de dinainte de schisma, iar prin mijlocirea lor staroverii devin ei însisi martori ai spatiului si timpului sacru, ai Rusiei Sfinte.
Cartea religioasa reprezinta pâinea spirituala, fara de care viata întru sacru, singura spre care tind staroverii, ar fi imposibila. Cartea sfânta este autoritatea absoluta, de necontestat în legatura cu orice problema legata de credinta si de viata traditionala. Ea a reprezentat de-a lungul timpului unul din cele mai însemnate instrumente cu rol în pastrarea traditiei.
Pentru staroveri Rusia adevaratei credinte, un spatiu eminamente sacru a ramas în trecut si se mai poate întâlni doar în stihurile duhovnicesti. Spatiul stihurilor duhovnicesti este lumea crestina, pe pamânt si în ceruri. Toponimia terestra este legata de locurile în care a trait Mântuitorul sau sfintii crestini, deseori este Rusia Sfânta, spre care se muta de la Ierusalim centrul lumii. Adesea cele doua spatii se suprapun, pentru ca reprezinta enclave ale adevaratei credinte, ceea ce le apropie simbolic pâna la identificare.
Fenomenul starover - între mit si realitate Fenomenul starover, pastrator si generator de mituri, este la rândul sau perceput adesea ca un mit. Constantin Ţoiu în romanul Galeria cu vita salbatica construieste un adevarat mit despre lipovenii si viata lor în satul Jurilovca, prezentându-i într-o lumina stranie de început de lume, locuitori ai unui tarâm mitic marcat de credinte vechi si obscure.
Miturile sunt la Jurilovca atât de palpabile, încât devin mai reale decât realitatea, absurdul se împleteste cu frumusetea într-un amalgam straniu, care ba te încânta, ba te înspaimânta, pentru ca realitatea este vis si totodata proiectie, reflectare a lumii înconjuratoare.
Mitologia este un domeniu extrem de vast si chiar daca referirea se face la un grup etnico-religios relativ restrâns, cum sunt rusii-staroveri, semnificatiile multiple cuprinse în legendele, credintele populare, superstitiile rusilor-staroveri pot fi interpretate numai analizând fenomenul starover ca un tot unitar, complex, cu legi interne proprii. Pentru ca mitologia rusilor-staroveri, ca si mitologia altor popoare sau grupuri etnice, se împleteste strâns cu filozofia lor de viata, cu viziunea asupra existentei, cu mentalitatile si specificul lor religios si implicit cultural.
Staroverii - participanti activi la viata Bisericii Una din deosebirile principale dintre Biserica de rit vechi si Biserica Rusa oficiala consta în faptul ca staroverii au pastrat începutul ecumenic al vietii religioase, si anume principiul uniunii si al interactiunii mirenilor cu ierarhia bisericeasca, unde individul nu se pierde în masa, ci se uneste cu ea pentru teluri superioare.
Personalitatea staroverului nu se dizolva în comunitate, ci este stimulata la maximum datorita si în vederea activitatii sale. Pâna în zilele noastre staroverii îsi aleg preotii din rândul comunitatii, dezbat problemele bisericii, se implica în activitatile ei. În romanele lui Mel'nikov-Pecerski un loc destul de important îl ocupa discutiile personajelor despre religie, despre biserica, despre moralitatea clerului.
Se poate spune ca staroverii reprezinta o oaza de traditionalism, pentru ei plenitudinea existentei fiind înca data de apropierea de Dumnezeu. Din pacate aceasta oaza devine si ea tot mai mica, acaparata de lumea profana, de realitatea înconjuratoare, în care latura ideala pare sa fi disparut cu totul.
|
