Modernismul tarziu si critica lui

Modernismul târziu si critica lui

Dupa razboi, cele mai actuale idei urbanistice erau cele moderniste.

Razboiul doar întrerupsese aplicarea lor, în timp ce prestigiul lui Le Corbusier ca

arhitect crescuse. Astfel, orasele au declansat cu entuziasm reconstructia oraselor

aproximativ pe aceleasi principii, desi ele erau înca putin experimentate sub

aspectul urmarilor. Iar în anii '60 a început si s-a sfârsit epoca "marilor proiecte

urbane".

Acestea erau fie imense cartiere de locuit la periferia marilor orase, fie

întregi orasele satelit. Desi aparuse critica modernismului, noua criza postbelica a

locuintei a determinat elaborarea acestor proiecte de mari ansambluri de blocuri.

Unele din ele însa erau de aceasta data mult mai controlate sub aspectul

compozitiei generale a ansamblului, ori dadeau dovada de imaginatie în

conceperea unor forme alternative de locuire, chiar fanteziste. Astfel erau orasele

pe apa, orasele turn, orasele pod, orasele suspendate. Inginerii gaseau solutii

pentru toate. Printre "marile proiecte" realizate avem exemple bune si mai putin

bune Brasilia este un oras de o mare plasticitate, o adevarata opera de arta, dar

creând dificultati de adaptare a omului la acele spatii. Toulouse le Mirail, Pantin,

Park Hill în Sheffield etc. au fost experimente inteligente. Märkisches Viertel însa,

la Berlin a rezolvat într-o maniera criticabila criza de locuinte.

Oricum, marele pacat al acestor maniere de abordare a locuintei colective

de masa era, pe lânga cusururile moderniste amintite, si ambitia de a proiecta

arhitectural totul, pâna la capat, de a le da forma definitiva, pe hârtie si în realitate.

Forma unui întreg oras era stabilita odata pentru totdeauna de catre un colectiv de

proiectare, condus de un om. Vietii, viitorului, nu le mai ramânea nici o sansa de a

mai interveni, de a modifica, de a adapta ceva din mers, în acord cu evolutia

lucrurilor pe pamânt.

Marile proiecte au intrat repede în criza, fiind acuzate de aroganta si

prezumtiozitate. O mâna de oameni, oricât de profesionisti si bine intentionati, nu

au dreptul ca, în numele unor nevoi prezente concrete, sa stabileasca cadrul

viitorului, ignorând neprevazutul, continuitatea vietii si dreptul viitoarelor generatii

de a-si decide, la rândul lor, mediul de viata.

A fost însa o lectie valoroasa, pe care au dat-o arhitecti talentati si eroici,

capabili sa tina în mâna proiecte de o asemenea scara. Atâta doar ca productia lor

a fost la fel de departe de modul organic de locuire în orasele europene, ca mai

toate încercarile moderniste. Au fost capodopere de arta plastica, au fost teze

teoretice interesante. Autorii au primit mari premii internationale pentru realizarile

lor, dar concluzia generala a fost: sa nu mai încercam niciodata astfel de

experiente. Macar pe durata de viata a urmatoarelor doua-trei generatii.