|
D |
La Verlaine m-a frapat evitarea culorii excesive si a spectaculosului, care produce si mai multa culoare si muzicalitate spectaculoasa, între limitele unui fast controlat si ale rafinamentului aparent. "Ingerinta dominanta a muzicii" face ca lumea exterioara si trairile intime sa se contopeasca, dar acest fapt nu poate sa nu aiba atractivitate.
Recapitulând, pot spune ca spiritul frondist, comportamentul aparent bizar, revolta împotriva conventiilor umane, mediocritatii, prostiei si neam-prostiei, retragerea într-o solitudine laborioasa urmata de expasiunea în socialul bântuit de minciuna, angoasa si saracie spirituala, caruia îi opun justitiarismul, militantismul intelectual, cultul pentru frumosul straniu si rigoarea diabolica, sunt "împrumuturi" constante de la "poetii blestemati", mai ales Baudelaire, în special Rimbaud, cu precadere Mallarmé si, desigur, Verlaine.
Toata creatia mea, dar mai ales poezia, sta sub semnul adevarului împrumutat de la Baudelaire, conform caruia natura, fiind izvorul raului, trebuie "umanizata" prin arta. De aici, tagada si pulsiunile sataniste, care sunt opuse mereu credintei si dogmelor religioase în "alchimia" poetica baudelairiana de care ma învrednicesc, ermetismul sugestiv-magic si eliptic-abuziv mallarmeean al unora dintre poeme, dizarmonia simturilor, a trairilor halucinatorii, viata contrastanta, de "relicvariu", cu atitudini anticlericale si libertine de tip transcendental rimbaldian si, în fine, viziunile dramatice, înclinatia spre resemnarea pesimista, pacatele si remuscarile, exercitiile lirice licentioase (ca-n cartile Deceniul Secsy, Viata expirata si Emotii carunte), recursul la cantabilitatea armonica, populara, care, toate, caracterizeaza modul meu de a fi, a gândi si a crea.
Verlaine mi-a pricinuit cea mai îndelungata si frumoasa cazna a lecturii, fiindca a scris destul de mult în raport cu Baudelaire si Rimbaud. Nu stiu precis daca Jurnalul de lasitate pe care-l tin de trei decenii este declansat de lectura Memoriilor unui vaduv, Spitalele mele, Confesiuni si Închisorile mele, dar ca m-a influentat "barbarul" si "nebunul" de Verlaine este neîndoios.
De altminteri, toate lecturile din poetii francezi sunt cele ce au pus umarul (ca si cele din literatura rusa, germana, italiana, engleza, latino-americana si, desigur, româna) la cronicizarea incurabilei maladii a scrisului cu care ma mândresc.
|
