NICOLAE MACOVEI
Civilizat si salbatic
|
C |
x
x x
Dincolo de opera propriu-zisa (si de dialogul pe care îl declanseaza ea, având un caracter mai mult ori mai putin didactic), între cititor si poet poate sa apara si o relatie particulara, subiectiva, neformalizata, deschisa modificarii si interpretarilor, extraestetica. Din acest punct de vedere, pentru mine, Baudelaire reprezinta nu doar geniul poetului modern, poetul în sine, revoltat si puternic, singur, non-conformist si vizionar, omul si artistul afirmându-si sensibilitatea si dreptul de a fi împotriva ori deasupra unei societati obtuze si mediocre, ci, în acelasi timp, reprezinta si tipul special de spiritualitate care a conferit Frantei stralucire, grandoare si forta, dar si posibilitatea impunerii unui model universal de fiinta, capabila sa echilibreze si sa stapâneasca rational, dar si creator, si binele si raul, spatiul si timpul, frumosul si urâtul, sacrul si profanul, efemerul si eternitatea, femininul si masculinul, centrul si periferia, lumina si întunericul, cerul si pamântul. Aceasta capacitate a lui Baudelaire de a fi purtator puternic si inconfundabil al unui model de spiritualitate si civilizatie universala fascineaza. si, cu siguranta, va mai fascina mult timp de acum înainte. Probabil, pe orice meridian. Desigur, amendamentele legate de acest aspect tin si de caracteristicile culturale, formative ale receptorilor operei lui Baudelaire. Daca tipul de spiritualitate si cultura are o ascendenta mitica si conservatoare, sa zicem, specifica societatilor în care stiinta si rigorile ei critice si metafizice nu s-au afirmat ca instrumente de cunoastere si organizare, atunci Baudelaire poate fi descifrat mai ales sub înfatisarea lui luciferica, pagâna, imorala, si mai putin sub cea angelica, ordonatoare si integratoare de noi valori si sinteze existentiale. Se percep mai degraba mirosul si sila viitorului hoit al iubitei decât frumusetea si vraja unei femei care va fi si un hoit mâncat de viermi, cândva, la sfârsitul povestii, dar deocamdata se înfatiseaza acum si aici într-o splendoare unica, impunând bucurie, senzualitate si placere în loc de decadere si dezgust.
x
x x
O situatie ambigua isca asa-zisul crestinism al lui Baudelaire. Însa poetul, explicit, nu este atasat nici unui elan religios ori de "mântuire", chiar daca majoritatea temelor ori "personajele" sale favorite sunt marginalii, pacatosii, ori pur si simplu cei din afara moralei si conditiei burgheze. Dezechilibrele sociale dramatice, nedreptatea, saracia, degradarea fiintei umane au constituit, în fapt, întotdeauna, un impuls justificativ si ordonator pentru diverse doctrine sociale si chiar pentru totalitarismele criminale ale secolului XX. De fapt, europenii sunt crestini, indiferent ca accepta ori nu acest lucru. Artistii, intelectualii, în general vorbind, s-au simtit datori sa propuna solutii si idei capabile sa duca la disparitia "raului" din viata sociala. Nici secolul XIX nu a facut exceptie. Prin ricoseu, se poate spune ca majoritatea artistilor europeni au o tangenta mai mica sau mai mare cu religia crestina si ameliorarea conditiei umane chiar atunci când sunt ... atei. Aceasta situatie este un dat fundamental al spiritualitatii si istoriei Europei. si, din acest punct de vedere, Baudelaire nu putea fi altfel. Dar geniul lui poetic si puterea lui de a spori limitele artei în general, numai printr-un proces de simplificare si deformare, ar putea fi catalogate drept atitudine sociala si estetica religioasa activa. La urma urmelor, oricât de mult ar fi acceptat Baudelaire ca parinte al "modernitatii", nu este în folosul nimanui, nici al religiei si nici al artei, sa-l ataseze unei situatii doctrinare care nu lamureste nimic, nici din punct de vedere religios si nici estetic. Ramas doar ca "parinte" al modernitatii, este suficient pentru a pulsa înca viu, paradoxal, tonic, grandios si tensionant în constiinta culturii si spiritualitatii europene.
|
