NUVELISTUL IOAN SLAVICI
Contributia cea mai importanta la dezvoltarea prozei romanesti a adus-o Slavici in domeniul nuvelisticii.Trasatura esentiala a majoritatii nuvelelor lui consta in rezolvarea optimista a conflictului.O viziune idilica,reflectata in conflicte tratate superficial,prin actiuni schematice,portrete conventionale,subordonate scopului moralizator,se degaja din atmosfera scrisului sau nuvelistic.Eroii lui Slavici sunt construiti pentru a ilustra anumite norme etice pe care omul trebuie sa le respecte in viata,daca tine la linistea lui sufleteasca. Majoritatea nuvelelor devin astfel o pledoarie directa,adesea de o insistenta care sufoca elementele artistice,pentru cultivarea unor principii morale intelepte,care-l fac pe om fericit.
Aparitia volumului"Nuvele din popor"in 1881,constituie un moment important in evolutia prozei realiste romanesti.
Volumul cuprindea:"Popa Tanda","La crucea din sat","Vatra parasita" ,"Budulea Taichii","Scormon","Moara cu noroc",iar intre 1892-1900 numarul acestor nuvele a sporit cu "Comoara","Padureanca".
Slavici aducea in primele sale nuvele autenticitatea satului ardelean,schitand veritabile monografii rurale.Bun cunoscator al psihologiei umane,al randuielilor rurale,al datinilor,obiceiurilor si superstitiilor,autorul este necrutator cu cei care se abat de la principiile de morale si-i pedepseste in mod exemplar.Majoritatea nuvelelor sale are la baza un precept moral de factura populara,care ne indeamna la cumpatare,la echilibru.
Idilismul la Slavici este ilustrat, de pilda, de casatoria dintre un servitor si fata stapânului, din La crucea din sat.Aici apare si inegalitatea sociala care duce la conflicte in sanul familiei.
Familia sta in centrul actiunii,dar viata este relatata prin activitati gospodaresti,dar si prin relatiile cu alte gospodarii.Persoanajele sunt surprinse in toiul activitatilor:prepararea placintelor,scarmanatul de pene,farsele pe care si le fac tinerii.
Personajele nuvelei sunt:Naica Floare,stapana casei,Badea Mitrea,stapanul casei,Bujor,slug in curtea lui,Ileana,Marta.Persoanjele primesc nume,dar fara a li se arata pozitia lor sociala,noi putand interpreta ce vrem.
In continuare putem afla oarecum legaturile dintre personaje.Actiunea fiecarui grup e separata,dar atentia tuturor e indreptata spre un punct central.Femeile muncesc prin curte,dar sunt atente la glumele dintre Ileana si Bujor si par oricand hotarate sa ia si ele parte la actiune.Mitrea sta la masa,dar este atent si el la cei doi copii:"Veselia lor nu il supara,dar nici nu-l inveseleste".
Joaca copiilor e asociata cu postura baiatului de a fi suburdonat fetei,tolerandu-i gesturile.
Stapanul casei are un schimb de replici dure cu Bujor,sluga lui,acesta respingandu-i acuzatiile si poruncile.Bujor este constient ca misiunea lui pe ziua aceea era indeplinita asa ca nu intelege motivul pentru care Mitrea il cearta.
Deoarece baiatul statuse atata timp in familia lor,legase o prietenie foarte stransa cu fata acestora,Ileana.
Slavici isi imparte personajele in doua planuri,batrani si tineri,iar conflictele dintre acestia sunt intre iubire si vanitate.
Secventa iubirii incepe cu Bujor care iese din casa,ceea ce semnifica departarea,apoi urmand cateva incercari ale Ilenei de a intra in dialog cu el.Ca exemplu putem da momentul cand Ilenei i se rupe spata de la razboiul de tesut si trimite dupa el,atunci cand baiatul o asteapta la iesirea din biserica,iar ea il ocoleste,la rucea din sat,ea refuza sa vina,in cele din urma venind.Intre cei doi este un joc de apropiere-departare.
Iubirea lui Bujor se transforma in ura.In loc sa fie suparat pe stapan pentru ca l-a dat afara,el este supa 121f59b rat pe Ileana,"pentru ca ea a a avut aceasta vorba".Propria injosire o invinovateste pe fata.Ei traiesc o poveste de descoperire:intai isi dau seama de sentimentele unuia fata de celalalt,apoi trebuie sa le accepte,sa invinga bariera dintre ei,sa se apropie si sa se inteleaga unul pe celalat si in final sa se decida sa vorbeasca aceste lucruri.
Scena vanitatii se petrece atunci cand exista un dialog intre Mitru si Stan,tatal lui Bujor.Cei doi au motive pentru a se crede unu in fata celuilalt,primul pentru ca este bogat iar al doilea pentru ca e carturar si se mandreste cu copii lui.Spectatorii lor sunt vecinii care ii lauda pe rand fiecare fiind cand subordonant cand subordonat(exemplul cu ogoarele cand ale lui Stan erau mai roditoare).
Mitrea,suparat de plecarea lui Bujor,atribuie totul pe seama mahnirii cauzate de moartea copilului in urma cu opt ani de zile.
Bujor devine obsedat de Ileana si o urmareste tot timpul.Fata isi da seama dar ascunde aparentele,la Slavici femeile avan un grad ridicat de intuire a semnificatiei unui fenomen.Apare aici dedublarea,personajul gandeste ceva si face altceva in acelasi moment.Slavici foloseste miscari cu dublu sens.Cand este suparat pe stapan,Bujor uita de ogoarele acestuia,iar atunci cand se impaca,ii pare rau ca n-aavut grija de ele.Un alt exemplu este acela cand Bujor batjocoreste animalele Ilenei atunci cand e suparat pe ea,iar cand se impaca ii mangaie catelul.
In final dragostea invinge cei doi raman impreuna.Nuvela"La crucea din sat" scoate in evidenta dragostea sincera,pura a celor doi tineri care asculta de glasul iubirii.
"Mutand doar accentele,Slavici descopera o noua realitate profitabila literar.Sentimentul e pentru prima oara potrivit ca o necunoscuta,care invadand treptat individul,instituie noi relatii ale acestuia cu sine insusi,cu calalalt,cu ceilalti.Sentimentul este de fapt o forma a relatiei interindividuale si acceptarea lui este un eveniment procesual pentru care literatura nu e un simplu intermediar de reprezentare,ci o veritabila instanta de cunoastere,pe viu si pe concret"
Aceeasi armonie si echilibru sufletesc degaja o alta povestire: Scormon.Nicoale Iorga considera aceasta nuvela"cea mai buna povestire de imaginatie ce se scrisese in romaneste". Titlul este dat dupa numele câinelui, Scormon, care are un rol principal, ilustrând legatura de viata dintre om si animal. Ivirea dintr-o data a câinelui îi aduce aminte Sandei de Pascu, oierul plecat de trei ani în catanie, fara sa dea vreun semn de viata.Fata are o anumita compasiune pentru animal si i se adreseaza induiosata:"Bietul caine!cum urla!"Compasiunea se schimba apoi in dispret si repros pentru ca atunci cand vede cainele care parca isi cerea iertare,isi aduce aminte de Pascu,de faptul ca ea in toti acesti ani nu s-a gandit la el. De aceea, la început, pentru fata câinele care urla este un semn rau : "A murit, stiu ca a murit !". Curând, însa, Scormon devine vioi, începe sa manânce, si sperantele fetei învie.Astfel iubirea treci aici prin mai multe etape:intai amintirea,apoi compasiunea,se instaleza vina,"presupusul sentiment compensatoriu si reciproc". Câinele nu sta multa vreme si pleaca, spre regretul fetei. Înseamna ca el fusese trimis numai ca sa dea un semn despre Pascu. Sa faca legatura dintre el si Sanda.
În partea a doua a povestirii tinerii se reîntâlnesc, tot Scormon fiind cel care întâmpina fata în drumul ei spre locuinta din munte a ciobanului. Slavici ne arata ca stie psihologia oamenilor simpli,pasionati,dar plini de sensibilitate si cu o nemaipomenita frumusete sufleteasca. Când Sanda si Pascu se reântâlnesc dupa trei ani, nu izbucnesc în marturisiri, vorbesc ocolit, discuta lucruri care par indiferente fata de sentimentele de care sunt cuprinsi, dar care, de fapt, îi apropie.Pascu si Sanda sunt doi oameni care de abia acum descopera dragostea.
Slavici fiind un sustinator înfocat al familiei face ca finalul piesei sa emotioneze : cuplul e înfatisat în ipostaza de a întemeia o familie : "În toamna viitoare, peste trei dealuri si trei vai, în umbra unui tei era o trochita. Scormon e culcat lânga ea si priveste în tacere cum copilul se joaca cu mânutele lui, bombanind vorbe cu tainic înteles".
Tot o idila este si Gura satului, unde Slavici ilustreaza "farmecul vietii". Eroina, Marta, este fiica lui Mihu si a Saftei, oameni gospodari,tarani instariti si cu nume bun in sat. Ca si alte fete din nuvele, eroina este înfatisata la vârsta la care poate întemeia o familie, dar vârsta nu se socoteste dupa numarul anilor, ci dupa "desavârsirea învataturii în treburile gospodariei si cu deosebire în îndeletnicirile casnice" .Astfel, Marta stie sa urzeasca, sa tese si sa coase. Pe deasupra, Marta are avere si este frumoasa încât : "Când Marta iese la joc si trece de-a lungul ulitilor nevestele si babele pizmase de tinerete grabesc la portita si privesc în urma ei. E frumos cum îsi tine capul, cum îsi poarta trupul si cum se mladie la tot pasul, si frumos îi cad altitele pe brate si catrinta batuta în fir frumos i se rotunjeste pe pulpi. Chiar baba sa fii, o privesti si ai dori s-o vezi". Fata este petita de, Toader, tot un flacau voinic, frumos, cinstit, harnic, motiv pentru care "gura satului", adica lumea, îi vedeau însotiti pe veci. Scena petitului e de o rara frumusete etnografica ,cum spune George Calinescu,exista in nuvele un intreg ritual al petitului.Momentul petitului este pregatit in prealabil,incepând cu aranjarea curtii si prin etalarea zestrei;întinderea cusaturilor din lazile de zestre,prezentarea la loc vizibil a carelor,plugurilor,a vitelor si a cailor supravegheati de slugi:"Sosira apoi vacile laptoase,porcii lacomi,caprele neastâmparate si oile blajine.Pe când, înspre seara,Simion si Mitrea intrara cu pasi masurati pe poarta deschisa,curtea era plina:slugile asezau in gramada sacii cu grâu,boii rumegau la carile puse in sir,slugile mulgeau vacile,porcii sfarmau zgomotosi gramezile de papusoi,caprele se obrazniceau in toate partile,oile stau inghesuite într-un unghi al curtii,iara Mitrea se lupta cu caii naravasi...Mihu,stapânul,se plimba mereu prin curte,iara Marta,fiica stapânului,îsi facea de lucru,împartind porunci in toate partile" .
Semnificatia acestui tablou e expunerea zestrei printr-o aglomerata si încet derulata privire asupra avutiilor.Ele rezulta dintr-o munca al carui efort de acumulare nu este precizat.
Trimisii lui Cozma Florii Cazacului isi arunca privirile peste tot prin curte si prin vorbe mestesugite vor sa afle cât mai multe despre averea fetei.Vrând sa afle despre pamânturile lui Mihu si despre gradul lor de fertilitate,Mitrea spune:"Precum vaz,ati fost astazi la plug,zise el,ca din intâmplare.Unde ati arat? ",iar acesta îi raspunde sec ca nici nu ar sti ce sa-i spuna.
Un singur personaj este cel care pastreaza permanent la îndemâna posibilitatea de a accepta sau a nega toate actele.Acesta este batrânul Mihu,seful familiei si fruntas al satului,pus in situatia de a alege între fericirea fetei sale si gura satului.El are de ales între doi baieti unul bogat si altul sarac.Mihu îl prefera pe Toderica nu pentru ca acesta era mai bogat,ci pentru ca locul lui în societate nu-i dadea voie sa procedeze altfel.El este la mâna celor din sat,iar întelesul vietii lui se rezuma la admiratia venita din partea satului"Toata viata a trait astfel ca lumea sa poata vorbi numai de bine despre dânsul;asa invatase de la parinti,asa se obisnuise,asa îsi gasea cea mai mare din multumirile vietii"...
Comportamentul in familie este dupa traditie:barbatul ia toate hotarârile,iar femeia si copii se supun întocmai.Chiar daca lucrurile nu sunt atât de bune in familie,fruntasul satului nu trebuie sa arate acest lucru,comportându-se normal in orice împrejurare.
Obiceiul era ca viitorii logodnici sa vorbeasca anumite lucruri,fata sa fie invitata la un joc cu un ceremonial anume si apoi sa fie condusa doar o jumatate de drum ca sa nu se creada apoi alte lucruri indecente.
Petitul,logodna si nunta se infaptuiesc dupa un anumit tipar,într-o zi si ora stabilite,întâi trimiterea si primirea petitorilor,iar apoi etalarea averilor.
A doua solutie a alegerii e dragostea dintre Marta si Miron ciobanul.Marta este gata sa se casatoreasca cu Toader,atunci când îsi da seama ca de fapt pe Miron îl iubeste.
Miron, oierul cu un talent deosebit de a cânta la fluier, atrage nu numai simpatia fetei ci a tuturor celor care-l cunosc. Iar daca Marta e o Ileana Cosânzeana, Miron e un Fat - Frumos cu o moralitate desavârsita : "În hora Miron totdeauna e cumpatat, încât parca numai suguieste cu jocul. Dar ochii tuturor se opresc asupra lui. Înalt si mladios, cu umerii lati si cu pieptul iesit, el calca lat si pe întreaga talpa, încât la fiecare pas întregul trup i se scutura si se leangana când la dreapta, când la stânga.".
Desi la început Mihu nu concepe sa strice logodna cu Toader, fiind terorizat de "ce-o sa zica lumea", în cele din urma este de-acord sa-si marite fata cu Miron pentru ca aceasta îi era "draga ca lumina ochilor", iar Safta, care gândea cu inima ei de mama este de la început de partea fetei.
Marta îl iubeste si ea cu adevarat pe Miron si suferitele îi dau o alta vârsta decât cea reala, de care însa trec la reîntâlnirea cu Miron.
Întelepciunea, cumpatarea si cinstea caracterizeaza cei doi tineri atât în raporturile dintre ei cât si si în raporturile cu ceilalti.
Este interesant faptul ca pâna la urma satul acceptas aceasta dragoste.Gura satului este cea care acuza,aproba,dezaproba toate actiunile si in jurul careia se fac toate numai pentru a o satisface.Participarea nu e dezinteresata,lumea este interesata de tot ce misca prin simplul motiv ca vrea sa retraiasca odata cu aceasta familie iubirea si nunta la un prag foarte mare de intensitate la care altfel n-ar putea ajunge.Fetele de abia asteapta sa vada hainele de nunta ale miresei,rudele venite din alte sate si de aceea anularea acestui eveniment ar fi adus dezamagiri mari.Satul este de partea lor,dar numai si o scânteie cat de mica îi intoarce in cel mai scurt timp împotriva lor.Un exemplu elocvent este cearta de la pod dintre Mihu si Cozma.Atunci când satul afla,bârfele încep sa apara,iar toata lumea face presupozitii.
Când calmul pare a se fi instalat,rezolvarea tuturor problemelor este banala.Marta este logodita tot cu un om bogat,dar apare Miron si o cere de nevasta.
În final,Mihu nu mai asculta de gura satului si îsi da seama ca fericirea fetei lui e mai presus de toate.Astfel el le da celor doi binecuvântarea,ba mai mult îsi si cere scuze acestuia.
Ioan Slavici îl vede pe Mihu ca un tata adevarat.Desi la început nu este de acord cu povestea de dragoste dintre Marta si Miron,o face numai pentru binele fetei lui,gândindu-se la stabilitatea ei financiara si la faptul ca acest flacau nu-i poate oferi prea multe decât împlinire pe planul sentimental.În cele din urma pentru ca este un tata bun,care îsi iubeste fata,se gândeste ca altfel ea nu va fi niciodata fericita si calca peste tot si peste principiile lui si accepta nunta.
Slavici este un reflexiv si un moralist,un autor grav,însa disponibilitatile umoristice nu i-au lipsit,privind asupra acestei nuvele.. În afara acesteia, Slavici a dat literaturii noastre o capodopera umoristica. Este vorba de Budulea Taichii.
Nuvela urmareste rolul intelectualului în viata satului.Prin personajul principal din nuvela,Mihai Budulea,Slavici a creat tipul intrelectualului rural care nu s-a înstrainat,ci s-a intors de unde provenea pentru a fi de folos si de a-i îndruma pe oameni.
Budulea Taichii e compusa sub forma unor amintiri depre Mihai Budulea (Hutu), fiul lui Budulea, cimpoiesul din Cocorasti si prieten din copilarie al autorului.Este privita evolutia lui Hutu de la vârsta copilariei pâna la maturitate,câind îsi intemeiaza o familie si devine protopop.În mod indirect,Slaviici exprima ideea moralizatoare conform careia omul trebuie sa se comporte în conformitate cu principiile etice si sa pretuiasca virtutiile morale esentiale:harnica,vointa,omenia.
Autorul si-l aminteste pe Hutu ca pe un scolar"asezat, retras si totdeauna întelept". El e un model pentru colegi. Hutu era "baiat întelept" si "pentru noi toti el era un fel de izvor de lamurire si de sfaturi bune, pentru toti un prieten bun si îndurator". Autorul îi admira mai ales autoriatea, harnicia si cumintenia. Dominanta apare la acest erou al lui Slavici seriozitatea, care ia înfatisarea unei maturizari înainte de vreme, consecinta a conditiilor vitrege de care se lovesc multi dintre cei porniti din clasele "de jos".
Dascalul Chirita însusi îl simpatizeaza si vrea sa-l casatoreasca, dupa ce va capata putina învatatura, cu una din fiicele sale. Astfel, la insistentele învatatorului, Hutu ajunge pe la scoli. Mai întâi pe la cea a dascalului Wondracek, pe cale-l cucereste prin corectitudinea si silinta sa, astfel încât devine un fel de valet la casa acestuia, scutindu-l pe cimpoies de multe cheltuieli. Drumul anevoios al lui Budulea prin scoli este tipic pentru multi intelectuali din trecut care s-au ridicat datorita perseverentei si harniciei lor.
Întrucât plecarea la învatatura este un fenomen neobisnuit pentru mijlocul secolului trecut într-un sat ardelean, Budulea si feciorul sau intra în centrul atentiei satenilor. Budulea cel batrân este unul dintre primele personaje taranesti izbutite din literatura noastra, asemanându-se cu taranii din opera lui Creanga. Slavici surprinde admirabil psihologia acestui om : "Am un fecior la învatatura. Are sa iasa dascal mare.Vorbeste serbeste,iara acum învata latineste,greceste si nemteste; nu-i mai lipseste nici o limba, pentru ca sa fie sase depline. Caci dupa cum stie Budulea, nu erau atunci pe lume decât sase limbi [.]".
Prinzând gustul învataturii, Hutu depaseste dorinta de a se face dascal, dorind acum sa se preoteasca. E numit functionar consistorial dupa terminarea scolii de popi, dar nu se multumeste nici cu atât si pleaca sa studieze teologia în strainatate. Mihai Budulea, extrem de silitor si perseverent, disciplinat si cuminte, ar fi putut deveni, fara nici o îndoiala, o înalta fata bisericeasca.
Drumul ascendent al eroului e întrerupt brusc de o scrisoare primita din partea tatalui, în care acesta îsi exprima îngrijorarea si teama departarii de parinti, de sat, de locurile si oamenii în mijlocul carora se nascuse. Mihai cedeaza rugamintii si se înapoiaza în Cocorasti, casatorindu-se cu una din fetele lui Claita si devenind "un vrednic protopop", spre mândria si admiratia satenilor.
Pantelimon Claita e si el un dascal model. El se afla în rolul de "luminator", ca si Popa Tanda, dar caile pe care merg în ridicarea satului sunt diferite. Claita e de conceptie - ca si Slavici - ca scoala trebuie sa dea elevilor cunostinte practice, sa-i învete de mici "cum se câstiga pâinea cea de toate zilele", si în plus, el are grija de cei intrati la gimnaziu sa nu se dezradacineze. "Pantelimon Claita este tipul dascalului care se lupta atât pentru datoriile sale profesionale, cât si pentru cele familiale.
Pompiliu Marcea vorbeste în a doua parte a activitatii lui Slavici de o confuzie a valorilor în sensul nedelimitarii esteticului de etic, întrega opera a lui Slavici fiind subordonata finalitatii etice. Autorul construieste o literatura pilduitoare, aratând care trebuie sa fie principiile dupa care trebuie sa se calauzeasca omul în aceasta viata.
În "Popa Tanda" autorul ilustreaza ideea ce decurge din proverbul"Omul sfinteste locul".
Cu toate ca este preot, pentru a-i "lumina" pe saraceni este nevoit sa gândeasca practic si pentru a le stârpi lenea si pasivitatea el începe mai întâi cu predica, continua cu morala, cu ocara, dar vazând ca totul este în zadar, merge pe calea exemplului personal si roadele nu întârzie sa apara. Popa Tanda este un personaj autentic. El este modelul nu numai de preot ci si de om Popa Tanda incearca sa faca curiosi satenii de lucrurile pe care el stie sa le faca si sa-i ambitioneze si pe acestia sa faca la fel.Astfel el da un exemplu de îndemânare atunci când începe sa faca lese ca ale lui satenilor,ba chiar îi comaseaza pe toti la munca.
În râvna fireasca spre multumire, parintele Trandafir a stiut sa pastreze dreapta masura, necazând prada ispitei,omul care a rezistat, depasit si înfruntat ispita. Majoritatea oamenilor, însa, nu rezista ispitei ci cad în mrejele ei decazând.
Desigur ca pentru a scrie o nuvela care sa arate ca prin munca si harnicie omul poate scapa de griji,Slavici nu se putea inspira din realitatea imediata,deoarece conditiile societatii capitaliste nu dadeau voie oamenilor sa se îmbogateasca asa rapid.El a creat întâmplari imaginare,dorind astfel sa influenteze în bine pe cei carora li se adresa.
În numele unui principiu etic,nuvela se termina intr-o atmosfera de pace,fiindca oamenii au raspuns pozitiv unui precept moral.Finalitatea nuvelei a fost realizata prin conturarea unui personaj memorabil : "parintele Trandafir e vârtos la cap; unde pleaca merge si ajunge, ori moare pe drum". E genul de om care nu-si pierde stapânirea de sine. El e un om echilibrat
În finalul nuvelei,preotul este prezentat ca un om batrân,înconjurat de dragostea familiei lui,de sotia lui grijulie,de copiii deveniti adulti,de gineri si nurori,de nepoti zburdalnici si pusi pe glume.
Oamenii din sat îl respecta,iar când trec prin fata casei lui zic"Ţine-l doamne,la multi ani,ca este omul lui Dumnezeu".
Povestirea lui Slavici se incadreaza in literatura care urmarea sa contribuie la ridicarea taranimii nu prin reforme,ci prin sfaturi si critici aduse leneviei,betiei,care caracteriza o parte a satelor.
Popa Tanda este de fapt o povestire pentru ca nu are un conflict propriu-zis.Este prezentat un erou pe care Slavici a vrut sa-l dea ca exemplu.
Nuvela"Comoara"are ca tema consecintele nefaste pe care setea de îmbogatire le are asupra vietii omenesti.
. S-ar putea ca punctul de plecare al nuvelei sa fie real, caci Slavici s-a ocupat de cercetarea Tezaurului de la Pietroasa, iar locul actiunii din nuvela e chiar zona Focsanilor unde s-a descoperit tezaurul. Comoara este un pretext pentru a arata scriitorul unde poate duce lacomia de aur.
Dutu, eroul nuvelei este un om harnic care sustine familia prin munca sa si este chiar multumit, afectuos cu familia si cumsecade. Avea momente când suferea ca e sarac si "nu suferea ca cineva sa-l atinga în saracia lui", deci era predispus spre ispita îmbogatirii si "se credea tantos, de l-ai fi socotit în rândul oamenilor cu doua juguri trase de câte patru boi". Asadar în Dutu salasluieste un fond uman pozitiv si unul negativ, si de aici o lupta continua, strânsa si încordata de-a lungul nuvelei, pâna la înfrângerea fondului negativ.
Eroul viseaza sa gaseasca o comoara, si chiar o gaseste, dar în acest moment are loc decaderea fondului uman pozitiv în favoarea celui negativ, demonic. Din omul blajin si întelept începe sa-si minta sotia si e capabil sa ucida mai degraba decât sa-mparta comoara : "mai bine moarte de om". De acum începe zbuciumul eroului si frica de a nu fi banuit. Gesturile si gândurile lui devin contradictorii, chiar ridicole, relevant fiind în acest sens momentul în care îsi cunpara haine de la Focsani. Acum, spaima de a nu fi descoperit îi impune un exces de supraveghere a gesturilor si miscarilor si tocmai acest lucru îl tradeaza. "Analiza sufletului tatanului, devenit stapân pe comoara, formeaza partea cea mai durabila a nuvelei. Descrierea framântarilor sufletesti ale taranului smuls de la îndeletnicirile sale si aruncat în vârtejul vietii orasului modern este excelenta.
Daca n-ar avea comoara, Dutu ar redeveni acelasi om linistit ca la început, caci vedem ca atunci când lasa banii sub un pietroi merge si-si ia hainele de la vânzator fara nicio grija. Fondul uman pozitiv îi revine si acum având momente de regret dupa viata linistita pe care o avea înainte de a gasi comoara : "Ah, satul lui, ce bine era în satul lui! Ce fericit era el în casa lui de om sarac!". Dupa ce este victima unor escrocherii se reîntoarce acasa sarac, ultimele monede din caciula le da lui Stanca, subprefectul, apoi îsi recapata linistea sufleteasca : "Multumesc lui Dumnezeu c-am scapat de ispita". "Dutu poate spune ca este un om norocos, dar nu pentru ca a gasit comoara, ci pentru ca a scapat de ea. Odata cu renuntarea la comoara, Dutu îsi recapata si familia, caci sotia îl iarta ajungând la concluzia ca "a pus mâna pe bani legati cu blestem". Dutu îsi recapata fondul uman pozitiv pentru ca el nu jefuise si nu omorâse pe nimeni pentru comoara, deci eroul este "recuperabil". Cei care-l jefuisera încep sa-si piarda linistea si fondul uman pozitiv(comisarul, subprefectul, samsarul, domnisora Lina).
Vizibil este, din nou, faptul ca eroul îsi pierde moralitatea si e jefuit la oras - vazut ca un mediu meschin - si îsi recapata moralitatea la tara, scriitorul reliefând înca o data contrastul dintre orasul corupt si satul unde domneste onestitatea.
Prin Moara cu noroc, Slavici demonstreza ca într-o societate corupta pâna si familia cea mai bine închegata nu poate rezista ispitei. Actiunea e situata, nu întâmplator, în lumea "luncarilor", oameni aspri.
Nuvela incepe cu un precept moral izvorât din intelepciunea batrqneasca,rostit de catre mama-soacra ca pe un adevar fundamental:"Omul sa fie multumit cu saracia sa,caci,daca e vorba,nu bogatia,ci linistea colibei tale te face fericit".
Ghita, eroul principal, se hotaraste sa se mute cu familia într-un tinut cu rea faima si plin de primejdii pentru ca nu vedea alta cale de a iesi din saracie si de a oferi familiei un trai decent.Între dorinta batrânei de a ramâne pe loc si plecarea lor intr-un loc unde sa fie mai bine se naste un conflict între generatii si mentalitate spune Magdalena Popescu.Batrâna,ca purtatoare a unei valori traditionale,nu opune rezistenta la plecarea tinerilor.rezistenta ei este pur formala,nici sotia lui Ghita neparticipând la aceasta hotarâre.Cel care hotaraste este barbatul.Este o conceptie tipica pentru acele vremuri cand barbatul dispunea de o libertate deplina în luarea hotarârilor familiale.
Ideea etica de baza si intentia perfect realizata a scriitorului a fost ca sa demonstreze urmarile dezastruoase ale setei nestapânite de bani.
Întelegere cu de-a sila nu se poate. Daca voiai sa te întelegi cu mine, trebuia sa vii pe drum, iara nu pe poteca. Eu pot zice ca fac dupa dorinta ta si tot nu fac decât asa, cum îmi vine la socoteala.
Asta-i treaba mea! zise Lica hotarât. Ori îmi faci pe plac, ori îmi fac rând de alt om la Moara cu noroc.
Lica - grai cârciumarul - nu crede ca poti sa ma tii de frica"
E vorba aici de doua caractere puternice, de doua vointe opuse. Drama lui Ghita nu se explica prin putina tarie de caracter, ci prin faptul ca sederea lui la moara depindea de Lica, care putea oricând "sa-si gaseasca alt om". Ca Ghita nu e om slab o putem vedea si datorita faptului ca Samadaul îl vrea tovaras : "Tu esti om Ghita, om cu multa ura în sufletul tau, si esti om cu minte : daca te-as avea tovaras pe tine, as râde si de dracul si de muma-sa. Ma simt si eu mai vrednic când ma stiu alaturi de un om ca tine".
Moralist convins, Slavici crede ca "Orisicare om are în el ceva bun si ceva rau, oarecare virtuti si oarecare slabiciuni, si nu prin virtuti, ci prin slabiciunile lui îl stapâneste cineva sa se foloseasca de el". Lica cauta sa-i decopere slabiciunile si sa-l stapâneasca prin acestea (setea de înavutire si dragostea pentru familie, pentru sotie). Mai întâi, Lica îi descopera slabiciunea pentru bani si în acest moment se produce o schimbare evidenta a eroului "Obsesia banilor, pe care i-o cultiva diabolic Lica Samadaul, îi converteste vrednicia,destoinicia etica - într-un cuvânt,taria - în slabiciune"
Insuflându-i dorinta câstigului : "Te stiu om care tine la bani", Lica îl face pe Ghita sa cedeze. Ajunge treptat de la simple întelegeri sa fie complice la crima si sa schimbe banii furati prin omor de la domnisoara si evreu. Dorinta de înavutire îl schimba asa de mult încât ar dori sa nu aiba sotie si copii. Cu toate acestea, uneori doreste sa poata renunta la ispita banului, si de aici un zbucium continuu, o înfruntare între fondul uman cinstit si cel pervertit. Uneori ar vrea sa plece din "pustietatea asta", dar parca e legat si gaseste ca ar fi mai bine sa se dedubleze, adica sa para om cinstit, dar sa fie tovaras cu Lica. Pierderea moralitatii e evidenta în momentul în care e chemat la tribunal sa depuna marturie si recurge la sperjur.
Slavici se dovedeste a fi un adevarat maestru în descrierea starilor psihice si chiar în înfruntarile dintre cele doua caractere, caci trebuie subliniat faptul ca dupa proces, Ghita vrea sa plece de la moara, dar nu-l mai lasa Samadaul :
" - Plec mâne de-aici si-mi da pace.
- Acu nu te las sa pleci : ai stat pân-acum din încapatânare, trebuie sa stai de aici înainte de frica ".
Din acest moment, Ghita nu mai poate fi altceva decât ceea ce-i ofera samadaul sa fie ". Exista aici si o drama a incapacitatii de a decide. Totusi, "Ghita vrea sa pastreze pentru sine si pentru Ana, aparenta barbatului tare si sigur pe el. El nu lamureste la timp lucrurile din cauza orgoliului nebun al individualitatii care nu-l lasa sa.si recunoasca neputinta.Samadaul vrea sa-l stapânesca total si recurge la ultima proba a supunerii si depersonalizarii : înfrângerea prin femeie, cerându-i sa-i lase lui pentru o noapte pe Ana. Barbatul se sacrifica, dar crede mereu ca Ana va rezista ispitei. Nespunându-i, de fapt ca el pleaca dupa Pintea, Ana va întelege plecarea lui drept o indiferenta si se lasa în mrejele samadaului de buna voie.
"Zbuciumul personajului, nehotarârea si toata fiinta împartita în doua este sesizata de autor prin doua personaje" , sotia si Pintea. Ana, care nestiind cum sa caracterizeze gestul barbatului de a o lasa în mâinile samadaului, îl caracterizeaza drept un om slab : "Acu ramâi : Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decât o muiere îmbracata în haine barbatesti, ba chiar mai mult decat asa", si Pintea care-l caracterizeaza drept un om tare : "Tare om esti, Ghita, grai Pintea pe gânduri. si eu îl urasc pe Lica, dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala în cursa cu care vreau sa-l prind".
Finalul e cât se poate de crud. Încordat la maxim, Ghita nu tine seama de faptul ca Ana a fost adusa chiar de el în postura de adultera si o ucide. El vrea sa-si scape sotia de pacatul savârsit, si singura cale e suprimarea : "Nu-ti fie frica, îi zise el înduiosat; tu stii ca mi-esti draga ca lumina ochilor. N-am sa te chinuiesc; am sa te omor cum mi-as omorâ copilul meu când ar trebui sa-l scap din chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite". Dupa ce-si ucide sotia este ucis la rându-i de Lica, care se sinucide lovindu-se cu capul de un copac dupa ce porunceste sa se dea foc morii. Focul are aici rol purificator, rolul de "chatarsis". Moartea corespunde fiecarui personaj în functie de faptele lor. Puritatea morala nu mai poate fi recuperata, iar sanctionarea protagonistilor e pe masura faptelor savârsite, caci fiecare are partea lui de vina în aceasta tragedie.
Lica este un personaj diabolic care atrage spre dezastru înca doua caractere : pe Ghita si sotia acestuia, Ana. În mare parte el poarta vina finalului tragic. Samadaul nu se conduce dupa legea morala. Pentru el câstigul necinstit e sursa cea mai sigura, e un mod de existenta. Relatia lui cu ceilalti e cea de la stapân la sluga, el n-are alt scop decât supunerea celuilalt, caci, crede Lica, "Pe om nu-l stapânesti decât cu pacatele lui, si tot omul are pacate, numai ca unul le ascunde mai bine. Ca sa le dea mai bine pe fata, cauta-i slabiciunea, fa-l sa si-o deie de gol si faci cu el ce vrei".
Prima vina a lui Ghita e aceea de a nu se fi multumit cu ceea ce a avut. Alegerea de a pleca la Moara cu noroc e prima si ultima lui alegere, caci restul îi vor fi influentate de Lica. O alta vina a lui Ghita e aceea de a se complace în situtia în care se gaseste : "Ei! ce sa-mi fac? îsi zise Ghita în cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e în mine ceva mai tare decât vointa mea!? Nici cocosatul nu e însusi vinovat ca are cocoasa în spinare ". Eroul greseste si prin faptul ca nu-i dezvaluie Anei planul de razbunare, ceea ce va duce la un lant întreg de catastrofe. Vina de neiertat a lui Ghita e aceea de a pune mai presus de dragostea familiala câstigul.
Desi e antrenata într-un joc murdar fara consimtamântul ei, Ana are vina de f cinstita, de a se fi lasat antrenata în jocul amagirii, de a fi savârsit adulterul. Anei îi lipseste, ca si lui Ghita, stapânirea de sine.
Un personaj reprezentativ, care va supravietui tuturor nenorocirilor este batrâna, mama Anei,cea care respecta traditia. Principiile ei morale, conceptia despre lume si viata sunt în perfecta concordanta cu cea a scriitorului însusi : "Omul sa fi multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit".. Vocea scriitorului e aceea a Batrânei care recomanda cumpatare. Omul nu trebuie sa sfideze soarta, nu trebuie sa-si schimbe conditia ce i-a fost data. "Ma tem ca nu cumva, cautând acum la bâtranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pâna în ziua de astazi si sa dau la sfârsitul vietii mele de amaraciunea pe care nu o cunosc decât din frica". "Batrâna e un personaj fix: ea nu evolueaza, reprezentând aceeasi morala a tihnei, echilibrului, cumpatarii.
Nuvela Padureanca, reliefeaza o noua faza în dezvoltarea relatiilor umane de la tara. Idilismul e prezent acum doar la începutul nuvelei , locul acestuia fiind luat de o realitate sociala crunta : diferenta dintre clasele sociale. Aceasta realitate e profund vizibila si personajele lupta, chiar cu pretul înstrainarii de familie, pentru a avea o stare materiala buna. Autorul dovedeste, poate mai mult ca în alte nuvele, ca "banul e ochiul dracului" si ca importanta e linistea si echilibrul sufletesc, moralitatea si buna - cuviinta.În aceasta nuvela este vorba despre Simina,o fata saraca,orfana de mama,care cunoaste de mica greutatile vietii si este profund legata de o dragoste foarte mare fata de tatal sau.Ea lucreaza la curtea bogatasului Busuioc,iar feciorul acestuia,Iorgovan,se îndragosteste de Simina.La început pare a fi o dragoste patimasa,cei doi se iubesc foarte mult fara a tine seama de treptele sociale.Parintii lui Iorgovan nu pot accepta ideea ca fiul lor le duce in casa o nora saraca.
Cuprins de o dragoste aproape inexplicabila pentru Simina, frumoasa padureanca ce a
venit si vara trecuta la secerat, Iorgovan pleaca dupa ea si o aduce împreuna cu tatal ei si alti oameni, la secerat. Pentru început, atmosfera pare idilica. Oamenii fie saraci, fie bogati muncesc împreuna la câmp. Aceasta atmosfera se completeaza cu dragostea deosebit de intensa si pura (la început) între Iorgovan, feciorul bogatoiului Busuioc si Simina, fata orfana de mama si saraca a batrânului Neacsu.
Iubirea lor va ramâne neîmplinita pentru ca Iorgovan creste ca fecior rasfatat si nu are taria sa învinga barierele ivite, sa depaseasca conceptiile legate de inegalitatea sociala si sa se casatoreasca cu aleasa inimii. Când tatal Siminei îl întreba de ce nu se casatoreste cu Simina, Iorgovan raspunde: "Pentru ca nevasta-mea nu are sa-mi fie numai mie nevasta, ci si parintilor mei nora si rudelor mele om din casa, si ar trebui sa fie moarte de om". Acesta este si motivul pentru care Neacsu îsi sfatuieste parinteste fiica: "Nu te face, fata mea, pui de cuc în cuib de cioara [.]. Tu ai dormit asta-noapte aici, întinsa pe un brat de fân si ai dormit bine, dar ei au dormit în paturi cu perini de puf si n-au sa te uite niciodata c-ai dormit în sura lor". Cu experienta sa de viata, batrânul întelept stie ca cei doi tineri nu se vor însoti.
Dupa moartea tatalui, Simina ramâne nemângâiata si nu-si gaseste locul. Dragostea lui sofron nu-i poate deschide inima care este înca a lui Iorgovan. În cele din urma, Busuioc vede ca fata e "desteapta", "si bine facuta si e frumoasa minune mare" si ar vrea sa-i fie nora. Simina, care ajunge la vorbele tatalui, îsi da seama de incompatibilitatea cu Iorgovan si refuza aceasta casatorie. Un timp îsi va ascunde dragostea pentru Iorgovan, dar fiorul nu-i dispare de tot si atunci când afla de nenorocirea ce i s-a întâmplat, vine pentru a-l vedea si flacaul moare în mâinile ei.
Bogatia face din Iorgovan un tânar fara viata sufleteasca, el nu stie si nici nu are puterea sa lupte pentru dragostea ce i-o poarta Siminei. Întelegând opozitia parintilor în încercarea de a se casatori cu Simina, cedeaza, ca o fire slaba, acestei mentalitati. El îsi alina durerea prin petreceri la oras (apare din nou orasul ca un centru al dezmatului); începe sa-l însala pe Busuioc, devine nervos si dezechilibrat, chiar cu Simina se poarta cu brutalitate si grosolanie.
Eroul pare a fi rodul unui blestem, el ispaseste o vina care nu e lui. Moartea lui e un mijloc de sanctionare a tatalui hapsân, din pricina caruia murise Neacsu si Pupaza, despre care lumea crede ca ar fi frate cu Busuioc. Prin faptul ca Busuioc îsi vede unicul fiu mort, durerea lui este de maxima intensitate.
si Simina pare a fi sub un "blestem", ea însasi afirmând: "M-a ajuns blestemul tatii". Vina ei este aceea de a nu fi fost lânga tatal ei chiar în seara mortii acestuia. Ea îsi ispaseste aceasta vina prin faptul ca ramâne singura. Simina e pedepsita doar în parte, caci ea are puterea si curajul sa nu se casatorerasca cu Iorgovan. Întrevedem ca în cele din urma se va bucura de iubirea, respectul si stima lui sofron.
Padurean si el, sofron este sluga la bogatoiul Busuioc, fiind "forta sufleteasca în stare pura. El decide în chipul cel mai adecvat, dar prin intuitie, actioneaza aproape concomitent gândului, înfaptuieste si învinge cu o tenacitate obscura si nedezmintita orice scop si-ar propune.. Personajul este un om de o mare forta interioara pe care autorul o scoate în evidenta de câte ori are ocazia; si în special e evidenta în lupta ce se da între el si Iorgovan pentru cucerirea fetei. Daca Iorgovan e nehotarât si când ajunge la greu cade în patima bauturii,sofron este in stare ca pentru fiinta iubita sa renunte la tot.. El face tot posibilul sa o cucereasca pe Simina si o iubeste fara a cere sa i se raspunda cu aceeasi moneda. sofron e un om ce impune respect. În acest sens observam ca si daca e sluga în casa lui Busuioc, nimeni nu îndrazneste sa i se opuna pe fata când se stie ca acesta are dreptate Batrânul Neacsu, tatal Siminei, este tipul omului sarac care macinat de boala stie ca sfârsitul sau nu este departe, dar deprins cu munca, nu-si îngaduie ceasuri de odihna. El este batrân si întelept. Îsi iubeste fiica, dar o sfatuieste sa nu se casatoreasca cu cineva dintr-o alta clasa sociala.
"Traversând nuvelistica lui Ioan Slavici se poate sesiza evolutia lumii taranesti de la ridicarea economica si morala la marile confruntari datorate inegalitâtii sociale si nationale a membrilor acesteia. Prozatorul cuprinde toate temele majore ale mediului taranesc. Cel dintâi ca o transvaluare a neputintei omului de a învinge poruncile vietii; cel de-al doilea ca o mângâiere a omului ce dispretuieste viata. Lut si suflet, iata contradictia vietii aomenesti, pe care Slavici a cautat sa o încorporeze în mai toate nuvelele sale". .
|
