Nea Fane - Eugen Barbu
Nea Fane, gura bogata, de-i mai zicea si Carambol, ca-i placea sa joace biliard, avea ceasul lui când se oprea-n fata la Stere, se uita în pravalie si dadea buna seara.
Lucra la morga, despuia mortii, le facea el cu dresuri, îi îmbalsama, umbla-n om cum ai cata într-un raft.
Cine nu-l stia? Era îndesat, cu priviri batjocoritoare, nu scotea mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârba si-avea o vorba a lui, de-o stiau toti:
- Ba, daca dreptatea ar fi o sârma, as îndrepta-o eu!
Sa fi avut cincizeci de ani, da nici nu-i dadeai, desi albise devreme. Obrazul - proaspat, subtire, sanatos.
Se apropia de tejgheaua negustorului si cerea cu o voce puternica de se auzea pâna în fundul cârciumii:
- Coana Lino, d 16516w2223q a-mi si mie o sticla de lampa numarul doi! Asta era masura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu narile hulpave, facea din ochi nevestei.
- Merge...
Nu se aseza pe scaun, ca oamenii. El bea de-a-n picioarele.
- Destul o sa stau culcat în groapa, zicea. Cînd e vorba sa beau un rachiu, barim sa-l simt si-n talpi.
Câte nu stia asta! Vazuse la viata lui. Oamenii îl chemau la masa lor:
- Ma nea Fane, ia vin', ma, de ne mai spune ceva...
- Nu pot, am treaba, zicea, si mai cerea o masura: Coana Lino, înca o sticla de lampa...
Femeia îi turna, se uita sa nu greseasca mai putin, ca musteriul s-ar fi facut foc. La asta tinea: sa nu fie înselat, ca adauga:
- Destui am înselat eu!
La al doilea cinzec, ochii i se aprindeau de placere, bautura îl fericea. N-ar mai fi plecat. Nu-si lua mâna lui frumoasa de pe masura rece, de sticla.
Avea niste degete de domnisoara, albe si prelungi. Pica vreun necajit. Cerea dorobantul lui si-l sorbea îngândurat; nea Fane se da-n vorba cu el:
- De unde vii, tata?
- De la munca, raspundea Chirica, stergându-si barba tepoasa.
- Ostenisi?
- Ostenii. Ce, e usor? Dau drumu la douazeci de trenuri pe zi, m-a deselat acu...
- Da ce ac e ala?
- Pa unde schimbi sinele. Vezi matale, si la trenuri e o socoteala, ehe...
Nea Fane se mira:
- Ce spui?
- Da. Vine de-vn paregzamplu "Titu"... - "Titu"?
- Da. Vine, cum îti zic, "Titu". Îi dau drumu pe-a treia. Din partea cealalta trece "Crivina", le fac loc. Trece unu-ntr-o parte, altu-ntr-alta, socoteala mare, trebuie sa ai capu limpede. Ai gresit acu, s-a dus dracului totu. C-asa a fost unu... la Vintileanca.
- Ei, nu zice!
- Cum spusei. O fi baut ceva, o fi fost omu-n somnu al doilea, a gresit...
- Ce-a facut, taticule?
- A dat drumu p-aceeasi linie la doua garnituri. Ciulama s-au facut. Morti, raniti, ia-l la întrebari: cum a fost, cum s-a-ntâmplat; zace omu-n puscarie si-acu...
Nea Fane o chema pe negustoreasa:
- Mai da-ne câte-o sticla de lampa la amândoi... Chirica multumea:
- Noroc sa dea Dumnezeu, da dumneata pe unde tragi?
- Eu? - Da.
- Eu-s cu mortii..
- Nu vorbi! fi îngropi?
- Nu, le fac autopsia...
Chirica tragea un gât bun, scutura din cap:
- si otopsia asta cum e?
- Pai, te uiti în om. Chirica nu întelegea.
- Cum vine asta te ui(i în om?
Nea Fane zâmbea usurel, mai privea rachiul, apoi fi spunea:
l iau, îl spal, îl tai... - Aha...
- Vad de ce-a murit, stiu cum sta matele-n dumneata...
- Nu mai spune! Esti doctor care vrea sa zici?
- Nu chiar doctor. Un fel de felcer... Coana Lino, mai da-ne câte-o gamoaie!
Chirica zicea:
- Vai de mine, dumneata vrei sa ma-mbeti... Dar apuca cinzecul cu nadejde.
- si tot cu munile-astea manânci?
- Da cu care?
- Pai nu ti-e scârba?
- De ce sa-mi fie scârba? Ehe, omu...
- Nu-ti miroase a hoit?
- Nu-mi miroase. Dumneata nu ai de unde sa stii ce frumosi sunt mortii.
- Ce spui?
- Da. Ăstia nu mai pot sa-ti faca rau. Îi vezi asa cum i-a lasat Dumnezeu. Bogat, sarac, bun, nebun, la fel sunt: tepeni. Nu mai misca, nu mai striga Ia tine. Nu mai fac pe-ai dracului. Înca mai vorbesc cu ei...
- Vorbesti cu ei?
- Da ce crezi? Sunt ca niste copii. Nu zic pis. Îi stiu dupa acte. Ăsta a fost negustor, asta judecator, asta neam prost, toti în piele, nu se mai deosebesc. O, dac-ai da jos hainele de pe ei, ca haina-i roieste, i-ai vedea: toti la fel. Seamana. si-i întreb: "Ei, Popescule, câti ai bagat la gherla, câti ai vindecat, taticule? Câti ai înselat?" Ei nu zic nimic. Ce sa mai zica? si ma uit ca au rânza la fel, acelasi tacâm de mate. Da-ntr-unele fluiera vântul si-n altele musteste grasimea. si-mi spun: "Asta nu e bine, Fane! Nu e bine, Popescule! Te-oi vedea eu pe lumea ailalta, ca acolo nu mai e ca pe lumea asta: toti cu apa si cu aer stau! Sufletu n-are camasa si firma la poarta: domnu cutarica, domnu cutarica! S-a zis! D-aia-i Dumnezeu mare! Ca-i aduce pe toti la un fel." Ma uit la ei. Tac. "Nu mai ziceti nimic? ma rastesc la câte un barbos. Ei, unde nu ma prindeai tu acum câteva luni?! Ce mi-ai fi facut! Pa când asa, stai colea în fata mea cu zgaibaracele-n sus." Înca trebuie sa nu ma supere. Ca daca ma supara, îl las de putrezeste mai repede. si daca putrezeste mai repede, îl ia Aghiuta de chica. Dupa toate astea, vin rudele. Ţi se face lehamite de om când îi vezi. Niste scârnavii de muieri care plâng de zici ca li se rupe inima dupa raposati, da când le cer un bacsis, le tremura mâna. Da nici eu nu-i las nepedepsiti. Înca vreo vaduva ma roaga: "Fa-l pe Mitica al meu mai frumos, ca vreau sa-l fotografiez!" Auzi dumneata: vrea sa-l fotografieze! Unii îsi aseaza mortii-n sicrie de sticla. Cica sa se mai uite la ei, sa-i mai vaza! Ptiu! Ce sa mai vaza la ei? Ca-s reci, ca nu mai poate nici unu nimic! Minte scurta de femei...
Nea Fane ostenea. O data se posomora. Îl apucau îngerii pierzarii de ceafa. Schimba masura:
- Coana Lino, d 16516w2223q a-ne câte-o sticla de lampa numarul cinci! Nevasta cîrciumarului îl cunostea. Autopsierul era un betiv linistit.
Nu spargea nimic, nu facea scandal daca se îmbata. Dar când i se nazarea a chef, începea sa bea cu litra. Se uitau musteriii ceilalti la el.
- Cum e, nea Fane? întreba Ilie de alaturi.
- Cum sa fie? Beau, ca mi s-a facut scârba de lumea asta! Sa fie dreptatea o sârma, as îndrepta-o eu!
si iar începea sa vorbeasca cu Chirica despre mortii lui:
- Acu i-am lasat sa doarma. Sunt multi. Pâna le vine rândul, mai asteapta. E munca mare si la noi, ce crezi dumneata? Dimineata, cum ma duc, deschid fereastra. "Ei, cum ati dormit, fratilor? îi întreb. Bine? Nu v-a fost frig?" Ei, nimic. Ma spal, îmi iau halatu, îmi vine ajutoru. Îl întreb: "Cum crezi, Vasile, ca sta fierea-n asta?" Mortu pare cumsecade. Ma uit la buzele lui. Câte muieri o fi pupat? Pe mâinile tepene are inele. Înca Vasile îmi spune câteodata: "Ma nea Fane, ce-ar fi daca am opri noi verighetele astea? La ce-i mai foloseste mortului?" Nu m-ating. Îl înjur si-l pui sa-si vada de treaba. Mie nu-mi trebuie. nca unii au ei grija înaintea noastra sa nu lase aurul pe degetele raposatilor. Sa le fie de bine! si uite-asa îmi trece ziulica! Am învatat: le scot ficatu afara, ma uit: "Ăsta a baut mult", îi zic Iu Vasile. La câte-o babornita-i gasesc fierea, o arunc într-un lighean: "Na! De-acu n-o sa mai fii a dracului! Cel putin te faci înger, n-o sa te mai viseze rudele." si-mi mai pica si câte-o fetiscana. O, p-astea sa le vezi! Abia le-a-mbobocit tâtele. Unele nici n-au stiut ce-i aia barbat. Stau albe, frumoase în fata mea. "Uite, Fane, îmi spun, asta-i tineretea!" si-i mângâi parul lung si-o cert, daca-i vreuna de-a baut soda: "Ce-ai facut, ma, proasto? Ce-ai facut?" si ma gândesc ca-n carnea aia n-a intrat vlaga barbatului, ca pântecele ala cât o lubenita n-o sa mai rodeasca. si-n ochii aia n-or sa mai curga lacrimi si n-or sa mai vaza minunea lumii asteia. Câta frumusete strânge cucoana asta, moartea!... Pe ea ar fi trebuit s-o ia Dumnezeu întâi. Ca ma uit câteodata: ce masina-i trupu asta al nostru! Ţi-e mila sa strici ceva. Totu-i la locul lui, ca suruburile la locomotivele dumitale. Pai sa vezi creierii, taticule, sa vezi cum sta inima-n dumneata, beregusul, arhitect a fost Dumnezeu! si-n carnea si-n sângele asta e ascuns si binele, si raul. Sa putem sa stim cum sa-l scoatem... Ca e frumos omu si pîn-nuntru, si p-afara. Sa ma uit în ce sta puterea lui: în niste sfori de carne si-n sângele ala albicios, vested când nu mai e viata-n el. "Da sufletu unde-o fi, Vasile?" îl întreb pe ajutor. El de unde sa stie? Da din umeri. "Ma, tu tot prost ai sa mori!" îi zic. si-mi aduc aminte ca unii îl cauta la inima, altii la cap. Caut sufletu si nu-l gasesc. "S-a dus! îmi spun. A zburat când a venit moartea. Cum o fi? Ca un porumbel, sau ca o gâza?" Punea iar litra la gura si bea pâna-n fund... Cel putin când oi muri eu, n-o sa mai fie nevoie de spirt. Matele mele stau bine-n drojdie. Acu vreo doi ani am fost la un doctor. Mi-era rau de nu mai puteam. Mi-a spus: "Sa nu mai bei, c-ai sa mori!" "Asta era", mi-am zis. Bine. si-am baut mai departe. De murit, înca n-am murit, dupa cum se vede. Cel putin sa nu ma prapadesc de scârba! Ca de-asta beau. Mi se face câteodata lehamite de tot, mi-e greu...
Pe la miezul noptii, când punea Stere obloanele la ferestre, nea Fane pleca pe trei carari. Avea de mers pâna la Tarapana, trebuia sa treaca maidanul. Îi era urât sa se duca acasa. sedea într-o odaie plina de oase si de borcane, care-i aduceau aminte de meseria lui. N-avea timp sa se mai uite în dreapta si-n stânga, cum trecea vremea cu podoabele ei, cu înflorirea si stingerea pomilor, cu sarbatoarea zapezilor, iarna. Pleca dimineata, venea seara. Bucuria zilelor lui asta era: ameteala pe care i-o dadea drojdia.
si ca sa-si faca curaj, singur prin Cutarida, calca dârz si cânta cu vocea lui mare:
Cristos a înviat din morti
Cu moartea pre moarte calcând... ,:
|
