Nunta in cer, de Mircea Eliade (comentariu)

Romanul "Nunta in cer", aparut in 1938 la Bucuresti, se inscrie in proza erosului si face parte di literatura moderna interbelica.
Romanul erotic "Nunta in cer" de Mircea Eliade ilustreaza mitul Androginului si simbolizeaza ideea unitatii primordiale a fapturii omenesti.
Androgin, ca personaj mitologic grecesc era fiul lui Hermes, mesagerul Olimpului si calauza a spiritelor catre moarte si al Afrofitei, zeita frumusetii si a dragostei care invinge orice piedici in iubire.
Mitul Androgimnului este vorba de doua jumatati separate, barbatul si femeia, care alearga necontenit prin lume, cautandu-se unul pe celalalt.Acest mit explica atractia erotica pe care o exercita reciproc- barbatul si femeia. Dragostea ideala se implineste numai cand cele doua jumatati care se potrivesc perfect se regasesc, existand in acest sens si o sintagma proverbiala, aceea de a-ti gasi "sufletul-pereche".

Mircea Eliade ilustreaza in acest roman erosul si mitul Androginului, realizate prin motivul cuplului, pentru a reface unitatea si desavarsirea fiintei umane prin comuniune erotica, dorind sa reconstituie omogenitatea primordiala a spiritului uman.

Comuniunea erotica este sinonima cu unirea deplina, desavarsita, in care se contopesc barbatul si femeia. Iubirea perfecta inseamna predest 929g68j inare, regasirea jumatatii-pereche, refacerea fapturii primordiale unice. Ca ideal erotic, nunta vesnica este posibila numai in cer, unde sufletele se impletesc in eternitate: "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinului care ne-a ales unul altuia pentru o altfel de nunta".

Cei doi barbati, Mavrodin si Hasnas se prebusesc din cerul pasiunii, ispasind fiecare in felul lui pacatul neputintei: Hasnas, resemnat, se recasatoreste in scopul declarat de a avea urmasi, iar scriitorul Mavrodin refuza perpetuarea pentru a-si pastra creatia artistica. Romanul este o confesiune ludica, ca o ispasire a nefericirii celui ce a fost pedepsit de a ramane singur.

STRUCTURA SI COMPOZITIA. Nunta in cer are un moto biblic, exprimand sugestiv ideologia preozei erotice a lui Mircea Eliade. Romanul are o singura eroina feminina, Ileana- Lena, care intalneste doua versiuni erotice, concretizate prin cei doi barbati ce par a fi in opozitie ideatica, deoarece unul doreste sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celalalt. Fiecare dintre cei doi isi povesteste experienta erotica celuilalt, astfel fiecare dintre ei este, pe rand, personaj-narator, iar din punct de vedere cronologic intamplarile sunt inversate.
Subiectul romanului este plasat in Bucurestiul de alta data. Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas se aflau
la o cabana ca sa mearga la vanatoar in dimineata urmatoare, gazda urmand sa le fie calauza. Peste noapte, prin memorie involuntara, ei isi reamintesc si isi relateaza reciproc povestea de iubire care, pentru fiecare in parte, fusese unica si irepetabila.

Primul prsonaj-narator este Andrei Mavrodin, care ii destainuie lui Hasnas, conceptia sa initiala despre iubire, cand credea ca "nici un barbat nu s-ar sacrifica pentru un amor", dar, dupa ce se indrgosteste, considera ca "e un destin...care decide, fara stirea si in absenta noastra, pentru o viata intreaga".
O intalneste pe Ileana in casa unui prieten arhitect. Ca si Allan, Mavrodin este un personaj ludic si analitic, dornic de a-si examina cu minutiozitate starile, trece in revista toate detaliile acelei dupa-amieze, cand, nimic nu prevestea viitoare relatie erotica.
Atunci cand ii fusese prezentat Ilenei, lui Mavrodin nu i s-a parut "prea frumoasa",cu "fruntea inalta si tamplele usor arcuite", parul de un castaniu stins o facea sa para "mai severa". Desi ca eel se astepta ca ea sa-l intrebe despre cartile lui, mai laes despre un roman de un mare succes intitulat "Tineretea Magdalenei", Ileana "nu citise nimic din tot ce publicasem"
Intre cei doi ia nastere o iubire profunda, careia nu i se pot impotrivi: "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinului care ne-a ales unul altuia pentru o altfel de nunta".
Ileana ii marturiseste ca abia se vindecase de "o mare, unica dragoste", ca nu va mai iubi, dar Mavrodin nu poate sa afle amanunte despre marea ei iubire "nici cine a fost iubitul ei, daca mai traieste, daca l-a mai intalnit". Singurul lucru care il descopera este faptul ca Ileana traise patru ani la Berlin, timp in care nu venise niciodata in tara.
Cei doi indragostiti se muta impreuna acasa la Mavrodin si el are puterea sa reinceapa sa scrie. Febra creatiei pune stapanire pe scriitorul din el, iar Ileana il simte instrainat.
O intrebare stranie il surprinde pe Andrei, atunci cand Ileana vrea sa stie daca si-ar mai dori un copil. Firea lui de artist respinge viata casnica, incat el considera ca "artistil era blestemat sa ramana singur, fara urmasi...", insa Ileana isi doreste un fiu de la el, intrucat ea este " o simpla femeie ". Mavrodin considera ca aparitia unui copil ar putea interveni in iubirea lor, despartind astfel perechea "desavarsita, creati unul pentru altul, meniti sa crestem si sa murim impreuna".
Tristetea Ilenei este din ce in ce mai evidenta, marturisind: "Mi-e frica sa nu mor singura".
Intr-o zi zarid-o intamplator stand de vorba cu un tanar, Mavrodin devine suspicios si, desi ea ii spune ca e fratele ei, barbatul o suspecteaza ca-l insala. El incearca sa afle mai multe despre treutul ei, dar Ileana ii spune ca trecutul nu exista pentru ea.
Plecand in vacanta in Italia, Mavrodin afla ca ea mai fusese la Venetia si o simte tulburata, chinuita de amintirile ce continua sa ramana pentru el o taina de nedeezlegat.
Intorsi la Bucuresti, Andrei continua sa scrie la romanul inceput, dar colindatorii veniti cu prilejul sarbatorilor de iarna ii accentueaza Ilenei tristetea si deprimarea, amplificand dorinta de a avea un copil. Sarbatorile se scurg intr-o atmosfera incarcata, tensionanta.
Ileana il anunta ca se va interna intr-o clinica, fara insa sa-i spuna motivul. Banuind ca ea se duce la doctor sa faca o intrerupere de sarcina, se hotaraste sa se insoare cu ea. Femeia amana, fara motiv intocmirea formelor de casatorie, in schimb il impulsioneaza sa-si termine romanul inceput.

Intr-o zi, intors din oras Mavrodin gaseste un plic de Ileana prin care il anunta ca plecase definitiv. In scrisoare il roaga sa n-o caute, ii multumea pentru fericirea pe care o traise alaturi de el si ii marturisea ca "ii era peste putinta sa suporte dragostea noastra, asa cum era...neroditoare".
Mavrodin ii relateaza in continuare lui Hasnas incercarile lui disperate de a afla unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise ingrozitor dupa ce fusese parasit de femeia iubita.
Gnadindu-se ca poate romanul inceput pe cand erau impreuna ar putea s-o determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l termine, dar Ileana nu a aparut, nu a trimis nicio veste.
Andrei Mavrodin hotaraste sa scrie poveste de iubire intr-un nou roman, pe care-l intitulase "Nunta in cer", dar care pacatuia fata de adevar prin "neputinta oricarui artist de ase marturisi omeneste, total, crestineste...Ai sa citesti cartea asta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat...", incheie el marturisirea pe care o expusese in fata lui Barbu Hasnas.

Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas, simte nevoia sa-i destainuiasca acestuia propria poveste de dragoste intamplata mai demult, cu "vreo opt-noua ani" inainte, intrucat poate o sa-l inspire intr-un viitor roman. Ceea ce il uimeste pe Hasnas este faptul ca i se pare ca iubirea lui "seamana cu tot ce ti se povesteste despre dragoste".
Ca personaj-narator, Hasnas isi incepe povestea din vremea cand era student de 24 de ani si urma studii de inginerie in Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa modesta, ce-i ajungea "exact cat sa-mi duc zilele". Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul Hasnas se inroleaza voluntar impreuna cu alti studenti romani din Franta, intrucat izbucnise primul razboi mondial. Dupa niste cursuri militare, se duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite deosebite in lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan si "nu ma legau prea multe lucruri de viata".
In anul 1917 tanarul ofiter se afla intr-un tren foarte aglomerat, care se pusese brusc in miscare si este impresionat de o fetita de vreo 15 ani, care striga disperata, deoarece matusa ei ramasese pe peronul garii. Hasnas o ajuta pe Lena sa coboare in gara de destinatie, o da in grija unui prieten care lucra acolo, iar peste o saptamana, afla de la acesta ca fetita fusese preluata de un ofiter, care spusese ca e varul ei.
Hasnas isi mosteneste unchiul si devine om bogat. La cei 30 de ani ai sai avea o avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata, ba mai mult cu femeile era "poate un cinic".
Intr-o noapte prietena lui ii prezinta "o pasare rara", pe Lena "ultima fecioara din secolul XIX". Hasnas o recunoaste pe fetita din tren si, intreband-o ce s-a intamplat dupa ce o lasase in gara, aceasta ii spuse ca a doua zi sosise si matusa ei, negand ca ar fi luat-o un var imbracat in uniforma de ofiter, care, dupa ce ii pusese bagajele in trasura incepuse sa o sarute.
Tanara este cu totul aparte fata de celelalte femei, "atat de sobra si atat de serioasa cum arata" si Hasnas afla ca nimeni dintre cei prezenti nu pare sa stie nimic altceva despre ea.
Hasnas o intalneste peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care mergea la Milano. Coboara impreuna la Venetia, se pplimba prin piata San Marco discutand despre experienta amoroasa a barbatului, iar el ii marturiseste ca "n-am iubit niciodata", desi cunoscuse "destule femei", ceea ce face ca Lena sa-l compare cu Don Juan.
Hasnas ii evoca lui Mavrodin scena petrecuta la hotel in aceeasi seara, cand constatase uimit ca "fusese, intr-adevar, fecioara". La inceput atitudinea lui fusese obisnuita, orgolioasa si nepasatoare fata de tanara pe care o sedusese, dar in ziua urmatoare, Lena ii acordase in gluma- cinci zile ca se indragosteasca de ea. Peste cateva zile, marturiseste Hasnas, el era total schimbat, incurcat si timid, simtea cum "o nelamurita fericire incepea sa ma cuprinda" si se surprinde declarand: "Cred ca m-am indragostit cu adevarat". Fara sa constientizeaza, Hasnas se trezeste ca, intr-o seara o intreaba brusc: "Nu e asa ca vrei sa fii sotia mea?". Peste o luna s-au casatorit la Paris, avand ca martori un cerc restrans de prieteni.
Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile relatii ale lui Hasnas devenind motive de cearta.
Desi era constient ca Lena ii era necesara "ca aerul, ca apa, ca lumina", Hasnas este uneori exasperat de casatoria sufocanta, alteori este melancolic, simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se schimbase si ea dupa casatorie, renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte, ca arta, muzica, dar nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea acomoda cu snobismul societatii bucurestene.
Cu toata nefericirea de care se simte cuprins, barbatul constientizeaza ca dragostea lor este definitiva, ca sunt legati unul de altul "pana la moarte".
Dupa aniversarea celui de-al treilea an de casatorie, cateva intamplari minore strica din nou echilibrul casatoriei, ce parea solid.
Intr-o zi se surprinde spunandu-i Lenei: "Ma gandeama ca ar fi timpul sa avem un copil...", simtindu-se deodata coplesit de "setea obscura de a te naste din nou, nevoia unei compensatii in altcineva decat tovarasa de iubire si de viata".
Analizandu-si starea de deznadesde de care era dominat, Hasnas regreta ca a lasat "sa treaca atat timp", ca, daca ar fi avut un copil din primul an de casatorie, "as fi simtit ca am pentru cine trai". Lena nu este deloc incantata de ideea de a avea un copil si intre cei doi soti se instaleaza o atmosfera tensionanta.
Lena pleaca de acasa si Hasnas primeste o scrisoare, prin care ii spunea ca in noaptea aceea va dormi la matusa ei, ca a doua zi il va vizita un avocat, ca ii multumeste pentru fericirea pe care i-a daruit-o in acesti trei ani. El incearca o impacare, dar femeia ramane inflexibila. Hasnas crede ca despartirea se produsese numai pentru ca ea nu voia "sa aiba copii".

Suferinta lui Hasnas fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se intereseze de Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase complet.
Confesiunea lui hasnas are loc dupa opt ani de la intamplarile relatate, asadar in timp subiectiv, declansate fiind de memorie involuntara afectiva, desi "memoria pasionala nu e o calitate barbateasca".

Timpul are aici doua valente: una obiectiva - aceea in care s-au manifestat sentimentele de iubire in mod direct si una subiectiva - aceea care evoca aceste sentimente: "nu mai era o amintire a dragostei, intocmai dupa cum pot spune ca imi amintesc ca ma numesc Barbu Hasnas". Se recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca "nu te intalnesti cu o asemenea dragoste decat o singura data in viata", ca intensitatea unei asemenea iubiri este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu.
Gazda, care venise sa-i trezeasca este uimita ca nu dormisera deloc, iar ei marturisesc cu glas tremurat ca au stat de vorba toata oaptea si au povestit "fiecare dragostele din tinerete". Mergand "tacuti" si "ganditori", Mavrodin intreaba deodata cu glasul sugrumat de emotie: "Crezi ca Ileana mai traieste?" si amandoi simt ca nu.

Ideea iubirii profunde este privita din prisma celor doi eroi care-si rememoreaza, prin confesiune, starile si sentimentele de dragoste .
Cele doua versiuni ale idilei satu in opozitie, deoarece fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise femeia dorise sa obtina de la ea exact ce respinsesera celalalt.
Barbu Hasnas voise copii, dintr-un instinct al perpetuarii, inscriindu-se astfel in banalul realului cotidian, iar Andrei Mavrodin, scriitorul, avand aspiratii spirituale, ii refuza dorinta ei simpla si umana de a avea copii. Totusi, cele doua concepte opuse ale eroilor se intalnesc in aceeasi iubire posesiva si patimasa fata de aceeasi femeie de care, fiecare dintre ei, se indragostise pe viata.
De fiecare data femeia gaseste forta interioara de impotrivire, caci, de fiecare data, ea este cea care desface legatura, disparand definitiv din viata lor si inchizandu-se enigmatic in sine.