"O cautare înalta"
|
C |
Recapitulând cele marturisite si scrise de mine despre cei trei zei ai poeziei moderne neolatine - Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé - pot spune ca redescoperirea ritualica în imaginarul meu a unor configuratii de tip romantic strabate aceasta zona a lecturilor cu un efort de a ma întelege si îmbogati. Nu este exclus ca aceasta experienta sa fie tributara traditiei filofranceze, atât de vie în cultura româneasca.
Cei trei mari poeti sunt, desigur, pentru mine, intangibili, iar cultul pentru ei este, într-un fel, distant. Dar ideea de a-i fi citit si adnotat cu maximum de interes în momente de gratie sau cruciale în formarea mea îmi da sentimentul unei statorniciri estetice.
Dincolo de lectura lor foarte personala, dincolo de acumularea unor elemente configuratoare, se profileaza plaja descarnarii poeziei si a desolemnizarii ei. Dupa o agapa simbolica Baudelaire - Rimbaud - Mallarmé, simt nevoia sa ma pregatesc pentru un necesar exercitiu de descarnare (sau destrupare) sau de destructurare a poeziei sub un alt patronaj spiritual. Fastul metaforei parca se cere expiat prin asceza.
Igitur - ca spectacol mental, ca balet al gesturilor, cuvintelor, tacerilor era completat de cruzimea ritualica a Herodiadei. Personajul m-a preocupat la sfârsitul adolescentei. Mult mai târziu, am asociat lectura câtorva sonete mallarméene cu aceea a unor miniaturi lirice semnate de Gongora. Pretiozitatea sunetelor, incantatia voluptuoasa si un farmec abstract îi reunea pe cei doi autori în mintea mea. Aflasem ca generatia 1927 a liricilor spanioli l-a revendicat pe Gongora în perspectiva lecturii modernistului Mallarmé.
Modelul de lectura a creatiilor lui Mallarmé, îndeosebi a celor parnasiene, o asociam unei tehnici picturale asistate într-un atelier: maestrul nu pleca de la reprezentarea obiectului, ci de la o "de dincolo de conturul" acestuia.
Pictura lui Nicolae Georgescu - elev al lui Corneliu Baba - autor de naturi statice plamadite parca dintr-o materie nebuloasa, latescenta, portretele sale expresive în sens vizionar se întemeiau pe acest principiu.
Emblema unui meteorit cazut dintr-un dezastru obscur o cred tot mai mult compatibila în scrisul si viziunea mea poetica cu Oaspetele de piatra - ciclu liric al indeterminarii, declansat de experiente ale misterului uman, dupa cum fervoarea solara din Dupa amiaza unui faun, imagistica ei compensatorie prin frust, senzualitatea, a primit în scrisul meu replici întârziate.
Marii maestri muti impun respect, dar îi tinem oarecum la distanta, dintr-un soi de precautie. Ne pot absorbi în nimbul lor pulsatoriu. Marturisesc ca am avut destula reticenta, mai ales fata de cei care îmi induc sentimentul unei înnoiri bruste, într-un fel sau altul. De aceea, am tradat imaginea si cunostintele despre acestia si am încercat sa ma apropii de oamenii vii din jurul meu, considerând ca este o impietate a fora înlauntrul unei statui ciclopice precum aceea a lui Baudelaire, Rimbaud sau Mallarmé.
|
