" O scrisoare pierduta",
de I.L.Caragiale
"O scrisoare pierduta", capodopera a comediei romanesti si universale, este a treia din suita celor patru comedii de moravuri si de caracter ale lui Caragiale, scrise intre 1878 si 1885 ( "O noapte furtunoasa" , "Conul Leonida fata cu Reactiunea" , "O scrisoare pierduta" si "D-ale carnavalului"). A fost reprezentata pentru prima oara pe scena Teatrului National din Bucuresti,la 13 noiembrie 1884.
Tema comediei este realista, Caragiale dovedindu-se cel mai lucid observator al vietii noastre politice.
Criticand farsa alegerilor parlamentare, lupta pentru putere in societatea romaneasca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pana necrutatoare a acestui "Moliere al romanilor" - cum a fost numit Caragiale - surprinde aspecte din viata publica si particulara a politicienilor vremii, care - ajunsi la putere - se ambitioneaza sa parvina cu orice pret.
Ideea: Prezentand asa-zisa lupta politica dintre partidele vremii, farsa alegerilor, scriitorul are o atitudine critica, demascatoare. El satirizeaza sistemul electoral burghez, demascand coruptia moravurilor politice si a familiei burgheze.
Subiectul:
Actiunea se desfasoara intr-un orasel de munte, capitala de judet, dominat de atmosfera agitata a alegerilor de deputati pentru Camera.
Mai marii judetului (Zaharia Trahanache, presedintele local al partidului conservator aflat la putere si Stefan Tipatescu, prefectul judetului, care administreaza abuziv judetul, ca pe o mosie personala ) - pe de o parte - si avocatul Nae Catavencu, aflat in opozitie in fruntea unui grup independent - pe de alta, se afla in plina campanie electorala.
Este un conflict de interese numai in aparenta opuse, pentru ca, de fapt, batalia se da nu pentru reusit 353k107d a in alegeri a unui candidat sau a altuia, ci numai pentru stabilirea acestuia. In realitate toti urmaresc avantajele materiale pe care le ofera puterea.
In actul I aflam ca in oraselul de munte in care se pregatesc alegerile de prin 1880 se produce un fapt marunt in aparenta. El are insa consecinte atat de mari, incat victoria partidului guvernamental este pusa in pericol.
Zoe Trahanache, sotia sefului organizatiei locale a acestui partid, pierde o scrisoare de dragoste primita de la prefectul Tipatescu.
Scrisoarea compromitatoare este gasita de Cetateanul turmentat, dar cade in mainile fruntasului partidului liberal, ambitiosul Nae Catavencu. Acesta il imbata si-i fura scrisoarea.
Urmarind sa-si asigure cariera politica, acesta incearca sa forteze mana adversarilor pentru a-l alege deputat in locul candidatului conservator Tache Farfuridi. Faptul ca liberalul Catavencu nu pregeta sa figureze pe listele adversarilor sai politici dovedeste ca alegerile erau doar o formalitate, menita sa dea politicii vremii un lustru democratic.
Vazandu-se in posesia unui astfel de document, Catavencu se si vede invingator, considerandu-se chiar invulnerabil.
Scrisoarea ii da forta si aroganta. El recurge la santaj, amenintandu-i direct pe Trahanache si pe Zoe si indirect pe prefect ca, daca nu-i vor sustine candidatura, va publica scrisoarea in ziarul sau "Racnetul Carpatilor". Situatia este exploziva.
La amenintarile sale cei trei reactioneaza diferit: ingrozita ca va fi compromisa public, Zoe intra in panica, Tipatescu se infurie si ar fi in stare sa-l impuste pe "mizerabil" , iar Zaharia Trahanache, sotul incornorat, considera scrisoarea "o plastografie" si se pregateste sa-i dea "stimabilului" o contralovitura, sa-l prinda "cu alta mai boacana".
In actul al II-lea, vazandu-l pe Trahanache intrand la Catavencu si pe Zoe iesind de la acesta, ceilalti doi membri ai partidului de guvernamant, Farfuridi si Branzovenescu, ii banuie de tradare. Ei vor sa anunte prin telegraf Centrului tradarea prefectului.
Politaiul Pristanda violeaza locuinta lui Catavencu si - din ordinul prefectului - il aresteaza pe acesta, sperand sa recupereze scrisoarea.
Speriata, Zoe il trimite sa-l elibereze, face presiuni asupra lui Tipatescu sa-l aleaga pe Catavencu si - disperata - ii promite acestuia ca ea si sotul ei il vor alege.
Prefectul joaca o ultima carte si-i ofera adversarului sau - in schimbul scrisorii - o serie de pozitii sociale si deci mijloace de castig (postul de primar, cel de "epitrop-efor la Sf.Nicolae" , cel de avocat al statului sau cel de administrator al mosiei Zavoiul).
Dar Catavencu vrea doar "mandatul de deputat" si - presat si de Zoe - Tipatescu cedeaza, pregatindu-se sa-i anunte telegrafic candidatura la Bucuresti.
Dar cand - sigur pe situatie - Catavencu jubileaza, Pristanda
aduce "o depesa fe-fe urgenta" de la Centru, prin care se ordona alegerea lui Agamemnon Dandanache, un necunoscut din afara judetului.
In actul III, se produce o rasturnare de situatii cu totul neasteptata, o adevarata lovitura de teatru: Trahanache descopere doua polite falsificate de Catavencu pentru a ridica "cinci mii de lei de la Societate"
Dupa discursul neinteligibil al lui Farfuridi si cel demagogic al lui Catavencu, Trahanache anunta candidatura lui Dandanache.
In sala de sedinte, in care are loc adunarea de desemnare a candidatului, intre grupurile rivale izbucneste un adevarat scandal ce duce la bataie.
Oamenii politaiului Ghita Pristanda trec la actiune pentru a pune in aplicare planul prefectului de a-l "umfla" pe Catavencu pentru a-i inchide gura. Conflictul atinge acum punctul culminant.
In confuzia generala a acestor imprejurari "dom Nae" isi pierde palaria (in a carei captuseala ascunsese scrisoarea).
In actul IV , din lamentarile lui Tipatescu si Zoe, aflam ca Nae Catavencu se retrage un timp din viata publica. Ziarul sau "Racnetul Carpatilor nu mai apare si aceasta stare de incertitudine sporeste nelinistea lui Zoe si Tipatescu. Ei inca nu stiu ca - de fapt - adversarul lor nu mai este in posesia scrisorii si se asteapta ca, dintr-o clipa in alta, aceasta sa fie publicata.
Tensiunea lor interioara creste prin intrarea in scena a lui Agamita Dandanache, care isi prezinta cu mandrie ticaloasa sa strategie politica. El povesteste ca a ajuns deputat tot gratie unei scrisori de dragoste adresata de o "persoana insemnata" sotiei unui prieten.
Dar documentul compromitator este gasit de acelasi Cetatean turmentat, care - ca "fost impartitor la postie" il duce "andrisantului"
Lucrurile iau o turnura inversa, datorita aceluiasi pretext care declansase conflictul: scrisoarea.
In final conflictul de interese se stinge si situatia se clarifica.
Arogant si intransigent pana acum, Catavencu - vazandu-se dezarmat si fara nici o acoperire - schimba tactica parvenirii. El devine servil si umil, ingenuncheaza in fata lui Zoe si - pentru a-i reintra in gratii - accepta sa conduca personal festivitatile de sarbatorire a lui Dandanache, in cinstea caruia tine un discurs sforaitor.
Vechile rivalitati se sting usor, dovada ca au fost numai aparente. Toata lumea il alege "in unanimitate" pe Dandanache, iar asa-zisii adversari politici se imbratiseaza si se saruta.
Piesa se incheie intr-o atmosfera de carnaval, accentuata de muzica saltareata condusa de Pristanda.
Aceasta ultima scena, in care toata lumea se impaca, pune sub semnul ridicolului intreaga mascarada electorala, pentru ca lupta dintre interesele opuse este atat de falsa, pe cat de zgomotoasa, iar conflictul dintre guvern si opozitie se rezolva prin imbratisari si lacrimi de parada.
Compozitia si conflictul: Folosind tehnica accentuarii treptate a conflictului, Caragiale mentine mereu treaz interesul cititorului printr-o actiune complexa, desfasurata pe doua planuri.
Pe de o parte asistam la pregatirea alegerilor (campania electorala dusa prin ziarul sau "Racnetul Carpatilor" de catre Catavencu, spionarea adversarilor de catre Pristanda, numaratoarea anticipata a voturilor sigure, intrunirea pentru desemnarea candidatului si sosirea lui Dandanache).
Pe de alta parte urmarim manevrele de culise ale reprezentantilor celor doua partide ( gasirea scrisorii si santajul, arestarea lui Catavencu, targul acestuia cu Tipatescu si Zoe, regasirea scrisorii de catre Cetateanul turmentat, obligarea lui Catavencu de a conduce manifestatia in cinstea lui Dandanache).
Primele doua scene ale comediei il informeaza pe spectator despre imprejurarea in care se afla personajele : apropierea alegerilor.
Il vedem pe Pristanda informandu-l partial pe Tipatescu asupra unei discutii dintre Catavencu, Ionescu, Popescu, popa Pripici si ai lor. Spionandu-i casa, acesta l-a auzit pe Catavencu numarandu-si voturile si fiind sigur de reusita in alegeri, deoarece cu el va vota o persoana influenta.
Urmeaza un moment nou, care marcheaza inceputul actiunii propriu-zise : Trahanache il informeaza pe Tipatescu despre "plastografia" lui Catavencu si despre vizita sa la "biroul ziarului <Racnetul Carpatilor>". Dar pentru prefect si pentru Zoe scrisoarea nu este o plastografie. De aceea acest moment constituie dezlantuirea conflictului principal dintre ei si Catavencu, conflict care asigura unitatea de actiune a comediei.
Tensiunea creste, caci Tipatescu este in stare sa-l impuste sau sa-i dea foc santajistului.
De aici inainte episoadele dramatice se succed intr-un ritm alert, provocand interesul crescand al spectatorului.
Apoi conflictul ia amploare din linii colaterale si situatia se complica antrenand alte complicatii, asemeni unui bulgare de zapada care se rostogoleste.
Astfel Catavencu este vazut intrand la Zoe si membrii de baza ai partidului de guvernamant, Farfuridi si Branzovenescu, intra in alerta, temandu-se de tradarea lui Tipatescu si Trahanache.
Pe de alta parte, cand alegerea lui Catavencu era asigurata, soseste de la centru "depesa" prin care se ordona inscrierea lui Agamita Dandanache pe lista candidatilor.
"depesa" de la Bucuresti cu numele lui Dandanache.
Prins cu polita falsificata si pierzandu-si in incaierare palaria cu scrisoarea, Catavencu devine umil si accepta chiar sa conduca festivitatile organizate in cinstea deputatului propus de la centru.
3. In final conflictul se stinge si toate personajele aflate in conflict se impaca, se imbratiseaza si se saruta.
Caracterizarea personajelor:
G.Ibraileanu spunea despre Caragiale ca este singurul creator de viata din literatura romana, pentru ca numai el "face concurenta starii civile".
Personajele lui sunt tipuri, ele sintetizeaza trasaturile comune, generale si esentiale pentru o intreaga categorie de oameni din epoca respectiva.
Eroii din "O scrisoare pierduta" sunt tipuri sociale, caracteristice unei epoci, dar si individualitati de neconfundat, caci scriitorul surprinde trasaturile caracteristice care le dau viata si contururi precise.
Caragiale foloseste patru modalitati de caracterizare a personajelor: prin actiune, prin limbaj, prin nume si prin intermediul celorlalte personaje.
Contradictia dintre ceea ce aceste personaje vor sa para si ceea ce sunt ele in realitate este una din sursele umorului lui Caragiale.
Zaharia Trahanache este tipul incornoratului, dar si al ticaitului.
"Venerabilul neica Zaharia", presedintele a numeroase "comitete si comitii", este in acelasi timp "stalpul" local al puterii in judetul sau. El este "unul pe care conteaza bampirul (adica Tipatescu) ca pe Dumnezeu". Castigandu-l pe el prin santaj, Catavencu este sigur ca-i va avea de partea sa pe toti ai lui.
Mosier, el este mandru de calitatea sa de proprietar.
Partizanilor politici care-l banuiesc de tradarea intereselor partidului, el le respunde cu o superioara ingamfare: "....noi suntem cetateni...onorabili,......suntem stalpii puterii: proprietari, membri ai Comitetului permanent, ai Comitetului Electoral...."
El este tipul vanitosului inselat, care are o parere exceptionala despre propria-i persoana. Dar asa-zisa autoritate politica si familiala a lui Trahanache este doar o utopie. In realitate el nu face decat sa indeplineasca ordinele centrului, iar Zoe - pentru care are un adevarat cult - si Tipatescu il modeleaza cum vor.
Atitudinile sale sunt dictate de propriul "enteres"
Sub infatisarea sa de om ticait, greoi, usor de inselat, se ascunde rudimentara viclenie a politicianului care se misca usor in tesatura intrigilor politice.
Santajul lui Catavencu nu-l sperie si primul sau gand este sa-i gaseasca antidotul. In scurt timp el gaseste polita falsificata de acesta si o foloseste ca o arma de contrasantaj, pentru a-si invinge adversarul.
Falsificarea listelor de vot si masluirea sufragiului, astfel incat sa-i asigure lui Dandanache victoria in alegeri i se pare un lucru firesc.
" Nu majoritate, unanimitate o sa ai, stimabile" - il asigura el pe candidatul trimis de centru.
Un fel de candoare comica invaluie chipul lui Trahanache.
El are anumite stereotipii de comportament si de limbaj, rostind in orice imprejurare acel atat de popular "ai putintica rabdare".
Vorbeste mereu despre morala, aratandu-se preocupat de combaterea coruptiei. De aceea, daruit de natura cu o gandire plata, se entuziasmeaza in fata constatarii fiului sau "de la facultate: intr-o sotietate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are....", facand din acest truism (adevar evident) o adevarata lozinca.
Caragiale il prezinta cu umor pe Trahanache. Scrisoarea gasita de Catavencu o considera o "plastografie", pentru ca pe Zoe o divinizeaza, iar in Tipatescu il vede nu pe prefect, ci pe un prieten cu care traieste "impreuna ca fratii" de peste opt ani. Pentru acest motiv Trahanache poate fi considerat tipul incornoratului simpatic.
Stefan Tipatescu este tipul primului amorez.
Fata de prefectul judetului Caragiale are o atitudine ironica.
In teatrul clasic ar juca rol de june-prim, caci pasiunea pentru Zoe ii anihileaza orice vointa. El se crede o personalitate a judetului, dar in realitate este o papusa pe care Zoe o manevreaza abil. Aceasta legatura cu sotia prietenului este banuita de toti, dar el se complace intr-un fel de triunghi conjugal banal si tihnit, care-i va sluji lui Catavencu drept obiect de santaj.
Trahanache spune despre el ca " e iute! n-are cumpat." Si intr-adevar, reactiile si comportarea pun in lumina adevarata fire a prefectului.
Cand afla de santaj, orgoliosul Tipatescu se infurie, se agita, ameninta ca-i va rupe "oasele mizerabilului" si - turbat de manie - este gata sa-l impuste sau sa-i dea foc, apoi il cauta pe Pristanda ca sa i-l aduca pe Catavencu "viu ori mort"
Considerand ca si-a sacrificat o cariera stralucita la Bucuresti pentru a ramane prefect, Tipatescu se comporta ca un stapan medieval, conducand judetul ca pe propria-i mosie.
Pentru a recapata scrisoarea pierduta, el da ordin sa fie arestat Catavencu si sa i se perchezitioneze casa.
Cand Farfuridi si Branzovenescu ameninta ca vor informa Bucurestiul despre tradarea prefectului, el ii ordona telegrafistului sa nu mai transmita nimic fara stirea lui.
Atunci cand Catavencu nu cedeaza, Tipatescu incearca sa trateze cu el, oferindu-i functii de stat (primar, avocat al statului, epitrop-efor la Sf.Nicolae) si chiar mosia "Zavoiul".
Manifestarile sale de independenta sunt trecatoare.
Daca vede ca adversarul sau ramane ferm pe pozitii, pretinzand mandatul de deputat, prefectul are o iesire violenta, dar cedeaza in final, promitandu-i ca va deveni candidatul partidului conservator:
" Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia....prin urmare si al meu! Poimaine esti deputat!".
Deci in contrast cu pretentiile si orgoliul sau, voluntara Zoe Trahanache il ingenuncheaza pe Tipatescu, acesta multumindu-se cu tihna burgheza pe care ea i-o ofera.
Referindu-se la aceasta situatie a lui Tipatescu, politaiul Ghita exclama: "....mosia-mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache!"
Zoe Trahanache ocupa un loc aparte in galeria personajelor feminine ale lui Caragiale. In tipologia comica a dramaturgului ea este tipul femeii adulterine.
Fara a fi ignoranta sau vulgara, Zoe este si tipul femeii voluntare. Ea are un rol activ in desfasurarea intrigilor politice, lucru recunoscut de toti ceilalti.
Astfel pentru Farfuridi partidul inseamna in primul rand "madam Trahanache" si apoi ceilalti, iar Pristanda se considera atat "omul coanei Joitica" cat si al lui Tipatescu.
Subordonand vointa lui Tipatescu si a lui Trahanache, nu sta pe ganduri atunci cand - in schimbul scrisorii - Catavencu ii cere postul de deputat. Daca lamentarile, lacrimile si lesinurile nu-l conving pe Tipatescu, firea ei autoritara se manifesta prompt: "Eu il aleg, eu si cu barbatul meu!" - ii striga ea prefectului.
Negociind cu Catavencu, Zoe dovedeste calitati diplomatice bazate pe principiul compromisului.
Iubirea ei pentru Tipatescu nu are nimic comun cu dragostea adevarata. Cand - speriat de scandal - acesta ii propune sa fuga impreuna, ea dovedeste ca este o femeie practica si ca nu este dispusa sa se sacrifice pentru pretinsa ei iubire:
"Esti nebun? - raspunde ea - Dar Zaharia? Dar pozitia ta? Dar scandalul si mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?"
Atunci cand nu mai este in primejdie, Zoe dovedeste generozitate. Cand Catavencu, invins, accepta sa conduca manifestatia in cinstea lui Dandanache, Zoe il iarta si-i da iluzia ca ocaziile de a ajunge deputat nu s-au epuizat, ca " asta nu-i cea din urma Camera".
Avocatul Nae Catavencu, tipul demagogului politic, al demagogului latrans, este directorul-proprietar al ziarului "Racnetul Carpatilor", seful unei grupari politice independente aflata in opozitie.
Considerandu-se superior celorlalti, Catavencu este nemultumit de conditia sa politica umila. Pentru a o depasi, el vrea sa parvina cu orice pret si nu vede alta cale decat functia de deputat.
Ambitia politica a lui Catavencu este singura sa ratiune de a fi.
De aceea refuza ofertele facute de prefect: "Ce vreau? Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul acesta de gogomani unde sunt cel dintai...intre fruntasii politici".
Pentru a-si atinge scopul, Catavencu nu se sfieste sa recurga la "machiaverlacuri" , la santaj. El fura scrisoarea pe care Cetateanul turmentat o citea sub un felinar, folosind-o drept capital politic.
Cuvintele lui Machiavelli "scopul scuza mijloacele" ( pe care el le atribuie eronat "nemuritorului Gambeta") ii calauzesc actiunile.
Catavencu este oricand gata sa-si schimbe masca, sa intre in alt rol. In functie de situatie, el poate fi la fel de bine fatarnic, ipocrit, teatral, sentimental, patriot, orator, dar si umil, retras, neputincios.
Faptul ca ar putea candida pe listele adversarilor sai de pana acum nu-l deranjeaza.
Prin Catavencu dramaturgul a satirizat cu o ironie vesela pe politicianul burghez, pe "demagogul latrans", insusi numele personajului sugerand aceasta idee.
In discursul pe care-l tine la intrunirea din ajunul alegerilor el sustine ca vorbeste in numele tarii, dorind sa faca impresia unui patriot inflacarat. Dar de sub delirul cuvintele umflate, insotite de un plans mincinos, razbate viclenia demagogului care vrea sa-si insele alegatorii.
El afirma despre sine ca este "ultraprogresist", ca vrea "progresul cu orice pret", ca deviza sa este "Romania sa fie bine si tot romanul sa prospere" . Se pronunta de asemenea pentru descentralizare, afirmand ca nu recunoaste "epitropia bucurestenilor,.......a capitalistilor" (a locuitorilor capitalei) asupra celor din provincie.
Dar adevaratele scopuri ii sunt meschine si sunt legate doar de civerniseala personala. De aceea in schimbul scrisorii cere "ori o mie de poli, ori deputatia" dupa ce, pentru a sustrage o suma frumusica din banii societatii al carei director era, falsificase polite.
Dar ambitiosului arivist ii lipseste tenacitatea. Daca la inceput, cand se afla in posesia scrisorii, el este orgolios, arogant, intransigent, agresiv chiar, cand pierde documentul compromitator el schimba tactica parvenirii.
Inteligent, el isi da seama ca singura sa sansa in viitor este protectia Zoei. Adaptandu-se repede la noua situatie, Catavencu devine de aceea umil, ingenuncheaza in fata acesteia, ii cere iertare si nici nu are mustrari de constiinta pentru faptul ca va trebui sa conduca manifestatia in cinstea lui Dandanache.
Tache Farfuridi este tipul demagogului politic, dar si al prostului fudul, al imbecilului pur, deposedat de scriitor de orice urma de inteligenta.
Se pare ca scriitorul l-a descoperit printre figurile de avocati si avocatei ai timpului sau, ferventi aparatori ai partidului sau grupului politic din care faceau parte, gata sa-l tradeze daca interesele lor personale le dictau acest lucru, gata sa improvizeze discursuri demagogice, in care amestecau fara rusine poporul, tara si pe "stabunii nostri", luati ca martori la matrapazlacurile lor.
Alaturi de Trahanache, Farfuridi este si el un fruntas al partidului conservator. El crede cu convingere ca participa la jocul politic, dar in realitate este o marioneta, inutilitatea sa fiind evidenta. In aceasta consta nota comica a personajului.
In activitatea sa politica pune o ridicola pasiune si se simte jignit atunci cand i se pare ca se fac anumite aranjamente tainice fara stirea lui.
Pentru el partidul inseamna "Madam Trahanache, nenea Zaharia, noi si ai nostri" si tocmai de aceea este foarte zelos in apararea partidului de sciziune si tradare.
Farfuridi se simte legat de autoritate si de aceea ideea de a nu fi pacalit prin tradare, de a nu fi admis in jocul de culise, a devenit pentru el o obsesie.
Temperament coleric, el nu se sfieste sa-l atace direct pe Catavencu la adunarea electorala. Devine pur si simplu un mahalagiu fara pic de parlamentarism si recurge chiar la invective de tipul " moftangii" , "papugii", "impertinent" etc.
Pentru satisfacerea ambitiilor sale politice, Farfuridi este gata sa accepte orice, chiar si tradarea : " tradare sa fie - spune el - daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi".
Prost si ingamfat, Farfuridi are o parere excelenta despre sine ca persoana civica.
Fraza " Eu, am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ" a devenit la el un automatism. Ticul verbal "fix" il caracterizeaza, astfel ca el poate spune " zece trecute fix" si chiar "1821 fix".
Se mandreste si cu ideologia sa, afirmand cu emfaza ca el nu condamna principial tradarea, cu conditia de a fi la curent cu ea:
- " Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori" - spune el, gandindu-se cu neliniste la faptul ca ar putea fi exclus de la beneficiile tradarii.
In naivitatea si prostia lui teribila, Farfuridi asociaza pe Stefan cel Mare, Mihai Bravul, Vlad Tepes si Mircea cel Batran, la iubirea lui pentru tradare .
Ca si ceilalti demagogi, el isi acopera golul sufletesc, lipsa de idei, insuficienta intelectuala, printr-o frazeologie stupida despre principii, despre progresul si bunastarea tarii.
Trasaturile lui caracteristice sunt ingamfarea, prostia si lasitatea.
In discursul sau, exemplu tipic de demagogie, nu este in stare sa construiasca pana la capat nici o fraza corecta.
Discursul lui Farfuridi se caracterizeaza prin crase confuzii semantice de tipul:
- " Atunci, iata ce zic eu si impreuna cu mine trebuie sa se zica asemenea toti aceia care nu vor sa caza la extremitate" ( confunda cuvantul "extremism" cu "extremitate"). Din propozitiile sale lipsite de legatura intre ele, creatie a unei minti obtuze, razbate de fapt teama de schimbari, de "exageratiuni", de progres.
Vorbind despre revizuirea Constitutiei, Farfuridi enunta celebrul paradox ce tradeaza prudenta sa excesiva, neacoperita de inteligenta:
"Ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale".
Discursul lui Farfuridi, cel mai demagogic din intreaga noastra literatura, este un monument de prostie si incoerenta, de enunturi ilogice lungi si obositoare, cu incursiuni in istorie.
Adresandu-se avocateste publicului cu acel vesnic "dati-mi voie", el insira in nestire, numai pentru sonoritate, anii istorici. Vorbeste de o "cestiune politica", de la care atarna nu numai prezentul si viitorul, dac chiar trecutul tarii.
Personajul e simpatic si amuzant pentru ca momentan nu stie ce spune, dar este si odios pentru ca stie ce vrea.
Frazele lui urca gafaitor, coboara precipitat, penibil, iar discontinuitatile de tot felul si gesturile oratorului tind spre un punct culminant al peroratiei caricatura.
Cand vrea sa trimita o depesa la Bucuresti, pretinsul luptator pentru "viitorul, prezentul si trecutul tarii" impinge cunoscuta lui prundenta pana la lasitate. El face caz de curajul sau spunandu-i lui Branzovenescu:
" Trebuie sa ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscalesti : o dam anonima!"
Branzovenescu:
Cele patru aparitii scenice ale lui Farfuridii sunt insotite de un fel de dublu al sau, ori mai curand o anexa, in persoana lui Iordache Branzovenescu.
Adevarata umbra a lui Farfuridi, Branzovenescu este lipsit de individualitate . El serveste numai de reflector al amicului si patronului sau politic, straduindu-se sa-i potoleasca zelul:
-"Ce-o sa faci? Te joci cu puterea?......Tache! Tache! fii cuminte!".
Pe cei doi ii apropie in primul rand numele, care - prin aluzia lor culinara - sugereaza - (dupa cum spunea Garabet Ibraileanu) "inferioritate, vulgaritate si lichelism" si apoi convingerile politice.
Lipsit de personalitate, el ii opune colericului Farfuridi firea sa domoala, fiind imaginea stupiditatii politicianului burghez, subordonat unui zgomotos Farfuridi sau unui cinic Catavencu.
Mai precaut decat amicul sau, el repeta ca un ecou replicile lui Farfuridi.
La intrunire, cand Farfuridi este intrerupt mereu de oamenii galagiosi ai lui Catavencu, Branzovenescu se afla tot timpul prin preajma, gata sa-i sara in ajutor, turnandu-i la pauza apa in pahar sau agitand cu aplauze grupul simpatizantilor.
Agamemnon Dandanache este tipul demagogului ticalos.
Ajuns intr-un anumit punct al actiunii,Caragiale marturiseste ca nu se putea hotari ce deznodamant sa aleaga. Unii prieteni il sfatuiau sa dea castig de cauza lui Farfuridi, altii - lui Catavencu. Cineva i-a propus in gluma reusita amandorura.
Dupa catva timp dramaturgul i-a spus acestuia din urma:
" Am ales pe amandoi, cum ai spus tu in zeflemea, dar intr-o singura persoana, pe Agamita Dandanache, mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu".
Intr-adevar, in persoana lui Dandanache se inmanuncheaza prostia lui Farfuridi si ticalosia lui Catavencu.
Comicul personajului deriva din contrastul dintre pretentiile sale politice si realitatea sa interioara, dintre psihicul sau vadit dezorientat si abilitatea sa politica.
Vechi politician, candidatul trimis de la Centru este atat de senil, de amnezic, incat nu reuseste sa-l deosebeasca pe Tipatescu de Trahanache.
Desi este un idiot notoriu, el devine violent si cinic atunci cand trebuie sa-si apere interesele sale, "ca vechi luptator de la '48". Pentru a-si asigura locul de deputat - el a stiut sa foloseasca santajul ca forma de diplomatie, cu acelasi cinism ca si Catavencu.
Dandanache a venit in oraselul de provincie nu pentru a-i cunoaste pe alegatori, ci pentru ca - spune el - " stii, nu fatea sa nu fatem macar act de prezenta".
Ca si lui Catavencu, locul de deputat i se pare un drept al sau, "ca vechi luptator". Primul sustine in fata lui Tipatescu : "Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta....".
Dandanache ii spune lui Zoe: " Eu, familia mea, de la patuzsopt.....lupta, lupta, si da-i, si da-i, si lupta.... Si eu, ma-nteledzi, tocmai acuma sa ramai pe dinafara.....".
Ca si liberalul Catavencu, pe care nu-l deranja faptul ca ar fi candidat pe listele conservatorilor, Dandanache este preocupat doar de prezenta sa in Camera, indiferent de partidul care ar fi trebuit sa-l aleaga. El insusi isi marturiseste atitudinea sa politica: " Si eu, in toate Camerele, cu toate partidele, ca romanul impartial".
Dar daca, dupa ce ar fi fost ales, Catavencu ar fi inapoiat scrisoarea, Dandanache este suficient de perfid si josnic ca sa o pastreze pentru alegerile viitoare.
" Mai trebuie s-al' data - spune el cu mandrie nedisimulata - , la un caz, iar.... pac! la "Razboiul!".
Dupa opinia lui Zoe, Catavencu era onest in raport cu noul alesc, care exceleaza prin ticalosie. Deci el aplica "machiaverlicul" metodic si cu sange rece.
Acest personaj stupid si lovit de amnezie este mandru de geniul lui politic, de felul in care a "intors-o cu politica" si considera ca secretul in politica este sa nu-ti tii cuvantul dat: "Eu am promis? Cand am promis? Cui am promis? Ti-am promis?" - ii spune el cu mandrie si nerusinare lui Tipatescu.
Prin Dandanache dramaturgul proiecteaza intriga piesei la alt nivel. Ceea ce s-a petrecut in oraselul de provincie se petrece si la un nivel superior, demonstrand repetabilitatea situatiei, ca lipsa de scrupule creste pe masura ce creste pozitia sociala a personajelor.
Cetateanul turmentat este singurul personaj simpatic din piesa si dramaturgul il prezinta cu umor. El nu are nume propriu , ci o denumire generica, deoarece reprezinta o intreaga categorie: masa dezorientata a alegatorilor.
Turmentarea sa este in acelasi timp o masca si un simbol: o masca pentru ca ascunde onestitatea de fond si luciditatea persoanei si un simbol pentru ca exprima starea de incertitudine, de ignoranta populatiei cu drept de vot in privinta exercitarii drepturilor sale constitutionale.
Devenit alegator prin ascensiune sociala, deoarece din "impartitor la postie" a ajuns negustor si "apropitar", personajul este pus in fata unei situatii inedite. El vrea sa voteze si obsedanta sa intrebare "eu cu cine votez?" exprima o preocupare reala. Dar o face nu din convingere, ci pentru ca asa il indruma unul sau altul.
Cand Tipatescu vrea sa scape de el si-i spune sa aleaga pe cine pofteste, agasantul personaj raspunde:
"Eu nu poftesc pe nimeni, daca-i vorba de pofta".
Sub aparenta sa de ebrietate si nehotarare, in desfasurarea conflictulu Cetateanul turmentat joaca un rol important, caci gaseste, pierde si regaseste scrisoarea.
Dar fostul "impartitor la postie" ajuns acum "apropitar" nu este chiar un personaj inocent. El incalca etica profesionala, violeaza secretul corespondentei si citeste sub felinar scrisoarea gasita.
Daca totusi o duce "andrisantului", o face dintr-un tic profesional pe care i-l redesteapta bautura.
Raspunsul la intrebarea "eu cu cine votez?" i-l va da in final Zoe si de aceea el va avea pentru "coana Joitica" un adevarat cult. Il vedem in final inchinand in cinstea ei cu entuziasm electoral, caci - spune el - "e dama buna".
Dezorientatul Cetateanu turmentat este expresia ignorantei populatiei in privinta exercitarii drepturilor ei constitutionale.
Prin intermediul sau Caragiale critica falsa democratie burgheza, caci dobandirea drepturilor politice nu inseamna de fapt nimic pentru personaj, deoarece el este doar un individ manevrat de sus, multumindu-se doar cu o participare pasiva la alegeri.
Politaiul Ghita Pristanda este un personaj prozaic si practic, tipul servitorului slugarnic, al slujitorului prost platit si de aceea incorect.
Ghita isi justifica faptele necinstite prin faptul ca are " famelie mare" dar " renumeratie dupa buget mica".
Numele lui sugereaza siretenia si se trage de la un joc moldovenesc, in care dansatorii bat pasul intr-o parte si in alta, dar nu pornesc in nici o directie.
Calauzindu-se in viata dupa cuvintele nevestei "pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand", Pristanda este tipul slujbasului umil, unealta servila a superiorilor sai.
Pristanda este omul tuturor. El insusi se considera "omul dumneavoastra, coane Fanica, si al coanei Joitica, si al lui conu Zaharia".
Pe Tipatescu il aproba fara rezerve cu acel mereu repetat "curat", care ajunge un fel de formula mecanica, incat o spune chiar dupa cuvantul "murdar".
Slugarnic peste masura, politaiul este gata sa suporte orice, chiar lovituri: "Lasa sa ma ocarasca.... - ii spune el lui Zoe despre Tipatescu - lasa sa ma bata....Nu este mai-marele meu? Nu este stapanul meu de la care mananc paine eu si unspre'ce suflete?"
Intr-adevar, gratie indulgentei lui Tipatescu, Pristanda isi poate completa "renumeratia" lui " dupa buget mica" prin afaceri necinstite, cum e aceea cu steagurile.
Dar devotamentul fata de mai-marii lui are la baza doar intentia de a le castiga bunavointa. Cand Tipatescu il trimite sa-l aresteze pe Catavencu, el dispretuieste legile si o face fara sa ezite, desi stie ca este "curat violare de domiciliu"
Cand insa isi da seama ca avocatul are sanse de a ajunge deputat, Pristanda isi schimba atitudinea, devine umil, isi cere scuze ca trebuie sa fie "scrofulos la datorie" si-i sopteste acestuia:
" Eu gazeta dumneavoastra o citesc ca Evanghelia totdeauna..... Altele am eu in sufletul meu, dar de!....famelie mare, renumeratie dupa buget mica..."
Umilul si slugarnicul Pristanda stie insa sa fie si brutal cand "misia" i-o cere. La ordinul lui Tipatescu el ii spioneaza pe adversarii politici ai acestuia, ajutat de un grup de batausi, ignora dreptul de intrunire al alegatorilor, bate si imprastie adunarea si face arestari samavolnice (ca in cazul lui Catavencu).
Vocabularul sau este alcatuit din termeni populari, din regionalisme in special, dar si din neologisme deformate de incultura personajului: "scrofulos" , "bampir" , "renumeratie" , "famelie" , "catrindala" etc.
De asemenea, pentru a intra in gratiile sefilor, politaiul repeta automat unele cuvinte si replici ale acestora, dovedindu-si in acelasi timp gandirea rudimentara.
Pristanda joaca rolul valetului din comedia clasica, dar - spre deosebire de acesta - el poate avea oricati stapani. De aceea putem spune ca Ghita este valetul universal.
Prin acest personaj Caragiale critica faptul ca in sistemul "curat constitutional" al celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea politaiul orasului nu se afla sub autoritatea legii, ci in slujba puterii locale.
Comicul in comedia lui Caragiale:
V.Alecsandri este considerat intemeietorul teatrului de satira sociala.
Caragiale se detaseaza de traditia comediei usoare, de un comic superficial, fiind unul dintre cratorii structurii dramatice moderne pe plan european.
Spre deosebire de Alecsandri, el critica virulent defectele societatii celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, fiind convins ca raul nu este un accident, ci un viciu de structura, ca injustitia si imoralitatea se ascundeau sub aparenta democratie.
Daca fata de cele prezentate Alexandri era exuberant si tolerant, Caragiale este exasperat si violent.
Comediile sale nu mai starnesc un ras jovial, ingaduitor, ci sarcastic, dispretuitor. Atat comediile, cat si momentele si schitele sale prezinta o lume vanitoasa, inculta, profitoare, dominata de instinctul parvenirii.
Vorbind despre viziunea sa asupra lumii prezentate, dramaturgul insusi spunea: " Simt enorm si vad monstruos".
Fiecare scena si aproape fiecare replica din piesa lui Caragiale starneste rasul spectatorului. Dar nu exista nici o gluma gratuita, nici un cuvant destinat provocarii rasului din simpla placere de a rade.
Comicul la Caragiale decurge din convingerea autorului ca rasul este o arma sociala, un mijloc de indreptare a raului.
Esenta comicului la Caragiale consta in contradictia dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce personajele vor sa para si ceea ce sunt ele in realitate.
Astfel Trahanache este ridicol pentru ca se considera "stalp al puterii", dar de fapt Zoe este aceea care hotaraste peste capul lui ce candidat va fi sustinut in alegeri.
El se ridica impotriva coruptiei, dar o patroneaza in propria sa casa si, desi ii place titulatura de "venerabile" si "onorabile", nu este nici pe departe vrednic de stima.
Catavencu vorbeste la fiecare pas de interesele tarii si progres, insa isi urmareste cu josnicie meschinele interese personale.
Agamita Dandanache se arata jignit ca nu este considerat o personalitate marcanta, se socoteste un luptator si un om cu drepturi politice castigate, dar de fapt este o epava fizica si morala.
Prin impletirea mestesugita a comicului de situatii, de moravuri,
de caracter si de limbaj, Caragiale da satirei sale o ascutime exceptionala, deoarece - desi personajele se comporta si vorbesc comic - realitatea este tragica. Prin ras Caragiale demasca si critica aspru defecte general-valabile.
Fiecare forma de comic se sprijina pe celelalte, cu scopul de a arata ca societatea burgheza este o parodie penibila.
Comicul de situatii:
Fiecare personaj al lui Caragiale isi defineste caracterul, isi contureaza profilul moral prin situatia in care este pus.
Situatiile comice rezulta in primul rand din inversarea valorilor.
Astfel Tipatescu vrea "sa-l lucram pe onorabilul" Catavencu, dar este lucrat de acesta cu ajutorul scrisorii. Trahanache vrea sa ascunda de Zoe continutul documentului compromitator, dar ea il cunoaste de mult. Pristanda vrea sa para fidel conducatorilor judetului, incalca la ordin legile, dar se compromite prin furtisaguri , ca cel cu steagurile. Farfuridi si Catavencu se cearta, iar Dandanache devine deputat.
Triunghiul conjugal Trahanache-Zoe-Tipatescu, precum si cuplul Farfuridi-Branzovenescu sunt alte situatii comice ce subliniaza ridicolul personajelor.
Comica este situatia in care Catavencu isi tine discursul sforaitor , presarandu-l cu fraze umflate si simulnad emotia puternica.
Ridicol este si discursul incoerent al lui Farfuridi, scotand in evidenta prostia fudulului personaj.
Deruta permanenta a Cetateanului turmentat este de asemenea comica.
Folosind evolutia inversa, Caragiale il pune in final pe Catavencu intr-o situatie comica.
Arogantul avocat, sigur pe sine la inceput, pierde scrisoarea si se vede fara acoperire. De aceea se umileste, cade in genunchi in fata Zoei si accepta fara rezerve sa conduca manifestatia in cinstea lui Dandanache.
Acest deznodamant contrasteaza in mod hazliu cu incrancenarea cu care pareau ca lupta adversarii, contrastul dintre aparenta si esenta, dintre un efort insemnat si un rezultat disproportionat, fiind o sursa a comiculuide situatie.
De asemenea ramolitul Dandanache este pus in situatia comica de a-l confunda mereu pe Tipatescu cu Trahanache, el insusi fiind in permanenta supus ridicolului.
Astfel celelalte personaje il numesc "Agamita" sau "Gagamita"
Dar principala situatie comica este incurcatura care da titlul piesei: pierderea si gasirea repetata a scrisorii.
In amplul context de abuzuri, de santaje, de escrocherii, de minciuna si inselatorie, de incalcare permanenta a legii, finalul rostit de Catavencu ( " Iata binefacerile unui sistem constitutional!") este profund comic.
O alta forma a comicului la Caragiale o constituie comicul de caracter care consta in contrastul dintre ceea ce se cred personajele si ceea ce sunt ele in realitate.
Realizate in maniera clasica, personajele lui Caragiale sunt realizate tipologic, devin tipuri sociale, intruchipeaza trasaturile generale ale unei categorii mai largi de oameni. Ele sunt atat de vii, incat G.Ibraileanu afirma ca "fac concurenta starii civile".
Personajele lui Caragiale sunt comice, scriitorul ingrosand caricatural o anumita trasatura de caracter.
In functie de dominanta de caracter, dramaturgul a creat o adevarata tipologie comica.
Astfel Trahanache este tipul incornoratului, Tipatescu - al amorezului, Zoe - al femeii adulterine, Catavencu, Farfuridi si Dandanache - al demagogului politic, iar Pristanda - al servitorului umil.
Dar, desi se incadreaza intr-o tipologie, nici un personaj al lui Caragiale nu seamana cu altul.
Eroii sai se individualizeaza prin elemente de situatie sociala si intelectuala, de temperament sau de limbaj.
Dramaturgul insusi spunea ca "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit".
Comicul de moravuri:
Comicul de moravuri izvoraste din comicul de situatie.
Repetarea santajului de catre Agamita Dandanache confera intamplarii o semnificatie mai larga, ce trimite spre comicul de moravuri.
Introducandu-l pe Dandanache, care este "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", Caragiale sugereaza ideea ca ceea ce s-a petrecut in orasul de provincie se petrece si la nivelul Capitalei, ca lipsa de scrupule creste pe masura ce creste si pozitia sociala a personajelor.
O data ales deputat, Catavencu ar fi restituit scrisoarea. Dandanache o pastreaza insa pentru ca, in caz de nevoie, s-o publice in "Razboiul".
Deci santajul ca arma politica nu mai este un accident, ci o practica frecventa.
Comicul de limbaj:
Limbajul intregeste pe deplin personalitatea fiecarui personaj. Mentalitatea, nivelul lor de cultura si civilizatie, diferitele tare de caracter, pot fi stabilite si in raport cu cu nivelul de exprimare.
Dramaturgul foloseste cu asa o maiestrie acest mijloc de caracterizare, incat - citind discursurile lui Catavencu sau Farfuridi - avem convingerea ca acestia nici nu puteau vorbi altfel.
1. Eroii lui Caragiale fac numeroase greseli de vocabular:
Incultura lor determina deformarea unor cuvinte - prin pronuntie gresita - mai ales a neologismelor:
- "Bampir", "famelie", "enteres", "renumeratie","andrisant" "docoment", "plebicist", "fonctie", "momental" , "caraghioz" etc.
Din aceeasi lipsa de instructie unele personaje dau o etimologie populara unor cuvinte ca "scrofulos" (scrupulos), "capitalisti" (locuitor al capitalei).
2.Toate personajele lui Caragiale dovedesc o crasa incalcare a regulilor gramaticale si a logicii.
Astfel Catavencu isi ascunde vidul de principii si de orizont politic sub o ploaie de cuvinte si termeni contradictorii ce dau nastere comicului ("dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani"). El evidentiaza avantajele progresului: "ieri obscuritate, azi lumina! ieri bigotismul, azi liberpansismul! ieri intristarea, azi veselia!"
De asemenea, Farfuridi se duce in targ la " douasprezece trecute fix").
Vorbirea lui abunda in nonsensuri (" ...sa se revizuiasca,....dar sa nu se schimbe nimic".
In discursul sau Catavencu face asociatii incompatibile de tipul "industria romana e sublima,....dar lipseste cu desavarsire".
Cele mai frecvente abateri constau in polisemii de tipul "ne-am racit impreuna" ori in truisme ( adevaruri evidente) . Astfel Farfuridi spune ca "un popor care nu merge inainte sta pe loc", iar Trahanache citeaza mereu cuvintele fiului sau de la facultate: "unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri, va sa zica ca nu le are".
De asemenea, vorbaria lui Dandanache se caracterizeaza prin constructii prolixe de tipul "si ramasesem eu....care familia mea de la patuzsopt in camera.....ramasesem me-nteledzi ...."
3. Ticurile verbale ale personajelor, paradoxurile din vorbirea lor, prin automatismul pe care il implica, dovedesc saracia vietii interioare a personajelor, insuficienta stapanire a limbajului, incultura si starnesc hohotele de ras ale spectatorilor.
Aproape fiecare personaj are un tic ce-l caracterizeaza,ticul verbal reflectand adesea o trasatura de caracter :
- "ai putintica rabdare" (Trahanache)
- "..S-apoi sa-l lucram pe onorabilul" (Tipatescu)
- "curat murdar" (Pristanda)
- "iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori", "fix" (Farfuridi)
Se poate vorbi chiar de o tehnica a paradoxului la Caragiale.
Distingem astfel un paradox de expresie.
Din dorinta de a fi pe plac superiorilor, Pristanda a ajuns la anumite automatisme verbale. Formula-sablon "curat" este folosita de el in asociatii comice, cum ar fi "curat murdar" sau "curat constitutional"
Exista si un paradox de comportament.
Astfel, expresia lui Farfuridi "eu, am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ" reflecta comportamentul de mecanism al avocatului.
Dar cel mai spectaculos este paradoxul in serie, pe care-l gasim in discursul lui Farfuridi: "Ori sa se revizuiasca,primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele...esentiale!"
Multe dintre aceste ticuri verbale au devenit expresii populare.
Astfel "ai putintica rabdare" se aplica unui adept al inertiei, inclinat sa temporizeze mereu. "Sa se revizuiasca,.... dar sa nu se schimbe nimic" ii caracterizeaza pe dusmanii progresului, iar prin "curat constitutional" se incrimineaza falsa democratie.
4. Interferenta stilurilor este o alta sursa a comicului de limbaj.
Adesea personajele lui Caragiale vorbesc intr-un stil nepotrivit momentului respectiv.
Astfel, arestat de Pristanda, Catavencu ii vorbeste acestuia pe un ton familiar, exprimandu-si intelegerea pentru ingrata functie de politai. Apoi schimbra brusc tonul, devine sententios si-i spune ca "intr-un stat constitutional un politai....este ....un instrument" si ca " nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina".
De asemenea, in final, pelticul Danadanache inchina in sanatatea alegatorilor incercand sa multumeasca pentru ca a fost ales. Dar discursul sau devine o balbaiala neinteligibila, incheiat cu "in sfarsit sa traiasca!"
Comicul de nume da comediei o savoare inimitabila.
Numele proprii in opera lui Caragiale merita o remarca speciala.
La Vasile Alecsandri numele personajelor lasau sa transpara
caracterul lor. Ei se numeau Pungescu, Razvratescu, Lunatescu, Clevetici, etc.
Caragiale perfectioneaza tehnica lui Alecsandri . El isi boteaza personajele cu mai mult rafinament, creand o onomastica sugestiva pentru dominanta caracterului lor, care le individualizeaza. Numele personajelor sale nu mai semnifica in mod direct, ca la Alecsandri, ci sugereaza, evoca.
Astfel, numele lui Catavencu deriva de la "cata-cata" si-l sugereaza pe demagogul politic; al lui Tipatescu - de la "tipa-tipa" si vorbeste de abilitatea amorezului si politicianului.
Prin similitudine cu "dandana", Dandanache este tipul prostului ticalos, care produce numai incurcaturi. Efectul comic al numelui sau provine din asocierea prenumelui solemn de Agamemnon, viteazul din "Iliada" lui Homer, cu numele de Dandanache, derivat de la "dandana". In felul acesta din falnicul Agamemnon, eroul de la Troia, n-a mai ramas decat o starpitura, un "Gagamita" - cum ii spune la un moment dat Trahanache.
Trahanache provine de la "trahana", cuvant turcesc insemnand coca moale si sugereaza aparenta moliciune a personajului.
Derivarea cu sufixul "ache" sugereaza batranetea personajului.
Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza calitatea lor inferioara.
Exista in opera lui Caragiale si un comic al intentiilor.
Acesta provine din atitudinea scriitorului fata de faptele si personajele prezentate.
Comedia fiind o opera dramatica, scriitorul nu-si comenteaza personajele prin propriile-i cuvinte.
El isi spune insa parerea despre caracterul personajelor prin intermediul indicatiilor scenice amanuntite, care le adancesc si le lumineaza portretul.
Astfel, cand Catavencu urca la tribuna, il vedem cum "ia poza, trece cu importanta prin multime...,gusta din paharul cu apa,...apoi isi sterge cu eleganta avocateasca fruntea. Este emotionat, tuseste si lupta ostentativ cu emotia care pare a-l birui.....", dupa care isi incepe discursul "cu glasul tremurat"
Toate gesturile lui studiate, falsa lui emotie, contureaza figura demagogului.
Uneori dramaturgul isi spune parerea despre personaje chiar in replicile lor.
Astfel, cand Tipatescu il repede si-i spune sa voteze cu cine pofteste, Cetateanul turmentat raspunde cu cuvintele autorului parca:"Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta!"
Apoi, in final, pe obisnuitul sau ton demagogic, Catavencu saluta alegerea lui Dandanache strigand: "Iata avantajele progresului! Iata binefacerile unui sistem constitutional!"
Replica lui Pristanda "Curat constitutional!" exprima parca parerea critica a dramaturgului despre minciuna constitutionalismului burghez.
Comicul este la Caragiale un mijloc de a satiriza farsa alegerilor si falsa democratie intr-o societate in care institutiile (prefectura, politia, posta, presa, parlamentul, familia) sunt puse in slujba unor persoane sau grupuri sociale.
Calitatea de deputat era o trambulina spre functiile din conducerea statului, in care un escroc ce falsifica polite, de tipul lui Catavencu, vedea o adevarata mina de aur. Pentru acest motiv ambitiosul avocat respinge oferta lui Tipatescu spunand ca "e putin, onorabile".
Eroii lui Caragiale sunt continuatorii lui Dinu Paturica, de aceea ei aservesc institutiile propriilor lor interese.
Tipatescu subordoneaza prefectura intereselor si capriciilor amantei sale, Pristanda subordoneaza politia lui Trahanache si Tipatescu.
Asa se face ca institutiile tarii sunt o parodie a legilor si nu o exprimare a lor.
Dominati de propriile interese, reprezentantii acestor institutii le considera un fel de mosie personala.
Valoarea comediei "O scrisoare pierduta", cea care i-a adus lui Caragiale gloria literara, consta in aceea ca ea reprezinta sinteza superioara intre satirizarea moravurilor unei epoci si surprinderea unor caractere umane cu valoare de tipuri.
|
