ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
OCTAVIAN SOVIANY
Lectia de sinceritate
|
L |
la 15 ani, dupa ce trecusem prin infernurile bacoviene si citisem ca autorul Plumbului transpune īn cheia urātului romān 15215t1923p esc algoritmii orgolioaselor spleenuri baudelairiene.
Am facut rost de o editie (incompleta) din Florile raului īn traducerea lui Al. Philippide si asa a īnceput convietuirea mea cu Baudelaire.
A fost o convietuire nespus de lunga si nespus de fertila, pe parcursul careia am īnvatat sa privesc spre mine īnsumi fara ipocrizie: textele baudelairiene sunt un cumplit exercitiu de sinceritate, rostit cu dictia impecabila a maestrilor de odinioara, dar si cu teribila tensiune spre autenticitate a modernilor.
De la Baudelaire, am īnvatat, de asemenea, ca adeseori trebuie sa-l implori pe Dumnezeu ca sa-ti poti privi trupul si sufletul fara scārba. Iar lectia scārbei de sine - ca si lectia disperarii, de altfel - e constructiva īn cel mai īnalt grad, deoarece - anihilāndu-l pe cel mai odios dintre monstrii nostri interiori (ma refer, desigur, la vanitate) - ne reda noua īnsine, conducāndu-ne spre sinele nostru profund si smulgāndu-ne din volbura de miraje a Mayei.
Peste ani, cānd am īncercat sa-mi scriu (īn Textele de la Monte Negro) propriul traseu labirintic, m-am descoperit īn ipostaza baudelairiana a regelui dintr-o tara ploioasa, prin care - īn loc de sānge - circula apa verde a Lethei.
si m-am īnversunat īmpotriva acestui cavaler al plictisului, silindu-ma sa fiu totodata cutit si rana, palma si obraz, roata si corp tintuit pe scāndura esafodului.
M-am folosit de arma ridicolului si mi-am luat īn derādere neputintele, pentru a ma elibera de sinele meu aparent, pentru a-mi smulge toate mastile, sacrificānd uneori si bucati de obraz, īn spiritul lectiei baudelairiene din Heautotimouromenos.
si mi-am numit pe rānd toti demonii interiori, īntr-o tentativa de exorcizare la care n-as fi putut sa acced daca n-as fi citit niciodata Florile raului
Nevoindu-ma spre acea dictie impecabila cu care se rosteste textul baudelairian si care e semnul demnitatii noastre pāna si īn infern.
Caci - si am īnvatat asta tot de la Baudelaire - infernul condamna, te condamna, fara drept de apel, la o demnitate superlativa.
De asta este Baudelaire tatal nostru, al tuturor.
|
