ORTODOXIsTII
NICHIFOR CRAINIC
Desi nuantari mistice ale traditionalismului se vad la multi contemporani,
Nichifor Crainic e acela care s-a straduit sa dea o doctrina
organizata. Cultura e, dupa el, un amestec de imponderabile si factori
vizibili: sânge, limba, pamânt românesc, folclor, ortodoxie. În special
se apasa însa asupra bisericii orientale. "Noi vedem substanta acestei
biserici amestecata pretutindeni cu substanta etnica". Oriunde gânditorul
nu gaseste "preocupare de biserica" neaga calitatea spiritualitatii
românesti. Se vede usor ticul Gherea-Ibraileanu. Specificul national
nu e determinat pe cale pozitiva ci obtinut prin speculatie sociologica
si prefacut în comandament. Un adevarat artist traditional trebuie sa
îmbratiseze preocuparea religioasa. Din consideratii de politica
bisericeasca, factorul rasa este ocolit si scriitorul ia pozitie contra
rasismului german si împotriva nationalistilor care propun eliminarea
evreilor crestini si refuzul botezului. "Biserica e deschisa tuturor." Desi
nu se spune pe fata, se subî 545c28f ntelege ca un evreu botezat devine român,
Natie si Religie fiind notiuni corelative. Astfel se reediteaza teoria
"ralierii" a lui Ibraileanu, cu acest paradoxal rezultat ca un alogen
ortodox "cu preocupari de Biserica" ajunge a fi mai specific decât un
national fara asemenea preocupari. Gândirea a primit de altfel destui
evrei raliati, adica ortodoxizanti. Nichifor Crainic si-a constituit si o
estetica, curat platonica (Nostalgia paradisului). Omul e faptura lui
Dumnezeu, arta e faptura omului, arta e deci faptura fapturii lui
Dumnezeu, nepoata lui Dumnezeu. Artistul aduce aparentele naturii,
strabatând la prototip prin copie, dar scopul lui e eternul. "Arta în
sensul ei înalt nu este o imitatie a naturii, fiindca nu urmareste sa ne
reaminteasca natura asa cum este. Scopul ei e revelatia în forme
sensibile a tainelor de sus."
George Calinescu 342
Ca poet, Nichifor Crainic continua cu stiinta spiritul lui Vlahuta,
sacrificând inventia lirica lapidaritatii gnomice:
Trecutul adormit si viitorul
În clipa care bate le-mpreuni:
Când fericiti lipim la piept feciorul,
Îmbratisam într-însul pe strabuni.
De profundis trateaza sobru, nu fara gravitati, sentimentul ereditatii:
Strabunii mei din vremuri legendare,
Al vostru suflet de umili tarani
A dormitat sub secolii tirani
Ca sub un greu de lespezi funerare.
De retinut de asemeni o îmbarcare mistica:
Voi sfarâma sub pleoape tot spatiul din jur
si-mi voi culca suspinul pe norul meu: salupa
Ritmata de arhangheli, la prora si la pupa,
Cu aripile vâsle prin valul de azur.
Oceane de vazduhuri s-or lumina rotund
Prin stele-arhipelaguri salupa mea sa treaca,
Iat tu, frumoasa lume, sa-mi pari o piatra seaca
Scapând rostogolita spre-adâncuri fara fund.
LUCIAN BLAGA
Întâile versuri ale lui Lucian Blaga (Poemele Luminii) au o pulsatie
panteistica scurta, apasata metaforic într-un singur punct:
Atâta liniste-i în jur de-mi pare ca aud
Cum se izbesc de geamuri razele de luna!...
În Pasii Profetului, Zamolxe, panteismul, superior artisticeste, ia
forme virgiliene. Pan întrupeaza voluptatea de a participa la toate
regnurile, de a surprinde cele mai marunte miscari vitale:
Istoria literaturii române
Ah, Pan!
Îl vad cum îsi întinde mâna, prinde-un ram -
si-i pipaie
cu mângâieri usoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufisuri,
Orbul îl aude si zâmbeste,
caci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lâna.
Noua preotese verzi
Sar prin codri si livezi.
Zamolxe însusi cauta contactul rece cu sopârlele:
Altadata noptile-mi erau un leagan de odihna,
iar ziua lucrurile dimprejur se prefaceau în mine
într-un vis atât de linistit,
ca reci si jilave sopârlele veneau
sa caute soarele
pe picioarele mele goale...
E pestetot o betie de vegetal, de fructe, de animalitate rece.
Vegetalele au ceva carnos animalic (flori cu "sâni de lapte", struguri
enormi hraniti din stârvuri de om), animalele se confunda cu vegetalele,
fiind preferate acelea inerte, mimetice: sopârle, lacuste, melci.
Bacantele sunt verzi si sar ca lacustele:
Zamolxe e un "mister pagân", un mit autohton, încadrat într-o mica
drama de idei, pe care poetul o va repeta în Mesterul Manole. Zamolxe
nu mai crede în zei si, ascuns într-o pestera, cultiva pe Marele Orb,
simbol al inconstientei forte cosmice. El însusi e divinizat, si când
încearca sa-si darâme statuia din templu multimea îl omoara, semn
ca fictiunea a devenit mai puternica decât creatorul ei. Valoarea
poemului sta în palparea universului:
...si pescuiam din fluvii somni rotunzi
ca pulpele fecioarelor.
Mi-am sfârticat cinci oi si-am plâns în lâna lor.
George Calinescu
Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac,
Din când în când ne mai ridicam ochii
spre zavoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în si mai mare tristete.
Pentru noi cerul e zavorât si zavorâte sunt si cetatile.
În zadar caprioarele beau apa din mâinile noastre,
În zadar câinii ni se închina,
suntem fara scapare singuri în amiaza noptii.
Totul continua a fi material:
Fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Lepadati-va coarnele moarte
batrânilor cerbi
cum pomii îsi lasa frunza uscata...
Toate turmele pamântului au aureole sfinte
peste capetele lor.
Poetul aplica un puternic hieratism bizantinizant. Tineri goi si
Apoi Lucian Blaga îsi spiritualizeaza virgilianismul, dându-i directie
ortodoxa. Acum poeziile sunt strabatute de nostalgie, de temerea
mortii, si elementele agreste se sanctifica. Reptila devine "sarpele
binelui", gradinile sunt ale "Omului", plugul ara împins de arhangheli,
flora si fauna se fac ascetice, simbolice, dobitoacele au "ochi cuminti",
tapii lubrici sunt înlocuiti prin melancolicii cerbi, câmpul face loc
padurii. Fauna alearga ranita de melancolii:
însa aureolat:
fecioare albe trec în procesiuni, salbaticiunile migreaza apocaliptic
spre orase:
Din departate salbaticii cu stele mari
doar caprioare vor patrunde în orase
sa pasca iarba din cenusa.
Cerbi cu ochii uriasi si blânzi
Istoria literaturii române
intra-vor în bisericile vechi
cu portile deschise -
uitându-se mirati în jur.
Pe dealuri, unde te-ntorci,
cu ciocuri înfipte-n ogor sanatos
sunt pluguri, pluguri, nenumarate pluguri:
mari paseri negre
ce-au coborât din cer pe pamânt.
Ca sa nu le sperii
trebuie sa te apropii de ele cântând.
Unde si când m-am ivit în lumina nu stiu, -
din umbra ma ispitesc singur sa cred
ca lumea e o cântare.
Strain zâmbind, vrajit suind
în mijlocul ei ma-mplinesc cu mirare.
Câteodata spun vorbe care nu ma cuprind,
câteodata iubesc lucruri care nu-mi raspund.
Plugurile însesi sunt niste întraripate picate din spatiul extra-cosmic,
de care se cuvine sa te apropii cântând:
În Lauda Somnului Blaga cade într-o nostalgie de eden, într-o
lâncezeala numita "tristete metafizica", încercând sa evoce un "peisaj
transcendent". Stilul devine liturgic si Aleluia rasuna pestetot. Poetul
îsi face "biografia", încercând sa surprinda elementul coral în desfa-
surarea Universului, marile glasuri haotice:
Piesele lui Lucian Blaga sunt din speta teatrului de poezie si sunt
valabile mereu prin imagini, desi preocuparile ideologice nu le lipsesc.
Unele sunt freudiste, cum e Daria. O femeie tânara, casatorita cu un
batrân, se îmbolnaveste de idei fixe si se constata ca pe cât de mortala
e metoda pedagogica, pe atât de salutar ar fi exercitiul liber al instinctelor.
În Fapta, un pictor obsedat ca ar putea face o crima nu se
vindeca decât tragând un glonte în gol, cu alte cuvinte prin "fapta".
Mesterul Manole, reluând ideea din Zamolxe, raspunde la problema
estetica. Creatia are ca punct de plecare tehnica, dar nu devine opera
George Calinescu 346
vie fara factorul irational, fara har. Acest har pretinde însa artistului
suferinta. Pe de alta parte opera artistica, iesita din jertfa omului, are
o existenta independenta si spectatorul o contempla ignorând si uneori
brutalizând pe creator.
Îngerul de la trepte
Nu s-a uitat,
Albe si drepte
Trepte-am urcat;
V. VOICULESCU
Ortodoxismul lui V. Voiculescu, de data foarte veche, culmineaza
în Poeme cu îngeri si caracteristica lui este ca "îngerul" devine un
instrument mitologic elementar. Pe drum, prin fata portii, trece un
necunoscut, si acesta e înger, vacarul din sat e înger, tot personalul
unui spital e angelic:
Îngerul de la usa
S-a dat la o parte...
Doamne, ce catusa
Ne mai desparte?...
Cine nu ma iarta
C-am îndraznit?
Îngerul de la Poarta
Nu m-a oprit;
Am intrat în odaie,
Ferestrele deschise:
Fata cea balaie
(Îngerul din odaie)
'Mi-ntinsese mâna si murise.
Când ploua, "bat îngerii în tobe de nori", îngerii zidesc raiul, pazesc
la poduri, albinele sunt "îngeri iuti", avionul e "un arhanghel de fier".
În mistica lui V. Voiculescu întâlnim si o forma speciala de devotiune.
Prin mijlocirea îngerilor, omul se pune în legatura cu Dumnezeu în
chipul unei voluptati de a fi risipit, strivit de factorul divin. Simtindu-si
uscate padurile de gânduri, poetul cere un "pâlc de îngeri, în spate
cu securi" sa i le taie. Sau vrea sa fie grâu ca sa-l culeaga un înger, sa-l
îmblateasca, sa-l macine la moara, sa dea faina Domnului. În general
poezia lui V. Voiculescu sufera de manierism.
PAUL STERIAN sI ALŢII
Paul Sterian parodiaza ortodoxismul în versuri dadaiste, nu fara
talent, uneori, prin repetitia litanica, chiar cu exaltari convingatoare:
Istoria literaturii române
Aruncu-mi trupul,
Arhanghele Mihaile,
Gol stau în fata ta
Astept sa ma iei.
Aruncu-mi straiele,
Arhanghele Gavriile
Gol stau în fata ta,
Astept sa ma iei.
Sandu Tudor, care devenise în ultimii ani poetul oficial al Gândirii,
dupa ce fusese modernist, e un simplu pastisor. stefan I. Nenitescu e
dintre primii care s-a încumetat sa scrie poezie religioasa (Denii).
Câteva "mistere" dramatice sunt în spiritul sacrelor reprezentatiuni
ale lui Feo Belcari. Modestul poet religios Const. Goran continua pe
Anton Pann în linia muziceasca.
"G~NDIREA"
Organul ortodoxismului literar este Gândirea în noua serie redactata
de Nichifor Crainic si ilustrata de pictorul Demian.
Toti colaboratorii (Zaharia Stancu, Ion Marin Sadoveanu, D.
Ciurezu, V. Ciocâlteu etc.) vin cu câte o nota mistica de obicei
iconografica. Însa vom constata si alt fenomen. Ortodoxistii cred în
miracole si cauta sa le verifice în propria-le existenta, dincolo de orice
figura literara. M. Vulcanescu, presupunând ca pictorul Sabin Popp a
fost sfânt, regreta incinerarea lui, fiindca s-a rapit eventualelor moaste
putinta de a face minuni. V. Ciocâlteu cere, într-o poezie, de la
Dumnezeu favoarea de a tine carbuni aprinsi în mâna, Stelian
Mateescu, într-o nuvela, considera miracol faptul de a nu fi fost mâncat
de câtiva ursi cu "burtica umflata", lui Sandu Tudor, calator la Sfântul
Munte, i se întâmpla evenimente ce nu se pot pricepe decât "numai
prin lucrarea unei tainice minuni". Un cutremur care a devastat
România de curând a fost interpretat ca miracol în favoarea unei
formatii politice.
|
