PARAFRAZĂ
= Termenul provine din fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis. 1. Glosa, adnotare explicativa a unui text antic. 2. Traducere libera, amplificata fata de original (cu referire speciala la fragmente din Scripturi). P. biblica a stimulat inspiratia poetica înca din Evul Mediu timpuriu. Cel mai vechi exercitiu pare a fi un poem atribuit anglo-saxonului Caedmon (secolul VII), care dezvolta în versuri aliterative (v. Metrica) începutul Vechiului Testament; publicat sub titlul Paraphrase of Genesi (Parafraza la Geneza) în 1650, poemul îi va fi sugerat lui Milton liniile personajului Satan din Paradisul pierdut. Însa obisnuit s-au parafrazat pasajele propriu-zis poetice ale Bibliei: Cântarea Cântarilor si Psalmii. Primele P. la Cântarea... se datoreaza germanilor Williram de Edesberg (secolul XI) - versiune în hexametri (v.) latini, Sf. Trudbert (secolul XII) si Braun von Schonenbecke (secolul XIII); o varianta celebra prin calitatea literara, compusa de augustinul spaniol Luis de Leon (pe la 1560), a fost condamnata de tribunalul ecleziastic. P. versificate ale Psalmilor încep în urma Reformei; Marot, du Baif (secolul XVI), apoi Malherbe, d'Urfé, Racine, Bossuet abordeaza genul. Lirica de amvon a uzat de P. literara în scopuri etico-religioase: predicatorul Massillon (secolul XVIII) e autorul unei Paraphrase morale de plusieurs psaumes en forme de priéres (Parafraza morala a mai multor psalmi în forma de rugaciuni). La noi, Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei (secolul XVII) este întâia opera poetica de amploare; între contemporani, Radu Cârneci are drept tema fundamentala P. la Cântarea cântarilor, înteleasa laic, ca epitalam (v.). Prin extensie, se considera P. orice traducere care se abate de la sensul literal al originalului: versiunile europene ale culegerii de basme orientale O mie si una de nopti, pornind de la cea a francezului Galland (1704), sunt toate P. 3. Cu sens peiorativ, comentariu verbios, difuz, reluând sinonimic modelul.
|
