PATOS
= Termenul provine din fr. pathos, gr. pathos "suferinta" (cf. pasho "a suferi"). În retorica antica denumea calitatea discursului sau a unei parti a discursului care avea drep 21321g64v t scop impresionarea publicului. Discursul patetic este opus celui etic (derivat din ethikos - în legatura cu moravurile), primul adresându-se laturii sentimentale si impresionabile a spiritului, cel de-al doilea laturii rationale. Exista o întreaga tehnica de impresionare, teoretizata în artele retorice. Un exemplu de P. gasim în celebrul discurs al lui Cicero Pro Milone (În favoarea lui Milo), în care oratorul creeaza P. prin descrierea împrejurarilor în care Clodius, adversarul lui Milo, a fost asasinat; din descriere rezulta intentiile sacre ale lui Milo, în contrast cu dezlantuirea brutala a lui Clodius. Cum toate genurile au fost influentate în Antichitate de retorica, P. este prezent în toate: epopee (v.), tragedie (v.), istorie etc. Exista anumite teme, adevarate locuri comune, prin excelenta patetice, împotriva carora se naste o reactie violenta (Medeea ucigându-si copii, Andromaca bocindu-1 pe Astianax etc.). Asianismul (v.) era curentul în care P. detinea cel mai important loc. Astazi, P. reprezinta un atribut al discursului literar: însufletirea, avântul, entuziasmul lui. Temperamentele romantice uzeaza îndeosebi de P. În general, uzul si abuzul de P. este respins (discutia dateaza din Antichitate), considerându-se ca P. este un mijloc artificial de impresionare si deci exraliterar.
|
