PERIFRAZĂ
= Termenul provine din fr. périphrase, din gr. periphrasis, (cf. peri "în jurul" si phrazein "a rosti, a exprima" ). Sinonim: circumlocutiune, din lat. circumlocutio. Desemneaza înlocuirea unei expresii prin mai multe cuvinte, vorbire 24224s188y a ocolita - fie pentru a evita unele neclaritati sau ambiguitati, fie pentru încarcatura ei de sugestii. Nu orice P. are o functie poetica, P. limitându-se uneori la simpla explicitare a obiectului. Valoare poetica are P. metaforica: "Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta, / Prin care trece alba regina noptii moarta" (Eminescu, Melancolie). Stilul pretios (v. Pretiozitate) se caracterizeaza prin astfel de circumlocutiuni, desigur exagerate - precum acelea pe care le-a zeflemisit Moličre în Pretioasele ridicole. În clasicismul francez, P. este un însemnat mijloc de întarire a substantei poetice, ca în vestita amplificare din Ciuma dobitoacelor a lui La Fontaine: "Un mal qui répand la terreur... / Mal que le Ciel en sa fureur / Invente pour punir les crimes de la terre (Un rau care împrastie spaima... / Nenorocire pe care Cerul în pornirea-i de furie / 0 nascoceste pentru a pedepsi crimele pamântului). Despre stejar, La Fontaine spune: "Acela a carui frunte e vecina cu cerul si ale carui picioare ating înparatia mortilor" (Stejarul si trestia). P. a fost condamnata de romantici. Victor Hugo se faleste, în Contemplations (Contemplatii), ca el a sfarâmat "spiralele perifrazei"; dar însusi Hugo ne ofera acest celebru exemplu de vorbire poetica, ampla si ocolita, în Booz adormit: "Omul acesta mergea cu neprihana, departe de cararile piezise, învesmântat în cinste si-n inul alb". Vorbirea perifrastica e caracteristica, la noi, lui Al. Odobescu: "Când omul [...] cladeste cu cheltuiala si sudori colosale drumuri de fier, spre a se transporta pe sine[...]; atunci eu unul declar ca omul si-a pierdut cel mai scump odor al inteligentei sale...". În general, în literatura moderna, stilul perifrastic e caracteristic unei anume pretiozitati.
|