PERSONAJ TIPIC
Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii. Indiferent insa de aceste multiple metamorfozari , el se va situa intre doua limite de constructie : personajul tipic si personajul atipic. Nascut in periada clasicismului rigid in Franta, personajul tipic va evolua si va cunoaste apogeul in perioada realismului modern, Balzac fiind cel care il va desavarsi. In literatura romana personajul tipic sau bidimensional, plat sau static va fi o ipoteza de lucru si de gandire pentru scriitorii realisti in descendenta balzaciana, peritada interbelica integrand astfel de scriitori.
- date despre perioada respectiva
Intre creatorii de personaje tipice reprezentative din aceasta perioada....se evidentiaza G. Calinescu
date despre autor
Din galeria impresionanta de personaje create de ..se evidentiaza personajul..din opera..
definitia speciei literare in acord cu opera.
Ca orice personaj literar si..va fi construit pe baza a doi parametri : ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel ca instanta narativa, adica din punctul de vedere al incadrarii estetice, este...principal..etc nu se uita BIDIMENSIONAL
Toate aceste definiri sunt demonstrabile pe baza diegezei pe care o centreaza.
SE FACE REZUMATUL DINSPRE PERSONAJ SPRE EVENIMENT
Ca referent uman, adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, ...beneficiaza atat de prosopografie, cat si de ethopee. Astfel, portretul fizic..etc
SE FACE CARACTERIZAREA
Personajul nu este individualizat insa numai prin diegeza si nexurile pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si prin modul de realizare a infrastructurii narative, tehnica basoreliefului avand un rol dominant in potentarea acestui personaj ca tip al...
SE FAC APOI STRUCTURILE NARAT
COSTACHE GIURGIUVEANU-"ENIGMA OTILIEI" DE G.CALINESCU
Scrie un eseu de 2-3 pagini,in care sa prezinti personajul tipic intr-o creatie realista in proza,studiata,pornind de la urmatoarea afirmatie a lui G.Lukacs:"Categoria centrala,criteriul fundamental al conceptiei literaturii realiste este tipul,mai précis acea sinteza speciala care,atat in campul caracterelor,cat si in cel al situatiilor,uneste organic genericul si individualul.Tipul devine tip,nu prin caracterul de medie si nici chiar prin caracterul sau individual,oricat de aprofundat,cat mai curand prin faptul ca in el conflueaza si se intemeiaza toate momentele determinate din punct de vedere uman si social,esentiale unei perioade istorice."
Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii. Indiferent insa de aceste multiple metamorfozari , el se va situa intre doua limite de constructie : personajul tipic si personajul atipic. Nascut in periada clasicismului rigid in Franta, personajul tipic va evolua si va cunoaste apogeul in perioada realismului modern, Balzac fiind cel care il va desavarsi. In literatura romana personajul tipic sau bidimensional, plat sau static va fi o ipoteza de lucru si de gandire pentru scriitorii realisti in descendenta balzaciana, peritada interbelica integrand astfel de scriitori. Abordarea personajelor ca tipologii este astfel specifica realismului, care concepe arta ca "mimesis", urmarind prin aceasta generalizare tocmai o reprezentare mai cuprinzatoare a vietii, oferindu-i cititorului iluzia verosimilitatii si a veridicitatii. Definit de Georg Lukacs drept :"Categoria centrala,criteriul fundamental al conceptiei literaturii realiste ..acea sinteza speciala care,atat in campul caracterelor,cat si in cel al situatiilor,uneste organic genericul si individualul personajul-tip reprezinta confluenta tuturor momentelor "determinate din punct de vedere uman si social,esentiale unei perioade istorice", constituindu-se astfel ca un produs al mediului in care traieste si cu care este in interdependenta.Ca instanta definitorie a comunicarii narative sau "fiinta de hartie", cum il statuta Roland Barthes, personajul literar a reprezentat in cadrul epicului intotdeauna o ipoteza de gandire si de lucru pentru toti scriitorii. Perioada interbelica , o perioada de ascensiune a romanului romanesc si de sincronizare cu valorile europene, nu a ramas opaca la aceasta tendinta generala a epicului , ea fiind depozitara unei galerii impresionante de personaje prin operele unor scriitori de marca precum M.Sadoveanu, L.Rebreanu, C.Petrescu, G.Calinescu. Constructie epica in proza, de mare intindere,cu o actiune complexa la care participa un numar mare de personaje,supuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste exprimarea plenara o data cu realismul, insa opera calinesciana "Enigma Otiliei", publicata in 1938,depaseste prin modernitate formula estetica preferata de scriitor, fiind apreciata ulterior ca definid un "balzacianism fara Balzac"-N.Manolescu, in fapt un roman polemic la adresa conventiilor balzaciene.
Roman citadin, fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, "Enigma Otiliei" se plaseaza pe coordonatele tematice ale realismului balzacian: familia, casatoria, parvenirea, esecul erotic, motivul mostenirii si al paternitatii, dar apeleaza si la elemente de modernitate. Initial, titlul romanului a fost ales de scriitor tot in maniera balzaciana-"Parintii Otiliei", el urmarind degradarea relatiilor din interiorul familiei care conduce implicit la degradarea intregii societati, insa la sugestia editorului, autorul schimba titlul romanului in "Enigma Otiliei", avand in vedere firea contradictorie a fetei care oscileaza intre nevinovatia, farmecul natural al varstei si seriozitatea, maturitatea femeii care intelege imposibilitatea mariajului cu Felix in ciuda afectiunii pe care i-o poarta.
Ca orice personaj literar si personajele acestei opere vor fi construite pe baza a doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, ca instanta narativa, Costache Giurgiuveanu se incadreaza in opera ca personaj tipic, bidimensional sau static si plat , reprezentand tipul avarului, secundar din punctul de vedere al ocurentei pe parcursul discursului narativ, central,datorita importantei pe care o are in desfasurarea actiunii si actant, deoarece modifica destinele celor din jur.Toate aceste trasaturi sunt evidentiate pe parcursul diegetic organizat in mod coerent pe momente ale subiectului, actiunea romanului fiind structurata in douazeci de capitole, iar firul epic fiind construit pe doua planuri narative. Primul plan ilustreaza "istoria unei mosteniri", care dezvolta conflicte intre cele doua familii implicate:pe de o parte Costache Giurgiuveanu, batranul avar si Otilia Marculescu, fiica vitrega a batranului, etichetata de critica drept fata enigmatica si pe de alta parte clanul Tulea, compus din Aglae-"baba absoluta fara cusur in rau"(Weissmann), Simion-"dementul senil" (N.Manolescu), Aurica-"fata batrana"(N.Manolescu), Titi-"imbecilul placid"(N.Manolescu) si Olimpia, la care se adauga Stanica Ratiu, avocat fara procese, concubin al Olimpiei, reprezentand tipul parvenitului.Al doilea plan al romanului prezinta destinul tanarului Felix Sima, care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.
Incipitul romanului aduce in prim-plan localizarea spatiala si temporala a diegezei Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece", cand Felix Sima,un tanar de optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseste de la Iasi, pe strada Antim din Bucuresti, acasa la Costache Giurgiuveanu, tutorele sau, conturandu-se astfel expozitiunea. Aici tanarul o cunoaste pe Otilia si pe toti ceilalti, aflati in jurul unei mese rotunde jucand carti.El se integreaza existentei ciudate din acest spatiu si modului de viata al acestor personaje. Felix se ofera sa-l mediteze pe Titi Tulea, fiul lui Simion si al Aglaei, care la douazeci si doi de ani nu terminase inca liceul, dar colaborarea nu dureaza mult. Olimpia, fata mai mare a Aglaei traieste in concubinaj cu Stanica Ratiu, un avocat care nu profeseaza din lipsa de procese. Dupa ce au un copil si Stanica se preface bolnav de inima, Simion ii da fiicei sale casa promisa si cei doi se casatoresc, insa copilul de doua luni este neglijat si moare.
Intr-un alt plan narativ, Leonida Pascalopol, un mosier bogat, vine zilnic in casa lui Giugiuveanu pentru a o vedea pe Otilia, familiaritatea fetei fata de mosier aducandu-i reprosuri din partea lui Felix, care intre timp se indragosteste de ea. Timpul petrecut de Felix si Otilia la mosia din Baragan a lui Pascalopol face ca iubirea tanarului sa devina mai puternica, dar fata il sfatuieste sa nu se gandeasca la iubire inainte de a-si face o cariera. Reveniti la Bucuresti, Otilia este mereu barfita de familia Tulea, iar Felix se inscrie la Facultatea de Medicina. Otilia pleaca brusc cu Pascalopol la Paris, spre invidia Auricai, iar Stanica ii face cunostinta lui Felix cu Georgeta, o curtezana, cu care are o relatie amoroasa. Intre timp, in familia Tulea, Simion este internat la un sanatoriu de boli nervoase, unde este definitiv abandonat. Dupa intoarcerea Otiliei si a lui Pascalopol mos Coastache sufera un atac cerebral nu foarte violent, dar care mobilizeaza membrii clanului Tulea, care asteapta de mult moartea batranului.Giurgiuveanu isi revine, dar refuza sa faca testament sau sa depuna banii stransi la banca.
Urmeaza o a doua cadere a lui Giurgiuveanu, fiindu-i tot mai frica de Stanica.Gasind momentul favorabil, cand Otilia pleaca in oras, acesta intra in camera bolnavului si ii fura toti banii, intamplare fatala pentru batran. Otilia ii explica lui Felix imposibilitatea relatiei lor, dar vrea sa ii demonstreze iubirea ei, gest pe care tanarul il refuza din respect pentru ea. A doua zi fata pleaca la Paris cu Pascalopol, finalul romanului consemnand destinele personajelor: Otilia se casatoreste cu Pascalopol si apoi devine sotia unui conte, Felix ajunge profesor universitar si are o casatorie fericita, Stanica Ratiu se insoara cu Georgeta si devine propietarul unui bloc de locuinte.
Cel de-al doilea parametru pe baza caruia este construit personajul vizeaza "persoana", adica fiinta pe care o imagineaza si care benefiziaza in general de un portret fizic si unul moral. Incipitul romanului aduce in prim plan portretul fizic al personajului Costache Giurgiuveanu, ce se contureaza din tuse groase, cu retinerea unor gesturi semnificative care exceleaza prin plasticitate si valoare expresiva, mos Costache aparand inca de la inceput temator, retractil, prudent si inchis in sine, componente ce tin de psihologia avarului:"(.) tanarul vazu mirat un omulet subtire si putin incovoiat.Capul ii era atins de o calvitie totala,si fata parea aproape spana si,din cauza aceasta,patrata.Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat,acoperind numai doi dinti vizibili ca niste aschii de os.Omul (.) zambea cu cei doi dinti ,clipind rar si moale,(.) privind intrebator si vadit contrariat."
Din galeria personajelor tipice care "fac concurenta starii civile"-Balzac,Costache Giurgiuveanu se remarca prin faptul ca, spre deosebire de Harpagon din opera "Avarul" de Moliere,Felix Grandet din opera "Eugenie Grandet" de Balzac si Hagi-Tudose din opera "Hagi-Tudose" de Delavrancea, el nu este dezumanizat din cauza patimei sale pentru bani, Calinescu recunoscand ca nu a reusit chiar figura unui avar, ci doar a unui om zgarcit. Personajul si-a pastrat un anume grad de complexitate in conduita sa, marcat prin tandretea si atitudinea protectoare fata de cei doi orfani, precum si intentia, nefinalizata, de a-i face testament Otiliei. Partea cea mai cuprinzatoare eset insa portretul moral sau ethopeea personajului. Astfel, cu o existenta marcata de automatisme si comportament ascetic, mos Costache este intr-o continua cautare de surse pentru a se imbogati: chirie, marfuri ieftine, materiale de la demolari.Cu toate acestea, celelalte personaje au atitudini diferite fata de el: Aglae si Stanica il vaneaza agresiv, iar Otilia, Pascalopol si Felix il compatimesc si il tolereaza.G.Calinescu invatase lectia prozei realiste si analitice a marilor sai inaintasi-I.L.Caragiale si L.Rebreanu-cultivand cu efect detaliul fiziologico-organic, stiind sa observe degradarea individului sub acest aspect si punand-o in concordanta cu efectele negative din plan psihologico-moral. Boala si moartea il transfigureaza pe mos Costache pana la urma intr-o victima:"Dreapta nu putea s-o ridice decat cu greutate,si atunci cei din odaie observara ca o usoara paralizie ii tinea acest brat.Chiar si un colt al gurii avea muschiulatura putin rupta,cazuta in jos,tragand putin si o pleoapa."
Personajul nu este insa individualizat numai datorita intamplarilor prin care trece si conexiunilor in care este angrenat, ci si datorita infrastructurii narrative, tehnicilor si procedeelor uzitate, care uneori il vizeaza aproape exclusiv. Astfel, tehnica dominanta este cea a detaliului, evidentiata inca din incipitul romanului prin descrierea elementelor arhitecturale si prezentarea trasaturilor fizice si morale ale personajelor. O alta tehnica utilizata este cea a reflectarii poliedrice, personajul beneficiind de un portret realizat in oglinzi paralele prin parerile celorlelte personaje despre el , pareri de multe ori diametral opuse. Efortul lui G.Calinescu de modernizare a procedeelor narative clasice ramane vizibil in insasi desfasurarea conflictului epic, actiunea romanului deschizandu-se si inchizandu-se cu imaginea locuintei lui Costache Giurgiuveanu, vazuta prin ochii lui Felix.
Chiar daca,de-a lungul timpului,romanul a dovedit ca nu emana spontan numai din realitatea sociala si istorica,se pot stabili analogii intre structurile sociale ale unei epoci si formula romanesca preferata in respectiva faza istorica. Astfel, preferintele lui G.Calinescu se indreapta spre personajul tipic, incadrat intr-o anumita schema sufleteasca, spirituala, insa nu o schema abstracta, ci una care sa-l individualizeze in functie de determinarile psihologice si istorico-sociale,tipul devenind "categoria centrala,criteriul fundamental al conceptiei literaturii realiste", dupa cum afirma Georg Lukacs.
|
