PERSONAJUL - PLANUL ESEULUI
Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii, el fiind o ipoteza de lucru si de gandire pentru toti scriitorii, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada ...nu face exceptie de la aceasta preferinta a creatorilor epici.
- &n 525f55f bsp; &n 525f55f bsp; date despre perioada respectiva
Intre creatorii de personaje reprezentative din aceasta perioada....se evidentiaza ....
- &n 525f55f bsp; &n 525f55f bsp; date despre autorul ales
Din galeria impresionanta de personaje create de ..se evidentiaza personajul..din opera..
- &n 525f55f bsp; &n 525f55f bsp; definitia speciei literare in acord cu opera.
Ca orice personaj literar si..va fi construit pe baza a doi parametri : ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel ca instanta narativa, adica din punctul de vedere al incadrarii estetice, este...principal..etc
Toate aceste definiri sunt demonstrabile pe baza diegezei pe care o centreaza.
SE FACE REZUMATUL DINSPRE PERSONAJ SPRE EVENIMENT
Ca referent uman, adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, ...beneficiaza atat de prosopografie, cat si de ethopee. Astfel, portretul fizic..etc
SE FACE CARACTERIZAREA
Personajul nu este individualizat insa numai prin diegeza si nexurile pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si prin modul de realizare a infrastructurii narative, tehnica basoreliefului avand un rol dominant in potentarea acestui personaj ca tip al.
SE FAC APOI STRUCTURILE NARATIVE
- Astfel, gratie tuturor acestor elemente compozitionale, personajul ocupa o pozitie singulara in galeria personajelor (se realizeaza o fraza in care se enumera principalele trasaturi ale personajului, elogiind valoarea lui si a operei.)
PERMANENT SE VOR GREFA PE ACEST PLAN TRASATURILE NUVELEI ISTORICE
12 CARACTERIZAREA LUI ALEXANDRU LAPUSNEANUL
Personajul literar, ca "fiinta de hartie" ce exista doar in lumea fictiunii dupa cum opina Roland Barthes, a reprezentat intotdeauna o ipoteza de gandire, dar si de lucru pentru toti marii scriitori. Perioada pasoptista nu face exceptie de la aceasta tendinta unanima creatorilor de frumos. Aceasta epoca, sub semnul directiilor impuse de Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" editat in primul numar al revistei "Dacia Literara" din 30 ianuarie 1840 in care acesta milita pentru promovarea hotarata a directiei nationale si populare in literatura, inspiratia din realitatea autohtona, valorificarea folclorului, a istoriei, a frumusetilor naturii, patriei si insistenta asupra legitimitatii spiritului critic va fi o perioada de inflorire a genului epic si mai ales a prozei romanesti, aceasta construind o galerie impresionanta de personaje literare. Un exemplu elocvent il reprezinta nuvela "Alexandru Lapusneanul" din volumul "Fragmente istorice" integrat operei lui Costache Negruzzi restransa sub contratitlul "Pacatele tineretilor", prin personajul omonim.
Fiind o specie literara a genului epic in proza, avand o constructie riguroasa, cu o actiune mai dezvoltata ca a schitei si a povestirii, pusa pe seama mai multor personaje, ale caror caractere se desprind din conflicte puternice si printr-o intriga complexa, opera "Alexandru Lapusneanul", publicata in 1840 in primul numar al revistei "Dacia Literara" este o nuvela. Aceasta ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane prin caracterul ei proteic rezultat din confluenta benefica a romantismului, a clasicismului si realismului, dar si prin personajul Alexandru Lapusneanul, personaj emblematic in literatura romana, tipul domnitorului feudal, tiran si avid de putere. Figura acestuia este preluata din "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche, hipotextul principal al operei, dar este transfigurata artistic.
Ca orice personaj literar si Alexandru Lapusneanul va fi construit pe baza a doua coordonate intrinseci: ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, ca "personna", din punctul de vedere al incadrarii intr-o anumita ideologie, intr-un anumit tipar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, Alexandru Lapusneanul este un personaj principal datorita ocurentei pe parcursul discursului narativ, antitetic deoarece este construit pe baza unor contradictii, protagonist deoarece el centreaza diegeza, central datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, tridimensional deoarece este privit evolutiv, nefiind dat in intregime de la inceput si eponim, numele sau dand titlul nuvelei. Naratorul a dorit si aici sa-si individualizeze personajul, el articuland substantivul propriu pentru a-l uniciza, dar cea mai pregnanta incadrare este cea care vizeaza statutarea acestuia ca personaj romantic, exceptional, situat in intamplari exceptionale, acesta beneficiind de un destin de exceptie. Element specific scrierilor cu caracter istoric este echivalenta sa cu un personaj real, cu o personalitate istorica : Alexandru Lapusneanu, domnitor al Moldovei in secolul al XVI-lea. Figura acestuia reprezinta insa doar un punct de plecare pentru scriitor, el transfigurand-o artistic in lumea fictiunii. Toate aceste trasaturi definitorii ale personajului Alexandru Lapusneanul se evidentiaza pe baza diegezei integrate celor patru capitole, diegeza care graviteaza in jurul sau.
Astfel, primul capitol avand motto-ul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu" reprezinta expozitiunea si situeaza actiunea in Moldova secolului XVI - spatiul si timpul ales fiind reale din punct de vedere istoric - cand Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu intariri turcesti dorind sa-si reia scaunul domnesc, nereusind altfel sa-l alunge pe Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de pe tron de boierii care acum il intampina la granita, in dumbrava din Tecuci : vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia il avertizeaza ca poporul nu-l doreste si ca mai oportuna ar fi renuntarea la tron. In ciuda avertismentelor boierilor, Lapusneanul, dand dovada de o vointa inflexibila - reprezentata prin celebra replica integrata mottoului - ajunge la putere si, in scopul limitarii puterii boierilor ii ucide cu sau fara motiv, astfel incat in fiecare zi, capul unui boier ucis era tintuit in poarta cetatii. Intriga este reprezentata de capitolul al doilea, care sta sub motto-ul "Ai sa dai sama, Doamna!", acesta reprezentand replica unei jupanese cu cinci copii, vaduva unui boier ucis de Lapusneanul si care o ameninta pe sotia acestuia, doamna Ruxanda ca va da seama in fata lui Dumnezeu si a poporului, fiind considerata complice a crimelor comise de sotul ei. Speriata, Ruxanda ii cere sotului sa inceteze masacrul boierilor si acesta ii promite un "leac de frica". Astfel, episodul intrigii mareste incordarea dramatica din momentul culminant al operei. Desfasurarea actiunii se intinde pe prima parte a capitolului al treilea, ce are motto-ul "Capul lui Motoc vrem!". Lapusneanul convoaca boierii la mitropolie si, in scopul castigarii increderii acestora, foloseste argumente hotaratoare: poarta hainele domnesti, se inchina cu evlavie la icoane sarutand moastele Sf.Ioan si citeaza din "Biblie", invitandu-i pe boieri la curtea domneasca pentru un ospat de impacare. Punctul culminant, momentul de maxima tensiune a operei dezvaluie caracterul crud al domnitorului. Dupa ce ii ucide pe cei patruzeci si sapte de boieri prezenti la ospat si le asaza capetele intr-o piramida, o cheama pe doamna Ruxanda si ii arata "leacul de frica" promis. Zarva provocata de uciderea boierilor aduna multimea in curtea domneasca. In ciuda revendicarilor initiale pe care le au, oamenii renunta la acestea in scopul satisfacerii setei de sange, ei ajungand sa ceara unanim pe Motoc, considerat unicul vinovat de toate relele din tara. Rugamintile vornicului nu il indupleca pe domnitor, acesta indeplinind dorinta poporului care, dupa linsarea lui Motoc se retrage ca si cum acesta ar fi fost scopul adunarii. In al patrulea capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" se contureaza deznodamantul nuvelei, integrand exitus-ul acestui personaj. Dupa patru ani de la omorarea boierilor si a lui Motoc, Lapusneanul se imbolnaveste de tifos exantematic si ajunge sa fie calugarit dupa dorinta lui conform obiceiului pamantesc, pentru ca sufletul sau sa poate fi mantuit. Trezindu-se din agonie, nu accepta faptul ca nu mai este domn, se revolta si ameninta cu uciderea pe toti cei pe care-i considera vinovati de calugarirea lui, inclusiv pe fiul sau, mostenitorul tronului. Sfatuita de boierii Stroici si Spancioc, care supravietuisera masacrului fugind din tara, si cu incuviintarea discreta a mitropolitului Teofan, doamna Ruxanda ii ofera sotului ei o cupa cu otrava. Scena uciderii domnitorului este cutremuratoare, naratorul descriind in detalii naturaliste modul prin care este realizat exitus-ul personajului. Acesta"se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai insangerati se holbasera", pana cand in sfarsit "isi dete duhul in mainile calailor sai". Alexandru Lapusneanul, lasand "o pata de sange in istoria Moldovei",a fost inmormantat la manastirea Slatina,unde "se vede si astazi portretul lui si al familiei sale".
Al doilea parametru pe care este construit personajul vizeaza statutul sau de referent uman, fiinta pe care o imagineaza. Astfel, ca "persoana" personajul beneficiaza atat de un portret fizic, cat si de unul moral. Portretul fizic sau prosopografia este realizata prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca" in minutul acela era foarte galben la fata". Portretul moral sau ethopeea personajului este realizat initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"sangele intr-insul incepu a fierbe", cat si din discursul altor personaje : "Crud si cumplit este omul acesta"- mitropolitul Teofan, "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit al unui tiran ca tine" - Stroici, " Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor" care il apreciaza astfel ca pe un om fara mila.
Partea cea mai ampla a portretului moral se deduce insa prin caracterizare indirecta din faptele, vorbele si atitudinile personajului nemilos si rau:" Iesiti! Ca pre toti va omor! Si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie in capul unui calugar" Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei.". Astfel, Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care il tradasera in prima domnie, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oara pe tronul Moldovei. El detine arta disimilarii, scena din biserica fiind reprezentativa in acest sens, imbracat cu mare pompa domneasca participa la slujba, se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, in timp ce el pregateste cel mai cumplit masacru din toate cele comise. Se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane cand il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia lui in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele"lui. Se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul tradator, insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc, pentru a scapa de un boier tradator. Lapusneanul dovedeste o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent cu boierii, in asa fel incat sa nu-l poata trada nimeni. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste sa manipuleze poporul casatorindu-se cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, domnitor de buna amintire pentru acesta, pe boieri, promitandu-le impacarea, dar ucigandu-i in masa, pe Ruxanda, pe Motoc. Expert in aceasta arta, el reuseste sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este o alta trasatura dominanta a personajului motivata de mai multe fapte cumplite :"leacul de frica "pe care i-l ofera doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor. Stie sa foloseasca orice imprejurare in interesul sau. Lipsit de sentimente umane, ii considera pe toti cei din jurul sau potentiali dusmani si traieste cu obsesia tradarii celorlalti. Dorinta de putere duce la cruzimea exacerbata, ajungand pana la a vedea crima ca pe un "act gratuit"-Andre Gide. Ateismul il face sa se apropie de Dumnezeu doar in fata mortii, sperand in vindecarea lui. Lapusneanul da dovada de oarecare demnitate rugandu-i pe Stroici si Spancioc sa-l injunghie pentru a putea muri ca un domnitor, insa este otravit chiar de blanda lui sotie, o plata bine meritata pentru cruzimea lui. Placerea zicerilor memorabile - "Prosti dar multi ", "Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg eu pre voi", "Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt" - si predilectia pentru gestul teatral menit sa copleseasca - piramida de capete, linsarea lui Motoc - sunt alte caracteristici ale acestui personaj romantic.
Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri profilul psihologic a lui Alexandru Lapusneanul. Astfel Vasile Alecsandri a vorbit despre "tragedia crunta a lui Lapusneanul", iar Ovid Densusianu despre "cruzimea, razbunarea, viclenia lui". Liviu Leonte constata la erou "o inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnaviciosa de a vedea curgand Sange". Mai analitic, Nicolae Iorga vede aici "sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora". Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapusneanul",G. Calinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si "Hamlet", daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista".
Astfel, gratie tuturor acestor elemente compozitionale, personajul Alexandru Lapusneanul ocupa o pozitie singulara in galeria personajelor de factura romantica, reprezentand tipul domnitorului feudal tiran si avid de putere, devenind datorita pregnantei sale o ipoteza de gandire si un punct de plecare pentru multi alti scriitori.
|
