POEŢI MINORI
AL. SIHLEANU
În 1855 V. Alecsandri scoase la Iasi România literara, revista sapta-
mânala al carei program continua pe acela al Propasirii: contributii
din toate partile spatiului românesc, productii originale, progres
masurat si întelept. Colaboratorii în viata sau postumi sunt de serie
mai veche: Conachi, Beldiman, Balcescu, Russo, Kogalniceanu, C.
Negruzzi, C. Negri, Gr. Alecsandrescu, D. Bolintineanu, G. Sion, A.
Donici, D. Dascalescu, bineînteles V. Alecsandri. Debuteaza aici cu
versuri Al. Odobescu si reia activitatea poetica G. Creteanu. Totusi în
afara acestui cerc înflorea o poezie tânara de oarecare interes.
Al. Sihleanu (1834-1857), în singura lui culegere de versuri cu
titlu lamartinian Armonii intime, e mai ales byronian. Poetul cauta
malurile "singurate" ale râului, ar dori sa ia parte la lupte sângeroase,
s-auda vuirea bombei, sa se afle pe oceanul în furtuna, ori printre
munti gigantici si cataracte. Femeia iubita e "tainicul Luceafar", pentru
care varsa "valuri de lacrime de sânge" cântând jalnic pe harfa. Gelozia
e plina de "furie", ucigasa. Într-o balada, doi strigoi de cavaleri, Oscar
si Conrad, lupta noaptea pe ruinele unui castel. În alta, orientalistica,
adversari pentru o femeie sunt Pa&# 151i87b 351;a Sali si Orland. Sihleanu aduce în
poezie un temperament sangvin, furtunos, aristocratic si barbar
totdeodata. Poetul se simte bine catre piscuri si solitudini, în natura
abrupta, fioroasa:
Îmi place o natura cu fiii sai salbatici,
Cu piscuri darâmate, cu tarmuri singuratici,
Cu cedri-a caror frunte se-nalta pân' la nori,
Cu muntii sai gigantici, din cari furioase
siroaie cad si umplu prapastii negricioase
Cu zgomote si urlet ce umple de fior.
George Calinescu
Dar sufletul meu vecinic spre negre tarmuri zboara,
El vrea miscari, sensatii de-acele ce doboara
si-n lupte ne târaste cu-a soartei vijelii,
Întocmai ca vulturul ce nu vrea câmpul verde,
Câmpia înflorita... o lasa, si se pierde
Prin nori, prin munti de gheata, prin balti si prin pustii.
"Mâna iute cu-nfocare,
Mergi ca vântul, si mai tare",
Surugiului strigam.
Era noapte-ntunecoasa,
Nici o stea nu mai lucea;
Vijelia furioasa,
Cerul chiar se clatina.
Caci pe-ast timp de îngrozire,
Ca fantasma, nalucire
Spre iubita mea zburam.
Pe o cruce negricioasa
Buha jalnic se vaita,
si-n padurea frematoasa
Echo trist îi raspundea.
El cauta "poezia ce muge ca furtuna", biciuind pe tirani, iar
nelinistea blazata a lui Childe Harold se preface la el într-o ardoare
valaha de exploratie pe munte, balti, baraganuri:
Gasim de asemeni chiotul autumnal, la crama, în cântecul vioarelor.
Interesanta mai ales este dragostea violenta, de aparent stil romantic,
a fiului de boier, domn absolut pe întinsul mosiilor. Nazarindui-
se sa-si vada iubita, el sare în drosca si striga nebuneste la surugiu:
În compunerile epice se salveaza versurile cu privelisti carpatine
si intemperii (munti salbatici, cuiburi de vultur, castele în ceturi, vijelii
groaznice, trosnituri de arbori, clatinari de stânci). De memorat lupta
zmeiasca între Conrad si Oscar, la lumina tortelor si a fulgerelor:
Precum doua vânturi ce din departare
Unul catre altul sufla cu turbare,
Cavalerii ageri iute se pornesc;
Armele lor crude crâncen se lovesc.
Dar cum doua valuri se izbesc turbate
si-napoi fug iarasi repezi, spumegate,
Amândoi cu spaima cruntii acesti frati
Îndarat se-azvârla palizi, sângerati.
123 Istoria literaturii române
Sângele lor curge; ura însa creste;
Privitorii tremur; - nimeni nu-i opreste;
Ci ei toti afara fug înspaimântati,
Caci de întuneric sunt amenintati.
Tortele stau toate gata a se stinge;
De-ale noptei umbre sala se încinge,
si tot se mai bate negrii luptatori
Luminati de fulgeri repezi, trecatori.
AL. DEPaRaŢEANU
Tânar a murit si Al. Deparateanu (1834-1865), care a ramas cu
reputatia unui neologizant rizibil:
si bella, gratioasa, ca astra tremurânda
Ce spunta-ntâi pe ceruri era Ella de blânda.
Din ochii ei azurul tot sufletul rapea,
Din buza-i toata vorba "amor, amor" zicea.
De fapt, frantuzismele si italienismele sunt prea multe pentru o
opera poetica: verdura, mund, vermeliu, eclatant, nemic, vil, folastru,
guera, fama, donzela, capelura, selba etc. si muntenismul e reprobabil:
ala, d-alea, a Românie. Deparateanu espaniolizeaza (a tradus din
Cancioneros de Romances si din Gil Vicente), dar în fond e un petrarchist,
si, cu toate bizareriile lui verbale, el a împamântenit dintre
primii extazul erotic, estetismul pictural, mai mult raffaelit decât
botticellian, auraria, lividitatea liliala, transparenta. În Lila întâlnim
fineti extatice si hieratisme necunoscute acelei vremi. În fata poetului
sumbru, ca o imagine de vitraliu, ca un elf care rade iarba, virgina
danseaza în lumina a o mie de faclii:
Dusa-n vals o credeai fee,
Nu femeie,
Avea aripi, nu picior:
si n-au fluturii-aripioare,
Mai usoare.
si mai iuti în zborul lor.
Era astfel de gentila,
si d-agila,
Ca-ti parea cel mai frumos
Elf fantastic de balade
Ce-abia rade
Iarba-n jocu-i gratios.
George Calinescu
Locuinta mea de vara
E la tara:
Acolo eu voi sa mor
Spicul blond cu paie de-aur,
Scump tezaur
Pentru mari si pentru mici,
Unduleaza-n mii de valuri
Între maluri
De sulfina si d-aglici!...
Ca un fluture pe floare
Beat de soare,
De parfum si de amor...
Însasi umbrele obscure
Din padure,
Învelite-n giulgiul lor,
Sar pe sumbra balarie
Într-o mie
De-nvârtiri într-un picior.
Când fantastic zbiara surle,
si sa urle,
Face muntii, ape, mal,
Noaptea-n selba cea obscura,
Moartea iarasi scofâlcita
si-nvelita
În lintolu-i infernal,
Cu o coasa la spinare
Fuge tare,
Fuge tare tot pe cal!
Mi se-ncura
Riga Elfilor pe cal!
Ceea ce încânta urechea în Vara la tara este exactitatea acordurilor,
exuberanta strofelor:
În Calul, excurs liric asupra utilitatii nobilului animal (cu documentat
ie fantastica), remarcabila e viteza prozodica:
Deparateanu e un bucolic în stilul Salvator Rosa, cu tablouri
imense, fara salbaticii, poiene mari cu aburi ce se strâng sub luna, în
ruina sombra populata de ciovlice si bufnite.
Teatrul lui Deparateanu e neglijabil. Don Gulica sau Pantofii
miraculosi, comedie-vodevil, nu-i decât o puerila încercare burlesca.
Grigore-voda, drama istorica în cinci acte, e plina de anacronisme si
stângacii, în proasta traditie Bolintineanu. La curtea lui voda sunt "o
mie de lampe, de lustruri si de candelabre", vase de China si de
Japonia, Ghica are "minister" cu "ministri", cutare umbla cu "carabina",
iar altul ramâne "stupefact". Doar câteva versuri luate în sine sunt
sugestive, precum:
125 Istoria literaturii române
...as vrea sa sparg un cap!
De solzii Majestatii sa-l rad ca pe un crap.
G. CREŢEANU, M. ZAMPHIRESCU
G. Creteanu (1829-1887), autorul popularului "Cântec al straina-
tatii" ("Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n tara mea"), e un facator
de goale versuri, moralizatoare si pline de poncife, sau, când sunt
erotice, cântând cu dignitate "copilite rumeioare" si pe "gentila dona".
Nici Mihail Zamphirescu (1838-1878), amintit mai ales pentru
"bufoneria literara" Muza de la Borta rece, împotriva "Junimii", nu era
mai talentat. Acesta cultiva o poezie pesimista, de genul cavernos.
Poetul, uitând de Dumnezeu "în zi de decadinta", se scufunda în
"abizul profund de necredinta", umplând lumea de "tristele-i lamente",
urmarit de un "râs fatale". El, "dilectul amante", nu credea în femeie
si viata îi dadea "somnolenta". De disperare râdea "ca un nebun".
Zamphirescu s-a specializat în "strigoi" (Castelul mortii, Mireasa
strigoiului), descriind castele sinistre radcliffiane si scene cu spectre.
G. BARONZI
Vrednic de o pretuire mai mare este G. A. Baronzi (1828-1896),
un nou Barac, productiv ca o uzina, traducator si prelucrator de
romane de Al. Dumas-tatal si Al. Dumas-fiul, de Walter Scott, Eugčne
Sue, G. Sand etc., autor de poezii (Cugetarile singuratatii, Nopturnele),
epopei (Romana, Daciada), drame (Alestar), comedii, nuvele, romane
originale (Muncitorii statului, Fontana Zinelor). Pueril în genere, este
surprinzator când prelucreaza epica populara (Legende si balade). De
obârsie insulara, el poseda un ochi educat pentru spatiul exotic si
policromic. Cristalul, rubinul, coralul sunt materialele compozitiilor
sale, statuete de Saxa, în care caricatura se amesteca, chinezeste, cu
bijuteria. Baronzi introduce în iconografia baladei elemente eline ori
extrem orientale (dupa tehnica zugravitorilor de sibile), titani,
George Calinescu 126
bucefali, dromaderi, elefanti, tigri. Turmele lui Oprisan sunt zugravite
ca într-o Halimŕ (coarne lucrate în pietre nestemate, lâna - sire de
margaritare si beteli), Ana-Flori e o asiatica cu bratele pline de scule.
O legenda ne poarta chiar în India, vazuta cu un exact simt al locului,
Baronzi fiind parnasian fara sa stie (de lucrurile indice avea însa
cunostinta):
si zicând aceasta el lua cu sine
O juncana, un taur, doi albi elefanti,
O masura plina de rododafine,
Doua porumbite, doua caprioare,
Din Iran o urna de mirositoare
s-alte flori de arbori odoriferanti.
Astfel el se urca pe un deal de unde
Mahaarul mândru curge spumator,
Revarsând departe albele lui unde
Prin câmpii smaltate de mii de buchete,
Ce nici Kanaverul p-ale lui tapete
N-a produs vrodata frumusetea lor.
N. NICOLEANU
Ardeleanului Neagoe Tomosoiu, travestit sub numele N. Nicoleanu
(1835-1871), i s-a dat o importanta nemeritata. Lira sa e sarcastica
si pesimista. Nascut într-o zi "funeste", "fatale", poetul era hotarât
totusi a combate. Misogin amar, grobian chiar, simtind "divina trebuinta
d-a iubi", el nu gasea tonul just de a cânta pe "cea mai dulce, mai
frumoasa si mai scumpa din femei", si compozitia cea mai acceptabila
e o parafrazare a lui Arvers:
Secreta mea durere se va-ngropa cu mine
si nimeni nu va plânge la capu-mi arzator
Un plâns de vecinic doliu, de vecinice suspine,
Caci vieata-mi fu o lunga oftare de amor
Zadarnica, pierduta ca si cum n-ar fi fost!
127 Istoria literaturii române
bra iubitului mort:
RADU IONESCU
Dimpotriva, Radu Ionescu (1832-1873) a lasat niste remarcabile
uneori Cânturi intime, de un romantism negru delirant, ca aceasta
Nopturna, teribil funerara:
Ascunde-te, o, luna, în marea de uitare,
Acolo si voi, stele, duceti-va-a pieri!
Sa piara-a voastre raze, s-o noapte de teroare
Sa vie-acum din haos pe ceruri a domni!
Sa fie noaptea neagra! asa îmi place mie,
Caci noapte si în mine etern a existat;
Sa plane noaptea-asupra-mi, caci cerul cu urgie
În noaptea fioroasa pe mine m-a uitat.
În noaptea asta neagra sa mearga-a mea durere
Spre cerul fara mila de nori acoperit;
Caci nimini nu m-aude acuma în tacere,
Caci nimini nu ma vede, si asta am dorit!
Suflati si voi acuma, o, vânturi furioase,
Prin muntii cei gigantici, prin vaile adânci;
Suflati pe mari întinse, si undele spumoase
Faceti-le sa geama spargându-se de stânci.
Precursor al lui Bacovia, Radu Ionescu introduce primul în elegiile
sale clavirul rasunator, la care cânta fecioara în delir, invocând um-
Subt mâna-mi tremurânda când pianul lin suspina
si tristele-i accente din sânu-i zbor încet,
si dulcele Bellini cu Norma lui divina
Adoarme suferinta ce arde al meu piept,
Te vaz pe dinainte-mi c-un pas usor a trece,
De mine te apropii la capul meu sezând;
si dupa gâtu-mi palid tu pui o mâna rece
si alta plimbi pe piano de moarte trist cântând.
George Calinescu
Ah! cât de mult îmi place armonia cea lina
Ce sânul tau produce, o, pianule divin!
Frumos ceresc arhanghel! începe dar de cânta,
Te pune-acum la piano si cânta în delir,
Înalta sus la ceruri armonia-i cea sânta,
si inima-mi si suflet dintr-însa se inspir.
Într-un imn mistic, dedicat pianului, cânta la clavir (tablou gratios)
un "arhanghel".
Poetul avea notiuni de estetica, si într-un articol, Principiele criticei,
publicat în Revista româna, se sprijinea pe Hegel.
I. C. FUNDESCU, ROMUL SCRIBAN, N. RUCaREANU
I. C. Fundescu (1836-1904) a lasat poezii sterse în maniera
Bolintineanu (Flori de câmp), cu aplicatiuni la viata mondena, si un
"roman original", Scarlat, Romul Scriban versuri neînsemnate în
traditia asachiana, între care O noapte pe ruinele Sucevei, N. Rucareanu
a fost semnalat de A. Odobescu. Ale sale Modeste încercari poetice
(1873) cuprind prozaice instructii de vânatoare, cu oarecari senzatii
proaspete de vigoare cinegetica.
N. T. ORasANU
N. T. Orasanu, imitator al lui Béranger, a fost spaima contemporanilor
prin satirele sale astazi cu totul anodine, lipsite de spirit si de
decenta. Totul era persiflat. Binisliul regreta vremurile vechi, deputatul,
ministrul erau încântati de slujbele lor. Orasanu nu cruta nici pe
liberali ("ceata lui Baboi"), nici pe conservatori si semana porecle în
dreapta si-n stânga. Lascar e "Mascarache", Costa-Foru, "Costea-Furul",
Carp, "Musiu Crap", Boliac, "Beau-Fleac", "Musiu Titu", "ungureanu
unitu". Domnitorul Carol e atacat într-un chip nedemn. Mijlocul de
divulgatie al lui Orasanu era foaia saptamânala Nichipercea, careia,
spre a se sustrage represiunii, îi schimba des titlul: Coarnele lui Nichi-
129 Istoria literaturii române
percea, Coada lui Nichipercea, Ochiul Dracului, Artagul Dracului, Codita
Dracului, Ghearele Dracului, Cicala, Sarsaila, Ghimpele, Urzicatorul.
GH. TaUTU, C. V. CARP
Cunoscut claselor prin onestele versuri patriotice ("s-orcât timp
român voi fi, /Nu ma tem ca voi pieri!"), Gh. Tautu (1823-1885)
cultiva si el "cântecul", imitat dupa Béranger, jucat, cântat, plin de
aluzii azi stinse, si micul spectacol satirico-muzical, dupa pilda lui
Alecsandri, ca Odagiul socru sau Vasilica dragul tatei. Fabulistul
Costache V. Carp (1828-1880) e fara nici un merit.
|
