PROBLEMA MATERIALULUI

PROBLEMA MATERIALULUI

Incercînd sa rezolvam problema importantei materia­lului pentru obiectul estetic, trebuie sa întelegem mate­rialul în definitia lui stiintifica absolut exacta, fara a-l încarca cu nici un fel de elemente straine acestei defi­nitii. Ambiguitatea privind materialul se întîlneste ade­sea în estetica cuvîntului, cuvîntul avînd nenumarate în­telesuri, chiar si acela din sintagma "la început a fost cuvîntul". Metafizica cuvîntului - e drept, în formele ei cele mai subtile - este întîlnita foarte adesea în stu­diile de poetica ale poetilor însisi (în literatura rusa, V. Ivanov, A. Belîi, K. Balmont). Poetul afla cuvîntul gata estetizat, dar considera elementul estetic ca apartinînd esentei cuvîntului însusi si prin aceasta îl transforma într-o entitate mitica ori metafizica.

Atribuind cuvîntului tot ceea ce e propriu culturii, adica toate semnificatiile culturale - cognitive, etice si estetice -, foarte lesne se ajunge la concluzia ca în ge­neral în cultura nu exista nimic în afara de cuvînt, ca întreaga cultura nu este altceva decît un fenomen de limba, ca savantul si poetul au de a face în egala ma­sura numai cu cuvîntul. Dar, dizolvînd logica si estetica sau chiar numai poetica în lingvistica, distrugem atît spe­cificul logicului si al esteticului, cît si, în egala masura,

al lingvisticului.

întelegerea importantei cuvîntului pentru cunoastere, pentru creatia artistica si, în special, pentru poezie - ceea ce ne intereseaza aici întîi de toate - nu este posibila decît întelegînd natura lui pur lingvistica, verbala, cu totul independent de sarcinile cunoasterii, ale creatiei artistice, ale cultului religios etc., în serviciul carora se afla acest cuvînt. Desigur, lingvistica nu ramîne indife­renta fata de caracteristici 838b122i le limbajului stiintific, artis­tic, de cult, dar pentru ea acestea sînt particularitati pur

O l PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

lingvistice ale limbajului însusi : pentru a întelege im­portanta lor în arta, stiinta si religie, lingvistica nu se poate lipsi de indicatiile directoare ale esteticii, teoriei cunoasterii si ale altor discipline filosofice, la fel cum psi­hologia cunoasterii trebuie sa se sprijine pe logica si gno­seologie, iar psihologia creatiei artistice pe estetica.

Lingvistica este stiinta doar în masura în care îs: sta-pîneste obiectul sau -. limba. Limbajul lingvisticii este determinat de gîndirea pur lingvistica. Un enunt concret, unic, este totdeauna dat într-un context cultural axiolo-gico-semantic : stiintific, artistic, politic etc" sau în con­textul unei situatii de viata unice, particulare. Numai în aceste contexte enuntul izolat este viu si înteles : ade­varat sau fals, frumos sau urît, sincer sau perfid, des­chis, cinic, autoritar etc. Enunturi neutre nu exista si nu pot sa existe. Lingvistica nu vede în ele decît un fe­nomen de limba si le raporteaza doar la unitatea limbii, dar cîtusi de putin la unitatea unui concept, a practicii de viata, a istoriei, a caracterului unui individ etc.

Oricare ar fi importanta unui enunt istoric pentru stiinta, pentru politica, în sfera vietii particulare a unui individ, pentru lingvistica acesta nu înseamna o muta­tie în sfera sensului, un punct de vedere nou asupra lu­mii, o forma artistica noua, o crima ori o fapta morala, pentru ea acesta este doar un fenomen de limba, even­tual o noua constructie lingvistica. Iar sensul cuvîntului, semnificatia lui materiala constituie pentru ea doar un aspect al cuvîntului în determinarea lui lingvistica, scos în mod legitim din contextul cultural semantic si valo­ric în care cuvîntul era integrat în realitate.

Numai izolînd si eliberînd aspectul pur lingvistic al cuvîntului si creînd o noua unitate lingvistica sl subdi­viziunile ei concrete, lingvistica intra, din punct de ve­dere metodic, în posesia obiectului sau - - limba, indi­ferenta fata de valorile extralingvistice (sau, daca do-i'iti, creeaza o valoare noua, pur lîngvistieas la care rapor­teaza orice enunt).

Numai eliberîndu-se în mod consecvent de tendinta metafizica (substantializarea si obiectualizarea reala a

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 8î

cuvîntului), de logism, psihologism, estetism, lingvistica îsi croieste drum spre obiectul sau, îl fundamenteaza din punct de vedere metodic si prin aceasta devine, pen­tru prima oara, stiinta.

Lingvistica nu a izbutit în toate ramurile ei, în mod' egal, sa intre, din punct de vedere metodic, în stapînirea obiectului sau : cu greu de-abia începe acest proces în sintaxa ; deocamdata s-a facut foarte putin în domeniul semasiologiei ; înca nu a fost deloc studiat domeniul care trebuie sa se ocupe de marile ansambluri verbale : lun­gile enunturi de viata curenta, dialogul, discursul, tra­tatul, romanul etc., fiindca si aceste enunturi pot si tre­buie sa fie definite si studiate din punct de vedere pur lingvistic, ca fenomene de limba. Cercetarea acestor fe­nomene în vechile retorici, precum si în varianta lor con­temporana, poetica, nu poate fi recunoscuta ca stiinti­fica din pricina confuziei (de care am vorbit) a punctu­lui de vedere lingvistic cu alte puncte de vedere com­plet straine lui - - logic, psihologic, estetic. Sintaxa ma­rilor ansambluri verbale (sau compozitia ca ramura a lingvisticii, spre deosebire de compozitia care are în ve­dere un scop artistic ori stiintific) îsi asteapta înca fun­damentarea : pîna acum lingvistica n-a avansat, clin punct de vedere stiintific, mai departe de fraza ; acesta este cel mai amplu fenomen de limba studiat stiintific din punct de vedere lingvistic. Se creeaza impresia ca lim­bajul lingvistic pur din punct de vedere metodic se opreste brusc si de aici începe stiinta, poezia etc. Totusi analiza pur lingvistica poate fi continuata si mai departe, oricît ar fi de greu si chiar în ciuda ispitei de a intro­duce aici puncte de vedere straine lingvisticii.

Numai cînd îsi va stapîni pe deplin obiectul si cu toata puritatea metodica, lingvistica va putea sa lucreze productiv si pentru estetica creatiei literare, folosinclu-se, la rîndul ei, fara teama, de serviciile acesteia ; pîna atunci "limbajul poetic", "imaginea", "conceptul", "judecata^l- si alti termeni sînt pentru ea o ispita si un mare pericol;. si nu fara temei ea se teme de acesti termeni : prea multa.

,.32 / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 83'-

vreme ei au tulburat si continua înca sa tulbure puritatea .metodei acestei stiinte.

Care este importanta limbajului, înteles strict lingvis­tic, pentru obiectul estetic al poeziei ? Nu este vorba de trasaturile lingvistice ale limbajului poetic, cum înclina .uneori unii sa interpreteze aceasta problema, ci de impor­tanta limbajului lingvistic în ansamblul lui ca material pentru poezie, iar aceasta problema are un caracter pur -estetic.

Pentru poezie, ca si pentru cunoastere si pentru actul etic si obiectivarea lui pe plan juridic, de stat ctc., lim­bajul nu reprezinta decît un element tehnic ; în aceasta .consta analogia deplina între importanta limbajului pen­tru poezie si importanta naturii, obiect al stiintelor na­turale, ca material (dar nu continut) pentru artele plas­tice : spatiul fizico-matematic, masa, sunetul acusticii etc.

Din punct de vedere tehnic, poezia foloseste limbajul lingvistic într-un chip cu totul deosebit : poezia are ne­voie de limbaj în întregimea lui, multilateral si în toate .elementele sale, poezia nu ramîne indiferenta fata de nici o nuanta a cuvîntului lingvistic.

In afara de poezie, nici unul dintre domeniile culturii .nu are nevoie de limbaj în totalitatea lui. Cunoasterea nu .are cîtusi de putin trebuinta de specificul complex al as­pectului sonor al cuvîntului în latura lui calitativa si can­titativa, de varietatea intonatiilor posibile, dupa cum nu are nevoie nici de a simti miscarea organelor de articu­lare etc. Acelasi lucru trebuie spus si despre alte domenii .ale creatiei culturale ; nici unul nu se poate lipsi de lim­baj, dar iau din el foarte putin.

Numai în poezie limbajul îsi dezvaluie toate posibili­tatile, fiindca aici cerintele fata de el sînt maxime : toate aspectele lui sînt intensificate la culme, ajungîrvd la li­mita extrema ; poezia stoarce, daca putem spune astfel, toate sucurile din limbaj, care aici se întrece pe sine.

Cu toate ca este atît de exigenta fata de limbaj, poe­zia îl depaseste ca limbaj, ca obiect lingvistic. Poezia nu -constituie o exceptie de la principiul comun pentru toate

artele : creatia artistica, definita prin raportare la mate­rial, constituie depasirea acestuia.

Limbajul, în determinarea sa lingvistica, nu intra în obiectul estetic al artei literare.

Acest lucru se petrece în toate artele : natura extra-estetica a materialului (spre deosebire de continut) nu intra în obiectul estetic : nu intra nici spatiul fizico-ma­tematic, nici liniile si figurile geometrice, nici miscarea-dinamicii, nici sunetul acusticii etc. Cu ele au de a face artistul-mester si stiinta estetica, dar nu are de a face contemplarea estetica primara. Aceste doua momente tre­buie deosebite strict : în procesul lucrului, artistul este obligat sa aiba de a face cu elementul fizic, cu cel ma­tematic si cu cel lingvistic, esteticianul - cu fizica, cu* matematica si cu lingvistica, dar toata aceasta uriasa lu­crare tehnica, înfaptuita de artist si studiata de estetica, fara de care n-ar exista opere de arta, nu intra în obiec­tul estetic, creat de contemplarea artistica, cu alte cu­vinte, în existenta estetica propriu-zisa, în finalitatea ul­tima a creatiei : toate acestea sînt date la o parte în mo­mentul receptarii artistice, asa cum sînt înlaturate sche­lele cînd cladirea este terminata ¹.

Pentru evitarea confuziilor, vom da aici definitia exac­ta a tehnicii în arta : numim element tehnic în arta tot ceea ce este absolut indispensabil pentru crearea operei de arta în determinarea ei fizica ori lingvistica (aici se raporteaza si structura operei de arta finite, luata ca obi­ect), dar care nu intra în mod direct în obiectul estetic, nu constituie o componenta a ansamblului artistic; as­pectele tehnice sînt factori ai impresiei artistice, dar nu componente cu semnificatie estetica ale continutului aces­tei impresii, adica ale obiectului estetic.

Trebuie oare sa percepem cuvîntul, în obiectul artis­tic, drept cuvînt în determinarea lui lingvistica ? Tre-

Desigur, de aici nu rezulta ca obiectul estetic exista un­deva si cumva "de-a gata", înainte de crearea operei si inde­pendent de ea. O asemenea ipoteza ar fi total absurda.

34 l PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

buie oare sa percepem forma morfologica a cuvîntului anume ca morfologica, sintactica, seria semantica drept semantica ? Trebuie oare sa receptam ansamblul poetic. în contemplarea artistica, drept un ansamblu verbal si nu ca pe un ansamblu finit al unui eveniment, al unei aspiratii, al unei tensiuni interioare etc. ?

Evident, analiza lingvistica va descoperi cuvinte, pro­pozitii etc. ; o analiza fizica ar descoperi hîrtia. cerneala tipografica de o anumita compozitie chimica, sau undele sonore în determinarea lor fizica ; fiziologul ar gasi pro­cesele corespunzatoare în organele de perceptie si în cen­trii nervosi ; psihologul ar afla emotiile corespunzatoare, .senzatiile auditive, reprezentarile vizuale etc. Toate aceste rationamente stiintifice ale specialistilor, mai cu seama cele ale lingvistului (într-o masura mult mai mica -- ra­tionamentele psihologului), sînt necesare esteticianului în activitatea lui de studiere a structurii operei în determi­narea ei extraestetica. Dar pentru estetician, ca si pen­tru orice contemplator de arta, este limpede ca toate aceste elemente nu intra în obiectul estetic, în acel obi­ect la care se refera aprecierea noastra estetica nemijlo­cita (minunat, profund etc.). Toate aceste elemente nu se înregistreaza si nu se definesc decît prin rationamentul stiintific explicativ secundar al esteticianului.

Daca am încerca sa determinam structura obiectului «estetic al poeziei lui Puskin Amintire :

Cînd zgomotoasa zi se stinge pentru

Cei muritori si-a noptii umbra

încet se lasa peste-ale orasului largi uliti amutite...

s.a.m.d. - am spune ca în componenta ei intra : si ora­sul, si noaptea, si amintirile, si parerea de rau etc. Cu -aceste valori are de a face în mod nemijlocit activitatea noastra artistica, asupra lor este orientata intentia este­tica a spiritului nostru : evenimentul etic al amintirii si al regretului si-a gasit realizarea într-o forma estetica si finalizarea în aceasta opera (de realizarea în forma ar­tistica tine si momentul izolarii si al fictiunii, adica al

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI . 85

realitatii incomplete), dar nicidecum cuvintele, fonemele, morfemele, propozitiile si seriile semantice ; ele se afla în afara perceptiei estetice, adica în afara obiectului ar­tistic, si sînt necesare doar unei judecati stiintifice se­cundare a esteticii, întrucît apare întrebarea : cum si prin ce elemente ale structurii extraestetice a operei exteri­oare este conditionat continutul receptarii artistice ?

Estetica trebuie sa defineasca componenta imanenta a continutului contemplarii artistice-în puritatea ei este­tica, adica obiectul estetic, pentru rezolvarea problemei privind importanta pe care o are pentru acesta materia­lul si organizarea lui într-o opera exterioara ; astfel, ine­vitabil, estetica trebuie sa stabileasca, în ceea ce priveste poezia, ca limbajul în determinarea lui lingvistica nu intra înlauntrul obiectului estetic, ramîne în afara aces­tuia, iar obiectul estetic însusi este alcatuit din continutul realizat într-o forma artistica (sau din forma artistica ma-terializînd un continut).

Munca uriasa a artistului asupra cuvîntului are ca scop final depasirea acestuia, fiindca obiectul estetic se constituie la frontierele cuvintelor, la frontierele limba­jului ca atare. Dar aceasta depasire a materialului are un caracter pur imanent : artistul se elibereaza de limbaj în determinarea lui lingvistica nu prin negare, ci prin desavîrsirea lui imanenta : artistul, într-un fel, învinge limbajul chiar cu propria lui arma lingvistica, obliga lim­bajul, perfectionîndu-l din punct de vedere lingvistic, sa

se autodepaseasca.

Aceasta depasire imanenta a limbajului în poezie se deosebeste net de depasirea lui pur negativa" în domeniul cunoasterii : algebrizarea, folosirea unor semne conven­tionale în locul cuvîntului, abrevierile etc.

Depasirea imanenta înseamna definirea formaZa a ati­tudinii fata de material nu numai în poezie, ci si în toate

celelalte arte.

Estetica creatiei literare nu trebuie sa sara peste lim­bajul lingvistic, ci sa se foloseasca de întreaga lucrare a lingvisticii pentru a întelege tehnica creatiei poetice, por-

jjg / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

nind de la întelegerea justa a locului materialului în creatia artistica, pe de o parte, si a specificului obiectului .estetic, pe de alta parte.

Obiectul estetic în calitate de continut si arhitectonica .a viziunii artistice (dupa cum am aratat), este o forma­tie existentiala cu totul noua, care nu tine de stiintele naturii, desigur nici de psihologie si nici de lingvistica : aceasta este o existenta estetica originala ce apare la fron­tierele operei prin depasirea determinarii ei material-con-.crete, extraestetice.

Cuvintele în opera poetica se organizeaza, pe de o .parte, în ansamblul propozitiei, al perioadei, al capito­lului, al actului etc., iar pe de alta parte creeaza ansam­blul înfatisarii eroului, al caracterului lui, al situatiei, al ambiantei, al faptei etc. si, în sfîrsit, ansamblul reali­zat în forma estetica si finalizat al evenimentului etic de viata, încetînd odata cu aceasta de a mai fi cuvinte, pro­pozitii, rînd, capitol etc. : procesul realizarii obiectului es­tetic, adica al realizarii finalitatii artistice în esenta ei, .este un proces de transformare consecventa a ansamblu­lui verbal, înteles din punct de vedere lingvistic si com­pozitional, în ansamblul arhitectonic al evenimentului fi­nalizat estetic ; bineînteles, toate relatiile si interactiu­nile verbale de ordin lingvistic si compozitional se trans­forma în relatii arhitectonice, evenimentiale, extraver-

bale.

Nu intentionam sa studiem aici în amanunt obiectul .estetic si arhitectonica lui ; ne vom referi pe scurt la acele confuzii care au aparut pe terenul poeticii ruse con­temporane în legatura cu teoria imaginii si care au un raport esential cu teoria obiectului estetic.

"Imaginea", asa cum apare în estetica lui Potebnea. ni se pare putin acceptabila, ca urmare a faptului ca este asociata cu multe lucruri de prisos si inexacte, si, în ciuda unei vechi si foarte venerabile traditii a imaginii, poeti­cii nu i-ar strica sa se desparta de ea ; dar critica imagi­nii, ca element de baza al creatiei poetice, propusa de unii formalisti si dezvoltata deosebit di clar de V. M. Jirmunski, ne pare întru totul gresita din punct de ve-

PROBLEMA

CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI /

dere metodologic, în schimb foarte caracteristica pentru poetica rusa contemporana.

Importanta imaginii este negata aici pe terr-eiul ca în procesul receptarii artistice a operei poetice noi nu avem reprezentari vizuale clare ale obiectelor despre care este vorba în opera, ci doar crîmpeie labile, întîmplatoare si subiective ale reprezentarilor vizuale, din care, desigur, este absolut imposibil a se construi obiectul estetic. Prin urmare, imagini precise nu apar si, în principiu, nici nu pot aparea. De pilda, cum trebuie sa ne reprezentam "orasul" din poezia lui Puskin citata mai sus ? Ca un oras strain sau rusesc ? Mare sau mic ? Ca Moscova sau ca Petersburgul ? Acest lucru este lasat în voia fiecaruia. Opera nu ne ofera nici un fel de indiciu necesar pentru faurirea unei reprezentari vizuale concrete, singulare a acestui oras. Dar daca astfel stau lucrurile, atunci artis­tul, în general, nu are de a face cu obiectul, ci doar cu cuvântul, în cazul dat cu cuvîntul "oras" si nimic mai

mit.

Artistul are de a face numai cu cuvinte, fiindca nu­mai ele sînt ceva determinat si incontestabil prezent în

opera.

Un asemenea rationament este foarte caracteristic pentru estetica materiala, aflata înca sub influenta psi­hologiei. In primul rînd, trebuie notat ca acelasi ratio­nament ar putea fi aplicat si în domeniul teoriei cunoas­terii (ceea ce nu o data s-a si facut) : si savantul are de a face numai cu cuvîntul, iar nu cu obiectul si nici cu conceptul, caci se poate dovedi fara greutate, prin proce­dee analoge, ca în psihicul savantului nu exista nici un fel de concepte, ci doar formatii subiective, întîmplatoare, labile si crîmpeie de reprezentari. Aici se reînvie nici mai mult nici mai putin decît vechiul nominalism psiho­logic aplicat la creatia artistica. Dar se poate demonstra la fel de convingator ca nici cuvinte în determinarea lor lingvistica nu exista în psihicul artistului si al savantu­lui, si mai mult, în psihic nu exista nimic, în afara de formatii psihice care, ca atare, sînt subiective si, din

;SS / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

punctul de vedere al oricarui domeniu semantic (cogni­tiv, etic, estetic), sînt la fel de întâmplatoare si neadec­vate. Prin psihic trebuie sa se înteleaga doar psihicul -obiect al stiintei empirice care este psihologia, fundamen­tat metodologic exclusiv de ea si guvernat de legi pur psihologice.

Dar în ciuda faptului ca în psihic totul e numai psi­hologic si ca este cu desavîrsire imposibil sa traiesti clin punct de vedere psihic natura, elementul chimic, triun­ghiul etc., exista stiinte obiective unde avem de a face si cu natura, si cu elementul chimic, si cu triunghiul, unde gîndirea stiintifica are de a face cu aceste obiecte, .este orientata asupra lor si stabileste legaturi între ele. si poetul, în exemplul nostru, are de a face cu orasul. <;u amintirea, cu regretul, cu trecutul si viitorul ca va­lori etico-estetice, si pe deasupra are de a face în mod responsabil din punct de vedere estetic, desi în sufletul lui nu exista nici un fel de valori, ci numai trairi psihice. Astfel, elementele componente ale obiectului estetic al operei date sînt : "ale orasului largi uliti", "a noptii um­bra", "caierul amintirilor" etc., dar nu reprezentarile vi­zuale, nici trairile psihice în general si nici cuvintele. In plus, artistul (ca si contemplatorul) are de a face tocmai .cu "orasul" : nuanta, exprimata de forma slavoneasca a cuvîntului (grad), este raportata la valoarea etico-este-tica a orasului, atribuindu-i o însemnatate mare devine caracteristica unei valori concrete si ca atare intra în obiectul estetic ; cu alte cuvinte, în obiectul estetic intra nu forma lingvistica, ci semnificatia ei axiologica (este­tica psihologica ar spune : elementul emotional-volitiv co­respunzator acestei forme).

Aceste componente se asambleaza în unitatea valoric-semnificativa a evenimentului de viata, realizat si finali­zat din punct de vedere estetic (fara forma estetica el ar fi un eveniment etic, în principiu, neputlnd sfl fie finali­zat din interiorul sau). Acest eveniment etico-estetic este întru totul definit si monosemantic din punct de vedere «artistic. Componentele lui le putem numi si imagini, în-

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 89

telegînd prin aceasta nu reprezentarile vizuale, ci ele­mentele continutului înzestrate cu forma.

Trebuie sa notam ca imaginea nu poate fi vazuta nici în artele plastice : a vedea numai cu ochii un om repre­zentat ca om, ca valoare etico-estetica, ca imagine, a ve­dea corpul lui ca valoare, expresia lui exterioara etc., este, desigur, absolut imposibil, în general, pentru a ve­dea sau pentru a auzi ceva, adica ceva determinat, con­cret sau numai semnificativ din punct de vedere axiolo­gic, cu pondere, nu sînt de ajuns simturile exterioare, nu e de ajuns - folosind cuvintele lui Parmenide - "ochiul nevazator si urechea surda".

Astfel, componenta estetica (o vom numi deocamdata imagine) nu este nici notiune, nici cuvînt, nici reprezen­tare vizuala, ci o formatie estetica originala, realizata în poezie cu ajutorul cuvîntului, în artele plastice .- cu ajutorul materialului vizual, perceptibil, dar care nu coin­cide nicaieri nici cu materialul, nici cu vreo alta com­binatie materiala.

Toate confuziile, de felul celei analizate mai sus, care apar în jurul obiectului estetic nonverbal, în general nonmaterial, se explica în ultima instanta prin tendinta absolut nelegitima de a gasi obiectului estetic un echiva­lent pur empiric, chiar localizat spatial si temporal --ca un lucru - sau chiar prin tendinta de a "empiriza" pe de-a-ntregul din punct de vedere cognitiv obiectul este­tic. Creatia artistica poseda doua aspecte empirice : opera materiala exterioara si procesul psihic al creatiei si re­ceptarii - senzatiile, reprezentarile, emotiile etc. ; în pri­mul caz avem legi stiintifice (matematice sau lingvistice), în al doilea caz - legi pur psihologice (legaturi asocia­tive etc.). De ele se agata cercetatorul, temîndu-se sa de­paseasca prin ceva cadrul lor, socotind de obicei ca mai departe se afla numai substante metafizice ori mistice. Dar aceste încercari de "empirizare" totala a obiectului estetic s-au dovedit întotdeauna neizbutite si, dupa cum am aratat, ilegitime din punct de vedere metodologic : important este a întelege tocmai specificul obiectului es­tetic ca atare si specificul legaturii pur estetice a ele-

90 / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

mentelor lui, adica al arhitectonicii lui ; nici estetica psi­hologica, nici estetica materiala nu sînt capabile sa rea­lizeze acest lucru.

Nu trebuie sa ne temem de faptul ca obiectul estetic nu poate fi descoperit nici în psihic, nici în opera mate­riala ; el nu devine din pricina asta vreo substanta mis­tica ori metafizica ; în aceeasi situatie se afla si universul divers al actului, existenta eticului. Unde se afla statul ? In psihic ? în spatiul fizico-matematic ? Pe hîrtia actelor constitutionale ? Unde se afla dreptul ? Cu toate acestea, noi avem de a face în mod responsabil si cu statul, si cu dreptul ; mai mult, aceste valori interpreteaza si ordo­neaza atît materialul empiric, cit si psihicul nostru, per-mitîndu-ne sa depasim subiectivitatea lui psihica pura.

Tot prin aceasta tendinta a empirizarii extraestetice si a psihologizarii obiectului estetic se explica încercarea, mentionata de noi mai sus, de a întelege continutul ca element al materialului, care este cuvîntul : atasat de cu-vînt, ca unul dintre aspectele lui, alaturi de fonem, mor-fem etc., continutul se prezinta mai tangibil din punct de vedere stiintific, mai concret.

Nu vom mai reveni asupra problemei continutului ca element constitutiv indispensabil. Vom spune doar ca prin aspect tematic (care în unele arte lipseste, iar în altele exista), de obicei unii cercetatori înclina sa înteleaga nu­mai elementul diferentierii obiectuale si al determinarii cognitive, care, într-adevar, nu e propriu tuturor arte­lor ; dar acest element, prin sine, nu poate epuiza, în nici un caz, continutul. Totusi în unele cazuri (la V. M. Jirmunski, desi lui nu-i este straina nici prima acceptie. mai îngusta, a tematicii), poetica contemporana trece în sfera tematicii aproape întreg obiectul estetic în specifi­cul lui nonmaterial si cu structura lui evenimential-ar-hitectonica ; dar, în acelasi timp, acest obiect, introdus necritic, e vîrît cu forta într-un cuvînt definit din punct de vedere lingvistic si e plasat aci alaturi de fonem, morfem si de alte elemente, ceea ce, desigur, altereaza din radacina puritatea lui. Dar cum se poate pune de acord, într-un tot unitar, universul tematic evenimential (con-

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 91

tinutul înzestrat cu forma) cu cuvîntul definit din punct de vedere lingvistic ? La aceasta întrebare poetica nu da nici un raspuns, dar nici nu pune întrebarea într-o forma transanta. Totusi universul tematic, în acceptie larga, si cuvîntul lingvistic sînt situate în planuri si dimensiuni total diferite. Trebuie adaugat ca tematica teoretizeaza peste masura obiectul estetic si continutul : elementul etic si simtirea corespunzatoare sînt subapreciate, în ge­neral nu se face deosebire între aspectul pur etic si trans­criptia lui cognitiva.

Importanta materialului în creatia artistica se defi­neste astfel : fara sa intre în obiectul estetic în determi­narea sa materiala extraestetica, ca element constitutiv semnificativ din punct de vedere estetic, el este necesar pentru crearea acestuia ca element tehnic.

De aici nu rezulta nicidecum ca studierea structurii materiale a operei, luata pur tehnic, trebuie sa ocupe în estetica un loc modest. In estetica speciala, importanta cercetarilor materiale este extrem de mare, la fel de mare ca si importanta operei materiale si a fauririi ei pentru artist si pentru contemplarea estetica. Putem fi întru totul de acord cu afirmatia : "în arta tehnica în­seamna totul", întelegînd prin aceasta ca obiectul este­tic se realizeaza numai prin intermediul crearii operei materiale (de aceea viziunea estetica în afara artei este hibrida, fiindca aici este imposibil de realizat o organi­zare cit de cît completa a materialului, de pilda în con­templarea naturii) ; înainte de aceasta creare si indepen­dent de ea, obiectul estetic nu exista, el se realizeaza concomitent cu opera.

Nu trebuie atribuit cuvîntului "tehnica", aplicat la creatia artistica, un sens peiorativ : aici tehnica nu poate si nu trebuie sa fie separata de obiectul estetic ; el este acela care o anima si o actioneaza sub toate aspectele ; de aceea, în creatia artistica, tehnica nu este nicidecum mecanicista, ea poate aparea astfel doar într-o cercetare estetica de proasta calitate, care pierde din vedere obiec­tul estetic, face tehnica autonoma, rupînd-o de scopul si de sensul sau. în opozitie cu asemenea cercetaii, trebuie

92 / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

subliniat caracterul auxiliar al organizarii materiale a operei, caracterul ei pur tehnic, nu pentru a-i diminua importanta, ci, dimpotriva, pentru a-i oferi un sens si a o însufleti.

Rezolvarea corecta a problemei semnificatiei materia­lului nu face, astfel, inutile cercetarile esteticii materiale si nu diminueaza cîtusi de putin importanta lor, ci va oferi acestor cercetari principiile si orientarea metodolo­gica justa, dar, fireste, ele vor trebui sa renunte la pre­tentia de a epuiza creatia artistica.

E necesar sa notam ca în ceea ce priveste unele arte analiza estetica aproape ca trebuie sa se limiteze doar la studierea tehnicii, înteleasa, desigur, din punct de vedere metodic numai ca pura tehnica. Aceasta este situatia es­teticii muzicale. Despre obiectul estetic al muzicii, care apare la frontierele sunetului acustic, analiza estetica a anumitor opere aproape ca nu ara ce spune, în afara de o definitie foarte generala a specificului acestuia. Jude­catile care ies din cadrul analizei compozitiei materiale a operei muzicale devin, în majoritatea cazurilor, subiec­tive : acestea pot fi ori o poetizare libera a operei, ori o constructie metafizica arbitrara, ori un rationament pur psihologic.

Este posibil un gen de interpretare filosofica subiec­tiva, înteleasa din punct de vedere metodic, a operei mu­zicale, care poate avea o mare însemnatate culturala, dar, desigur, fara sa fie stiintifica în sensul strict al cuvân­tului.

Ne este imposibil sa schitam aici metodologia analizei compozitionale a materialului, nici macar în cîteva tra­saturi generale, cum am facut-o pentru metodologia ana­lizei continutului ; acest lucru este posibil numai dupa o familiarizare mai amanuntita cu obiectul estetic si cu ar­hitectonica lui, prin care este determinata compozitia. Aici însa trebuie sa ne limitam la cele ce am spus.