ENIGMA OTILIEI SI BIETUL IOANIDE
Poet, romancier, critic literar, publicist si eseist, George Calinescu este un scriitor de formatie enciclopedica, a carei activitate este coplesitoare. Modalitatea esentiala de exprimare, romanul, a atras atentia publicului pe care l-a sedus cu armele spiritului.
Cu o imagine panoramica, a vazut de sus peisajul societatii, complicat si complex. Prin romanele sale, a scos la iveala enigma, monstrul care zace în întunericul fiintei umane, a oferit omului prilejul de a cunoaste lumea în care traieste.
Cele patru romane ale sale prezinta evocarea jucausa a unui amor juvenil ( " Cartea nuntii " ), descrierea gradata a luptei pentru o comoara ascunsa ( " Enigma Otiliei " ), zbuciumul sufletesc al unui vizionar atacat de intrigi si persecutii într-o societate de oameni napaditi de alte interese decât de cele creatoare ( " Bietul Ioanide ", " Scrinul negru " ).
" Cartea nuntii " detine " rolul de cifru pentru o opera epica a lui George Calinescu " 1, toate romanele ulterioare gasindu-se embrionar în acest prim roman.
George Calinescu realizeaza romanul " Enigma Otiliei ", proza obiectiva de tip balzacian, care este o profunda critica sociala la adresa familiei burgheze.
Subiectul devine interesant în " Enigma Otiliei ", doar prin aceea ca, punând un numar de personaje în situatia de a se manifesta, le declanseaza trairile interioare.
Romanul se deschide cu fixarea timpului si locului în care se petrece actiunea: anul 1909, în Bucuresti, în casa lui Costache Giurgiuveanu, din strada Antim. Aici a venit "într-o seara de la începutul lui iulie ",2 Felix Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, orfan, la unchiul si tutorele sau, Costache Giurgiuveanu, pentru a se înscrie la Facultatea de Medicina.
Punctual de plecare al actiunilor îl constituie istoria unei mosteniri, în jurul careia se dezlantuie salbatic patimile si ies la iveala porniri instinctuale. Universul românesc este simbolizat prin doua familii: Costache Giurgiuveanu si nepoata sa, Otilia, pe de o parte, iar pe de alta, Simion si Aglae Tulea, cu descenden 737w223h tii lor.
În acest univers, iau parte la framântarile lui trei personaje: Leonida Pascalopol, Stanica Ratiu si Felix Sima.
Leonida Pascalopol viziteaza casa lui Costache Giurgiuveanu, mistuit de pasiunea pentru Otilia, alcatuita din sentimente paterne si dorinte erotice: " N-as putea sa spun-marturiseste el lui Felix-daca iubesc pe domnisoara Otilia ca parinte sau ca barbat".1
Pascalopol ramâne un vizitator fidel si din dorinta de a respira aerul unei familii, fiind orfan de tata si ramas celibatar.
Celalalt intrus, Stanica Ratiu, avocat, personaj în descendenta lui Dinu Paturica, dar cu tupeul eroilor lui Caragiale, este sotul Olimpiei Tulea, fata Aglaiei. si Stanica e orfan si el este un sentimental cu instincte paterne, însa dornic sa-si faca o situatie materiala prospera, prin familie, prin mostenire. Stanica pune în toate activitatile sale atâta profunzime, atâta inventivitate, încât sub imoralitatea omului, esti nevoit sa vezi un sâmbure de geniu.
Felix Sima este superior celorlalte personaje prin distanta enorma ce separa preocuparile si visurile sale, de lipsa de generozitate a lumii în care a intrat.
Otilia devine centrul interesului tuturor. Invidiata si urâta de familia surorii lui Giurgiuveanu, Aglae Tulea, care vrea sa mosteneasca averea
batrânului, se afla în întretinerea lui mos Costache ce ar vrea sa o înfieze, dar nu se poate elibera de sentimentul care-l tine legat de bani. Otilia e curtata delicat de Leonida Pascalopol si iubita juvenil de Felix. Astfel ea se zbate în mrejele unui complex psihologic care o atrage simultan si spre bogatul, elegantul si darnicul Pascalopol, si spre tineretea lui Felix, viitorul savant.
Plimbarile cu trasura la sosea împreuna cu Pascalopol, capriciile si luxul satisfacute cu generozitate subtila si discreta de catre acesta, instinctul feminin precoce, inteligenta si discernamântul practic, izvorâte dintr-o existenta timpurie nesigura, o fac pe Otilia sa-l accepte pe Pascalopol drept sot, spre nedumerirea lui Felix. În acest timp, clanul Tulea actioneaza cu disperare pentru însusirea averii lui Costache Giurgiuveanu, ale carui zile sunt numarate.
Romanul devine o veritabila comedie umana, înfatisând cursul evenimentelor ce consuma energii, mobilizate de patima averii. Comicul provenit din contrastul dintre amploarea operatiilor organizate de Aglae Tulea si tinta lipsei de generozitate a acestor operatii atinge, prin întelesurile lui profunde, marginile tragicului.
În asteptarea mortii lui Costache, sora lui îsi mobilizeaza familia ca un comandant de osti, spre a ocupa casa muribundului din care nu trebuie sa iasa nici un capat de ata. Clanul Tulea tine cu orice pret sa intre în posesia întregii averi a lui Giurgiuveanu. Sub impulsul setei de bogatie, o patima distrugatoare, personajele se indeparteaza.
Datorita actiunii aprige planuite, de urmarire a averii, pe parcursul romanului, se tes caractere ale angajatilor în competitie, opuse celor care sunt pasivi si asista la framântarile personajelor pe cale sa parvina.
Giurgiuveanu cumuleaza trasaturi clasice ale avarului, care se întrepatrund si se înfrunta cu delicatetea si duiosia paterna. Neavând copii, batrânul îsi revarsa întreaga afectiune asupra ficei adoptive, Otilia. În sufletul sau se da o lupta puternica între constiinta si tentatia banului. Mos Costache ar dori sa o înfieze legal pe Otilia, dar teroarea Aglaiei, pe de o parte, care stie sa-i speculeze lasitatea si propria teama de a se desparti de bani, pe de alta parte, îi curma mereu decizia.
Pe Aglae Tulea, Weissmann, unul dintre personaje, o numeste "baba absoluta ".
Trasaturile de caracter ale batrânei rele, lacome, ating în ea absolutul. Tipul zgripturoaicei, femeia pândeste ca o fiara decesul fratelui si cand simte ca este iminent, pune rapid stapânire pe casa muribundului. Ferocitatea ei este dezlantuita de dragostea pentru copii si în special pentru cel mai neajutorat, Titi. Instinctul matern o determina sa apere interesele copiilor ca o zmeoaica, lovind în straini cu cea mai mare cruzime. Ţinta atacurilor ei frecvente este Otilia, pe care o invidiaza pentru atractia exercitata asupra barbatilor, ceea ce nu se întâmpla în cazul Olimpiei sau Auricai. Chiar si Felix este în atentia mamei devotate, care considera ca prea multa carte strica si îsi împiedica fiul sa acorde o importanta profunda oricarei discipline de studiu.
În timp ce Aglae Tulea se zbate pentru copii, ginerele sau, Stanica Ratiu, îsi urmareste propriile scopuri. Avocat de meserie, stapânind arta demagogiei, Stanica se foloseste de incontenenta verbala ca de o arma. Contrazicându-se din doua în doua minute, se pronunta cu dezinvoltura în cele mai complicate situatii, exprimându-si indiferenta fata de problemele cu care se confrunta, raspândind optimism: " Vax suflet, prostii, prejudecati, ca sa se îndoape popa cu bancute. Fugiti de aici! Azi suntem în secolul progresului, al luminii. "
În planul sau de parvenire, în afara de locvacitatea si, arta teatrala, Stanica Ratiu da dovada de o impertinenta uimitoare, de o mare flexibilitate a caracterului, nedându-se înapoi de la nimic, jonglând cu notiuni si sentimente înalte. Astfel, el nu va ezita sa se desparta de sotie, spre a contracta o casatorie mai avantajoasa, dupa ce îsi însuseste partea leului din mostenirea lui Giurgiuveanu, smulgând brutal bolnavului saculetul de bani de sub perna, si implicit, provocându-i moartea.
Clanul Tulea îi cuprinde pe batrânul Simion Tulea, sotul Aglaiei, de fapt un instrainat care se prabuseste progresiv în inconstienta, lasând initiativa sotiei lui, pe Titi, un tânar apatic care evolueaza spre imbecilitate si pe surorile lui, Olimpia, o femeie pasiva(lipsita de energie), nevasta lui Stanica si Aurica, fata batrâna, macinata de dorinte si devorata de invidii.
În timp ce memebrii familiei Tulea se rotesc în jurul Otiliei, orfana îsi are în Leonida Pascalopol un ocrotitor discret. Cultivat, de un rafinament aristocratic, acest barbat între doua vârste, nutreste pentru fata mai tânara decât el sentimente erotice si paterne.
Spre deosebire de acestia, Felix si Otilia sunt caractere în formare. Felix Sima este adolescentul dornic sa înfaptuiasca lucruri mari, sa-si cladeasca un viitor stralucit.
Otilia este o fata încântatoare, sensibila, generoasa si înclinata spre confort, amestec de mister si gratie, de luciditate si inocenta copilareasca.
Romanul se încheie simetric, revenind la imaginatia initiala: casa lui Costache Giurgiuveanu, si mai dezolanta, iar Felix reînvie în memorie cuvintele acestuia: " Aici nu sta nimeni "1 - dezolant si lugubru.
George Calinescu dezvolta în acest roman o serie de teme importante: parvenitismul, paternitatea, avaritia, iubirea, intentia sa fiind de a accentua multitudinea ipostazelor spirituale ale fiintei umane într-o societate contemporana, dominata de ambitii financiare si sentimentale.
În ce ar consta " Enigma Otiliei " ? Autorul însusi a scris ca enigma ar trebui cautata mai întâi în mintea lui Felix, decât în însasi faptura fetei. Pentru orice tânar de douazeci de ani, va fi enigmatica si-i va provoca o curiozitate imensa de a o cuceri, fata care îl va respinge, dându-i, totusi, dovezi de afectiune.
Dupa opinia
lui Pompiliu Constantinescu, enigma Otiliei este enigma feminitatii
însasi. De altfel, chiar ceea ce aflam la sfârsitul
romanului, si anume ca Pascalopol i-a redat libertatea Otiliei, care
va ajunge în
În 1953, George Calinescu publica cel de-al treilea roman al sau, intitulat " Bietul Ioanide ".
Primul capitol al romanului, recheama personajele aduse în scena, numeroasele probleme puse, varietate de unghiuri de perceptie si mediu social .
În ultimile doua romane calinesciene, " Bietul Ioanide " si "Scrinul negru ", se descopera radiografierea unor categorii de oameni, se pune accentul pe întelegerea istoriei, pe participarea eroilor la actiunile politice.
George Calinescu, " a intuit natura unei parti a aristocratiei române, amestecul de trasaturi: ifosele genealogice, trufia de casta, dar si ignoranta, stupiditatea, apucaturile brutale. "1 Prin atitudinea pretentioasa a manifestarilor, aristocratia credea ca stabileste o distanta fata de omul simplu, ca fixeaza diferenta de rang. O aristocratie în imagine, e o imagine de un comic irezistibil.
Romancierul intuieste lasitatea funciara a lumii feudale, instinctul ei de a lasa altora treburile murdare si compromitatoare. George Calinescu e încântat de enorma autoamagire a aristocratiei si o înfatiseaza în toate implicatiile ei.
Duiliu Zamfirescu exalta vitejia si lealitatea boierimii autohtone, în ciclul Comanestenilor, iar " Concert de muzica de Bach " analizeaza fara menajamente snobismul modern, de tip aristocrat. Zugravind o alta epoca, pentru autorul " Crailor de Curtea-Veche ", asfintitul boierimii e fastuos, trist, morbid, somnambulesc.
La George Calinescu, piere orice compasiune, verdictul moral nu accepta compromisuri. Eroii romanului " Bietul Ioanide ", dezerteaza de la îndatoririle lor creatoare, fiindca înteleg afirmarea cu totul altfel. Stadiul lor de lasitate si inertie a spiritului e cu atât mai vrednic de plans, cu cât se contureaza pe fundalul ascensiunii fasciste.
În debutul actiunii romanului, George Calinescu înfatiseaza o reuniune moderna în salonul Manigomian, prezentând numeroasele personaje. Pe mari scaune încrustate în sidef, Panait Sufletel, Dan Bogdan, Ion Pamponescu, Bonifaciu Hagienus, Andrei Gulimanescu, Gonzalv Ionescu, Dinu Gaittany, intelectuali putrefiati de cultura, alaturi de Angela Valsamaky, Smarandache, Smarandachioaia, asezati în cerc în jurul divanului pe care se afla stapânul casei, faceau conversatie. Centrul atentiei era Ioanide, care transmitea prin Gaittany ca nu poate veni luna aceasta la Manigomian, " fiindca îl supara apusul soarelui. " 1
Toti sunt de acord cu originalitatea lui Ioanide. Spre indispozitia lui Pamponescu, Dan Bogdan îl socoteste pe Ioanide " cel mai mare arhitect pe care l-am avut, un geniu ( . ) Ioanide viseaza lucruri, poate imposibile deocamdata la noi, care însa sunt normale în alta parte. Eu ma mir ca nu se duce în strainatate ." 2
În coninuare, i se diseaca viata familiala. Ioanide locuieste, prin clauze introduse în contract, în case pe care le construieste altora. Casatorit, sotia lui e o femeie foarte fina, o frumusete rara, care i-a daruit lui Ioanide doi copii adolescenti. Sfarâmat sub loviturile grave ale pendulului, primul tablou se închide cu aparitia lui Ioanide.
În al doilea tablou, atentia prozatorului se fixeaza asupra asistentei. Cineva începe o discutie banala si convivii participa cu diferenta, însa fiecare îl caracterizeaza mental pe Ioanide.
Admirat ca un obiect de catre Gonzlav Ionescu, invidiat de Pomponescu, privit cu complicitate de Hagienus,
Ioanide mânca smochine, îi priveste în treacat pe Gonzalv si Gaittany si cu nepasare pe ceilalti.
Considerat geniu, Ioanide este, în realitate, un filozof din familia Sun. Gaittany nu-l întelege. Din relatarea Angelei Valsamaky, cum ca, odata, arhitectul, cu buzunarele pline de cirese culese dintr-un pom aflat lânga un mormânt, îi spusese: " Madam Farfara, am sa-ti spun un secret: am mâncat din bunica dumitale! " ,asistenta retine amuzata de bizareria omului. Reflectia lui Ioanide ilustra ideea filozofica a interdependentei regnurilor, observate de Sun: "Din lemn se fac leaganul si sicriul si sângele nostru se scurge din nou în nimic prin vinele pomilor. " 2
Ioanide e un simbol, simbolul geniului. Nu întâmplator nu are prenume. Pâna si sotia îi spune: " Bietul Ioanide munceste necontenit. Ce om superior! " 3 El reprezinta spiritul constructiv, setea nepotolita de creatie a umanitatii.
Cu " Bietul Ioanide " patrunde, pentru prima data în literatura noastra, intelectualitatea româna în ansamblu, ca o categorie sociala.
În paginile cartii evolueaza ministri, profesori universitari, consilieri, specialisti în cultura antica, arhitecti, pictori, negustori rafinati, aproape esteti. Lipsa de traditie a acestei intelectualitati este evidenta. Gulimanescu si Dan Bogdan îsi tradeaza originea rurala.
Clanul e deasupra rivalitatilor politice, un organism capabil sa conserve pozitiile familiei. Atât membrii familiei Gaittany de provenienta aristocrata, cât si cei ai familiei Contescu, originari din clasa mijlocie, sprijina activ miscarea legionara, pastrând aparentele de neutralitate. Clanul Contescu, favorizat în era burgheza, e sistematic organizat si se bizuie pe concentrarea rabdatoare a puterilor.
Familia e astfel distribuita, încât unul din membri detine o functie politica si faciliteaza celorlalti accesul la autoritatea publica. Reteaua familiala elimina piedicile din drumul parvenirii.
Profesorul Dan Bogdan solicita mici avantaje pentru numeroasele sale rude, smulgând, prin îndaratnicia lui, consimtamântul celor la putere. Arivistii intelectuali nu desconsidera resorturile puterii de clan.
În fata ochiului critic se observa efortul romancierului de a clasifica indivizii în categorii morale si caractere.
Bonifaciu Hagienus facuse studii eminente si
îsi luase doctoratul la
Un lenes identic era si Sufletel, care lucra acasa tihnit, fara graba.
Andrei Gulimanescu, profesor la Facultatea de Drept, era un descendent al lui Catavencu, în sens profesional. Nu profesa avocatura, ci gusta din placerea de a trai pe picior mare.
Gaittany era un Swann de extractie umila, în care se pastra intact instinctul stramosesc. Instinctul de a porunci era, la el, de necorectat si pentru a si-l putea exercita, ar fi suportat orice umilinte rascumparate cu dreptul de a patrona, la rându-i.
În roman, George Calinescu urmareste, destinul a doua personaje: Ioanide si Ion Pomponescu.
În lipsa posibilitatii efective de a-si transforma visele în realitate, Ioanide ridica constructii pentru burghezi si are o multitudine de relatii amoroase.
Colectionar de senzatii, este curios a avea mai multe experiente, o data cu înaintarea în vârsta, ceea ce atrage o înstrainare sufleteasca de Elvira. Ioanide îi nutrea un devotament absolut si numai gândul ca prin capul Sultanei a putut trece ideea divortului, îl jigneste.
Antiteza a lui Ioanide, Pomponescu este un ratat, ca si ceilalti, cu deosebirea ca e constient de propria-i ratare. Profesor de beton armat la scoala de arhitectura, si-a abandonat activitatea profesionala în favoarea celei politice. Fost si viitor ministru, la atât se ridica valoarea lui Pomponescu. Eroul îsi traieste viata interioara cu luciditate, in mod constient.
În societatea redata de George Calinescu, politica detine un rol important. Încep sa iveasca germenii " ciumei " care, la Calinescu, poarta numele de " Miscare "si simbolizeaza forta ostila a societatii.
Ioanide percepe fenomenul diferit de ceilalti.
Observa lucruri anormale în propria famlie. Pe Pica, fata lui, o vede
într-o noapte desculta, furisându-se din casa, lui Tudorel
îi înregistreaza prietenii suspecte. Plecat la
Mutându-si observatia în plan social, Ioanide
înregistreaza aparitia unor personaje inedite la sucursalele firmei
lui Manigomian: " Dupa stofa hainei,
dupa parul scurt si ochelari, pareau austrieci sau
nemti. " Dupa aceea, afla ca sucursalele
erau comandate de o firma din
" Miscarea " influenteaza progresiv viata concetatenilor lui Ioanide. Intelectualii, pâna atunci apolitici prefacuti, asteptau nerabdatori schimbari si sperau.
Înstrainarea definitiva a arhitectului, de Tudorel este o influenta negativa a " Miscarii " asupra lui Ioanide. Admiratia copiilor sai pentru Gavrilcea îl determina sa ia relatii despre individ. Discuta cu Pica, cu Hagienus, consulta presa.
Din ratiuni politice, guvernul ia masuri împotriva " Miscarii ". Pica refugiata cu Gavrilcea în cimitirul Bellu, va fi ucisa. Urmarirea în cavouri, noaptea, focurile de revolver schimbate între urmarit si urmaritori, au o usoara tenta romantica, asa cum romantica este si dragostea Picai pentru Gavrilcea.
Moartea fetei îl determina sa constate ca nu-si cunoscuse fata decât fragmentar.
El nu-si exteriorizeaza trairile. Durerea lui se subliniaza în opera, în creatie, în aspiratia continua a omului superior.
Curând, Tudorel e arestat si condamnat la moarte. Vizitându-l în închisoare, Ioanide nu simte o durere acuta, însa îi cere iertare ca nu l-a indrumat în viata. În dimineata executiei, palid, arhitectul schiteaza la infinit siluete de biserici si la orele opt se ridica în picioare: " Tudorel nu mai exista ."
Pomponescu traieste si el, cu adevarat, o tragedie. Devenita obsesiva, perpetua comparatie cu Ioanide, încearca sa nu scape deliciile oferite de functia politica. Subconstientul îi înregistreaza, însa, evolutia ratarii si omul devine melancolic. Invidia împotriva arhitectului se transforma în ura, când afla ca nu el, ci Ioanide va ridica o catedrala. Începe, indirect, atacul împotriva lui Ioanide. La o adunare a preotilor, îsi exprima reprobarea fata de profanarea traditiilor nationale. Familia Pomponescu îi cere lui Hagienus sa introduca un articol împotriva-i, în revista pe care o conducea.
Primarul care-i propusese sa construiasca aceasta catedrala, are dificultati, Ioanide are neplaceri la scoala de arhitectura, e dat afara
din casa de proprietar, îsi construieste o cabana pe un teren cumparat de Elvira si îsi continua lucrarea.
Urmatoarele cinci capitole, a caror actiune se desfasoara peste aproximativ un an, în toamna lui 1940, constituie prologul, în care personajele fundamentale sunt Ioanide si Pomponescu.
În jurul lui Ioanide se strâng vechi cunoscuti, ca omagiu adus durerii ireparabile. Pomponescu, însa, se zbate într-un gol imens. Cu o speranta desarta în proiectele tineretii, realizeaza cu ochiul sau critic ca acestea sunt banale, de fapt, si sufera la gândul trecerii prin viata fara a realiza o opera substantiala. Întocmeste un memoriu de lucrari arhitectonice, aduna toate actele familiale, îsi redacteaza autobiografia si se sinucide.
si arhitectul simte trecerea iremediabila a timpului, de aceea manânca smochine pentru a-si calma frica de putrefactie. El ramâne omul superior, intelectualul, creatorul veritabil, dedicat menirii sale.
"Scrinul negru ",poate fi delimitat în trei romane posibile: romanul unei femei de lume, cel al aristocratiei române si jurnalul lui Ioanide.
Prin tematica operelor sale, George Calinescu a realizat o fresca a societatii contemporane lui, abordând probleme specific umane: iubirea, creatia, politica, istoria ( eroul se afla în cautarea propriei identitati ). Scriitorul a sedus prin creatia romanelor, publicul si a fost, este si va fi la temelia trainica a literaturii române, contribuind la înscrierea ei pe linia marilor literaturi universale.
|
