Personajul din basmul cult Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga
Personajul basmului, conturat de Ion Creanga prin imbinarea mijloacelor de caracterizare directa cu cele de caracterizare indirecta, nu mai este eroul cu care ne-am obisnuit in basmele populare. Dimpotriva, el are slabiciunile omului simplu, infuriindu-se adesea, fiind cuprins de tristete sau de frica pe care le exteriorizeaza.
La inceputul basmului, personajului i se atribuie prea putine trasaturi individualizatoare. El ramane deocamdata mezinul, tratat cu ingaduinta de catre crai, tatal sau, dar nu si de catre Sfanta Duminica, aceasta vazand in el pe cel ales.
Conditia pe care o are personajul la curtea tatalui sau nu este numai cea de anonim, ci si una care trimite spre starea prenatala. Traind in spatiul inchis, limitat, al casei parintesti, el ramane, deocamdata, simbolic nenascutul. Lumea de dincolo, de afara, realitatea, ii este total necunoscuta. Trimiterea lui in afara echivaleaza cu o prima ipostaza a unei autentice nasteri simbolice a mezinului. Nu intamplator, el trebuie sa treaca un pod, simbol al legaturii cu alta realitate, cea dinafara cadrului tolerant al casei.
A doua ipostaza a aceleiasi „nasteri” o constituie momentul iesirii din fantana, cand personajul intra definitiv sub zodia numelui si a devenirii, fantana fiind un veritabil vas al botezului. Numit de acum Harap-Alb, el se inscrie cu adevarat in ordinea realitatii, numele sau continand un amestec de alb si negru, de bine si de rau, aparenta si esenta, asa cum este existenta oricarui individ aruncat in lume.
Lui Harap-Alb lumea ii este data incepand cu umilinta, o prima etapa a procesului de initiere la care va fi supus in drumul sau simbolic. Nesocotind sfaturile parintesti, el ajunge sluga Spanului, care se va da drept nepotul imparatului Verde. Lui Harap-Alb i se cere sa aduca „salatile” din Gradina Ursului, nestematele din Padurea Cerbului si pe fata imparatului Ros. De cate ori afla ce i-a pregatit Spanul, Harap-Alb este coplesit, devine „mahnit”, simtind nevoia sa se elibereze de durere impartasind-o cuiva, ca un om obisnuit. Si tot ca un om obisnuit are nevoie de incurajare din partea celorlalti. in general, Harap Alb „se lasa” in voia celorlalti, care-l conduc din umbra, pregatindu-l, dar mai ales „face cum ii zice Sfanta Duminica”. De amintit, referitor la slabiciunile personajului, ca acesta este caracterizat direct in primul rand tocmai de Sfanta Duminica: „() parca nu te-as fi crezut asa slab de inger, mai fricos decat o femeie! Hai, nu mai sta ca o gaina plouata!”.
Bunatatea lui Harap-Alb este semnul unui inocent, al unui individ care mai are candoarea infantila, fiindca nu s-a desprins pe deplin de natura. intre el si micile vietuitoare se stabileste repede o legatura afectiva, dar mai ales invata de la ele marea lectie a sacrificiului de sine, a altruismului, intocmai ca intr-o familie.
In general, slabiciunile personajului sunt compensate de cate ori e nevoie de o serie de personaje semnificative, ca Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. „Harap-Alb nu aducea nicio suparare. Insa, ca tovaras, era partas la toate: si la paguba si la castig, si prietenos cu fiecare, pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa”.
Relatiei eroului cu acestea i se adauga si relatia cu Spanul, legatura stapan-sluga primind in opera conotatii aparte. Botezandu-l la iesirea din fantana, Spanul i-a anulat lui Harap-Alb viata si dreptul la personalitate. Spanul este, intr-un fel, Infernul sortit lui Harap-Alb, pedeapsa pentru neascultare. De aceea, este necesar sa moara personajul negativ si sa invie Harap-Alb in final, pentru ca el sa se integreze cu adevarat in seria eroilor specifici basmelor populare. Cu alte cuvinte, dupa ce a parcurs un drum al suferintei, ca om simplu, personajul are acces la o alta conditie. Nu intamplator reinvierea lui se va face sub semnul iubirii simbol al unui alt tip de botez cu „apa vie, apa moarta si trei smicele de mar”, oficiat de cea care ii va fi aleasa, fata imparatului Ros. Traiectoria simbolica a fost parcursa si printul e pregatit sa devina imparat la randul sau.
Conturandu-si personajul cu modalitati specifice artei sale de prozator si privindu-l cu detasare pentru a-i reconsidera pozitia, Ion Creanga propune prin Harap-Alb un personaj caracteristic basmului cult. Acesta este tipul neofitului si este un personaj „rotund”.
|
