de Lucian Blaga
Conceptul de "ars poetica" acopera ca semnifivcatie viziunea unui artist asupra artei in general precum si propria conceptie asupra actului de creatie. Prin extrapolare se poate afirma ca fiecare opera, a oricarui artist, raspun 616i88g de acestui concept, ilustrand prin continutul ideatic viziunea artistului asupra artei si creatiei.
Aplicata cu preponderenta genului liric, sintagma "ars poetica" isi gaseste materializari explicite in creatiile unor poeti ilustri: Mihai Eminescu,Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stanescu.
Prin Lucuian Blaga poezia moderna gaseste un mod de expresie la limita dinter poetic si filosofic.Afirmatia se bazeaza pe faptul ca in intreaga sa opera Blaga sintetizeaza cu instrumentele specifice literarului conceptia asupra cunoasterii.
Cele doua tipuri de cunoastere: cumoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica, relevate de filosoful Lucian Blaga intr-o opera fundamentala, "Trilogia cunoasterii" , delimiteaza rationalul de senzorial.
Cunoasterea paradisiaca este domeniul propriu de manifestare a rationalului, logicului, stiintificului si vizeaza o capacitate umana comuna, aceea de a "inventaria si inseria" obiectele.Tendinta de a defini elementele inconjuratoare are drept consecinta distrugerea misterului, ceea ce pentru Blaga inseamna anularea emotiei artistice.
Cunoasterea luciferica, prin contrast devine domeniul de manifestare al artisticului ca nu intentioneaza "sa defineasca" si sa sugereza elementele existentei, amplificand astfel misterul rezultand frumusete.
Poezia care deschide volumul de debut al lui Blaga din 1919, "Poemele luminii" este una din nenumaratele meditatii pe tema rostului creatiei poetice, a tipului de cunoastere pe care aceasta o implica.
Raspunzand explicit conceptului de arta poetica poemul se construieste pe baza a doua opozitii importante: intre campul semantic al intunericului asociat misterului si campul semantic al luminii asociat cunoasterii. A doua opozitie este dezvoltata de structurile "lumina mea" si "lumina altora".
Titlul stabileste relatia inte doi termeni: "eu" care reprezinta eul liric si "corola de minuni a lumii" care reprezinta metafora prin care lumea este privita ca o uriasa corola alcatuita din mistere.
Cunoasterea poetica se desfasoara sub impactul unei suprametafore continuta de structura "corola de minuni". Ea sugereaza prin termenii impliciti sacralitate, fragilitate, caracter tainic si frumusete.
Poemul este organizat intr-o demonstratie lirica in care se sintetizeaza opozitia "eu- altii", "lumina mea- lumina altora", "corola de minuni a lumii- flori, ochi, buze ori morminte" dezvoltand pentru fiecare termen al opozitiei elementele acestei demonstratii. Toti acesti termeni sunt foositi cu sens figurat: "eu" fiind gandirea poetului asumata, "lumina mea" fiind gandirea luciferica, "lumina altora" fiind gandirea logica, rationla, "corola de minuni a lumii" fiind globul cu mistere universale iar "flori, ochi, buze ori morminte" fiind infatisarile concrete ale misterelor.
Dinamica verbelor este, de asemenea, subordonata opozitiei "eu" -"altii". Termenul "eu" este sustinut de verbele: "nu strivesc", "nu ucid", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc" care contrasteaza cu "altii", termen sustinut de verbul "sugruma". Interpretarea acestora este simpla: apropiindu-se de tainele lumii, poetul nu le ucide, ci le amplifica; aceasta datorandu-se faptului ca, la baza actului creator sta iubirea.
"Mintea" devine sinonim cu "ratiunea", cea care ucide tainele intalnite "in cale". Cunoasterea rationala este incompatibila cu misterul pe care il sugruma astfel incat este necesara disjunctia pentru cele doua tipuri de cunoastere. Cunoasterea poetica sau luciferica devine astfel o posibila definitie definitie a perceptiei vietii cu instrumentele poeticului. Sugestia unei cunoasteri initiatice este sintetizata in versurile "in flori, in ochi, pe buze ori morminte". Fiecare dintre acesti termeni acopera o nuanta a cunoastreii poetice, locul de intalnire al fiintei cu misterul subordonat iubirii.
"Florile" acumuleaza ca semnificatie cromaticul, esteticul, viata. "Ochi" reprezinta elememtul de perceptie singularizat, ca porti ale cunoasterii. "Buze" sugereaza apropierea explicit erotica dar si comunicarea. "Mormintele" sugereaza legatura cu misterul mortii, continuitatea si siguranta speciei umane.
A doua parte a poemului este scindata explicit de cinjunctia adversativa "dar" care pune termenii opozitiei intr-o explicatie clara: adept al cunoasterii luciferice, poetul lasa misterul sa-I tulbure fiinta si gaseste pentru poezie o definitie unica: "largi fiori de sfant mister"
Versurile "si tot ce-I ne-nteles/ Se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari" pot deveni cheia demonstratiei in care subiectul cunoscator, omul poate sa accepte ca este o natura sensibila care nu-si poate propune sa inteleaga tot ceea ce-l inconjoara. A intelege "tot" ar putea insemna aflarea "Raspunsului" pentru care omul are interdictie.
Pentru Blaga amplificarea sau potentarea misterului devine garantia cunoasterii initiatice prin care omul se regaseste ca fiinta spirituala. Atitudinea de protejare a misterelor este explicata prin iubire care la Blaga este mai mult decat o functie sentimentala sau un raport afectiv.
Iubirea devine un instrument al cunoasterii, o cale de patrundere in misterele lumii prin simturi.
Apare evident ca poemul "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" se constituie intr-o arta poetica, un act de marturisire a unui crez artistic si a unei conduite filosofice.
|
