Premisele umanismului romanesc-primele manifestari in limba romana

INTRODUCERE

"Orice cultura începe cu un miracol al spiritului : limba."(Jacob Burckhardt).

Temelia limbii si a poporului român o reprezinta conceptele de latinitate si dacism.

Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latina a unui neam, iar

dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la începutul secolului al XX-

-lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor în etnogeneza româneasca.

Unii cronicari sustin originele romane iar altii sustin originea daca.

Cronicarii moldoveni Grigore Ureche si Miron Costin vorbesc despre originile noastre romane, negând existenta elementului dac. De altfel, Miron Costin redacteaza prima istorie care arata originile pur romane ale poporului sau, "De neamul moldovenilor", linie continuata de Dimitrie Cantemir, apoi de scoala Ardeleana, cel mai de seama reprezentant al ei în acest domeniu fiind Petru Maior. De altfel, o sumara ancheta asupra marturiilor europene din sec. XV-XVIII relative la originea românilor,releva ideea descendentei românilor din coloniile romane 18118r178s aduse de Traian în Dacia. Teoriile savantilor români ai scolii Ardelene (Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe sincai) care pledau pentru originea pur romana a românilor, au fost preluate de partizanii teoriei imigrationiste (Fr. J. Sulzer, J. Chr. von Engel, R. Roessler), ce acceptau ad litteram mãrturiile lui Julian Apostatul (Caesares 327) si Eutropius (Breviarium, VIII, 6, 2) dupã care Traian ar fi nimicit poporul getilor, respectiv Dacia ar fi ramas lipsita de barbati ca urmare a îndelungatelor razboaie contra lui Traian, apreciate ulterior ca fiind doar formule retorice, neconfirmate de inscriptiile care folosesc termeni normali pentru definirea unei victorii, respectiv înfrângeri militare - vicit, triumphavit, superavit. Odata cu evolutia societatii românesti, în a doua jumatate a secolului XIX, ideea persistentei elementului dacic, ca o componenta fondatoare a poporului român, capata o noua dimensiune. Tonul este dat chiar de un om politic, Ion C. Bratianu, si este continuat cu mare avânt de catre Hasdeu, care devine sustinatorul cel mai fervent al continuitatii dace, cu argumente lingvistice, într-un moment în care curentul latinist era primordial, si de Cezar Bolliac în sensul cautarii de vestigii materiale dacice. În intervalul 1870-1880, se produce o reevaluare a problemei originilor poporului român, care din romane pure, ulterior romane amestecate, devin acum daco-romane. Daca Grigore Tocilescu si Dimitrie Onciul pledeaza pentru o pondere limitata a elementului dacic în aceasta sinteza, A. D. Xenopol aduce argumente de ordin toponimic si antroponimic în favoarea prezentei elementului autohton.

Premisele umanismului romanesc-primele    

manifestari in limba romana

Manuscrisele

Cel dintai manuscris descoperit este cel de la Ieud(1393),urmat de Scrisoarea lui Neacsu(1521) prin care ,judele Brasovului,Hans Benkner,este informat asupra miscarii trupelor turcesti in vederea atacarii Ardealului si Brasovului.Atat unul cat si altu releva posibilitati de expunere in limba romana.In contextual celui de-al doilea mai apar foarte putine cuvinte slavone ipac(iarasi),za(despre),i(zi),toate de legatura.Esenta limbii romana spune si Cartojan,se infatiseaza "curate si limpede!" Alfabetul chirilic pare,de asemenea,adaptat nevoilor limbii române.Tot acum se trece la elaborarea actelor oficiale in limba româna:in Moldova,in timpul domniei lui Petre schiopul 1574-1589)si in Tara Romaneasca, in vremea lui Mihai Viteazu(15u93-1601),fapt deosebit de important pentru afirmarea si consolidarea limbii noastre.

Traducerile

Sunt prioritare cartii religioase.Cele mai semnificative sunt:Psalmirea Scheiana,Psalmirea Voronetiana, Psalmirea Hurmuzachi si Codicele Voronetian; ele provin din Maramures localizate in raport cu rotacismul,fenomenul lingvistic ce consta in rotacizarea lui "n" intervocalic in "r"-pâne>pâre,linie>lirie,câne>câre,au aparut in sec al XVI-lea,fapt stabilit pe baza filigramelor hartiei lor in limba româna a fost determinati de necesitatea de a avea carti pe baza carora sa se poate oficia liturghia.

Tipariturile

Constituie a treia etapa in dezvoltarea limbii române .Ele au fost realizate de Filip Moldoveanu,la Sibiu (1544),Catehismul literar(pierdut);Dimitrie Liubavici,in Tara Romaneasca Apostolul(1547);diaconul Coresi la Brasov,in a doua jumatate a sec al XVI-lea ,dupa ce a inceput la Targoviste ,Tetraevangheliarul(1561)continuat cu altele precum Cazania si Molitvelnicul(1562),Liturghierul (1570),Psalmirea (1570),Evanghelia cu talc (1581) si altele.Talmacirile in totalitatea lor,reprezinta o realizare in domeniul unificarii limbii.Se apreciaza,de mai multi lingvisti,ca cele coresiene stau la baza limbii literare române. Concomitent, ele au contribuit la purificarea limbii noastre de regionalime,arhaisme si slovonisme ,crearea unei sintaxe si morfologii proprii,constituirea ideii de unitate nationala ce-i va insufleti de acum inainte pe toti românii din tarile sau provinciile românesti.

Mituri fondatoare

Urme ale mostenirii dacice se pot banui si în diverse productii de literatura populara. De pilda în descântece sau unele colinde. Arhaicele rituri de constructie, documentate în neoliticul de pe teritoriul României, au trebuit sa strabata veacurile de cultura spirituala dacica pentru ca sa ajunga la noi sub forma legendei "Mesterului Manole", povestea zidarului de manastire care îsi zideste sotia ca sa opreasca surparea cladirii, indicând conceptia noastra despre creatie, care e rod al suferintei, definita ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce în ce mai mult de mediile literare, tinzând a deveni pilonii unei traditii autohtone. Unul din aceste mituri este si cel al "Mesterului Manole", nsa, întâiul mit, "Traian si Dochia", simbolizeaza constituirea însasi a poporului român.Mitul ancestral al întemeierii statului dac ne duce în perioada matriarhala si este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia. Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umana în perioada matriarhatului. Etimologic, cuvântul baba este stravechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin si feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) si Baba Dochia. În Basarabia se întâlneste "Baba Marta" în care s-a recunoscut numirea lunii martie. În Muntenia, Oltenia si Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie), pe cînd în Moldova si Basarabia sunt douasprezece babe. Zilele se numesc "zilele babelor".

G. Calinescu considera ca "întâiul mit", simbolizând "constituirea însasi a poporului român" este mitul "Traian si Dochia" . Chiar daca o fiica a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi si poate fi pus în legatura cu numele matriarhal al Dacilor. Dochia este o pronuntie traco-dacica a numelui Dacia, asa cum Troian este forma antroponimului Traian, în limba rustica. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., în lucrarea sa "Îndreptar geografic", înregistreaza între orasele din Dacia, Dochidava, cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). În indice se specifica "Decidava, localitate în Dacia de miazanoapte".În legatura cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcanescu a studiat prima legenda. Aceasta sustine ca Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei ostiri spre Sarmisegetuza, în ajutorul tatalui ei asediat în cetate. Ea a fost "înfrînta de armata lui Traian", a fugit cu resturile oastei în munti, spre rasarit. Acolo s-a rugat la Zamolxe "sa nu o lase sa fie pângarita de împarat". si atunci Dochia a fost prefacuta într-o batrâna ciobanita, cu câteva oi lânga ea". Traian, trecând pe lânga ea a întrebat-o daca a vazut printesa daca, iar Dochia i-a aratat spre miazazi. Împaratul a luat-o în goana într-acolo si Baba Dochia a ramas stapâna pe tinutul acela si de atunci poate mai traieste înca în munti".

Romanitatea românilor

Cucerirea lui Traian impuse populatiei geto-dace o noua directie de dezvoltare, de la care simbioza geto-daco-romana nu va putea fi abatuta nici de evenimentele care pareau menite sa condamne la disparitie romanitatea nord-dunareana: retragerea armatei si administratiei ocrotitoare si odata cu ele a instrumentului de aparare a acestui crâmpei al României orientale de primejdia navalirii popoarelor migratoare.In veacurile care s-au succedat dupa disparitia puterii Romei in partea de rasarit a imperiului, românii s-au mentinut si afirmat acolo unde au rezistat elementului migrator, inainte de toate slavilor, si acolo unde Bizantul in ciuda unor eforturi aproape permanente n-a reusit sa obtina decât rezultate efemere apartiale, anume in spatiul nord-dunarean.Scrisoarea împaratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul este printre primele documnte care atesta nasterea poporului român din anul 980 D.H. numele sub care întâlnim poporul roman în hrisovul imperial este cel de vlahi.

La începutul altor marturii ce afirma raspicat originea romana a poporului si limbii române se afla un alt împarat bizantin, Constantin al VII-lea Porfirogenetul pe la mijlocul veacului al X-lea. Ii numeste români pe acesti coloni de origine romana totodata afirmând ca ei ar fi urmasi ai unor locuitori colonizati de catre împaratii romani "ei se numesc români si acest nume l-au pastrat pâna astazi".Aflam deci ca acesti urmasi ai colonizarii romane isi zic romani si ca li se mai zicea români in vremea lui Constantin al VII-lea; împaratul deci nu face altceva decât sa reproduca cele spuse de ei sau despre ei.

Prima afirmatie cu privire la sfârsitul procesului de formare etnica si lingvistica a poporului român se bazeaza pe Strategikonul lui Maurikios care mentioneaza existenta elementului roman la nord de Dunare la începutul veacului al VIII-lea si în Acta s. Demetri (despre controversata chestiune româna în scrieri istorice, continuitatea românilor in Dacia) dovada persistentei elementului roman la nord si sud de Dunare la sfârsitul sec. al VIII-lea si în a doua jumatate a celui urmator.

Aparuta în sec al XVIII -lea, scoala Ardeleana avea drept scop afirmarea drepturilor politice ale poporului român din Transilvania. Patrunsi de ideile iluministe, reprezentanti acesteia, Samuil Micu, Gheorghe sincai, Petru Maior si Budai - Deleanu, priveau instructia , prin scoala sau prin intermediul cartii, ca un mijloc de luminare si de progres, modul prin care se ajungea la constiinta de sine, la descoperirea valorilor umane, deci a drepturilor lor, în primul rând, ca oameni. Opera de cultura a reprezentantilor scolii Ardelene prefigureaza, prin tematica ei, unitatea româneasca si originea pur romana a poporului român.Samuil Micu este cel care, încercând sa dovedeasca provenienta latina a românilor, conchide ca acest lucru reiese din patru elemente : "întâiu din scriitori, a doua din obiceiuri, a treia din limba, a patra din nume."Asemenea lui, si Gheorghe sincai, în opera "Hronica românilor si a mai multor neamuri...", încearca sa dovedeasca sorgintea romana a poporului român : "Din partea coloniei, carea au remas în Dachia Veche...s-au prasit apoi toti românii cîti sînt de-a stînga Dunarei, cum cura în Marea Neagra; iara din partea coloniei carea s-au trecut Dunarea si s-au asezat în Dachia cea Noao, asisderea si din romanii pre carii i-au adus Marele Constantin din Trachia, Machidonia si Thessalia, s-au prasit românii cei ce sînt de-a dreapta Dunarei, carii s-au numit dupa aceaia, amu vlahi, amu cotzo, sau cuzo-vlahi, iara mai pre urma tintari, tocma cum s-au numit si ceii ce au remas de-a stînga Dunarei, întîiu români, apoi abotriti, dupa aceaia comani si patinachite, mai pre urma munteni, moldoveni, margineni, mocani, fratuti; ci ori cum s-au numit, sau se numesc si acum, tot de o vita si porodita sînt, adeca romani de sînge, precum firea si vîrtutea îi marturiseaste (...)".

Dintre istoricii scolii Ardelene, Petru Maior este teoreticianul intransigent al radacinii pur romane a poporului nostru. El este acela care acorda cel mai mult spatiu discutarii puritatii neamului nostru si face cea mai lunga demonstratie a acestei probleme în opera cu caracter polemic "Istoria pentru începutul românilor în Dachia".