Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text studiat,apartinand lui Mihai Eminescu.
Poezia "Floare albastra" de Mihai Eminescu a fost scrisa in anul 1872 si publicata un an mai tarziu
in revista "Convorbiri literare", facand parte din etapa de tinerete a creatie eminesciene si
anticipand marile poeme filosofice din perioada urmatoare, care culmineaza cu "Luceafarul".
Aceasta creatie are la baza motivul romantic al florii albastre, care reprezinta si titlul
poeziei. Desi nu a precizat in nici un manuscris, Eminescu a preluat acest motiv de la germanul
Novalis, pentru care floarea albastra sugereaza implinirea iubirii ideale si, implicit, a cuplului
erotic,dupa moarte, "candva", intr-o alta lume. De asemenea , el este intalnit si in scrierile poetului
italian Leopardi, pentru care floarea albastra simbolizeaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.
"Floare albastra" face parte din categoria operelor care au la baza temele romantice
iubirea si natura, fiind , insa este imbogatita cu profunde mediatii filosofice, privind conditia omului
de geniu intr-o lume superficiala, inferioara.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului catre iubirea ideala, care insa nu se poate
implini, scepticismul sau reiesind din ultimul vers: "Totusi este trist in lume".
Aceasta idila este formata din 4 secvente lirice, 2 ilustrand monologul interior al iubitei,
iar celelate 2, monologul lirico-filosofic al barbatului, a vocii eului liric.
Prima secventa poetica reprezinta monologul fetei, incipitul constituindu-se in interogatia retorica,
sub forma de repros, pe care i-l face aceasta iubitului. Aceasta isi situeaza "sufletul vietii" intr-o
lume superioara, a ideilor metafizice, realizand, totodata, portretul omului de geniu. Aspiratiile si
ideile superioare ale barbatului sunt sugerate de simboluri precum: "campiile Asire", "intunecata
mare", "piramidele-nvechite". Fata il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa renunte la idealurile
sale si ii ofera iubirea ei, iubire terestra.
Cea de a doua secventa poetica desemneaza monologul de factura filosofica al eului liric, in care
acesta aprofundeaza semnificatiile ideilor si aspiratiilor sale.
A treia secventa reia monologul iubitei si debuteaza printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii.
Elementele romantice specifice liricii eminesciene, "codrul", "izvoarele", "stanca", apar in deplina
concordanta cu starile indragostitilor
Ultima secventa poetica constituie monologul eului liric si este incarcat de profunde idei filosofice.
Acesta se arata uimit de frumusetea apropiata de perfectiune a iubitei, sugerata prin propozitia
exclamativa: "Ca un stalp eu stau in luna!" , iar superlativul "Ce frumoasa, ce nebuna!"
simbolizeaza miracolul trait , visand la iubirea ideala.
|
