Prezinta particularitati moderniste īntr-o poezie studiata, apartinānd lui Tudor Arghezi.
Modernismul este un curent literar, īntemeiat de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista un "spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romāne cu literatura europeana, cu 12512f511m noscut si ca principiul sincronismului.
Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta pozitiva a celor avansate, mai īntāi prin imitatia civilizatiei superioare, iar dupa implantarea acesteia prin stimularea crearii unui fond literar propriu.
Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste īn evolutia literaturii romāne, deziderat īmplinit prin lansarea unor nume ce vor deveni de prestigiu pentru literatura romāna: Ion Barbu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu etc.
Īn vederea modernizarii literaturii romāne, Eugen Lovinescu traseaza cāteva directii noi pe care sa se īnscrie operele literare:
evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric
inspiratia din viata citadina
crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica
ilustrarea īn operele literare a unor idei filozofice profunde
crearea intelectualului ca personaj al operei literare
Particularitati moderniste īn poezia "Te dramuiesc īn zgomot si-n tacere...":
Lirismul profund, fara urma de epic sau descriptivitate.
Abordeaza o tema existentiala: relatia omului cu Divinitatea.
Tema psalmului o constituie pendularea poetului īntre a crede neconditionat īn Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, izvorāta din nevoia de certitudine a poetului, care cauta dovezi palpabile, contactul direct cu El.
Ipostaze originale ale Divinitatii
Dumnezeu apare īn ipostaza de soim si de vānat, pe care poetul īl cauta "īn zgomot si-n tacere". Este prelucrat aici motivul vānatorii. Dilema interioara a psalmistului este sugerata prin interogatiile : "Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere?". El ezita īntre dorinta de a distruge orice mit sau forma de idealitate si īngenuncherea īn fata Stapānului ceresc.
Dumnezeu apare īn ipostaza de ideal: "Esti visul meu din toate cel frumos".
Īn strofa a treia, Dumnezeu apare ca o virtualitate: "Pari cānd a fi, pari cānd ca nu mai esti".
Īn ultima strofa, suferinta poetului atinge paroxismul. Exasperarea sa atinge apogeul īn ultimul vers, cānd exclama: "Vreau sa te pipai si sa urlu «Este!»". Poetul nu renunta deci la setea de cunoastere, la cautarea certitudinilor care sa ateste, īn conceptia sa, existenta lui Dumnezeu. Cutezanta lui Arghezi nu este mānata de orgoliu, ci de aspiratie filozofica: "Ramān cu tine sa ma mai masor / Fara sa vreau sa ies biruitor".
Limbajul este imprevizibil si parcurge cele mai diverse modulatii: melancolie, contemplatie, ironie, exasperare.
|
