Prezinta particularitati moderniste într-o poezie studiata, apartinând lui Tudor Arghezi.
Modernismul este un curent literar, întemeiat de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista un "spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura europeana, cu 12512f511m noscut si ca principiul sincronismului.
Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta pozitiva a celor avansate, mai întâi prin imitatia civilizatiei superioare, iar dupa implantarea acesteia prin stimularea crearii unui fond literar propriu.
Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste în evolutia literaturii române, deziderat împlinit prin lansarea unor nume ce vor deveni de prestigiu pentru literatura româna: Ion Barbu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu etc.
În vederea modernizarii literaturii române, Eugen Lovinescu traseaza câteva directii noi pe care sa se înscrie operele literare:
evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric
inspiratia din viata citadina
crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica
ilustrarea în operele literare a unor idei filozofice profunde
crearea intelectualului ca personaj al operei literare
Particularitati moderniste în poezia "Te dramuiesc în zgomot si-n tacere...":
Lirismul profund, fara urma de epic sau descriptivitate.
Abordeaza o tema existentiala: relatia omului cu Divinitatea.
Tema psalmului o constituie pendularea poetului între a crede neconditionat în Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, izvorâta din nevoia de certitudine a poetului, care cauta dovezi palpabile, contactul direct cu El.
Ipostaze originale ale Divinitatii
Dumnezeu apare în ipostaza de soim si de vânat, pe care poetul îl cauta "în zgomot si-n tacere". Este prelucrat aici motivul vânatorii. Dilema interioara a psalmistului este sugerata prin interogatiile : "Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere?". El ezita între dorinta de a distruge orice mit sau forma de idealitate si îngenuncherea în fata Stapânului ceresc.
Dumnezeu apare în ipostaza de ideal: "Esti visul meu din toate cel frumos".
În strofa a treia, Dumnezeu apare ca o virtualitate: "Pari când a fi, pari când ca nu mai esti".
În ultima strofa, suferinta poetului atinge paroxismul. Exasperarea sa atinge apogeul în ultimul vers, când exclama: "Vreau sa te pipai si sa urlu «Este!»". Poetul nu renunta deci la setea de cunoastere, la cautarea certitudinilor care sa ateste, în conceptia sa, existenta lui Dumnezeu. Cutezanta lui Arghezi nu este mânata de orgoliu, ci de aspiratie filozofica: "Ramân cu tine sa ma mai masor / Fara sa vreau sa ies biruitor".
Limbajul este imprevizibil si parcurge cele mai diverse modulatii: melancolie, contemplatie, ironie, exasperare.
|
