Prezinta trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.
Fantasticul este o categorie estetica, definita în raport cu realul si imaginarul, pl 252q1623c asându-se între acestea si producând o ezitare de încadrare a evenimentului în natural sau supranatural.
Caracteristicile prozei fantastice:
Faptele sunt interpretate de catre cititor ca apartinând lumii umane, astfel încât sa ezite între alegerea unor cauze naturale sau supranaturale care le-au produs.
Cititorul refuza lectura alegorica a textului, care ar presupune o coerenta a lumii ce poate fi descoperita cu ajutorul unor simboluri adecvate.
Uneori, ezitarea este împartasita si de personaje, care constata o incoerenta a universului în care se misca.
Constructia narativa nu mai este liniara, spatiul si timpul nemaiavând atributele firesti.
Se produc transgresari ale materiei sau ale timpului, metamorfozari etc.
Personajul are un mod special de a se raporta la lume, de cele mai multe ori sunt dezadaptati, dar au o relatie speciala cu dorintele lor si cu inconstientul.
Naratorul poate folosi persoana a III-a, situându-se pe o pozitie omniscienta, dar neputând oferi solutii, sau poate folosi persoana I, fiind personajul care percepe lumea prezentata.
Argumente pentru încadrarea nuvelei "La tiganci" în cadrul prozei fantastice:
Realizarea fantasticului se face prin îmbinarea planului real cu planul ireal, secventele epice fiind dominate, pe rând, de unul din aceste planuri. Nuvela este alcatuita din 8 episoade desemnând interferenta dintre real si fantastic: I, III, V, VII (real), II, IV, VI, VIII (ireal).
Nuvela este construita pe tema hierofaniei, a manifestarii sacrului în profan, sugerând trecerea spirituala a omului dinspre viata spre moarte.
Oscilarea permanenta între real si ireal, duce la o ezitare între atribuirea unor cauze naturale a evenimentelor si atribuirea unor cauze supranaturale.
Naratorul foloseste persoana a III-a, situându-se pe o pozitie omniscienta, dar neputând oferi solutii.
Personajul are un mod special de a se raporta la lume. Gavrilescu este un profesor de pian ratat, care nu percepe transformarile exterioare si este contrariat de ceea ce se petrece în jurul sau. El are o relatie speciala cu dorintele lui si, implicit, cu inconstientul. Daca în relatie cu lumea exterioara, el nu actioneaza, lasându-se în voia schimbarilor pe care nu le întelege, în privinta relatiei cu sinele devine activ, cautând sa înteleaga, sa gaseasca solutii. Gavrilescu este cuprins de o locvacitate inexplicabila si îsi cauta justificari printre amintiri, tocmai pentru ca între dorintele si actele sale s-a manifestat mereu un dezacord.
Timpul si spatiul nu mai au atributele firesti. Se produc transgresari ale materiei: Gavrilescu trece prin spatii în mod concret, fiindca el nu este un spirit ratacit, ci o fiinta, cu semne materiale ale existentei sale, asa cum sunt banii iesiti din circulatie. Se produce si o transgresare a timpului: cele câteva ore petrecute la tiganci se dovedesc a fi 12 ani în lumea reala.
|
