Problematica cultului personalitatii in mediul literar din Romania. Cazul Alexandru Jar

Problematica cultului personalitătii în mediul literar din România. Cazul Alexandru Jar

Locul special pe care Congresul al XX-lea al PCUS (între 14 si 25 februarie 1956) îl ocupa în istorie se datoreaza celebrului Raport secret citit de N.S. Hrusciov cu acest prilej[1], document care a re­pre­zentat prima critica oficiala a sistemului comunist nascuta chiar în inima acestuia, la Moscova. Denuntarea crimelor si a cultului per­so­nalitatii lui Stalin, care pâna atunci fusese venerat, a generat o se­rioasa zdruncinare a convingerilor comuniste în întreaga Europa.

În România, pozitia în care se afla Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducatorul PMR, nu era deloc de invidiat, în conditiile în care noua politica a Moscovei urmarea acum înlocuirea liderilor sta­li­nisti, conservatori, cu persoane înclinate spre reforme, care sa poata relansa ideile comuniste. Constient de faptul ca prezentarea celor întâmplate la Moscova în forma lor reala ar fi putut duce rapid la crearea unei analogii între el si Stalin, ceea ce ar fi creat premisele înlaturarii sale de la putere, Dej a oferit comunistilor români o ver­siune mult mai atenuata a desfasurarii celui de-al XX-lea Congres al PCUS, fara a aminti nimic despre Raportul secret. Daca la Ple­nara CC al PMR din 23-25 martie 1956, cultul personalitatii lui Dej a fost doar tangential atins de participanti, nu la fel au stat lucrurile în interiorul Biroului Politic, unde liderul PMR a fost se­rios criticat de unii membri ai acestuia. Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu, nemultumiti de faptul ca existenta cultului per­so­na­li­tatii la vârful partidului fusese trecuta cu vederea, au ridicat aceasta problema în cadrul sedintelor Biroului Politic din zilele de 3, 4, 6 si 12 aprilie 1956, atacându-l dur pe Dej. În contextul celor întâmplate la Moscova, unde Hrusciov urmarea eliminarea liderilor conser­va­tori, compro­misi pe timpul lui Stalin, Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu au considerat ca si în România a sosit momentul destalinizarii, ceea ce practic ar fi însemnat îndepartarea lui Dej de la conducerea partidului, el fiind principalul reprezentant al stali­nis­mului în tara noastra. Ei l-au facut vinovat pe Dej pentru toate abu­zu­rile comise în România pâna la acea data, acuzându-l si de ne­res­pectarea principiului conducerii colective si de promovarea pro­priu­lui cult al personalitatii. În fata acestui atac, ceilalti membri ai Birou­lui Politic al CC al PMR, chiar daca au formulat unele cri­tici, îndeosebi privind activitatea Securitatii, s-au situat de partea lui Gheorghiu-Dej, incri­minând atitudinea celor doi contestatari. Rapor­tul de forte a ramas nedecis, ambele tabere asteptând sa vada modul în care avea sa evolueze situatia de la 18518t1918s Moscova.

Pentru a crea impresia ca partidul promova o deplina trans­pa­renta cu privire la tot ceea ce se hotara în interiorul forurilor de deci­zie, propaganda comunista, sub foarte atenta supraveghere a lui Dej, a regizat numeroase adunari ale membrilor de partid în care sa se "prelucreze" documentele elaborate de congresul sovietic ce tocmai îsi încheiase lucrarile. O astfel de adunare a avut loc si cu activul Co­mitetului raional de partid "I.V. Stalin" din Bucuresti, în mai 1956[2]. Deoarece Uniunea Scriitorilor si alte uniuni de creatie îsi aveau sediul în acest raion, activul de partid includea un numar sem­ni­ficativ de intelectuali. Fiind bine cunoscute aversiunea si suspi­ciu­nea cu care comunistii îi tratau pe membrii acestei categorii sociale, aceasta sedinta demonstra, prin prezenta a trei figuri de marca ale partidului (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Leonte Rautu - seful Sectiei Agitatie si Propaganda a CC al PMR - si Miron Constantinescu), faptul ca intelectualii români, chiar daca fusesera redusi la tacere, erau perceputi în continuare ca întruchipând un potential pericol la adresa regimului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât intelectualitatea de la Budapesta si Varsovia, întelegând contextul favorabil creat de Congresul al XX-lea al PCUS, începuse sa-si revendice o mai mare libertate de creatie, criticând hegemonia aparatului de partid în viata culturala.

La aceasta sedinta, cel care a criticat deschis si vehement politica comunista fata de mediul literar din România a fost Alexandru Jar[3]. Atitudinea contestatara adoptata de acesta la adunarea Comitetului raional de partid "I.V. Stalin" ar fi putut fi previzibila pentru liderii PMR, deoarece, înca de la începutul anului 1956, Alexandru Jar facuse câteva declaratii critice, uneori de-a dreptul socante, la adresa regimului, cum a fost cazul interviului publicat în Gazeta literara din 12 aprilie 1956 . Spre a demonstra ca vigilenta nu le-a fost înselata, articolul din Scânteia, care relata cele întâmplate la adu­narea activului de partid din raionul "I.V. Stalin", mentiona: "Ale­xan­dru Jar a desfasurat vreme îndelungata o actiune dizolvanta, anti­partinica, în sânul Uniunii Scriitorilor si al organizatiei de baza din Uniunea Scriitorilor, încercând sa diminueze rolul conducator al par­ti­dului si sa provoace o atmosfera nesanatoasa de intriga si de fra­mân­tare", evidentiind, însa, în repetate rânduri, faptul ca "parti­ci­pantii la adunare au raspuns cu indignare si fermitate iesirii anti­par­ti­nice si calomnioase a lui Alexandru Jar" .

Se poate ridica întrebarea fireasca potrivit careia, în situatia în care conducerea partidului se asteptase la o asemenea rabufnire din partea lui Alexandru Jar, de ce nu a luat masuri pentru a o preîn­tâm­pina? Situatia creata în interiorul PMR, în urma descoperirilor facute prin citirea Raportului secret, era însa mult mai complicata. Nefiind transata înca problema ramânerii sau debarcarii lui Dej de la cârma partidului, ambele tabere se aflau în expectativa, iar acest episod, al carui personaj central avea sa fie Alexandru Jar, a fost interpretat pertinent de Vladimir Tismaneanu drept un pas în plus facut de Dej pe drumul pentru pastrarea si consolidarea puterii[6]. Astfel, prin chemarea de urgenta de la Cluj, la adunarea Comitetului raional de partid "I.V. Stalin", a lui Miron Constantinescu, care ar fi putut reprezenta pentru sovietici o alternativa în vederea înlo­cuirii ultrastalinistului Dej, prim-secretarul CC al PMR si susti­na­torii sai au urmarit compromiterea lui Miron Constantinescu, prin asocierea acestuia cu tendintele "intelectualist-liberaliste din partid", a caror portavoce devenise, cu aceasta ocazie, Alexandru Jar. Un par­ti­cipant direct la adunarea Comitetului raional de partid "I.V. Stalin", criticul si istoricul literar Ovid S. Crohmalniceanu, evi­den­tiaza rolul decisiv pe care l-a avut Gheorghiu-Dej în înscenarea a ceea ce el numeste "Afacerea Jar"[7]. Ideea implicarii lui Dej în "cazul Jar", cu scopul de a obtine discreditarea lui Miron Constantinescu, o rega­sim la majoritatea celor care au abordat, chiar si colateral, acest subiect .

Exceptându-i pe Ion Vitner (critic literar) si Mihai Davidoglu (dramaturg) [9], care s-au situat alaturi de Alexandru Jar, adoptând "o atitudine neprincipiala, lipsita de simt de raspundere partinica, fata de iesirea provocatoare a lui Jar" , restul membrilor de partid pre­zenti la adunare, fie intelectuali sau simpli activisti de extractie mun­­­­c­i­toreasca, "au luat pozitie cu hotarâre împotriva acestui atac la adresa liniei partidului si a rolului conducator al partidului în con­structia culturala" . Criticati pentru "abaterile de la principialitatea marxist-leninista si de la normele leniniste ale vietii de partid", Ion Vitner si Mihai Davidoglu au fost sanctionati cu vot de blam în cadrul unei sedinte a biroului organizatiei de baza a Uniunii Scrii­to­rilor, iar Alexandru Jar, care "a avut o iesire antipartinica, facân­du-se purtatorul unor neadevaruri si calomnii josnice la adresa par­tidului, a Congresului al II-lea al partidului, a CC, a Scânteii, organul CC, si al membrilor de partid", a fost exclus din PMR . Participantii la primul Congres al scriitorilor din RPR, care a avut loc la Bucuresti în perioada 18-24 iunie 1956, nu au uitat sa amin­teasca si sa "înfiereze erezia" comisa de Alexandru Jar, printre cei care au avut cuvinte foarte dure la adresa acestuia aflându-se Mihai Beniuc si Petru Dumitriu .

O reactie prompta la protestele lui Alexandru Jar a constat în elaborarea de catre Directia Treburilor a CC al PMR, la data de 7 iulie 1956, a unui document intitulat Plan de masuri în vederea in­ten­sificarii muncii politico-ideologice în rândul intelectualilor[16]. Urmarindu-se fidelizarea acestei categorii fata de partid, documentul prevedea luarea urmatoarelor masuri:

"1. Comitetele regionale, raionale si orasenesti de partid sa ana­lizeze în sedinte plenare în cursul trimestrului III sau IV munca de partid în rândul intelectualilor si sarcinile organizatiilor de partid în acest domeniu. Aceasta analiza trebuie sa se bazeze pe un studiu ama­nuntit cu privire la cadrele de intelectuali existente în regiune, experienta pozitiva a unor organizatii de partid din institutiile de stiinta si cultura, starea de spirit a intelectualitatii, manifestarile ideo­logiei straine în rândul intelectualilor, situatia materiala a dife­ritelor categorii de intelectuali, situatia vechilor intelectuali si atitu­dinea fata de ei, formarea cadrelor tinere de intelectuali;

2. În noul an scolar, în învatamântul de partid se va da extindere studiului individual de catre oamenii de cultura a operelor de baza ale clasicilor marxism-leninismului [...];

3. Comitetul Orasenesc de partid Bucuresti si comitetele regio­nale de partid sa organizeze începând cu 1 septembrie a.c. cicluri de expuneri pentru intelectuali, cu privire la problemele fundamentale ale politicii interne si externe a partidului si guvernului, cât si cu privire la problemele principale ale stiintei, literaturii si artei în lumina învataturii marxist-leniniste. Expunerile asupra problemelor politice vor fi tinute de membri ai CC al PMR, cadre superioare de partid si de stat, membri ai comitetelor regionale de partid [...];

4. În cursul lunilor septembrie-decembrie, SRSC va trimite în principalele centre din tara conferentiari dintre personalitatile cu mare autoritatea stiintifica, care sa faca expuneri si sa dea consultatii în fata intelectualilor, studentilor, cadrelor didactice din scolile medii si din institutele de învatamânt superior. Aceste expuneri vor fi facute pe temele: «stiinta si religia», «Despre materialitatea lumii» s.a. SRSC va lua masuri cu sprijinul comitetelor regionale si orasenesti PMR pentru atragerea unui numar mai mare de intelectuali la o participare activa în propagarea cunostintelor stiintifice [...];

5. Se va recomanda Academiei RPR:

a. Sa organizeze în cursul acestui an urmatoarele simpozioane pentru oamenii de stiinta:

- problema determinismului si indeterminismului în fizica;

- problema speciilor în biologie;

- problema tipicului în literatura si arta [...];

b. Pentru informarea oamenilor de stiinta asupra unor pro­bleme stiintifice importante, în jurul carora se duc în prezent discutii (în­deo­sebi în domeniul biologiei, fizicii, filozofiei), sa invite în cursul acestui an oameni de stiinta din URSS care vor face expuneri asu­pra problemelor în discutie si vor avea un schimb de vederi cu spe­cialistii nostri;

c. În vederea stimularii discutiilor stiintifice si a luptei de opinii în publicatiile stiintifice ale Academiei RPR, sa organizeze o cons­fatuire cu comitetele de redactii ale acestor publicatii si cu un numar de oameni de stiinta. Revista Lupta de clasa va publica pâna la 1 octombrie un articol redactional în scopul dezvoltarii lup­tei de opinii în publicatiile stiintifice [...];

7. Ziarul Scânteia va publica, începând cu luna august, un ciclu de articole ale unor cadre ce lucreaza pe tarâmul stiintelor so­cia­le în problemele luptei împotriva dogmatismului si stimularii ac­tivitatii stiintifice creatoare în filozofie, economie, stiintele juridice si istorice;

8. Pentru a întari rolul catedrelor de stiinte sociale, în viata in­stitutelor de învatamânt superior, Ministerul Învatamântului si Direc­tia de Propaganda si Cultura a CC al PMR vor organiza în luna octombrie o consfatuire cu cadre din conducerea ministerului si sefii catedrelor din principalele unitati de învatamânt superior, în care se vor dezbate urmatoarele probleme:

- situatia cadrelor de la catedrele de stiinte sociale si îmbu­na­ta­tirea compozitiei acestora din urma prin atragerea de cadre calificate din punct de vedere politic si profesional;

- predarea diferentiata a stiintelor sociale în învatamântul supe­rior, în raport cu profilul diferitelor institute si facultati;

- munca de cercetare stiintifica a cadrelor de la catedrele de stiin­te sociale; influenta catedrelor de stiinte sociale asupra pro­ce­su­lui de învatamânt si a educarii marxist-leniniste a tuturor cadrelor didactice;

9. Sindicatul muncitorilor din învatamânt în colaborare cu SRSC sa organizeze dupa începerea anului scolar la centrele raionale cu toate cadrele didactice conferinte urmate de dezbateri pe temele: «Noile cuceriri ale stiintei, confirmare a materialismului dialectic», «Idealism si materialism» s.a. [...];

10. În vederea întaririi colaborarii stiintifice si culturale între intelectualii români si din rândul nationalitatilor conlocuitoare, se recomanda Ministerului Învatamântului sa asigure pregatirea si organizarea în comun a sesiunii stiintifice a Universitatilor Victor Babes si I. Bolyai din Cluj din luna decembrie a.c. [...];

11. Comitetele regionale de partid (în orasul Bucuresti, comi­te­tele raionale de partid) vor organiza periodic sedinte cu secretarii organizatiilor de baza din institutiile de stiinta si cultura, precum si consfatuiri cu intelectualii pentru a discuta problemele muncii ideo­logice si politice din aceste unitati [...];

12. Comitetele regionale de partid, cu ajutorul sectiilor CC, sa ia masuri ca pâna la sfârsitul acestui an sa îmbunatateasca com­po­nen­ta sectiilor de propaganda si agitatie, stiinta si cultura, precum si a sectiilor economice, încadrându-le cu oameni de cultura, ingineri, specialisti în probleme industriale, agrare etc. Se vor lua masuri pen­­tru întarirea aparatului comitetelor raionale satesti cu cadre di­dac­tice si alti intelectuali. Pâna la 15 decembrie comitetele, regio­nale de partid sa informeze Comitetul Central asupra masurilor luate în aceasta privinta [...]. Ţinând seama ca unele birouri ale acestor orga­nizatii de baza au o componenta necorespunzatoare pentru orga­ni­zatii cu un numar mare de intelectuali, se va recomanda orga­ni­za­tiilor de partid sa se orienteze spre alegerea atât în birouri, cât mai ales în functiile de secretari ai organizatiilor de partid, a unor intelectuali cu autoritate politica si profesionala, membri devotati ai partidului;

13. Directia de Propaganda si Cultura a CC al PMR, îm­preu­na cu Sectia organelor conducatoare de partid a CC al PMR, va trimite în perioada septembrie 1956-februarie 1957, în regiunile Cluj, Timisoara, Autonoma Maghiara si Iasi, brigazi formate din sefi sau adjuncti ai sectiilor CC al PMR, loctiitori de ministri, academicieni, activisti de raspundere din aparatul de partid si de stat. Aceste brigazi se vor deplasa pe perioade de cel putin 10-15 zile pentru a ajuta comitetele regionale de partid în îmbunatatirea mun­cii politice în rândul intelectualilor, pentru rezolvarea unor probleme concrete, precum si pentru a duce o activitate propagan­dis­tica în rândul intelectualilor". În finalul documentului se spe­ci­fica faptul ca: "Pe baza planului de mai sus, Comitetele regio­nale de partid si Co­mitetul Orasenesc PMR Bucuresti vor stabili masuri concrete ce trebuie luate pentru îmbunatatirea muncii de partid în rândul intelectualilor în regiunea respectiva. Aceste planuri de masuri vor fi înaintate CC al PMR si vor fi considerate parte integranta a pla­nurilor de munca ale Comitetelor regionale de partid pe trimestrele III si IV 1956".

Înlaturarea lui Alexandru Jar si numirea lui Mihai Beniuc, un apropiat al puterii comuniste, în fruntea Uniunii Scriitorilor pot fi întelese ca o reconciliere între partid si intelectuali[17]. Spre deosebire de colegii lor din Ungaria sau Polonia, scriitorii români nu au reusit sa dezvolte o opozitie reala fata de regimul comunist, solidari­zân­du-se cu Alexandru Jar. Conform lui Vladimir Tismaneanu, "în 1956, când la Varsovia si Budapesta dictatura era în pericol de moar­­te, ca rezultat al revoltelor sociale, intelectualii români, ca grup, au ales sa taca. Se poate crede ca pentru intelligentsia româ­neasca, 1956 a fost marea occasion manquée, ocazia ratata de a se dezmorti din marele naufragiu moral provocat de sistem" .

În continuare vom prezenta cuvântarea lui Alexandru Jar tinuta la adunarea activului de partid al raionului "I.V. Stalin" din Bucu­resti, în mai 1956[19].

Extras din stenograma sedintei Comitetului raional
de partid Stalin cu activul, din.

Tov. Al. Jar

Tovarasi, nu de mult s-a dat publicitatii recensamântul din tara noastra. Am ajuns la 17 milioane si jumatate; sunt între acestia si copii, si batrâni, si femei frumoase si barbati urâti, eu ma socotesc printre barbatii urâti. Dar, daca am face recensamântul constiintelor cetatenilor nostri, hotarât ca constiintele frumoase s-ar numara cu milioanele, iar cele urâte cu zecile de mii. Vorbesc pentru acele con­stiinte frumoase, nu pentru constiintele urâte, care poate, dupa cele ce voi spune, vor latra, daca vor ajunge unele vorbe la urechile lor.

Tovarasi, de ce am facut aceasta mica precuvântare? Pentru ca de ani de zile oamenii, membrii de partid, gândesc din ce în ce mai putin. Mai mult, as spune [ca] treptat li s-a luat dreptul de a gândi. Cum? veti întreba, tovarasi. De exemplu, în organizatia noastra de baza, în urma cu ani, fiecare tovaras îsi spunea cuvântul, bun, rau, dar îl spunea cu glas tare. În ultimii ani spuneau: ce sa mai gândim? Gândeste pentru noi raionul, gândeste pentru noi comitetul ora­se­nesc, gândeste pentru noi Comitetul Central, gândeste pentru noi Stalin. Daca unii vroiau sa-si spuna cuvântul, critic, chiar daca gre­seau, erau nu numai dojeniti, dar de multe ori amenintati, erau soco­titi ca oameni oarecum nesiguri, purtatori mai mici sau mai mari ai ideologiei straine.

si atunci, oamenii au ajuns sa spuna: nu vorbesc, mai bine tac, îmi pot pierde pâinea, am si copii, nevasta, bunica sau mai stiu eu ce. Mai mult: oare nu mi se ia carnetul de partid? Nu o sa fiu chemat de raion si acolo zdravan scuturat? Nu o sa fiu chemat la Comitetul orasenesc si acolo pocnit? Mai bine tac. si oamenii taceau.

Astazi, tovarasi, va marturisesc o mare bucurie a mea, si cred ca a multora, ca în aceasta sala oamenii si-au spus raspicat cuvântul, asa cum l-au gândit sau asa cum îl gândesc de multa vreme.

Tovarasi, va marturisesc, eu am trait o cumplita drama, am dus o viata dubla, o viata pentru constiinta mea si o viata pentru ceilalti. Din când în când mai razbeam, strigam, si apoi îmi ziceam: oare acest strigat nu va fi interpretat într-un fel sau altul, amenintându-mi carnetul de partid? si, tovarasi, punându-mi aceasta întrebare sau, mai curând, aceasta întrebare era argumentata, sustinuta, de o serie de mici amanunte. Mai târziu eram amenintat cu degetul: ne, ne, ia seama, te faci purtator de cuvânt, sta ascuns în spatele tau dusmanul de clasa sau nu-ti dai seama ca în spatele tau acoperi cine stie ce dusman de clasa?

Timp de un an si jumatate, tovarasi, nu am luat cuvântul în or­ga­ni­zatia mea de baza pentru ca nu puteam sa spun cuvântul pe care-l gândesc.

Tovarasi, eu întreb pe multi, foarte multi de aici, eu stiu ca sunt membri în organizatia de baza, sa raspunda aici daca nu aveau teama de partid? Unele organe de partid, unele cadre înalte de par­tid, în loc sa cultive dragostea si respectul fata de partid, au cultivat teama si lasitatea. Adeseori am auzit scriitori spunând: "Ma Jar, nu ma bag, o patesc!" Ei, tovarasi, aceasta teama a început sa dispara de un timp încoace. Lasitatea oamenilor, o lasitate nu provenita din caracterul omului, ci impusa, astazi începe sa dispara. Dovada cu­vintele drepte spuse astazi si care au drept scop slujirea partidului, întarirea partidului nostru.

Regret ca acest curaj nu s-a manifestat în urma cu ani. Bine ar fi fost! Nu s-a putut. Este mai bine mai târziu, decât niciodata.

Tovarasi, antevorbitorii mei au vorbit despre o primejdie a libe­ra­lismului. Eu nu pot sa vorbesc multumit despre acest lucru pentru ca este foarte important, mai ales pentru raionul Stalin. Tovarasi, cu­noas­teti cu totii cuvintele grele, nefaste, ale folosirii ascutirii luptei de cla­sa. Nu numai tara noastra a platit un tribut, poate ea mai putin decât alte tari de democratie populara, dar am impresia ca aici în sala - este o impresie a mea personala si tin sa o spun în fata mem­brilor de partid -, am impresia ca se încearca de a se înlocui folosirea ascutirii luptei de clasa cu o ascutire a luptei de clasa pe plan ideologic.

Tovarasi, noi stim ca mai sunt state capitaliste, noi stim ca mai sunt posturi de radio ca Vocea Americii, BBC si mai stiu eu ce, noi stim ca mai vine câteodata în zbor un avion peste spatiul nostru aerian, noi stim ca pe dedesubt mai sunt anumite lucruri dus­ma­noa­se în tara noastra, stim toate acestea. Dar, tovarasi, întreb pe tov. acad. Milcu: lucrurile care apar la Academie ilustreaza un liberalism pe plan ideologic? Întreb pe compozitori, pe pictori, pe scriitori, daca poemele, poeziile, daca picturile, daca simfoniile com­po­zi­to­rilor ilustreaza acest liberalism, care într-adevar constituie o pri­mejdie pentru tara noastra.

Tovarasi, eu ma simt dator sa atrag atentia Biroului Politic si CC ca forta regimului nostru este alianta clasei muncitoare cu taranimea si cu intelectualitatea. Noi, daca se va vântura printre intelectuali ideea unei primejdii a liberalismului, sa nu pierdem una din verigile acestei aliante. Este o primejdie asupra careia ma simt dator sa atrag atentia, nu numai ca intelectual, dar, în primul rând, ca membru de partid. Într-adevar, vor fi printre intelectuali unii care vân­tura liberalismul, tipa asupra lui, liberalism, liberalism. Sa ve­dem cine, câti, concret, si acela, cu rabdare, cum ne învata Lenin, cu rabdare, stând cu el de vorba, sa-l îndreptam pe calea cea justa, sa ne ferim de liberalizarea primejdioasa, mai ales acum când exista un avânt în gândirea comunistilor, fie intelectuali, fie muncitori.

Voi da un caz concret: de exemplu, acum vreo trei ani de zile, în organizatia noastra de baza, un scriitor cu barba alba - probabil ca aceasta a înalbit meditând asupra propriei sale soarte de nescriitor - a spus: Tovarasi, o fi o pauza în lupta de clasa. A doua zi alarma, la raion, la comitetul orasenesc, peste tot, aud: primejdie, auzi ce spun scriitorii, ei sunt pentru o pauza în lupta de clasa, între scriitori vor­bea, nu mai stiu cine, despre pauza aceasta, despre scaderea luptei de clasa, s-a creat o stare de suspiciune, pentru ca prin ascutirea luptei de clasa se creau asemenea stari de suspiciune între cei mai buni prieteni, printre scriitori, si se vântura acest lucru. Luni de zile se tuna si se fulgera în sedinte plenare: Cunoasteti, tovarasi, pri­mej­dia care exista? La Uniunea Scriitorilor este parerea ca lupta de clasa trebuie slabita, ca trebuie sa facem o mica pauza.

Vedeti, tovarasi, asemenea generalizari ametesc pe scriitori, îi fac sa puna la îndoiala anumite lozinci ale partidului sau, ascul­tân­du-le, sa zica: Nu ma bag, ca nu cumva sa se spuna ca aici este pu­tina destindere, un fel de relaxare a luptei de clasa. Asemenea cazuri pot fi date multe, sunt numeroase, dar eu as dori sa vorbesc despre alte idei care vântura Uniunea Scriitorilor si, daca nu o sa le spunem aici, unde sa le spunem?

Iata, dupa Congresul al II-lea al partidului nostru oamenii, scrii­torii, vorbeau astfel: Da, congresul ne-a adus perspectiva luminoasa a viitorului, acel plan cincinal care deschide drumuri noi pe plan economic, pe plan cultural, acest plan cincinal furnizeaza elementele fanteziei pentru oamenii de arta. Da, dar [în] acesti sapte ani de zile, de la primul la al doilea congres, oare în tara noastra totul a mers bine? Congresul, forul suprem al partidului, nu a spus nimic de greutatile imense, fie pe plan economic, fie pe plan ideologic, de greselile facute, firesti, firesti în drumul greu pe care trebuia sa-l razbatem. De ce? De cine a avut teama? Noua nu ne este teama de nimeni, pentru ca constiinta noastra suprema si glasul nostru va fi puternic în apararea realizarilor noastre.

De ce conducerea de partid la Congresul al II-lea nu a spus: Tovarasi, aici am gresit, aici am facut un lucru minunat?

si atunci am participat la discutiile asupra Congresului al II-lea, participarea a fost slaba, formala, a fost formala, acesta este adevarul.

Eu cred, tovarasi, ca nu s-a facut bine ascunzându-se sau ocolind unele greseli facute în drumul acesta spre socialism. De exemplu, la Congresul al II-lea s-au facut greseli. De ce nu a venit congresul sa spuna: Iata, cutare si cutare au gresit? Mai mare este dragostea co­mu­nistilor fata de cei care vin si spun: Ma, tovarase, am gresit, dar învat din aceasta greseala si merg mai departe.

Eu nu spun un secret acum. Asa gândesc oamenii, pentru ca eu vin din mijlocul oamenilor, îi ascult, îs vecin cu cartierul Steaua, car­tierul ceferistilor, si nu o data ma duc pe acolo si sunt comunisti care si-ar da viata pentru partid care mi-au spus: Dar de ce nu ni s-a spus si noua, suntem straini, suntem burghezi? Suntem si noi mun­citori si sa vorbim muncitoreste despre ceea ce am facut bun, despre ceea ce am facut rau, sa împartim si binele, si raul împreuna.

Voci

Mai concret.

Tov. Al. Jar

Tovarasi, lasati-ma cu concretul. Chiar daca aceste spuse nu sunt pipaibile, ca masa, scaunul, ele exista totusi în sufletele si inimile noastre, ele sunt în alt fel palpabile.

Vreau sa vorbesc despre scriitori. Voi cita câteva pagini: "Înce­pând cam din 1950 .... (lipsa în text, n.ns.)"; la un moment dat au aparut în revista Viata Româneasca câteva poezii ale tov. Maria Banus, a caror tematica era - iertati-ma - "Iubire". Poeziile au fost apreciate într-un cerc larg de scriitori ca lucrari de valoare, în orice caz, interesante si neavând nimic contrarevolutionar. În Scânteia a aparut însa un articol care, într-un mod sententios, decreta aceste poezii drept intimiste si, pe baza acestei sentinte, se ridica problema unei primejdii a intimismului în literatura noastra. Care a fost efectul acestei campanii împotriva scriitoarei? Tov. Maria Banus, sub aceas­ta opresiune morala, nu a mai scris, iar tema "Iubirea" a devenit în literatura noastra o tema interzisa si, as zice, aproape subversiva.

Al doilea exemplu, criticul Ovid Crohmalniceanu a publicat în Contemporanul un articol în care ataca o serie de brosuri de popularizare.

Sectia de agitatie si propaganda a apreciat în mod just greselile facute, atragând atentia asupra primejdiei de nuanta cosmopolita ce reprezinta articolul lui Crohmalniceanu. Tov. Crohmalniceanu, timp de câtiva ani de zile, ca masura represiva i s-a luat dreptul sa mai isca­leasca. Timp de doi ani tov. Crohmalniceanu a fost obligat sa sem­neze articolele cu pseudonimul banal Petrescu. La aceasta ma­sura se adauga epitetul de dusmanos, care i-a fost aruncat la tot pasul, înabusindu-i elanul creator. Aceasta masura a fost luata desi tov. Crohmalniceanu si-a facut autocritica sincer, si, în ceea ce a scris ulterior, s-a vazut ca asa-zisul cosmopolitism nu a fost la dân­sul decât un accident regretabil.

Am dat numai doua exemple în aceasta privinta. Cele mai modeste critici aduse acestui sistem erau socotite ca o atitudine a dusmanului de clasa. Sigur ca lupta împotriva ideologiei burgheze trebuie sa fie dusa, însa cred ca masurile represive nu sunt un mod de lupta îm­potriva acestei ideologii. Aceasta trebuie sa fie o argumentare în spiritul marxism-leninismului si al grijii fata de omul care astazi poate gresi, iar mâine poate din nou sa ne dea lucrari serioase.

În iulie 1952, timp de trei nopti, s-a discutat la Uniunea Scriitorilor un cântec despre tov. Gh. Gheorghiu-Dej, al lui M. Beniuc. Parerile cu privire la aceasta realizare artistica erau împartite. Tov. Traian serban, însa, a aratat ca poemul este de necriticat si erau declarati ca dusmani de clasa acei care erau împotriva lui. S-au orientat dupa lozinca "Cine nu este cu noi este împotriva noastra". Care a fost urmarea acestei nopti nu prea senine? Lui Marcel Breslasu nu i s-a publicat un poem în Contemporanul, iar o monografie despre maes­trul Sadoveanu a fost aruncata uitarii. Sub masca discutarii pro­blemei tipicului, s-a organizat în receptia Agitatie si Propaganda, împreuna cu Scânteia, un atac fatis împotriva unor scriitori. Cine au fost organizatorii pe ascuns ai acestei plenare? Oare a fost orga­nizata de plenul biroului Uniunii Scriitorilor, organ ales? Nu, tova­rasi, numai câtiva din ei au fost aceia care au participat la aceasta sedinta. Din afara au venit tov. Ignat, Farcaseanu, Traian serban, Condea, iar tov. Paul Georgescu si Râmniceanu au fost chemati si li s-a spus sa dea în ei, altfel vor pati rau de tot. În urma plenarei, la sfârsitul lui aprilie 1953, a aparut un articol în Scânteia care, în fond, ratifica toata aceasta plenara.

Desi nu as dori sa vorbesc despre propriile mele patanii, dar pentru a ilustra cele spuse, vreau sa citez doua fapte: am fost chemat la raion - tov. Becar venise de putina vreme, de vreo zece zile - pen­tru a completa o declaratie împotriva tov. Nina Cassian, cerân­du-mi-se sa o declar cel mai mare dusman de clasa. Doua-trei ore tov. Gonda a încercat sa ma sileasca, sa stoarca de la mine aceasta declaratie. Am refuzat. Aveam în mâna punctaj si câteva nume. Mi s-a smuls hârtia din mâna, într-un mod politist, si acest lucru nu poate fi trecut cu vederea.

S-au mai întâmplat si altele: Sectia de Agitatie si Propaganda a numit pe unii numai drept singurii detinatori ai spiritului de partid. Ceilalti, ma rog, erau comunisti, sau comunisti cu semn de întrebare, sau poate comunisti, sau deloc comunisti. O conjugare foarte ciu­data, care a facut mult rau în rândul scriitorilor. Nu este de mirare ca toate acestea au fost însotite cu manifestari de sovinism. De pilda, un studiu despre Sadoveanu, cerut de catre ziarul Scânteia, a fost scris de tov. ... (lipsa în text, n.ns.), iar în Scânteia a aparut iscalit de tov. Ignat si Farcaseanu. Când m-am dus si am aratat aceasta si­tuatie, tov. Sorin Toma a raspuns ca "este evreu"

La data când s-a discutat problema cu medicii evrei si cu devie­rea lui Beria, la noi a fost dat afara un tânar critic, despre care se spunea ca pâna la 16 ani si un sfert a fost sionist. N-am luptat mult pentru el ca sa nu fie dat afara, mi s-a reprosat ca tin cu el. Peste câtiva ani a venit reabilitarea si firesc ca acel tânar trebuia sa fie reintegrat. Acest lucru înca nu s-a facut.

Am sa aplic câteva probleme despre liberalism. Ani de zile secretarii, unii secretari, cu mijloace mici sau mai mari, au falsificat arta. Activistul de partid era un înger fara aripi si putea alerga într-o vara calda mii si sute de kilometri si nu-i miroseau picioarele. Era omul capabil sa rezolve toate problemele vietii noastre de stat, culturale etc. etc.

Individul desigur ca este un secretar de talent, un secretar cu o privire ascutita asupra realitatii, nu se înghesuie prea mult sa pre­zinte realitatea în culoare roza, dar acesta este un defect, în litera­tura, al cultului personalitatii. Tot ce spun este faxima, tot ce spun este sfânt, dar energia secretarilor, ajutati de partid, îi va îndemna sa ajute si sa creeze opere într-adevar care sa oglindeasca realitatea ade­varata, cu toate perspectivele ei. În ceea ce priveste nega­ti­vis­mul, si el a fost un lucru al folosirii luptei de clasa. La noi în tara, negativismul se gaseste dupa zdrobirea grupului de deviationism de dreapta, directorul este ticalos. Prim-secretarul de partid ticalos, parerea mea este ca aceasta tendinta a unor secretari, de a prezenta pe unii conducatori de unitati, pe responsabilii de sectoare, drept ticalosi, vine si din obisnuinta cu care se spun aceste lucruri. Nici tovarasii din organizatia de baza nu sunt lamuriti pe deplin asupra actiunii fractioniste a grupului Ana Pauker, Teohari Georgescu.

Tov. Gh.-Dej a pus o întrebare în legatura cu cazul Nagy Imre, care a fost demis de la conducerea guvernului, si cine circula pe acolo. Noi, scriitorii, am fost informati ca scriitorii din RPU sunt ala­turi de noi împotriva lui Rakosi, se auzea ca tov. Rakosi i-a chemat, si ei refuzau sa mearga, iar noi spuneam, vedeti, la noi nu se pe­trece acest lucru, niciodata nu vom ajunge la asa ceva. Noi întot­deauna vom raspunde chemarii partidului.

Tov. Miron Constantinescu, la Congres, vorbea despre satira care este necesara, mai ales acum, când trebuie o serie de lucruri urâte. Este nevoie de satira, este nevoie. Iata, cu aceasta închei, desi as avea foarte multe de spus. Eu am scris o carte, Aventurile lui consul Petre la Garagata, acolo, nu ca ma socotesc profet, dar este vorba de cultul personalitatii si de folosirea ascutita a luptei de clasa. Dar am auzit de peste tot, lasa chestiunile acestea. Totusi, eu nu m-am lasat descurajat de aceste sfaturi si, închizând, vreau sa spun ca multe din aceste lucruri le voi spune mai liber, râzând în garagata. De lucrurile urâte din trecut trebuie sa ne despartim, iar de lucrurile frumoase sa ne apropiem visând.

Tov. Radovan

Am impresia ca felul în care tov. apreciaza critic nu este tocmai just si as vrea sa stiu daca tov. nu-si reaminteste ca a participat la adunari când s-au facut critici, si ca acest lucru nu este ceva cu totul nou. În anumite parti ale cuvântarii tovarasului, pur si simplu a fost revoltat si propun ca sa nu adoptam aceste chestiuni, deoarece ele sunt, într-adevar, o calomnie la adresa partidului, activistilor nostri si Congresului al II-lea. Se poate spune ca Congresul al II-lea nu a adus critici si nu a criticat lipsurile?

Tov. Jar

Tovarasi, am asistat nu la o singura sedinta, si nu as dori sa intru în amanuntimea lucrurilor, nu se spunea totul, se spunea un sfert, tova­rasi, lucrurile s-au spus total si sunt convins ca în trecut nu ar fi spus aceste lucruri. Tovarasul spune calomnie, acest nume trebuie sa dis­para din limbajul nostru. Faptele arata aceasta. Repercusiunile, mai ales oamenii aruncati în slujbe, sunt calomnii, iar în ceea ce priveste Congresul al II-lea, cred ca tov. nu a fost cu totul sincer când a spus ca raportul la Congresul al II-lea a fost cu totul critic. Dar este firesc, tovarasi, sa gresim în acest drum înainte. Aceasta este una din im­por­tantele piedici ale partidului, ca stim cine au fost în birourile orga­ni­za­tiilor de baza, stim ca oamenii erau aproape stânjeniti si nici macar acea putina autocritica nu s-a spus, cum, cine si ce.

Tov. Gheorghiu, vedeti, în momentul de fata s-a strecurat în inima un viermusor de teama, faptul ca un tovaras prezent a putut sa spuna calomnie.

Tov. Gheorghiu-Dej

Raspunde si tu.

Tov. Jar

Nu vreau sa raspund.