RADU IONESCU - Critic de arta - 197
"Temele sale sunt diverse, de la universul voit caragialesc, cuprinzând scene din care nu lipseste poanta (un tablou intitulat "martorul", un soldat fascist cazut în cap în "Jos fascismul", la fel la "Mita în curte"), pâna la teme istorice ca "Insurectia", "Lupta de la Jaristea", "Asediul Sarmiyegetusii" sau pâna la redarea unor obiceiuri vechi românesti".
DINU SĂRARU - Directorul Teatrului Mic
"Acest Emil Pavelescu este o mare surpriza a artei naive românesti de azi. Sa-l aplaudam, dar & 242c223c #351;i sa-l apropiem. Arta lui are sanse atât de rara de a avea si umor."
MARINA PREUŢU - "Scînteia" - 15 octombrie 1976
"Imaginatia vie, fantezia, verva si umorul cu care îti compune imaginile, îl recomanda ca pe unul din cei mai originali pictori naivi.
Scenele cu multe personaje pe care le creeaza, consemneaza elementele de decor prin care se defineste un cadru de desfasurare a actiunii si se cristalizeaza o atmosfera afectiva. Nu este vorba doar de rezultatul pur al observatiei, ci de exprimarea unor aprecieri, de sublinierea unor trasaturi caracteristice, predominante scenelor si personajelor pe care le reprezinta."
TUDOR OCTAVIAN - "Flacara" - 25 iulie 1978
"De la scene simple cu câtevapersonaje, uimit el însusi de ceea ce reuseste sa astearna pe pânza, Emil Petrescu a început sa adune din ce în ce mai multe personaje - fiecare un tip cu un rol bine precizat în economia tabloului."
C.R. CONSTANTINESCU - "Contemporanul" - 27 august 1982
" ...putin preocupat de temele obisnuite ale picturii de concept: peisajul si natura statica. El povesteste cu furie si surprinzatoare intuitie de pictor,cel mai adesea întâmplari ale multimii, de regula ale multimii ce locuieste în cartierul sau din preajma Pietei Unirii. Pe principalele sale vederi o forfota si un neastâmpar cum n-am mai întâlnit de la pictorii flamanzi ai pietelor si petrecerilor populare."
VALTER HRISTESCU - 16 iunie 1987
"Emil Pavelescu este un pictor de la Grant din Bucurestiul nostru iubit. Culorile si personajele tablourilor sale ne întâlnesc în toate veacuriler pacii, e al visului real al lumii, e o privire..."
GEORGE STANCA - "Flacara" - 14 decembrie 1974
"Emil Pavelescu... se vadeste a fi unul dintre cei mai savurosi comentatori ai mediului urban periferic de arta data, Bucurestul vechi (adica cel al copilariei lui) învie, cu o rara acuratete în maniera jovialitatii antonpanesti, pe suprafete tratate decorativ, deci acoperite cu migala lucrului de croseta. Una dintre trasaturile specifice ale picturii sale e unorul, umorul cu poanta, de unde si necesitatea citirii atente a imaginii."
MAX FOURNAY - Musee ďart naif de "Ile de France" - 23 aprilie 1981
"Va multumesc, în sfârsit, pentru primirea tabloului dumneavoastra de care sunt foarte multumit. El e, ca si celelalte, foarte frumos, plin de sensibilitate si umor. Bravo, scumpe domn, e o opera de calitate si nu stiu cum sa va multumesc pentru ea."
Dupa ce i-am vazut tablourile la Ateneul Tineretului din Bucuresti si am schimbat câteva cuvinte, propunându-i sa expuna si la Cenaclul "Flacara", l-am reântâlnit pe culoarele redactiei, cu aerul lui indiferent de bîiat de bucuresti, fost giulestean (din Giulestiul acela necvartalizat), vorbaret ca o taxatoare dar politicos, plin de respect.
Imaginati-va un asemenea om (31 de ani, tata a trei copii) intrând în Casa de cultura a sectorului 6, ducându-se la cercul de arte plastice si spunând ca vrea sa picteze ca Rubens! Mai încercati sa va imaginati reactia pictorului Lucian Cioata (mare amator si animator al artei naive) când a fost pus în fata unor tablouri pe care aspirantul la maiestria lui Rubens le pictase asa cum stia el, adica asa cum le vedeti în aceasta pagina color de revista.
Imediat, pictorul Cioata i-a spus omului nostru ca lucrarile sale au candoare si ca deci el fiind un pictor naiv nu are nevoie sa mai învete, trebuie doar sa picteze asa cum crede de cuvinta, fara a deprinde legile picturii. Când a povestit a doua zi colegilor de serviciu întâmplarea si când acestia i-au explicat ca de fapt naiv însemna pur si simplu prost, omul nostru s-a cam suparat si în seara urmatoare s-a dus din nou la Casa de cultura sa ceara socoteala pentru gluma facuta pe seama lui. În cele din urma a priceput cu greu ca desi pictorii se împart în "profesionisti" - care, zice el, sunt buni - si "amatori" care , tot el zice, sunt slabi, atunci "naivii" nu trebuie sa fie neaparat foarte slabi. Convins de asta s-a apucat de lucru si la o luna dupa incidentul de mai sus a fost decretat revelatia expozitiei de arta naiva de la Pitesti. De atunci si pâna azi, adica de aproape noua luni, a participa la peste 15 expozitii si la toate a fost daca nu premiat, cel putin remarcat. Ne spune ca "am început sa fiu apreciat de atât de multi critici, ca nici eu nu mai stiu numele". Ba chiar la prima sa iesire publica n-a înteles nimic din ce spunea despre el, "în termeni de pictura", Vasile Savonea, si a trebuit ca sculptorul Alexandru Ghiorghita sa-i "traduca" spusele criticului facându-l sa priceapa ca e "vorbit de bine".
A început sa picteze acasa, folosind vopsea de geamuri, mai mult la îndemnul copiilor, ca sa-i distreze când îi spuneau, "tata fa-ne un câine" sau "o caruta plina-plina cu oameni". Sotia nu l-a crezut deloc un naiv, ci nebun de-a binelea, de vreme ce-si cheltuia banii pe tot felul de prostii, ca vopsele, pânze, tipci, dar asta a durat "pâna când am adus acasa primii bani pe un tablou, si când a înteles ca sunt artist cu adevarat, si ca trebuie sa fiu lasat în pace sa creiez."
Temele salesunt diverse, de la universul voit caragialesc, cuprinzând scene din care lipseste poanta (un convoi de alergatori întâlnind un dric în Maratonul, un soldat fascist cazut în cap în jos fascismul, Coafor "La Mita" în curte) pâna la teme istorice ca Insurectia, lupta de la Jaristea, Asediul Sarmizegetuzei sau pâna la redarea unor obiective vechi românesti.
Omul acesta, pictorul naiv despre care am vorbit pâna acum, se numeste Emil Pavelescu, este sofer la I.R.E.B. pe cursele de interventii rapide si : "nu vreau sa-mi las meseria aceasta care ma ajuta sa vad multe "tablouri vii", desi despre soferi se spune ca dupa ploaie stropesc ades cu placere oameni nevinovati sau ca la marcaje de trecere nu se adreseaza pietonilor cu prea alese cuvinte".
GEORGE STANCA
|
