RAPORTUL DINTRE ETIC SI ESTETIC IN OPERA

RAPORTUL DINTRE ETIC sI ESTETIC ÎN OPERA

LUI IOAN SLAVICI

Eticul si esteticul îsi au obârsia în conceptia autorului ca Binele, Adevarul si Frumosul sunt valori complementare care se justifica si se explica reciproc. Aceste valori sunt o expresie a nazuintei omenesti spre o viata desavârsita.

Cu toate ca frumosul are o valoare autonoma, el îsi are adevaratul sens doar în concordanta cu valorile morale. Adevarta arta trebuie sa înglobeze atât eticul cât si esteticul, caci Slavici a înteles arta ca un mijloc de perfectionare morala a oamenilor. De aici caracterul eticist al scrierilor sale, exprimat prin tendinta oamenilor de a formula judecati asupra oamenilor si faptelor. Arta trebuie sa fie morala si sa se inspire din adevarurile vietii. Morala e, însa, rezultatul gândirii unui popor si Slavici crede ca "poporul român gândeste frumos si gândirea frumoasa apare într-o forma frumoasa". Deci frumosul din plan estetic corespunde binelui din plan moral, iar urâtul corespunde raului. Asadar, frum 16316o1413q osul e rezultatul binelui, iar binele e fondul frumosului. În acest sens se poate afirma ca esteticul nu e neaparat subordonat eticului, dar e încorporat de acesta.

Ioan Slavici traieste si scrie într-o epoca în care "criteriul de apreciere al valorilor era sacul cu bani, relatiile capitaliste de productie începusera sa afecteze morala traditionalista, legile omeniei românesti si sa perverteasca oamenii simpli care traisera cinstit dupa legile pamântului " . Prin grava privire moralizatoare aruncata asupra lumii, Ioan Slavici întregeste peisajul literaturii române din a doua jumatate a secolului XIX, aducând în creatia sa, pe lânga o conceptie etica sanatoasa, imaginea veridica, plina de dramatism a satului transilvanean în momentul patrunderii relatiilor de productie captaliste peste vechile sale rânduieli patriarhale. Urmareste cu finete în planul analizei psihologice destramarea relatiilor idilice, patriarhale si dezlantuirea salbatica a patimilor sub influenta banilor, care încep sa aiba puteri nelimitate în cadrul noilor relatii sociale. În functie de noua valoare se vor face acum clasificarile si ierarhizarile.

Toate mutatiile trebuie, însa, sa se înfaptuiasca în timp si fara lezarea rânduielii morale care se concretizeaza în reguli de convietuire stabilite prin obiceiuri si conventii morale. Aceste reguli îsi au originea atât în buna rânduiala, cât si în forta si se schimba dupa împrejurari. Respectarea regulilor de convietuire reprezinta o datorie a fiecarui om : datoria de a se supune obiceiurilor. Prin supunere fata de obiceiuri si legi se asigura pasnica vietuire între oameni, caci la Slavici convietuirea sociala e una morala. Pretuirea parintilor, a rudelor, a oamenilor din popor a devenit unul din temeiurile eticii lui Slavici. Usor se poate recunoaste aici întelepciunea populara bazata pe bunul simt, sinceritate, dragoste de adevar si iubire, care este pentru Slavici sensul suprem al vietii, punctul de plecare al întregii întelepciuni. Legea obstii tine de traditie si e ceea a cumpatului, a multumirii cu ceea ce omul are - si care nu poate fi încalcata, caci atunci când e nesocotita se va ajunge la efecte catastrofale, se va întoarce asupra celui ce o nesocoteste, distrugându-l. Numai respectarea legii morale - crede Slavici - asigura conservarea individualitatii, a personalitatii omului, a evolutiei lui. Nu trebuie iesit din cercul securizat al normei generale, al traditiei care regleaza comportamentul.

În conditiile istorice în care a trait si a creat, opera lui Slavici are valoarea unui "instrument de educatie civica si morala" pentru formarea omului. Ca un "realist etic", el arata forta dezumanizanta a banului, în contrast cu ideile sociale si morale. El denunta totodata si prejudecatile de clasa legate de avere cum ar fi : "bariera sociala", sau banul e mijloc de consideratie si stima. "Intrarea în rândul celor avuti pentru a-si schimba conditia sociala echivaleaza cu o forma de tentare a limitei" , de încalcare a normei generale, a traditiei, a principiului moral în diferitele lui variante: binele, dreptatea, modestia, cumpatarea, pastrarea bunului simt si a multumirii cu ceea ce are. În nazuinta catre o viata multumita, care i se pare lui Slavici a fi în conformitate cu însasi natura umana, principiul e ca omul sa se domine, sa se stapâneasca, sa nu cada în exagerari, sa stie unde sa se opreasca pentru ca placerea, bucuria vietii sa nu degenereze în viciu. Viciul, patima sau pacatul începe de acolo de unde omul îsi pierde cumpatul si de aceea Slavici condamna toate excesele care altereaza fiinta umana: egoismul, vanitatea, patima. Cel care decide peste tot este actul moral, lupta cu ispitele raului, cu oamenii si societatea, cu ei însisi, cu temperamentul, cu pasiunile sau patimile lor. Prozatorul insista cu precadere asupra problemelor morale, fara a neglija natura umana concreta. El îsi surprinde personajele în mod special în momente decisive, în situatii - limita. Majoritatea lor se afla în cautarea unei puritati morale, a unui echilibru sufletesc. Zbuciumul lor sufletesc, dramatismul lor consta în cautarea legii morale, în efortul de a trai concret în conformitate cu omenia româneasca.

Fiecare individ trebuie sa lupte pentru a dobândi echilibru pentru ca lupta da, în viziunea lui Slavici, frumusete morala, îi contureaza puterea vointei, perspicacitatea si inteligenta. Câmpul de afirmare al eroilor lui Slavici, ca în tragediile grecesti, este acela al luptei cu soarta, cu ispitele raului, cu ei însisi, cu societatea sau oamenii, cu propriile porniri pe care trebuie sa le înfrunte.

Uneori pierd, iar alteori ies biruitori. Tipul acesta de "om - gladiator" moral este apreciat de Slavici care spune ca puterea care se dezvolta în lupta cu greutatile vietii uimeste si în acelasi timp sufletul se înalta si se întareste atunci când omul nu se lasa biruit de ispite. De aici credinta lui Slavici ca opera de arta, creata în limitele realului si adevarului, e chemata sa evidentieze eroi "a caror dimensiune estetica se întinde exact pe dimensiunea lor etica" si sa reproduca stari sufletesti puternice, cu eroi de o vointa uriasa, care "darma muntii" si au reactii nestavilite - de unde sursa tragismului lor, a acelui noroc dureros pe care nu-l întâlnim decât în basmele populare si în poeziile lui Eminescu.

Slavici nu si-a creat personaje dupa retete eticiste si dupa rigide principii morale. Eroii lui Slavici descind din viata reala, dar si din basmul popular, la care marele prozator si-a facut ucenicia literara. Din izvoarele folclorice care dau eroilor din basme puteri miraculoase si-a extras Slavici întâile lui nuvele si o anume viziune morala asupra lumii cuprinsa de armonie, frumusete si omenie, asa cum se spune în finalul nuvelei Budulea Taichii: "Tu, Doamne cu nemarginita întelepciune ai întocmit lumea si frumoasa ne-ai lasat-o noua spre vietuire". E evident faptul ca eroii lui Slavici se caracterizeaza printr-un rigorism moral, ramânând, însa oameni vii, autentici, care nu se transforma în simple principii etice.

Legatura indestructibila cu viata, cu realitatea vie a neamului sau, îi asigura operei lui Slavici caracterul moral, national si popular. Din prototipul etnic: "românul e cumpatat, îndelung rabdator si de o rara liniste sufletesca, tocmai de aceea însa când el se aprinde, apoi este aprins si numai faptele îi potolesc vapaia", descind cele mai multe dintre personajele lui Slavici.

Ioan Slavici are mereu în vedere complexitatea omului care nu-i nici înger, nici demon, ci un personaj ros de patimi si minciuni, dar purtând în el un graunte de omenie. Contrariile morale se macina reciproc : lacomia si cumpatarea, robia si libertatea, suferinta si bucuria, vinovatia si neântinarea sufleteasca, omenia si neomenia, binele si raul. Eroii lui Slavici sunt framântati când savârsesc raul si, dimpotriva simt satisfactia faptelor bune. Lica Samadaul din Moara cu noroc simte mereu mustrarea constiintei pentru faptele lui rele si, uneori traieste adevarate chinuri. Faptele rele îsi au grave consecinte :Hubar, din Mara, e sugrumat de Bandi, fiul sau nelegitim, tocmai când are loc instalarea fericirii în caminul Persidei. Lica Samadaul îsi curma zilele într-un mod napraznic, Safta, mama lui Hutu din Budulea Taichii, ispaseste pacatul de a-si fi parasit sotul prin suferinta ce i-o produce dârzenia propriului copil. Alteori, copiii sunt cei care ispasesc pacatele parintilor, cum se întâmpla cu Iorgovan din Padureanca. Asa cum Slavici i-a pedepsit pe eroii lui vinovati, i-ar fi pedepsit viata si codul nescris al eticii românesti.

Scriitorul nu s-a rezumat numai la penalizarea viciilor, a raului, ci a cautat sa afirme binele, prezentând în finalul altor scrieri oameni de virtute, care au obtinut multumirea sufleteasca spre care au aspirat : Popa Tanda, Hutu, Mara. Maretia tragica consta tocmai din încercarea de salvare a umanitatii, caci din aceasta perspectiva a întelegerii complexitatii omului, Slavici nu a creat nici un personaj în totalitate negativ, nici chiar Lica Samadaul, acest "geniu al raului".

În numele unui principiu etic bine conturat, opera lui Slavici, prin pilda eroilor sai, prin experienta de viata comunica anumite legi morale de neclintit. În mai toate operele lui, cele de mare importanta, nu doar începutul cuprinde povete implicând un ton de obicei agasant : "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit" - cade si strapunge vorbele batrânei din Moara cu noroc. "Om de om are nevoie în lumea aceasta,si nimeni nu e nici atât de bogat si de puternic ca sa n-aiba trebuinta de altii, nici atât de sarac si de slab ca sa nu poata ajuta pe altii. Dureri si bucurii trec din om în om " si când încerca povara musteriilor, si când primeam banii, si când îi puneam în serpar, si când gândeam ca îi am, nu stiu cum ma apuca un fel de dezmierdare, încât mereu trebuia sa doresc tot asa si iar asa. Am avut avut apoi cincizeci de galbeni si am fost multumit. Voiam sa ma întorc. Dar am avut cincizeci si unu si nu ma mai puteam întoarce fiindca trebuia sa râvnesc la o suta [.] Cerul m-a pedepsit pentru dorintele noastre necumpatate ". vârstnicii, parintii cu experienta lor de viata, sunt, ca în civilizatiile arhaice, dascali întelepti de morala practica : "Slabiciunea lui - si asta nu tine toata viata nici n-o au toti pentru tine. Nu te face, fata mea, pui de cuc în cuib de cioara, ca nu-ti este firea pentru aceasta" - o sfatuieste tatal pe Simina în Padureanca.

Acestea sunt exemple concrete care demonstreaza statutul moralei în arta, concluzând ca principiile morale întruchipeaza în opera lui în personaje vii, autentice.

Tot ca o consecinta eticista, caracteristica scrisului lui Slavici, sunt comentariile si sentintele ce grefeaza gândurile autorului sau personajului. Din opera lui Slavici se poate extrage un splendid volum de proverbe, vorbe întelepte : "Cine vede fulgerul, acela nu nu va fi traznit", "E mai usor sa aprinzi un foc decât sa-l stingi", "Fericirea oamenilor depinde de ei însisi", "Nu suntem întelepti pentru ca asa credem noi", "e usor sa-ti faci dusmani, prieteni e mai greu", "Exista si saraci bogati", " Pestele miroase a balta din care l-ai scos", "Mai bine stapâna desculta în casa mea decât roaba îmbracata în matasuri în casa unuia care nu-i de seama mea", "Lumea e cum o vezi, însa oamenii sunt cum sunt", "Lumea e frumoasa pentru cel care n-asteapta nimic de la dânsa".

Tezele eticiste au totala "acoperire artistica, fiind, ca atare absorbite de valoarea literara a lucrarii, aceasta echivaleaza cu subsumarea eticului de catre estetic"