RECEPTAREA OPEREI CALINESCIENE

RECEPTAREA OPEREI CĂLINESCIENE

" Critica este o operatie pe omul viu, o stimulare a inimii ca sa bat a mai zgomotos. Daca opera cercetata moare, în mâna criticului, atunci nu e vocatie. A omorâ înseamna a risipi atentia cititorului asupra elementelor scoase din functiunea lor de viata, a 13413i83n lucra pe piese anatomice moarte. "

.Critica literara întâmpina " Enigma Otiliei " cu mai multa caldura.

Cea dintâi critica o publica Petru Manoliu, sub semnatura "Erasm ", la o saptamâna dupa ce se anunta aparitia romanului. Petru Manoliu considera romanul " o carte uluitoare prin sufletul epic, prin puterea de faurire a personajelor ."² Romanul e considerat o culme a epicii citadine, comparabila cu cea a lui Rebreanu în epica satului.

Al. Philippide observa capacitatea lui George Calinescu în crearea de caractere si gaseste ca " familia Tulea este zugravita cu o rara vigoare, iar Stanica Ratiu este mai veridic si mai viu decât o fiinta reala. "³ serban Cioculescu îl contrazice, considerându-l mai realizat pe Pascalopol. Criticul îl

Anunta totodata pe scriitor ca pe un viitor romancier fara dificultati: " D-l. Calinescu va avea numai sa elimine si sa selecteze cu mai multa luare aminte din recolta îmbelsugataa observatiei si fanteziei sale."⁴

Cea mai ampla cronica a romanului la aparitie îi apartine lui Pompiliu Constantinescu care sustine ca George Calinescu " pledeaza clasic, dupa metode balzaciene, a faptelor concrete, a experientei comune, fixând în niste cadre sociale bine precizate, o fresca din viata burgheziei bucurestene. "⁵

În legatura cu constructia personajelor, P. Constantinescu îl asociaza pe Stanica Ratiu cu Pirgu, eroul lui Mateiu Caragiale din " Craii de Curtea Veche ".

S.Damian,"La ora 12,ziua-Eseu despre romanele lui G.Calinescu,Ed.Style,Buc,1995,pag.7. Petru Manoliu,"G.Calinescu:Enigma Otiliei",in"Lumea romaneasca", Al.Philippide,"G.Calinescu:Enigma Otiliei",in "Viata romaneasca",An XXX,nr.5,mai,1938,pag.5. S.Cioculescu,"Aspecte epice contemporane"in "Revista Fundatiilor",an V,nr.8,1 aug.1938,pag 2., P.Constantinescu"G.Calinescu:Enigma Otiliei",in "Vremea",an XI,nr.534,apr.1938,pag.2

Concluzia e categorica: " Romanul d-lui Calinescueste unul dintre cele mai bune romane din ultima vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie sociala si psihologicade solid realism, de un adevar sufletesc adânc si de nuante sufletesti revelatoare, << Enigma Otiliei >>, se claseaza printre operele de întâia mâna a epicii noastre."

O cronica aplicata estetic o semneaza I. Negoitescu, ce se simte a fi în fata unui spectacol pur estetic, romanul dându-i impresia " de joc epic de mecanic si nu de organic, de masinarie perfecta, uluitoare în precizie, imitând viata pâna la iluzia fenomenala. "²

Inspirat probabil de la titlul initial " Parintii Otiliei ", Ov. I. Crohmalniceanu îi descopera romanului un motiv tematic fundamental, acela al paternitatii. " în centrul cartii stau doi orfani. Soarta lor urmeaza sa se decida în functie de determinantele materiale immediate ale paternitatii. "³

Dumitru Micu observa ca George Calinescu îsi claseaza personajele în doua compartimente distincte: unul rezervat umanitatii canonice, celalalt personalitatilor de exceptie.Felix si Ioanide " la diferite trepte de autorealizare, personifica insul cu aspiratiile superioare. "⁴

Sintetizând observatiile anterioare, Nicolae Manolescu introduce o alta nuanta: " în << Enigma Otiliei >> si în celelalte romane, George Calinescu îsi asuma rolul naratorului, interpretând singur toate rolurile, vorbind în numele tuturor personajelor, ignorând specificul psihologic ori plauzibilul situatiei: un actor care nu stie sa se identifice cu personajele, ramânând el însusi în pielea fiecaruia."⁵

Eugen Simion observa ca, " Trecerea de la acceptarea unanima a relismului balzacian la subordonarea romanului unui clasicist structural si parasirea amândorora în favoarea unei viziuni satirice a fost explicata printr-un fenomen de sincretis, prin sinteza mai multor formule narative ce imprima cartilor senzatia de vechime si în acelasi timp, de radicalitatea moderna. "

Critica literara întâmpina romanul " Bietul Ioanide " cu aprecieri laudative. Este socotit ca o realizare însemnata a prozei românesti, atât prin valoarea lui, cât si prin problemele abordate.

O opinie singulara, deschisa, entuziasta vine de la S. Margarit, care e de parere ca " Bietul Ioanide " este în primul rând o carte cu idei. " Aceasta îti este impresia generala motivata de peisaju intelectual ce strabate cartea si la care se complica actiunea, de jocul dialectic al ideilor care se înfrunta, de analiza oamenilor si a circumstantelor, de dialogurile interioare, de dizertatiile autorului, în sfârsit, de expresia ce îmbraca în mod legitim continutul. "²

Au existat împotriva cartii si alaturi ce nu aveau nimic în comun cu critica literara. În revista " Viata româneasca ", N. Popescu Doreanu afirma ca " scriitorul Calinescu face prin romanul sau apologia crimei si a

apolitismului, ignorând idealurile clasei muncitoare. Romanul <<Bietul Ioanide>> e conceput de pe pozitii false, subiective, care dispretuiesc si neaga realitatea. "³

Asemenea reactii împotriva romanului aveau ca temei conceptia limitativa, dogmatica, potrivit careia romancierul trebuia sa faca loc în opera sa tuturor claselor sociale, sa ia în dezbatere problemele epocii si ale societatii zugravite.

Marin Preda apreciaza în revista " Viata româneasca ", "<<Bietul Ioanide>> reprezinta, as zice, prima sa carte în stilul <<Istoria Literaturii Române >>. Nu e un roman, ci o colectie gogoliana de portrete,

cu deosebirea ca autorul este subiectiv, încântat de eroul sau principal si ponegrindu-i gros si cu verva pe ceilalti."

Într-o perioada când romanul lui George Calinescu a patruns în constiinta publicului larg si când valoarea artistica e unanim recunoscuta, interesanta si semnificativa este remarca lui Mircea Tomus: " Arta româneasca înregistreaza prin << Bietul Ioanide>> performante despre care întrebare e daca suntem deplin constienti. "²

Marin Preda,"Despre literatura cu aristocrati"in"Viata romaneasca"an XII,nr.9,sept.1960,pag 5, M.Tomus,"Prefata la <<Bietul Ioanide>>",Ed.Minerva,Buc,1973,pag.6

C O N C L U Z I I

George Calinescu este o personalitate compexa a literaturii române si a încerca sa analizezi romanele sale înseamna un studiu îndelung si aprofundat al activitatii sale beletristice, cât si o cunoastere în ansamblu a vietii climatului epocii de elaborare a operelor.

De aceea, primul capitol al lucrarii, "Traditie si innoire în romanul românesc interbelic ", îsi propune sa sintetizeze principalele momente din creatia literara din perioada interbelica, realizând eventualele comparatii, subliniind inovatiile calinesciene.

Al doilea capitol, " Conceptia Calinesciana despre arta ", prezinta conceptia autorului cu privire la literatura, mai precis, rolul si importanta criticului si a istoricului literar, cât si tezele sale referitoare la roman.

Capitolul al treilea, " Problematica romanelor calinesciene ", in "Enigma Otiliei"si "Bietul Ioanide"cuprinde romanele lui Calinescu, relevându-se valoarea si rolul în dezvoltarea literaturii române.

În cel de-al patrulea capitol, " Personaje fundamentale in Enigma Otiliei si Bietul Ioanide- Eul calinescian ", sunt evidentiate si accentuate portretele fizice si morale ale personajelor fundamentale din romanele calinesciene.

Cel de-al cincilea capitol, " Comedia umana - Personaje secundare ", îl continua pe cel anterior în expunerea umanitatii canonice a societatii românesti contemporane, subliniind diversitatea tipurilor umane reprezentate de personajele secundare.

Al saselea capitol, " Realizarea artistica ", analizeaza modalitatile artistice de realizare a romanelor, observându-se maniera în care Calinescu a aplicat teoriile sale referitoare la aceasta specie literara abordata.

Capitolul al saptelea, " Receptarea critica ",încearca sa surprinda felul în care au fost receptate artistic cele doua romane, atât în perioada contemporana, cât si dupa.

Toate aceste capitole îsi propun relevarea si accentuarea contributiei monumentale a scriitorului George Calinescu la dezvoltarea culturii si literaturii române, astfel, putându-se vorbi în literatura, critica si istoria literara de "epoca George Calinescu ".