REDUNDANŢĂ
= Termenul provine din engl. redundance, fr. redondance (cf. lat. redundare "a curge pe deasupra"). Se foloseste si sub forma redondanta. 1. Indica, în vechea retoric&# 151s1815b 259;, o caracteristica a stilului, constând în ornamentatie excesiva, în repetitii inutile, care duc la prolixitatea textului. Redundant e uneori stilul oratoric, încarcat, emfatic. 2. Surplusul de semne fata de cele necesare transmiterii unui mesaj. Teoria informatiei, extinsa si asupra circulatiei valorilor artistice, prevede existenta unor repertorii de semne si coduri comune atât emitatorului, cât si receptorului, pe baza acestora stabilindu-se comunicarea (v.). Receptorul are posibilitatea de a prevedea în parte organizarea sirului de semne ale mesajului. Orice mesaj (observatia fiind valabila si pentru mesajul artistic), este cuprins între originalitatea perfecta - obtinuta prin intermediul unui sir de semne total imprevizibile si total ininteligibile - si banalitatea perfecta care este data de o R. totala, comunicarea neaducând absolut nici o informatie. A. Moles observa ca mesajul în general, în speta mesajul unei opere de arta, e lipsit de valoare când e prea complex, masura complexitatii fiind în functie de cantitatea de noutate cuprinsa în el. Ocupându-se de R ca posibilitate de a percepe forme, Moles arata ca aceasta este o consecinta statistica a organizarii si înmagazinarii semnelor în memoria receptorului. R. nu indica deci o valoare de noutate a unei multimi de elemente, ci reprezinta surplusul, balastul, previzibilul unei inovatii estetice. Însa tocmai pe baza R. ca forma de realizare a informatiei este posibila identificarea dintr-un mesaj, pentru ca altfel o inventie totala nu ar fi inteligibila.
|
