LA LITERATURA ROMANA - IOAN SLAVICI - UNIVERSUL CREATIEI - NUVELA PSIHOLOGICA

UNIVERSITATEA PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE - INVATAMANT PRIMAR SI PRESCOLAR

GRUPA II FRANCEZA

ANUL I

REFERAT LA LITERATURA ROMANA

COORDONATOR:     STUDENT:

FILIALA SLATINA

TEMA

IOAN SLAVICI - UNIVERSUL CREATIEI

Nuvela psihologica, Moara cu noroc..............6

Caracterizarea personajelor.................9

Bibliografie.......................13

Moarta cu Noroc

Nuvela psihologica

Ioan Slavici - universal creatiei

Ioan Slavici(1848-1925) a fost primul mare scriitor ardelean, a carui opera de prozator vine ca o completare fireasca, necesara, a spiritualitatii romanesti si aseaza pe autorul ei in randul marilor clasici. "Era un om sucit, dar cu o opera remarcabila"   spune George Calinescu despre cel care a intemeiat, la sfarsitul secolului al XIX lea, proza obiectiva romaneasca.

In timp ce se afla la studii in Viena l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, cu care s-a si imprietenit. "Intalnirea dintre un temperament in ut si echili- brat cu unul romantic si dezlantuit a fost, in afara oricarei indoieli, utila si necesara pentru amandoi"¹ . Desi era mai mic de ani, marturiseste Slavici de Eminescu, " era cu mult mai mare ca stiinta, strivitor ca superioritate intelectuala si, mai presus ca toate, om cu inima deschisa si ntotdeauna plin de caldura sfanta a celor alesi"² . Vazand in tanarul din Siria un talent in utic, dotat cu adancime de gandire si cu putere de munca, Eminescu il indeamna pe Slavicisa scrie, convins de talentul sau exceptional: " Eu cred ca Slavici este un scriitor cu viitor, el cugeta drept, are idei originale si va scrie foarte bine cand va manui mai usor limba romaneasca".

Dupa cativa ani, ca redactor la ziarul"Timpul" din Bucuresti, Ioan Slavici pleaca la Sibiu pentru a-si mentine promisiunea de a infiinta un ziar in Ardeal. Ziarul care apare la 26 aprilie 1884 se numeste "Tribuna" si se remarca ca o publicatie importaanta din punct de vedere cultural, scrisa intr-o frumoasa limba romaneasca. Unitatea culturala si literara este vazuta, datorita lui Slavici, pe o baza populara, pornind de la contributia poporului in acest domeniu, pentru ca punctual de plecare al dezvoltarii literare "nu poate sa fie decat in poezia noastra populara", marturiseste Slavici intr-un articol din "Tribuna".

Opera lui cuprinde nuvele("Popa Tanda","Scormon", "Gura satului",

"Budulea Taichii", "Moara cu noroc", "Comoara", "Padureanca"), povesti("Zana-Zorilor", "Florita din codru", "Spaima Zmeilor"), romanul "Mara", teatru("Fata de birau", "Bogdan-Voda") si memorii("Inchisorile mele", "Amintiri", Lumea prin care am trecut").

In "Educatiunea Morala"(Bucuresti 1901), Slavici exprima principiile care trebuie sa-l calauzeasca pe orice om in trecerea lui prin viata, si anume "e chestiune de intelepciune practica in u chivernisim viata astfel ca sa stim cat se poate de putine dureri si cat se poate de multe placeri in trecerea noastra prin ea".

In cele aproape o suta de nuvele, schite, povesti, I. Breazu "exeget laborious al operei lui Slavici"³ , a remarcat inainte de toate o asa-numita "etapa idilica"⁴ in evolutia creatiei lui Slavici.

Avand in vedere ca scriitorul a inceput cu prelucrari de povesti populare si a recomandat inspiratia din folclor, Pompiliu Marcea arata ca "scrierile idilile ale lui Slavici, in sensul unui conflict sumar si bazat pe scheme, sunt presarate in intregul drum al activitatii sale, nefiind apanajul primei perioade"⁵. Si pentru ca observatia lui I. Breazu, se refera mai cu seama la nuvelele publicate in "Novele din popor"(1881), trebuie sa observam ca tot aici se intalnesc si nuvele cu final tragic, cum ar fi "Moara cu Noroc".

Prezenti in nuvelele lui Slavici sunt si copiii, ca un mijloc de reabilitare etica, de multumire sufleteasca care trebuie cautata in ajutorarea semenilor, in u in satisfacerea unor capricii egoiste. Nuvela ca "Vecinii", "Bobocel", "Dascalasul", demonstreaza ca fericirea omului se leaga si de existenta copiilor intr-o familie.

Moara cu Noroc

Aparuta in volumul de debut "Novele di popor", din 1881, "Moara cu Noroc" de Slavici s-a bucurat de o primire favorabila. Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorva, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el".

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa, unde fiecare episode adduce elemente esentiale si absolute necesare pentru firul epic. Cele saptesprezece capitole se inlantuie in ordine cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceput si la finalul operei, prin formula copertei: "- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit" si "- Se vede c-au lasat ferestrele deschise (.) simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat".

Semnoficatia titlului. Despre moara parasita si scoasa din uz, naratorul omniscient avizeaza cititorul ca:"moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma si loc de adapost pentru tot drumetul obost si mai ales pentru acela pe care noaptea-l aduce pe drum".⁶ Arendasul zidise langa moara parasita o carciuma, pe care Ghita o inchiriaza pentru trei ani, cu scopul de a se pune pe picioare sis a nu mai carpeasca "cizmeme oamenilor"

Tema argumenteaza structura realista si psihologica a nuvelei, prin consecintele nefaste ale lacomiei pentru bani atunci cand acesta pune stapanire pe om, controlandu-i comportamentul si hotarandu-i soarta.

Actiunea nuvelei se desfasoara in zona Ardealului, pe parcursul unui an de la sfarsitul secolului al XIX lea, intre Sfantul Gheorghe(23 aprilie) si Paste, naratorul obiectiv relatand intamplarile la persoana a III a, prin focalizarea "din spate", modalitatea narativa definindu-se prin absenta marcilor formale ale naratorului.

"Nuvela solida, cu subiect de roman"⁷, Moara cu Noroc, cea mai cumoscuta scriere a lui Slavici, ilustreaza atat viziunea estetica a autorului, cat si tendintele sale moralizatoare. Ca si in nuvela "Comoara" si aici este prezenta dorinata de imbogatire si parvenire sociala, cu scopul de a arata ca banul distruge firea omului si ii altereaza ireversibil viata interioara.

Nenorocirea lui Ghita vine de la faptul ca esre o fire slaba, ca ii lipseste vointa cu care sa-si domine pofta de imbogatire care il domina.

Daca pentru inceput castigul este obtinut pe cale cinstita, este "dat de Dumnezeu", mai tarziu si in special dupa aparitia lui Lica Samadaul, figura satanica, om aspru si neindurator, care stie "toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toata lumea", Ghita cade robit de vraja banilor procurati pe cale necinstita.

Slavici zugraveste magistral drumul patcurs de Ghita de la cizmarul multumit si linistit de conditi sa modesta, pana la carciumarul hapsan, dornic de a avea cati mai multi bani si ignorand, in acelasi timp, mijloacele prin care ii aduna.

Asa cum in sufletul lui Dutu, eroul din "Comoara" se da o lupta apriga intre cinste si ispita imbogatirii, tot asa si sufletul lui Ghita incearca sa reziste ispitei materiale. Dupa nenumaratele renuntari si reveniri, Ghita crede ca duplicitatea, dedublarea, ar fi cea mai buna solutie. Sa para adica om cinstit, dar sa fie si tovaras cu Lica, pentru ca isi zice: "Pe vrasmasul care nu-l poate birui, tot omul cu minte si-l face tovaras".

Dar Ghita este un om slab, fara vointa, bolnav de dorinta imbogatirii si neputincios in lupta cu stralucirea aurului: "Ei! Ce sa-mi fac? Isi zice Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?" Ghita este vinovat ca nu a luptat sufficient cu ispita si ca s-a lasat in voia intamplarilor.

Dezumanizarea lui Ghita devine iremediabila din momentul in care depune marturie mincinoasa in favoarea lui Lica. Un arendas e jefuit, o femeie cu un copil e ucisa si pradata la drumul mare si, desi il banuieste pe Lica ca autorul al acestor fapte criminale, el il acopera.

"Drama lui complexa e analizata magistral".¹⁰

In finalul nuvelei, asa de dramatic, moartea lui lica corespunde intentiei autorului: un om cu o asa tarie de character, cu o forta deosebita cu care-si reprima semtimentele, nu poate avea decat un astfel de sfarsit, sfarsit ce are loc intr-o natura devastate de o furtuna puternica.

In aceasta nuvela arta desavarsita a lui Slavici arata consecintele distrugatoare ale setei de imbogatire. "O data cazut in mrejele acestei patimi, omul se neaga pe sine insusi, devine de nerecunoscut".¹¹

Caracterizarea personajelor

Ghita este protagonistul nuvelei si reprezentativ pentru personajele realiste din literature romana, impunandu-se prin complexitate si putere de individualizare. El traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri pierderi:increderea in sine , increderea celorlalti in el si increderea Anei,sotia lui, in procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face avere alaturi de Lica.

La inceput ,"carciumarul este ins energic,cu gustul riscului si al aventurii, si nu o palida umbra hamletica, pierduta intr-un peisaj autohton" ¹². El hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc. Ghita este capul familiei pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp cat se dovedeste un om de actiune, mobil, cu initiative, lucrurile merg bine. Carciuma adduce profit, iar familia traieste in armonie . bun meserias, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si nu-I depaseste puterile .

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar sip e cel interior,al lui Ghita. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta pericol pentru el si familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra lui, mai ales ca tentatia imbogatirii , dar si a existentei in afara normelor etice sunt enorme :"se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea bani gramada inaintea sa si i se impaienjenau parca ochii". Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie impotriva lui Lica :merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza o sluga credincioasa, pe Marti "un ungur inalt ca un brad".

Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie . Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul surprinde in mod direct transformarile personajului: Ghita devine "de tot ursuz" ,"se aprindea pentru orisice lucru de nimic"," nu mai zambea ca mai inainte , ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el", iar cand se mai juca , rar, cu Ana ,"isi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat". Devine "mohorat,violent", ii plac jocurile crude, primejdioase , are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana , se poarta brutal cu cei mici.

Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile,ghita devine las,fricos si subordonat in totalitate Samadaului.in plus se indeparteaza din ce in ce mai mult de Ana, arancand-o in bratele samadaului "joaca, muiere , paraca are sa-ti ia ceva din frumusete" ii spune Ghita Anei intr-un rand.

Ghita este implicat fara voie in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul acasa numai "pe chezasie". La proces jura stramb devenind astfel complicele lui Lica. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de constiinta pentru modul in care s-a purtat si se gandeste sa plece de la Moara cu noroc. Incepe sa colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici fata de acesta. Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului numai dupa ce isi poate opri jumatate din sumele aduse de acesta.

Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care orbit de furie si dispus sa faca orice pentru   a se razbuna pe Lica , isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune si ca Ana ca rezista influentei malefice a samadaului. Dezgustata insa de lasitatea lui ghita care se instrainase de ea si de familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica , desi in ciuda neleguirilor comise,Lica e "om", pe cand Ghita "nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti "."Sentimentul lui Ghita fata de Ana e unul impartit intre vanitate masculina si dragoste ". De aceea in momentul in care isi da seama ca sotia l-a inselat. Ghita o ucide pe Ana, incercand sa scape de chinul pacatului. La randul lui,Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului il determina sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale. Sfarsitul lui si al celor care-l inconjoara este in mod inevitabil tragic .

"Tactica Samadaului este de a respinge obisnuitul relatiilor normale si a le impune fara discutie pe cele specifice lui. Evita sa vorbeasca cu femeile si cere, cu o blandete imperativa, sa vina carciumarul"

Tot in mod direct il caracterizeaza si Ana, care intuieste ca Lica e "om rau si primejdios. Insa cel mai exact il caracterizeaza Pintea, un fost tovaras de-al lui care se facu-se jandarm tocami pentru a se razbuna:" El are o singura slabiciune, una singura : sa faca, sa se laude, sa tie lumea de frica si cu taote acestea sa rada si de dracul si de muma sa. Sa rada de noi, Ghita, de noi.

Construit din lumini si umbre, personajul are in structura sa morala si unele elemente de factura romantica, de personaj exceptional aflat in imprejurari exceptionale: este generos cu cei care-l sprijina in afaceri, la petreceri este vesel, binevoitor, chiar seducator, se dovedeste neintuplecat cu tradatorii, elocventa in aceste sens fiind uciderea femei care se ocupa de vanzarea lucrurilor furate de el si care este pedepsita pentru ca a indraznit sa-si opreasca un lant de aur.

Lica marcheaza nefast destinul tuturor celor care intra in contact cu el. Astfel Lica il va aduce pe Ghita in situatia de a si ucide sotia, Ghita va muri ucis de Raut tot din ordinul lui Lica, iar acesta din urma dupa ce va incendia carciuma de la Moara cu noroc, isi va zdrobi capul intr-un copac pentru a nu cadea viu in mana lui Pintea. Sfarsitul personajului este pe masura faptelor sale.

Ana are si ea un destin tragic cu toate ca ea intruchipeaza in familie duiosia, candoarea, inocenta. Portretul ei fizic este realizat in mod direct de catre narator, prin intermediul unor adjective cu valoare de epitet:"Ana era frageda si subtirica,Ana era sprintena si mladioasa". Protejata intai de mama si apoi de sot, Ana traieste ca intr-un clopot de sticla. De acea, la aparitia lui Lica, ea se cutremura"oare cum speriata de barbatia infatisarii lui".

Caracterizarea indirecta se constituie treptat din gesturile, faptele, vorbele, si gandurile personajului. Ana se simte tot mai parasita de Ghita, incearca sa-l ajute, sa-i patrunda gandurile, dar acesta se instraineaza de ea si o arunca treptat in bratle lui Lica. Este adanc jignita de lipsa de incredere pe care i-o arata Ghita si sperand ca-l va starni gelozia, incepe sa-i acorde din ce in ce mai multa atentie lui Lica si astfel"Ana aluneca rapid spre prapastia pacatului". Dezgustata de lasitatea sotului care o lasa singura cu Lica si pleaca la Ineu, Ana i se daruieste lui Lica intr-un gest de razbunare. Dispretul profund pe care-l simte pentru Ghita si pentru faptele sale reiese din declaratia pe care i-o face lui Lica:"Tu esti omul, Lica , iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa."

In mod inevitabil, Ana sfarseste tragic injunghiata de Ghita, care-i striga cu disperare ca nu vrea sa moara. Inainte sa-si dea sufletul, simtindu-l pe Lica aproape," ea tipa dezmierdata, ii musca mana si ii infipse ghearele in obrazii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei." "Aceste ultime zvacniri ale eroinei sugereaza totul:" ura si dispretul pentru sotul ei nedemn, setea de razbunare dar si patima neostioita pentru Lica, cunostinta vinovatiei dar si in acest timp al nevinovatiei."¹⁶

Bibliografie

2 MARCEA, POMPILIU, IOAN SLAVICI, ED. PT. LITERATURA, BUCURESTI, 1968

3 PAICU, LITERATURA ROMANA, ED. CORESI, 2007