ROMANCIERUL IOAN SLAVICI
Autorul Marei îsi scrie romanele pornind de la conceptia ca în centrul acestora trebuie sa stea "un om energic, constant si tare", "care sa darâme muntii".
Slavici a scris sapte romane: Mara 1894 (în volum va aparea abia în 1906), Luca, 1902, Manea 1905 - ultimele doua reunite în volumul Din batrâni, Corbei 1906 - 1907, Din doua lumi 1908 - 1909, Cel din urma armas 1923 si Din pacat în pacat în 1924 - 1925.
Primul roman al lui Slavici, Mara este si cel mai reusit, impunându-se ca una din cartile de capatâi ale prozei noastre.
Actinea romanului se desfasoara în mare parte la Lipova si împrejurimi. Prezinta "dinlauntrul" ei viata mestesugarilor, traditiile din bresle si munca din ateliere. În centrul romanului sta Mara Bârzovan si copiii acesteia: Persida si Trica. Baiatul este dat ucenic la un cojocar, iar fata la calugaritele din Lipova pentru a învata carte. Dupa ce creste, Sidi se dovedeste a fi o frumusete rara si chiar daca e curtata de teologul Codreanu, se îndragosteste de Natl, fiul neamtului Hubar. Cei doi se vor casatori fara stirea si voia parintilor, apoi vor pleca la Viena. Se reîntorc apoi în tara si vor deschide un birt pe care îl conduce mai mult Persida decât Natl, caci acesta începe sa bea, sa o bata si chiar sa se poarte urât cu toata lumea. Linistea începe sa domneasca atât în relatiile dintre cei doi tineri cât si între batrâni abia dupa nasterea primului fiu, botezat la catolici, dupa voia lui Hubar. Acesta din urma a încalcat norma etica si va fi ucis de fiul sau tainuit, dementul Bandi.
Prezenta portretului Ma 949k109j rei de la începutul romanului "muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vânt" pare a ilustra conceptia lui Slavici ca în centru unui roman trebuie sa stea "un om energic, constant si tare". Ramasa vaduva saraca si cu doi copii, Mara îsi canalizeaza întrega energie spre a strânge bani si a oferi copiilor tot ceea ce e mai bun, un viitor asa cum si l-a dorit si ea si nu l-a avut. Energica, voluntara si ambitioasa, vaduva doreste ca si copiii sa-i semene, deoarece îsi da seama ca numai asa poti învinge în viata. În acest sens, dupa ce Sidi e data la manastire si devine tacuta, Marei îi este frica "Nu cumva calugarita aceea s-o momeasca, s-o farmece si s-o faca si pe ea calugarita smerita". Spre fericirea mamei, personalitatea i s-a transmis si copiilor. Acest lucru o face sa afirme când îi vede mergând cu barca pe Mures: "copii ca ai mei nimeni n-are!". Mara are o încredere nemasurata în copiii ei si chiar daca în mintea ei n-a îngaduit fuga Persidei cu Natl, nu-si condamna fata. Ea se simte mândra de ea si gaseste ca "nu e nimic mai frumos decât ca femeia sa se dea întreaga barbatului pe care-l iubeste si sa ieie asupra ei cu ochii închisi sarcina vietii grele".
Precupeata de la Radna da dovada de mai multa întelegere religioasa decât familia Hubarilor. Când nepotul este botezat la catolici ea afirma: "Oamenii suntem cu totii". Femeia dovedeste o mare putere de adaptare la orice situatie. "Este o mare energie care din nimic realizeaza o avere considerabila"37. Dupa ce-i moare sotul se apuca sa munceasca reusind sa faca ceea ce nici raposatul n-ar fi izbutit niciodata.
S-a spus despre Mara ca poate fi alaturata avarilor din literatura noastra. "Mara nu este o arivista ci numai o femeie voluntara si ambitioasa, care-si transpune vointa de ridicare pe treapta sociala în copii"38 .
Într-o vreme în care aprecierile sunt în functie de sacul cu bani, Mara nu se poate sustrage acestei conceptii si trebuie sa fie chibzuita si sa dea dovada de o rara capacitate de a se gospodari. Ea stie ca trebuie sa aduni "bani albi pentru zile negre". "Zgârcenia câta e în caracterul Marei, apare mai curând ca rezultat al unei vieti dure, austere, pe care femeia o foloseste drept principala ei arma într-o lume pusa pe capatuiala, pe toate cararile"39. Banul e mijloc de consideratie si stima, dar si de echilibru psihologic. Pe masura ce-i creste averea începe sa devina "cineva". Dupa ce, la botezul nepotului, toata lumea se convinge de averea Marei, aceasta e privita cu admiratie: "Nici ca se uitau însa oamenii ca mai înainte la dânsa. Las' ca banul te ridica si în sufletul tau si în gândul altora, dar banul agonisit e o dovada de vrednicie, si mesenii toti întelegeau de ce Mara sade în scaun ca pusa într-un jet si vorbeste rar si apasat".
Eroina e "vrednica" si desfasoara o admirabila forta de munca, vointa si inteligenta, motiv pentru care învinge mereu în lupta cu greutatile vietii. Personaj complex, "Mara e asemeni arborelui vietii, e viata însasi, patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa, vorace si darnica, animata de tensiunile cele mai obscure, dar si îndrumata de elanurile cele mai nobile, neiertatoare, aspra, severa si blânda"40.
Slavici a tratat cu întelegere, simpatie si chiar admiratie chipul Marei. Personajul întruneste virtuti mult apreciate de autor: chibzuinta, harnicia, inteligenta, toleranta fata de cei de alte nationalitati. Este clar ca daca Mara ar fi încalcat legile morale, ar fi fost pedepsita. Ea, însa, întruchipeaza calitati asemanatoare eroilor care au dobândit fericirea, precum Dinu si Marghioala din Din doua lumi.
Chiar daca romanul se intituleaza Mara, numarul de pagini dedicat Persidei depaseste pe cel dedicat Marei cu mult. Persida e descrisa în evolutie "fiind cel mai complet dintre caracacterele descrise de Slavici, pentru ca personajul se arata avizat asupra formarii lui, prin educatie morala si religioasa si prin deprinderea consecutiva a acestora de a analiza, întelege si evalua"41. Din momentul în care fata e stapânita de chinurile dragostei, prezenta ei e aproape permanenta si celelalte personaje par a gravita în jurul ei.
Caracterul puternic al Persidei se naste înca de când era mica si personalitatea ei o face pe maica Aegidia sa o socoteasca "în afara si deasupra celorlalte fete". Aproape ca nu îndrazneste sa-i faca observatii.
Înca nu împlineste saptesprezece ani si începe sa-si impuna vointa într-o asemenea masura, încât nimeni si nimic n-o vor face sa renunte la sentimentele sale. Sidi îsi respecta mama, dar va face mereu numai ceea ce va voi. Din momentul în care îl cunoaste pe Natl, nimic nu-i mai poate sta în cale.
La început "înalta, plina, rotunda, si cu toate aceste subtirica s-o frângi din mijloc", Persida devine o frumusete cuceritoare. Când se ivi în drum, Natl "ramase cu privirea pierduta si barda îi tremura în mâna". Hubaroaica e si ea mirata de frumusetea fetei: "Frumoasa e, serpoaica!" - afirma ea. Însotindu-si sora, Trica observa ca toata lumea, inclusiv femeile si fetele, se uitau "cu coada ochiului la sora lui si apoi îsi mai întorceau si capetele". Mara, care era mândra si constienta de frumusetea fetei, abia asteapta sa mearga cu ea la biserica si apoi sa se plimbe prin Lipova pentru a o vedea lumea.
Dupa ce se îndragosteste, Sidi îi pune în umbra pe toti. Slavici descrie dragostea ca "acel farmec dureros" care pune stapânire pe inima fetei. "Ea este cea care în roman sufera mai mult decât toti si învinge prin vointa, luciditate, dragoste si o admirabila afectiune casnica, greutati de necrezut"42. Dragostea pare a verifica taria de caracter a tinerilor si daca Persida da dovada în fiecare moment de tot mai multa "tarie", Natl pare a fi total opus.
Ea iubeste cu o intensitate adusa pâna la limita suferintei. "Respectând integru aceasta morala a suferintei, Persida recapata acordul obstei, împacarea cu vechile obligatii sociale si familiale. Ea a întemeiat o familie pe care o introduce în ordinea generala si astfel, vechile conventii interdictive sunt anulate. O înconjoara admiratia sfioasa a tuturor, care o consacra ca model si exemplu"43. Cu un fond moral deosebit, Sidi îsi iubeste sotul, chiar daca acesta se dovedeste a fi nevrednic si vrea sa-l fereasca si sa-l scoata din orice fel de greutati. Dupa ce Natl are conflictul cu tatal sau, ea are taria "sa nu se-nspaimânte": "N-am sa ma îmspaimânt, n-am sa fug. N-am sa te parasesc, zise, si-i apuca mâna si se alipi de el si-si trecu gingas bratul peste gâtul lui. Ah! urma apoi ca dusa-n alta lume, ce ademenitor e gândul ca am sa te scot din întunericul în care ai cazut, sa-ti luminez viata, sa te vad iarasi voios ca odinioara. Am eu, eu am sa te scot, sa te luminez, sa te vad".
Dupa ce se reîntorc în tara si deschid cârciuma de la Sararie, Persida duce singura greul gospodariei, stiind sa se descurce asemenea Marei. Când Natl o bate, pleaca la Mara hotarâta sa nu se mai întoarca, dar nu are puterea sa-l lase singur. Se întoarce la el, dând dovada înca o data de dragostea ce i-o poarta si de superioritate morala. Ca sotie doreste sa-si aduca sotul pe calea cea buna si îi face mustrarile cuvenite : "Tu vezi acum cât de rau e ceea ce ai facut, cât de mult m-ai chinuit pe mine si cum te-ai muncit tu însuti. Trage cuvenita învatatura din aceasta experienta si fa-ti regula de viata: n-am niciodata sa plec suparat de acasa, nici sa dorm suparat. Supararea, orisicât de mare ar fi ea, n-are sa iasa din casa, nici sa treaca de azi pe mâne". Recunoastem în vorbele Persidei pe cele ale scriitorului moralizator. Dragostea pentru Natl e asa de mare si pentru ca se împlineste matern si e strabattuta de sentimentul ocrotirii: "N-as fi vrednica de lumina zilei daca l-as parasi si eu când toti îl nedreptatesc".
Caracterul moral integru se poate observa si prin faptul ca dezinteresata acorda ajutor lui Bandi.
Autenticitatea si complexitatea eroinei este evidenta caci "preceptul moral nu apartine scriitorului, ci personajului - el lupta cu sine, fiind simultan inculpat, victima si judecator"44.
Natl dovedeste a fi un caracter slab. El seamana în multe privinte cu Iorgovan, mai ales ca sufera ca si acesta din urma din cauza unui pacat nesavârsit de el ci de tatal lui. El se comporta urât si chiar îsi bate sotia pâna când i se naste fiul, apoi brusc îsi schimba comportamentul: "Îi era adeseori parca o pierde, parc-a pirdut-o, parca nu mai e nevasta lui, ci mama copilului sau". Apare aici conceptia autorului potrivit careia "nu exista fericire în casa daca lipsesc copiii".
Fiul macelarului îsi va gasi cu adevarat linistea dupa moartea lui Hubar. Tot ceea ce apartine imoralului e pedepsit. Dupa moartea batrânului, blestemul este sters, caci "tot ceea ce depaseste norma a fost retezat"45 si personajul va trai fara influenta pacatului.
Cu un fond moral ireprosabil este Trica. Ca si la Persida, personalitatea lui e evidenta de mic. E dârz, încapatânat si curajos. Se bate cu elevii mai mari decât el si chiar daca nu învinge totdeauna, trezeste respectul si teama celor din jur, iar când este pedepsit pe nedrept de dascal, "o singura lacrima nu i se ivise în ochi". La munca trezste admiratia prin silinta si rabdare. Moralitatea lui Trica nu-l lasa a "se încurca cu stapâna" si considera ca e mai bine sa plece în armata. El nu vrea sa se stie dator lui Bocioaca: "Am, zise el, sa-mi rascumpar eu, ca sa nu-mi mai poata arunca nimeni vorba ca m-a cumparat cu bani". Ca si Persida, Trica se aseamana cu Mara din punct de vedere al tariei de caracter.
Romanul dezbate destul de "delicat" problema nationala. Slavici a crescut într-un mediu în care nu exista aceasta problema. Mai mult, mama lui l-a învatat sa fie tolerant fata de toate religiile si nationalitatile. Iubirea dintre o românca ortodoxa si un neamt catolic sunt concludente pentru a reliefa aceasta conceptie a autorului. Vorbele Marei de la botezul copilului: "E frumos, grai dânsa, întorcându-se spre Persida. E frumos si la dânsii botezul. Oameni suntem cu totii" , ca si cele ale Persidei: "Dac-ar fi toti ca tine, n-ar fi în lumea asta decât fericire!", sunt de fapt ale lui Slavici.
În Cel din urma armas, scriitorul "a voit sa studieze ca si în Mara crizele de formatiune ale unei familii, de asta data în clasa boiereasca din România veche. si cum, ca orice ardelean de atunci, ba poate mai mult, vedea în tara de aici un loc de putrefactie morala, a avut de gând, nici vorba, sa demonstreze acoperit ca cele mai bune intentii se naruiesc într-o astfel de societate"52.
Iorgu Armas, ultimul descendent al marii familii a Armasilor, se întoarce din strainatate ca doctor în drept si absolvent al unei Academii Comerciale. Însufletit de cele mai nobile gânduri, idealuri si din dragoste pentru mama lui, Elena, el vrea sa restabileasca mosia de la Valea Boului, lasata în paragina în timpul sederii lui în strainatate. La mosie se îndragosteste de gingasa si "frumoasa pastorita" Alina.
Nu dupa mult timp, tânarul care gustase din placerile Occidentului, uita de promisiuni si e prins în mrejele petrecerilor, ale desfrâului, ale luxului si vietii trândave. Acest lucru se întâmpla mai ales dupa moartea mamei, când, fire fara initiativa si personalitate, este atras de verisoara lui, Zoe. Aceasta "nu e numai frumoasa, dar are toate calitatile unei dame din lumea mare", dar e imorala. Ea îl va face sa-i devina sot. Fiind o femeie versata - Iorgu e al treilea sot, si nu ultimul - , Zoe va face cu Iorgu tot ce va dori ea si barbatul e neputincios în fata acestei femei cu farmece irezistibile.
În timpul razboiului calatoresc prin Elvetia si Franta. Zoe staruie "cum si unde se cuvine" si Iorgu va sta ca si functionar al Ambasadei Române la Paris. Dupa ce îl ruineaza aproape de tot, Zoe gaseste un mosneag cu bani si devine amanta acestuia, apoi va întretine ea un tânar brazilian. Iorgu divorteaza si e nevoit sa se întoarca în tara unde participa la razboi, mai mult din orgoliu decât din patriotism.
Fondul uman pozitiv revine si Iorgu încearca sa o recucereasca pe Alina. Este prea târziu pentru ca Alina este deja casatorita. Desi nu-i este indiferent, femeia da dovada de o mare putere de stapânire. Ea îsi pastreaza puritatea sufleteasca alaturi de sotul ei care i-a câsigat dragostea cu multa rabdare.
Întâmplarea face ca Iorgu sa se întâlneasca cu un vechi rival, Emil. Acesta îi vorbeste despre lipsa lui de etica fata de Alina si Iorgu "stetea cu ochii-n pamânt. Atins unde era mai simtitor el era miscat si umilit în sine însusi". Faptul ca-si dadea seama de greselile facute si-i era rusine demonstreaza ca înca nu si-a pierdut cu totul fondul uman pozitiv. Într-un duel îl ucide pe Emil si e coplesit de remuscari: "Da - sunt nu numai un nemernic, ci si mizerabil". Descurajat si neputând accepta starea în care a ajuns, Iorgu se sinucide luând prea multa morfina. Eroul nu mai are nici o cale de întoarcere spre o viata morala si autorul îl pedepseste, ca si pe alte personaje de seama lui, cu pedeapsa capitala.
Prin intermediul lui Zoe, aflam despre imoralitatea unor familii "sus puse". Este vizibila intentia scriitorului de a prezenta decaderea morala a societatii bucurestene.
Desi nu face parte neaparat din firul romanului, Slavici a considerat potrivit sa descrie si viata cultural - politica din România acelor vremuri, amintind de personalitati ca Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Maiorescu, Rosetti sau Carp.
Meritul scriitorului consta în acest roman în faptul ca scriitorul a intuit declinul boierimii si l-a prezentat mai realist ca înaintasii sai.
|
