Revedere - comentariu literar
“Revedere “este textul eminescian cel mai apropiat de modelul popular, printr-o voita conventionalizarre a limbajului liric, dupa tipare folclorice (structurarea dialogala a discursului liric, recursul de diminutive cu valoare afectiva, repetitii, forme morfologice si sintatice specific populare: “codrule, codrutule”,”multa vreme au trecut”, multa lume am umblat”).
Tematic, textul, se subordoneaza liricii filozofice, constituindu-se intr-o meditatie asupra mecanicii cosmice, in opozitie cu destinul uman, privit sub unghiul trecerii timpului, care genereaza sentimentul fragilitatii,al zadarniciei omului, al curgerii timpului si al indepartarii de varsta mitica a omului. Sensurile filosofice sunt transmise de text prin intermediul unor motive de mare frecventa in opera eminesciana: motivul codrului ca spatiu mitic, al copilariei pierdute, ca timp mitic, motivul timpului ca 'mare trecere', motivul izvorului, cu variantele 'marea', 'raurile' ' Textul se deschide cu adresarea directa a fiintei poetice, in lirnbaj popular'- Codrule, codrutule' , ceea ce sugereaza o anume familiaritate afectiva a tonului si traduce nostalgia dupa toposul sasru al copilariei pierdute. Adresarea directa are si rostul de a sublinia trecerea timpului, datorita ipostazei de ''ratacitor' a fiintei poetice, trecere subliniata de utilizarea pluralului verbal in constructia 'Multa vreme au trecut'. Rimele sunt imperecheate.
Tiparul folcloric ,dialogic are in text un rost maieutic, in sensul in care convorbirea eu liric -codru are valoarea initierii fiintei poetice in raportul fiinta - timp, om - univers, poezia adjudecindu-
si, prin urmare, si o functie ontologica. Recursul la limbajul quasi-popular are semnificatia traducerii intr-o forma simpla a unor adevaruri general-umane, talmacite de poezia popuaara si vaiorificate liric de poezia filosofica eminesciana. Aceasta face ca poezia sa fie incadrabila, sub raportul speciilor lirice, in meditatia filosofica.
Textul releva intentia poetica de a travesti epistema eminesciana intr-un discurs apropiat celui popular. Prin viziunea filosofica poezia depaseste vizionarismul romantic, fiinta se descopera pe sine ca supusa temporalitatii, aruncata in timp, instrainata de 'arhetipii universului ', dupa expresia
lui George Calinescu.Acesta socoteste ca 'Revedere' se structureaza pe mitul codrului. Criticul se intreaba care este cheia mitului 'codru' si ajunge la concluzia ca acesta inchide in sine ideea ca padurea, marea, luna, soarele sunt prototipi ai universului si, ca atare, fiite divine si etern statatoare. George Calinescu socoteste ca frumusetea versurilor din acest text oonsta tocrnai in initierea, sub o forma atat de simpla, a eului poetic in mecanica cosmosului, pe calea acestor simboluri.
Raspunsul codrilor reface succesiunea anotimpurilor, imagistica eminesciana indepartandu-se aici de modelul folcloric. Codrul devine o irnagine a macrocosmosului, unde timpul este unul cosmic, iar viata se desfasoara in tipare mitice. Apare aici ceea ce numeste George Calinescu ideea indiferentei naturii eterne in raport cu fragilitatea umana.
lmaginile acestei mecanici 'indiferente' a naturii trimit la ideea eminesciana a rupturii dintre fiinta, supusa trecerii timpului, si cosmos, poezia devenind atunci spatiul de manifestare si deci de initiere in aceasta instrainare a omului, dimensionat astfel tragic, si proiectat intr-o lume vazuta ca 'patrie straina' , dupa expresia Ioanei Em. Petrescu din lucrarea 'Modele cosmologice si viziune poetica'.
Textul insista asupra efectelor antinomice ale trecerii timpului in planul existentei umane si in plan cosmic. Trecerea timpului este un proces de eterna regenerare a elementelor cosmice si unul destructiv pentru fiinta umana ('- Codrule cu rauri line,/ Vreme trece, vreme ,vine/ Tu din tanar precum esti/ Tot mereu intineresti'). Utilizarea celor doua sintagme, in care substantivul 'vreme' este reluat si asociat pe rand verbelor 'trece' si 'vine', sugereaza armonia la nivelul elementelor naturii eterne, rotirea perpetua a anotimpurilor, timpul cosmic, opus duratei umane.
In ultima strofa este demna de remarcat frecventa dativului posesiv 'mi', care subliniaza ideea de cosmos a codrului, in care toate elementele universului se armonizeaza, codrul devenind spatiu organic, sacru: ' - Ce mi-i vremea, cand de veacuri,/ Stele-mi scanteie pe lacuri,/Ca de-i vremea rea sau buna,/ Vantu-mi bate,frunza-mi suna;/Si de-i vremea buna,rea,/Mie-mi curge Dunarea'. Ideea codrului ca spatiu mitic, ce incorporeaza totalitatea lumii, este sugerata, si de ultimul vers citat, ceea ce inseamna ca, in fond, codrul din “Revedere” este simbolul universului etern.
Acest lucru este evidentiat si de trecerea in plan gramatical de la pronumele personal de persoana intai singular, din asertiunile codrului, la utilizarea pronumelui “noi”, in finalul textului, care traduce ideea de lume organica a stihiilor, indiferente la trecerea timpului care guverneaza existenta umana:”Numai omu-i schimbator,/Pe pamant ratacitor,/Iar noi locului ne tinem,/Cum am fost asa ramanem:/Marea si cu raurile,/ Lumea cu pustiurile,/Luna si cu soarele,/ Codrul cu izvoarele”.
Se remarca alternanta dintre imaginile spatiului terestru si ale celui cosmic, un alt argument al viziunii organice eminesciene asupra universului si cara, prin contrast, sublinieaza dimensiunea tragica a conditiei umane.
Aceasta poezie este o elegie filosofica, intrucat trezeste sentimente de tristete si regret pentru soarta perisabila a fiintei umane.
|
