Neamul Soimarestilor
Roman de Mihail Sadoveanu
Rezumatul capitolului XXXV "Mortii poruncesc celor vii"
In expozitiune aflam ca Tudor soseste in sat intr-o frumoasa zi de duminica, ca un soare bland care imprastie o lumina prietenoasa; clopotul bisericii suna prelungcemand oamenii la sl 24524t196y ujba de duminica. In aceasta atmosfera patriarhala de liniste, Lostun, fostul pandar de la Murgeni, anunta intrarea in sat a lui Stroie Orheianu si dorinta lui de a vorbi cu fruntasii satului. Tudor apare si el foarte linistit,in timp ce boierul care er imbracat in haine scumpe calarea mandru un roib adus din Lehia si era urmat de mazuri.
Boierul se adreseaza foarte mieros, cu prefacuta umilinta, cerandu-le acestora toata mosia pentru ca si-a pus obrazul si a cerut iertarea de la Alexandrel-Voda pentru Soimaresti.
La auzul acestora, botranii ramin inmarmuriti, iar femeile incep a plange. Vazand sovaiala acestora boierul devine amenintator si dispretuitor, iar Tudor raspunde prompt si hotarat ca il va ucide si ca il va pune cu fata pe mormantul tatalui sau pe care acesta l-a ucis miseleste.
Tudor e turbat de manie ca o fiara salbatica si e alb ca varul cu o infatisare de nici macar mos Mihu nu-l mai recunostea. Soimaru il loveste pe Orheianu drept in moalele capului si apoi il taraste pe mormantul tatalui sau. In timpul luptei cu boierul Stroie Tudor a scos un ragnet la care calarii soimareni au aparut cu sabii si suliti si i-au alungat pe mazuri.
Tudor e ajutat de Lie sa urce pe cal si impreuna cu calaretii pleaca laMurgeni. Ajunsi acolo Tudor le cruta viata Magdei si sotului ei ,leahul Lundo, si le spune sa plece impreuna cu slujitorii ramasi in viata.
Dupa plecarea acestora Soimaru porunceste razesilor sa incendieze apoi sa distruga casa boierului. Adoua zi in zori cand numai pulberea mai ramasese de casa boierului Tudor aduce plugurile grele trase de cate sase boi sa are pamantul pe care fusese odata casa "stapinului" de la Murgeni penteru a sterge orice urma a cumplitei stapiniri a Orheianului.
Sadoveanu incheie prin a spune ca bunicii lui au fost stranepotii acelor oameni si ca el a scris acest roman in linistea unei prisaci in timp ce avea in suflet durerea acelor oameni.
|