"
de Ion Barbu
"
Intr-adevar, poezia pare un cantec batranesc de nunta pe care un menestrel il spune unui nuntas "la spartul nuntii, in camara".
Titlul
aminteste de nefericirea unor cupluri celebre, ca Tristan si Isolda ori Romeo
si Julieta, dar "
Poetul insusi considera ca aceasta delicata si stranie poveste de dragoste dintre doi eroi neobis 858y2419i nuiti este un "Luceafar invers".
Si intr-adevar, personajul feminin, pastorita lapona Enigel, care calatoreste impreuna cu renii ei spre soarele Sudului, este de aceasta data simbolul omului superior, rational, in timp ce personajul masculin, riga Crypto, craiul care "imparateste" peste bureti, il reprezinta pe omul de rand ce tinde sa depaseasca limitele lumii sale.
Povestea de iubire dintre Crypto si Enigel exprima simbolic o aspiratie umana, caci la I.Barbu iubirea este un mijloc de intelegere a sensului adanc al lumii.
Compozitia:
Poetul foloseste tehnica povestii in rama sau a povestii in poveste.
Poetul respecta modelul baladelor populare germane rostite de menestreli.
Primele patru strofe alcatuiesc un fel de protocol, un fel de introducere in textul propriu-zis, caci poetul isi incepe poemul cu invocarea adresata de nuntas mult indaratnicului menestrel.
Acesta este caracterizat prin epitetul "trist" si comparatia "mai aburit / Ca vinul vechi ciocnit la nunta".
De asemenea, el este calificat prin epitetul antepus cu valoare de superlativ absolut "multandaratnic", compus prin inversiune, ceea ce da un ton arhaizant adresarii.
Intr-o atmosfera tainica, intima, "la spartul nunti, in camara", nuntasul ii cere acestuia sa-i "zica" "stins, incetinel" povestea de dragoste dintre lapona Enigel si "Crypto, regele ciupearca", pe care "acum o vara" o zisese "cu foc" in imprejurari similare.
Dialogul dintre nuntasul "fruntas" si menestrel constituie rama sau atmoafera lumeasca, de chef, a poeziei, in care se "zice" despre potentiala nunta a celor doi.
Acum se evidentiaza scopul formulei compozitionale alese de poet: la spartul unei nunti petrecaretii retrasi "in camara" asculta un cantec trist despre o alta nunta care nu s-a putut implini.
Cantecul menestrelului respecta regulile baladei fantastice, formula introductiva avand rezonanta de basm.
Ca si in "Luceafarul
" eminescian, este prezentat mai intai omul inferior,
Mediul in care acesta traieste este surprins printr-o serie de metafore ce sugereaza o lume umeda, friguroasa si intunecata.
Astfel, intr- un tinut alcatuit din "pat de rau" si "huma unsa", Crypto cel cu "inima ascunsa", "imparatea peste bureti" pe un tron "de roua parca".
Verbul "imparatea" este usor arhaic si sugereaza lungile inceputuri ale povestii populare,iar forma sa de imperfect plaseaza totul intr-un timp etern, nedeterminat.
El duce o existenta vegetativa, fara sa aiba o viata spirituala si reprezinta materia care nu se poate spiritualiza.
Conditia sa este tragica : nu este iubit de "rai ghioci si toporasi" care-l "ocarasc", aspiratiile sale nu sunt intelese si craiul sufera de singuratate.
Ca si Catalina din "Luceafarul", care era "una la parinti" si "mandra-n toate cele", riga este unicat in lumea lui : el nu doreste insotirea cu o fiinta pe masura sa, ci aspira spre o alta lume, superioara, echilibrata, cea a pastoritei Enigel, simbol al intelectului.
Dar aceasta "lapona mica, linistita" vine din tinuturile boreale si tanjeste dupa lumina si caldura, inchinandu-se "la soarele-ntelept".
Ea reprezinta constiinta umana in aspiratia ei spre lumina, spre desavarsire.
In drumul ei repetabil, ce semnifica transhumanta,
pastorita isi mana renii de la nord spre sud, "de la iernat la pasunat" si poposeste "pe muschiul crud" din poiana rigai Crypto, unde adoarme "pe trei covoare de racoare".
Drumul spre sud al eroinei simbolizeaza aspiratia ei spre soare.
Povestea propriu-zisa este fantastica si se desfasoara in visul fetei.
Pentru Enigel somnul inseamna vis, iar regele Crypto i se infatiseaza la limita dintre real si oniric.
Dialogul lor are ton de descantec si este marcat prin repetitii si rime interioare ("fragi" - "dragi") ce accentueaza deosebirile dintre cele doua fapturi a caror insotire este imposibila.
Implorarea halucinanta a laponei de catre Crypto pare desprinsa dintr-un ceremonial magic, repetat de trei ori si este comparabila cu chemarile Catalinei din "Luceafarul".
Faptura pamanteana, craiul indragostit o ispiteste pe Enigel cu fragi si dulceata, roade ale pamantului si ale lumii sale, indemnand-o deci sa guste din bucuriile lumii senzoriale :
"Enigel, Enigel,
Ti-am adus dulceata, iaca.
Uite fragi, tie dragi
Ia-i si toarna-i in puiaca".
Desi fata il refuza, Crypto ramane ferm in optiunea sa, mergand pana la sacrificiu :
"Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Daca pleci sa culegi,
Incepi, rogu-te, cu mine".
Fata refuza din nou sa-l culeaga , indemnandu-l sa astepte sa se coaca , sa se maturizeze deci la lumina intelectului, dar riga tot mai face o incercare disperata de a o convinge sa ramana langa el, in lumea sa tainica, aflata pe taramul vesnic umed si umbrit al padurii.
El aduce drept argument valorile supreme ale lumii lui : somnul "fraged" si racoarea, care o vor vindeca de dorul de soare.
In spatele acestui dialog se ascunde de fapt o optiune fundamentala.
Fata isi reprima cu greutate tentatia de a-l urma, simte cum vorbele lui i s-au infipt in inima "ca o lama de blestem".
Dar lapona "preacuminte", adica inteleapta, respinge pana la urma ispita coborarii la o treapta inferioara.
In drumul ei spre soare, intalnirea cu
Indragostita de soare, fata il refuza pe Crypto, spunandu-i ca prefera locurile luminate, insorite si ca se teme de umbra.
Vorbind "frumos....si subtirel", ea ii spune regelui ca lumile lor sunt fundamental diferite, ca "la soare roata se mareste", in timp ce "la umbra numai carnea creste".
Perechile de cuvinte antonimice soare-umbra si roata-carne marcheaza antiteza dintre spirit si materie.
Lumea umbrei in care traieste Crypto inseamna lipsa constiintei.
Pentru Crypto semnele luminii, faptul ca "scade noaptea" si "ies lumine", sunt amenintatoare, pentru ca simbolizeaza viata.
Pentru Enigel ele sunt insa benefice si fata intampina cu bucurie zorile care "incep sa joace".
Dar "regele ciupearca" si lapona se definesc cel mai bine in raport cu lumina suprema, soarele.
Lui Crypto astrul zilei i se pare "rosu, mare", ii provoaca "visuri...de macel" si are "pete fel de fel", avand asupra sa o functie distructiva:
"Ca-i greu mult soare sa indure
Ciuperca cruda de padure,
Ca sufletul nu e fantana
Decat la om, fiara batrana,
Iar la faptura mai firava
Pahar e gandul, cu otrava".
Omul, acea "fiara batrana", prin intelect, prin capacitatea de reflectare, este mai aproape de spirit, in timp ce pentru fiintele inferioare spiritul este ucigator.
Se sugereaza aici in mod simbolic constientizarea, pe care lumea umbrei n-o poate suporta.
Aflata pe o treapta superioara si aspirand spre soare, spre spatiul nelimitat al luminii, Enigel simbolizeaza atractia intelectului spre absolut.
In viziunea ei soarele este "intelept" si este reprezentat metaforic ca un taler scump de aur, cu margini verzi.
Discul sau auriu fascineaza universul polar al pastoritei, reflectandu-se in sufletul ei ca simbol al oglindirii absolutului in psihicul individului.
Craiul este "mirele poienii" , simbolizeaza deci nunta potentiala, dar aceasta nu se va face niciodata pentru ca lui Crypto ii sunt asociate epitete ale sterilitatii, ca "sterp" si "span".
Imprudent, regele prelungeste discutia cu fata pana ce soarele se oglindeste ucigator in pielea lui, silindu-l "de partea umbrei moi sa treaca".
Tentativa lui Crypto de a schimba ordinea fireasca a lumii sale, tendinta sa de a se smulge prin iubire din orizontul sau limitat pentru a patrunde in lumea laponei, ii este fatala.
Sub arsita soarelui "aprins inel" inima "regelui ciupearca" plezneste, iar sucul i se acreste, transformandu-l intr-o ciuperca otravitoare.
Dezintegrarea lui Crypto, care nu a asteptat sa se coaca, sa se maturizeze deci la lumina intelectului, este surprinsa in imagini plastice din domeniul vegetalului.
"Regele ciupearca" sfarseste astfel in veninuri vegetale, personificate in fapturi grotesti de basm, ca Laurul-Balaurul ori "masalarita-mireasa", simbolizand si ele degradarea la nivelul primei trepte a organicului.
El face o parodie de nunta "cu masalarita mireasa", care trebuie "sa-i tie de imparateasa".
Enigel cea " prea-cuminte", adica cea inteleapta, este o fiinta a cunoasterii, care aspira spre absolut.
Crypto reprezinta tentatia care o stinghereste in aceasta aspiratie a sa, tentatie pe care ea o reprima insa, desi deplange moartea regelui ciupearca.
De aceea se poate spune ca drama nu este a lui Crypto, ci a lui Enigel.
Plangandu-si iubitul, ea deplange de fapt natura duala a fiintei umane, care oscileaza permanent intre ideal si material, deci intre viata si moarte.
Se simte in aceste versuri o usoara tenta de ironie fata de manifestarile nesabuite ale craiului ciupearca, fata de tentatia sa de a pasi - sub impulsul iubirii - intr-o lume care-i este ostila.
Finalul poeziei pare sa aseze in legenda destinul plantelor otravitoare.
Acestea
sunt fiinte nebune, ca "nebunul
Alegoria este simbolica, intocmai ca si la Eminescu.
Riga Crypto, stapan al lumii vegetale, traieste ca si Hyperion drama singuratatii.
El se indragosteste de o fiinta ce apartine altei lumi si aspira la fericire.
Iubirea lor este fantastica, se afla pe acelasi plan cu iubirea dintre Catalina si Hyperion.
Dar, in timp ce Catalina, sclava a iubirii efemere, fuge in lume cu pajul Catalin, izbutind temporar in aspiratia ei spre fericire, craiul Crypto plateste cu viata nesabuinta sa de a incerca sa evadeze din conditia ce i-a fost predestinata, din "cercul....stramt" al existentei sale.
Crypto si Enigel sunt simboluri ale atractiei contrariilor.
Dar datorita structurii lor incompatibile, contactul celor doua personaje este imposibil.
Pentru Crypto iesirea din lumea sa inseamna trecerea dintr-un regn in altul, ceea ce echivaleaza cu moartea.
Pentru Enigel, aspiratia spre spiritualitatea simbolizata de soare este o evolutie fireasca a fiintei umane, singura capabila sa reflecteze, sa poarte fantana-n piept.
Pentru o fiinta inferioa ca
Arta limbajului barbian consta intr-o savanta dozare lexicala a neologismului cu arhaismul si termenului popular.
|
