SIMBOLISMUL - Trasaturi SI Reprezentanti

·   &n 717c221h bsp;    preferinta pentru imagini vagi, fluide, fara contur;

·   &n 717c221h bsp;    cultivarea sugestiei cu ajutorul careia sunt scoase la iveala stari sufletesti confuze (melancolie, plictiseala, spaima, disperare etc.);

·   &n 717c221h bsp;    spleenul , nevrozele, nostalgia plecarilor, melancoliile autumnale, obsesia culorilor, a unor instrumente muzicale ale caror sunete exprima stari sufletesti melancolice (clavirul, vioara, fluierul, armonica, pianul, harfa etc.);

·   &n 717c221h bsp;    motivul singuratatii, al evadarii, al ploii, al orasului, al bolii (tuberculoza);

·   &n 717c221h bsp;    utilizarea simbolurilor cu functie sugestiva;

·   &n 717c221h bsp;    relevarea corespondentelor care se stabilesc intre obiecte si oameni, natura si sentimente etc;

·   &n 717c221h bsp;    sinestezia (perceperea simultana a unui ansamblu de senzatii - auditive, vizuale, olfactive etc.: "melodie parfumata");

·   &n 717c221h bsp;    muzicalitatea, sonoritatile verbale, repetitia, refrenul;

·   &n 717c221h bsp;    versul liber.

G. Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu. Atmosfera textelor bacoviene este, cum spunea Eugen Lovinescu, "deprimata de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata īntr-un peisaj de mahala de oras provincial, īntre cimitir si abator, atmosfera de plumb īn care pluteste obsesia mortii si a neantului". Īn textele lui Bacovia apar nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica sumbra si predilectia pentru muzica. Este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfārsit de lume, al caldurilor toride, īn care cadavrele intra īn descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie). Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse īntr-o realitate deprimanta. Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal (copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, artistul-poet ratacind fara sens, facānd gesturi absurde) devin adevarate masti lirice toamna, somnul, plānsul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza.

·   &n 717c221h bsp;    lumea orasului de provincie, a tārgului sufocant (mahalaua, orasul īn ruina, mediul citadin nociv pentru sufletul omului);

·   &n 717c221h bsp;    singuratatea (claustrarea, camera sufocanta, universul-cavou);

·   &n 717c221h bsp;    natura dezolata (anotimpurile nevrotice, parcul solitar, ploaia);

·   &n 717c221h bsp;    moartea (funebrul, dezagregarea materiei, plumbul).

Plumb

George Bacovia (1881-1957) este reprezen­tantul cel mai important al simbolismului romanesc, prin volumele de versuri: "Plumb" (1916), "Scantei galbene"(1926), "Cu voi" (1930), "Comedii in fond" (1936) si "Stante burgheze" (1946.

Īn lirica bacoviana, cele mai importante motive simboliste sunt: plumbul (sugerand cenusiul existential, apasarea, caderea in moarte sub greutatea de plumb a destinului universal); orasul de provincie (spatiu dezolant, cu ploi putrede de toamna si oameni bolnavi de tuberculoza), ploaia depresiva, solitudinea, golul, plictisul, somnul, agonia, boala etc.

Plasata in fruntea primului volum de versuri bacovian ("Plumb", 1916), poezia mentionata poate fi socotita o arta poetica implicita si o sinteza nu doar a volumului pe care il deschide, ci a intregii lirici bacoviene.

Tema. Conditia de damnat a omului (īn particular - a artistului) si tristetea acestuia īntr-un univers ostil, sufocant.

Titlul. Substantivul "plumb" are drept correspondent īn natura metalul ale carui trasaturi sugereaza la Bacovia stari sufletesti complexe:

·   &n 717c221h bsp;    greutatea metalului - sugereaza apasarea sufleteasca;

·   &n 717c221h bsp;    culoarea cenusie - sugereaza monotonia, angoasa;

·   &n 717c221h bsp;    maleabilitatea metalului - sugereaza labilitatea psihica, dezorientarea;

·   &n 717c221h bsp;    sonoritatea cuvāntului (patru vocale si o consoana) sugereaza īnchiderea definitiva a spatiului existential, imposibilitatea evadarii.

Titlul poeziei este un simbol, deoarece un termen concret (plumbul) sugereaza o serie de stari sufletesti abstracte. Cenusiul plumbului ar putea sugera plictisul, monotonia si uratul care domina universul. Titlul reuneste mai multe semnificatii: monotonia existentiala, apasarea sufleteasca, plictisul, caderea. Amorul cu aripi de plumb din finalul poeziei sugereaza prabusirea, imposi­bilitatea zborului, boala si moartea. Utilizarea simbolului constituie un important element simbo­list.Īn cele doua catrene, sunt reunite motive si stari sufletesti specifice universului poetic bacovian: moartea, prabusirea, frigul, somnul, pustiul, singuratatea, apasarea, dezarticularea psihicului etc.

Se pare ca sursa de inspiratie a constituit-o o vizita pe care poetul a facut-o, prin 1900, la cavoul Sturzestilor (din cimitirul bacaoan), fiind profund impresionat de sicriele si de florile de plumb care dadeau interiorului o nota stranie.

Textul prezinta doua planuri ale existentei: unul exterior, sugerat de cimitir si cavou, altul interior, sugerat de imaginea amorului prabusit. Astfel, se remarca relatiile de opozitie si de simetrie.

Incipitul ("Dormeau adanc sicriele de plumb") pune intregul text sub semnul "somnului" profund al mortii. Strofa I prezinta cadrul meditatiei: un cavou cu sicrie si cu flori din plumb, sau care sunt percepute astfel din pricina luminii cenusii si a atmosferei sumbre. Se pare ca acest spatiu al mortii isi extinde influenta asupra īntregii naturi: coroanele arborilor "molipsite" de plumb scartaie, atinse de o boala cosmica. Verbele - aproape toate la imperfect ("dormeau", "stam", "scartaiau", "atarnau"), prelungesc parca, intr-un timp infinit, "somnul" sicrielor si agonia naturii. O mentiune aparte merita cuvantul "cavou" care, pe langa sensul propriu, poate avea si alte semnificatii: cerc al solitudinii; orasul care devine un rece si intins cimitir sau chiar existenta umana, prin extensie. In strofa I, in spatiul intunecat, apasator si rece, omul pare a fi captiv in cercurile concentrice ale unui univers care alu­neca spre Nefiinta: cavoul, orasul-cimitir, pamantul-mormant. Nemiscarea vecina cu somnul de plumb, frigul, scartaitul coroanelor provoaca anxietate; se contureaza o criza de iden­titate.

Īn strofa a II-a, primul vers ("Dormea intors amorul meu de plumb") a fost interpretat ca avand sensul de "īntors cu fata spre apus", adica mort. Acelasi vers confirma sensul general al liricii bacoviene: caderea, miscarea de involutie a vietii, prabusirea in starile primare ale materiei. Zadarnica este chemarea ("Si-am inceput sa-l strig"); transformat parca intr-o pasare cu aripi de plumb, amorul nu se mai poate desprinde din inclestarea pamantului. Se remarca aici tipatul de natura expresionista al unui eu tensionat. Starile sufletesti vagi, nelamurite, sugerate, si nu denumite, constituie un alt element simbolist important.

Expresivitate artistica:

·   &n 717c221h bsp;    Repetitia: cuvantul "plumb" apare de cate trei ori in fiecare strofa si o data in titlu. Din cele sapte pozitii semantice pe care le ocupa, cuvantul "plumb" apare ca determinant al unui substantiv concret, in patru: "sicriele de plumb", "flori de plumb", "coroane de plumb", tragand parca realitatea in jos, in imperiul mortii.

·   &n 717c221h bsp;    Se remarca  frecventa termenilor care sugereaza moartea, creāndu-se astfel un camp semnatic: "dormeau", "sicriele", "cavou", "funerar", "frig", "mort".

·   &n 717c221h bsp;    Versurile sunt simetrice ("Stam singur in cavou... si era vant... " / "Stam singur langa mort... si era frig..."), totul sugerand o linearitate existentiala.

·   &n 717c221h bsp;    Din punct de vedere prozodic, cele doua strofe sunt catrene: rima este imbratisata (a b b a), ritmul - iambic, iar masura versului este de 10 silabe.

Specia literara: elegie (cu elemente de meditatie).

Decor

Poezia apare īn 1916 si este inclusa īn volumul de debut al lui G. Bacovia, "Plumb".

Textul ilustreaza o lume trista, īn care sentimentul īnsingurarii este exprimat prin cuvinte-simbol, iar starea de disperare este creata printr-o imagine de pustietate a lumii. Astfel, tema poeziei este moartea si inexistenta ca sugestii ale neputintei de comunicare cu lumea. Sunt sugerate numeroase sentimente: disperarea, spleenul, angoasa, solitudinea, apasarea sufleteasca, dezolarea, nevroza.

Pastelul surprinde imaginea monotona a unui parc acoperit partial cu zapada. Contrastul alb-negru subliniaza universul monoton si limitativ. Apar principalele trasaturi ale stilului bacovian: repetitia epuizanta, imaginea simbolica, peisajul monoton. Tabloul se intregeste prin aparitia unei pasari, si ea cu pene albe si negre.

Prin chiar titlu, poezia "Décor" sugereaza ca emotia artistica se afla in deplin consens cu spatiul existential; sentimentul liric este aici in directa legatura cu peisajul dezolant, deoarece se naste dintr-un timp inaccesibil: trecutul. "Regretele" invocate reveleaza imaginea fantomatica a unei lumi inchise, iar acest sentiment al imposibilei intoarceri este in acord cu un peisaj lipsit de amanunte, de variatie, adica de posibilitati imagistice: "Copacii albi, copacii negri / Stau goi in parcul solitar / Decor de doliu funerar.../Copacii albi, copacii negri". Imagine simbolica, pasarea "cu pene albe, pene negre" accentueaza tristetea, atat prin integrarea ei cromatica in peisajul funerar, cat si prin cantecul dureros: "Cu pene albe, pene negre / O pasare cu glas amar/ Strabate parcul secular... / Cu pene albe, pene negre". Repetitia epuizanta, procedeu specific bacovian, are functia de a sublinia intensitatea melancoliei.

Titlul. Cuvāntul "decor" desemneaza un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului. Are valoare de simbol, sugerānd viata, lumea exterioara, īn care omul se simte izolat, pustiit, din cauza imposibilitatii de a comunica.

Structura si semnificatii. Poezia este structurata īn trei strofe si trei versuri libere care urmeaza dupa fiecare strofa pentru a accentua ideea exprimata anterior. Sunt evidente doua planuri distincte ale existentei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de pasari, formānd un peisaj funerar, si altul interior, simbolizat de pustietatea sufleteasca a omului.

Īn prima strofa, decorul este compus din copaci, care sugereaza elemente componente ale vietii. Cromatica este reprezentata de culorile alb si negru, care la Bacovia simbolizeaza inexistenta, moartea. Solitudinea este simbolizata de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerata de simbolurile "doliu" si "funerar". Imaginea lumii, a universului deprimant ("parc") este dezolanta; suferinta capata efecte auditive: "īn parc regretele plāng iar..".

Strofa a doua apeleaza la simbolul pasarii, ca parte componenta a vietii. Pasarea "cu pene albe, pene negre", si-a pierdut trilul, avānd acum un "glas amar". Omul este incapabil sa-si construiasca vise, idealuri, existenta sa spirituala fiind un adevarat cosmar bāntuit de fantome: "īn parc fantomele apar".

Ultima strofa se constituie īntr-o concluzie ideatica a mortii universale, absenta oricaror elemente vitale fiind evidenta: "si frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / si pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar...". Sporeste aici muzicalitatea versurilor, prin repetarea obsedanta a culorilor alb-negru care amplifica starea de disperare pāna la nevroza. Ultimul vers liber, "īn parc ninsoarea cade rar..." poate sugera apasarea psihica provocata de moartea universala. Nu mai exista solutii de supravietuire, "ninsoarea cade rar" si implacabil.

Limbajul artistic. Tehnica simbolista este īndeaproape ilustrata īn aceasta poezie: cuvāntul-simbol, corespondentele, cromatica, muzicalitatea, versul liber. De obicei, īn poeziile simboliste ale lui Bacovia exista un cuvānt-cheie, īn jurul caruia se construieste īntreaga poezie, toate celelalte elemente īntorcāndu-se permanent catre acesta; repetitiile, refrenele, reluarile sunt modalitati diverse de reactualizare, de revenire ideatica, de reamintire a substantei lirice. Aici, cuvāntul-simbol sau cuvāntul-cheie este "parc", corespunzānd spatiului exterior (al lumii) si spatiului interior (al sufletului), simbolizat si prin cuvāntul "decor". Reluarea versului "Decor de doliu, funerar" īn finalul poeziei amplifica tristetea, sugerānd un pesimism decisiv. Versul independent, aflat dupa fiecare strofa, subliniaza ideile exprimate anterior. Simetria poeziei este evidenta prin reluarea primului vers īn finalul strofei respective.

Se remarca numarul redus de verbe, ce sugereaza peisajul īmpietrit, limitativ, dar trimit si la textul liric cu caracter descriptiv, pastelul.