SIMBOLURILE RELIGIOASE

SIMBOLURILE RELIGIOASE

Mircea eliade priveste fenomenologia mitului ca act inseparabil de religie, al spiritului omenesc, examinând mitul din interiorul lui si constatând "contopirea totala în gândirea omului primitiv sau arhaic, a misticului cu realul"". Simbioza între mit si reli 343d35d gie a evoluat în sensul asimilarii mitului în doctrinele si practicile credintelor religioase, constatându-se astazi ca "orice forma religioasa îsi asuma responsabilitatea mistica si teologica a miturilor aferente, pe care si le-a încorporat ca materie traditionala si le-a codificat într-un sistem propriu de dogme, de principii odta ce responsabilitatea reîntâlnirii cu formele arhetipale, de traditie tabuala sau mistica, în exercitiul ritual de cult".

Putem constatat deci ca principalele simboluri religioase îsi au izvorul în mitologie si în formele tabuale traditionale, ele pastrându-si într-o forma foarte mica semnificatia originala. Trecând în religie, mitul cu întregul sau ansamblu de simboluri, "si-a pierdut identitatea, încetând sa mai fie ce a fost în logica sa, în timpul si universul sau". Sarcinile sale au fost preluate de noile exercitii ale spiritului în care, cât mai supravietuieste, "are de îndeplinit roluri secundare".

Religiile folosesc mitul ca suport pentru cadrul narativ al sensurilor lor, ca argument pentru orientarea doctrinelor lor specifice si, de aceea, ele valorifica simbolurile mitice, devenite religioase în practicile rituale si de cult.

Jacques Le Goff, în doua din importantele sale lucrari, afirma ca este destul sa gândeasca cineva la etimologia cuvântului "simbol" pentru a întelege rolul gândirii simbolice în teologie, literatura, arta si în utilajul mental al oamenilor. Simbolul este o referinta la o unitate pierduta, el reuneste si cheama orealitate superioara si ascunsa.

Simbolismul - afirma Le Goff - este o constanta hierofanie, caci lumea ascunsa este lumea sacra, iar gândirea simbolica nu ar fi decât forma prelucrata, decantata, adusa la nivelul învatatilor, a gândirii magice. Simbolismul medieval începe la nivelul cuvintelor, actul numirii este totodata si explicare si luare în stapânire a lucrurilor si realitatilor.

Marele rezervor de simboluri religioase este natura. Minerale, vegetale, animale, toate sunt simbolice. Sardonixul rosu îl simbolizeaza pe Hristos varsându-si sângele pe cruce; ciorchinele de strugure reprezinta chipul lui Hristos care si-a dat sângele pentru omenire. Fecioara Maria este simbolizata prin maslin, crin, margaritar, trandafiri albi si rossii.

Simbolismul medieval si-a gasit un vast câmp de aplicatie în ceremonialurile liturgice crestine si, mai întâi, în însasi interpretarea arhitecturii religioase. De exemplu, biserica rotunda este o imagine simpla simbolica a perfectiunii circulare, iar planul în cruce al acesteia reprezinta nu numai un simbol al crucificarii lui Hristos, ci mai degraba forma de quadratum, întemeiata pe patrat, figura care desemneaza cele patru puncte ce rezuma universul.

Printre formele cele mai importante ale simbolismului medieval, simbolismul numerelor a jucat un rol capital. Structura a gândirii, el a fost unul din principiile diriguitoare ale arhitecturii. Frumusetea rezulta din proportia obtinuta cu ajutorul numerelor, din armonie --care este de origine divina si care impune muzica drept stiinta a numerelor. A cunoaste muzica înseamna a cunoaste ordinea în toate lucrurile. si arta, care este o limitare a naturii si a creatiei, trebuie sa ia numarul ca îndreptar.

Crucea este un simbol religios esential în crestinism si, în acelasi timp, reprezinta un important obiect de cult. Se pare ca forma cea mai veche a crucii este un simbol al focului, iar ca simbol solar crucea reproduce cele patru raze fundamentale. Simbolul crestin al crucii s-a dezvoltat din evenimentul traditional al rastignirii lui Iisus Hristos. Acest simbol se îmbogateste continuu si capata în crestinism sensul de sacrificiu, dupa sacrificiul arhetipal facut de Hristos pentru sallvarea omenirii. În doctrina oficiala, crucea crestina include dublul simbol al misterului mortii ca o cale spre înviere si a revelatiei lui Dumnezeu-Tatal, adica a dragostei, prezentei si armoniei atributelor lui Dumnezeu.

Simbolurile rituale si de cult, întâlnite în numeroase religii, sunt obiectele amorfe sau imaginile sculptate, zugravite, înfatisate pe orice cale de reprezentare plastica închipuind divinitati. Aceste simboluri nu sunt adorate în sine, ci prin zeul sau principiul sacru pe care îl evoca; simbolurile nu sunt decât simulacrul divinitatii pe care o fac vizibila, deci accesibila senzorial credinciosilor. În toate formele lor - de la statueta pâna la imaginile simbolice (icoanele crestine) - simbolurile sunt împuterniciri ale zeitatii reprezentate, a carei forta o încorporeaza producând în numele zeitatii si cu puterea acestei, acte magice. Exemplul edificator: icoanele magice din superstitia crestina.

O alta forma a simbolurilor religioase, deosebit de sugestiva si specifica, este reprezentarea totemica. Totetismul este un sistem de religie rudimentara care opereaza cu reprezentari ce simbolizeaza stramosii tribali, imaginati sub forma de animale, pasari, insecte, plante sau obiecte, ca eroi anteriori clanului sau tribului.

În secolul al XX-lea. Mai este raspândit la tributile australiene, unde exista chiar rituri totemice, compuse din recitari, inovatii, gestica si mimica rituala, totul dupa scenarii orale fixe.

Un totem este în acelasi timp tabu, animalele totemice neputând fi vândute sau ucise, nici vatamate. Daca un totem este simbolizat de o vietate comestibila, uciderea lui e permisa numai o data pe an, în cadrul sarbatorii cultuale.

Vom concluziona, împreuna cu René Guénon, aratând ca simbolismul este mijlocul ideal pentru transmiterea adevarurilor de ordin superior, religioase si metafizice. Aceasta caracteristica a simbolului deriva din relatia complexa ce se stabileste între simbol si natura umana: "simbolismul ne apare în mod saspecial adaptat exigentelor naturii umane - afirma René Guénon -, care nu este o natura pur intelectuala, ci are nevoie de o baza sensibila pentru a se înalta spre sferele superioare". În felul acesta, forma simbolica îl ajuta pe om sa înteleaga adevarul pe care îl reprezinta, conform propriilor posibilitati intelectuale.

Simbolismul nu se reduce, însa, la atura lui umana, el trebuie considerat si sub aspectul divin. Daca admitem ca "simbolul îsi are fundamentul în natura însasi a fiintelor si lucrurilor, ca se afla în perfecta conformitate cu legile acestei naturi, si daca ne gândim ca legile naturale nu sunt în fapt decât o expresie, ca un fel de exteriorizare, a Vointei divine, acest fapt nu ne permite oare sa afirmam ca simbolismul este de origine <<non umana>>., ca pricipiul sau îsi are obârsia în ceva mai înalt si dincolo de umanitate?"