SIMBOLURILE RELIGIOASE

SIMBOLURILE RELIGIOASE

Mircea eliade priveste fenomenologia mitului ca act inseparabil de religie, al spiritului omenesc, examinānd mitul din interiorul lui si constatānd "contopirea totala īn gāndirea omului primitiv sau arhaic, a misticului cu realul"". Simbioza īntre mit si reli 343d35d gie a evoluat īn sensul asimilarii mitului īn doctrinele si practicile credintelor religioase, constatāndu-se astazi ca "orice forma religioasa īsi asuma responsabilitatea mistica si teologica a miturilor aferente, pe care si le-a īncorporat ca materie traditionala si le-a codificat īntr-un sistem propriu de dogme, de principii odta ce responsabilitatea reīntālnirii cu formele arhetipale, de traditie tabuala sau mistica, īn exercitiul ritual de cult".

Putem constatat deci ca principalele simboluri religioase īsi au izvorul īn mitologie si īn formele tabuale traditionale, ele pastrāndu-si īntr-o forma foarte mica semnificatia originala. Trecānd īn religie, mitul cu īntregul sau ansamblu de simboluri, "si-a pierdut identitatea, īncetānd sa mai fie ce a fost īn logica sa, īn timpul si universul sau". Sarcinile sale au fost preluate de noile exercitii ale spiritului īn care, cāt mai supravietuieste, "are de īndeplinit roluri secundare".

Religiile folosesc mitul ca suport pentru cadrul narativ al sensurilor lor, ca argument pentru orientarea doctrinelor lor specifice si, de aceea, ele valorifica simbolurile mitice, devenite religioase īn practicile rituale si de cult.

Jacques Le Goff, īn doua din importantele sale lucrari, afirma ca este destul sa gāndeasca cineva la etimologia cuvāntului "simbol" pentru a īntelege rolul gāndirii simbolice īn teologie, literatura, arta si īn utilajul mental al oamenilor. Simbolul este o referinta la o unitate pierduta, el reuneste si cheama orealitate superioara si ascunsa.

Simbolismul - afirma Le Goff - este o constanta hierofanie, caci lumea ascunsa este lumea sacra, iar gāndirea simbolica nu ar fi decāt forma prelucrata, decantata, adusa la nivelul īnvatatilor, a gāndirii magice. Simbolismul medieval īncepe la nivelul cuvintelor, actul numirii este totodata si explicare si luare īn stapānire a lucrurilor si realitatilor.

Marele rezervor de simboluri religioase este natura. Minerale, vegetale, animale, toate sunt simbolice. Sardonixul rosu īl simbolizeaza pe Hristos varsāndu-si sāngele pe cruce; ciorchinele de strugure reprezinta chipul lui Hristos care si-a dat sāngele pentru omenire. Fecioara Maria este simbolizata prin maslin, crin, margaritar, trandafiri albi si rossii.

Simbolismul medieval si-a gasit un vast cāmp de aplicatie īn ceremonialurile liturgice crestine si, mai īntāi, īn īnsasi interpretarea arhitecturii religioase. De exemplu, biserica rotunda este o imagine simpla simbolica a perfectiunii circulare, iar planul īn cruce al acesteia reprezinta nu numai un simbol al crucificarii lui Hristos, ci mai degraba forma de quadratum, īntemeiata pe patrat, figura care desemneaza cele patru puncte ce rezuma universul.

Printre formele cele mai importante ale simbolismului medieval, simbolismul numerelor a jucat un rol capital. Structura a gāndirii, el a fost unul din principiile diriguitoare ale arhitecturii. Frumusetea rezulta din proportia obtinuta cu ajutorul numerelor, din armonie --care este de origine divina si care impune muzica drept stiinta a numerelor. A cunoaste muzica īnseamna a cunoaste ordinea īn toate lucrurile. si arta, care este o limitare a naturii si a creatiei, trebuie sa ia numarul ca īndreptar.

Crucea este un simbol religios esential īn crestinism si, īn acelasi timp, reprezinta un important obiect de cult. Se pare ca forma cea mai veche a crucii este un simbol al focului, iar ca simbol solar crucea reproduce cele patru raze fundamentale. Simbolul crestin al crucii s-a dezvoltat din evenimentul traditional al rastignirii lui Iisus Hristos. Acest simbol se īmbogateste continuu si capata īn crestinism sensul de sacrificiu, dupa sacrificiul arhetipal facut de Hristos pentru sallvarea omenirii. Īn doctrina oficiala, crucea crestina include dublul simbol al misterului mortii ca o cale spre īnviere si a revelatiei lui Dumnezeu-Tatal, adica a dragostei, prezentei si armoniei atributelor lui Dumnezeu.

Simbolurile rituale si de cult, īntālnite īn numeroase religii, sunt obiectele amorfe sau imaginile sculptate, zugravite, īnfatisate pe orice cale de reprezentare plastica īnchipuind divinitati. Aceste simboluri nu sunt adorate īn sine, ci prin zeul sau principiul sacru pe care īl evoca; simbolurile nu sunt decāt simulacrul divinitatii pe care o fac vizibila, deci accesibila senzorial credinciosilor. Īn toate formele lor - de la statueta pāna la imaginile simbolice (icoanele crestine) - simbolurile sunt īmputerniciri ale zeitatii reprezentate, a carei forta o īncorporeaza producānd īn numele zeitatii si cu puterea acestei, acte magice. Exemplul edificator: icoanele magice din superstitia crestina.

O alta forma a simbolurilor religioase, deosebit de sugestiva si specifica, este reprezentarea totemica. Totetismul este un sistem de religie rudimentara care opereaza cu reprezentari ce simbolizeaza stramosii tribali, imaginati sub forma de animale, pasari, insecte, plante sau obiecte, ca eroi anteriori clanului sau tribului.

Īn secolul al XX-lea. Mai este raspāndit la tributile australiene, unde exista chiar rituri totemice, compuse din recitari, inovatii, gestica si mimica rituala, totul dupa scenarii orale fixe.

Un totem este īn acelasi timp tabu, animalele totemice neputānd fi vāndute sau ucise, nici vatamate. Daca un totem este simbolizat de o vietate comestibila, uciderea lui e permisa numai o data pe an, īn cadrul sarbatorii cultuale.

Vom concluziona, īmpreuna cu René Guénon, aratānd ca simbolismul este mijlocul ideal pentru transmiterea adevarurilor de ordin superior, religioase si metafizice. Aceasta caracteristica a simbolului deriva din relatia complexa ce se stabileste īntre simbol si natura umana: "simbolismul ne apare īn mod saspecial adaptat exigentelor naturii umane - afirma René Guénon -, care nu este o natura pur intelectuala, ci are nevoie de o baza sensibila pentru a se īnalta spre sferele superioare". Īn felul acesta, forma simbolica īl ajuta pe om sa īnteleaga adevarul pe care īl reprezinta, conform propriilor posibilitati intelectuale.

Simbolismul nu se reduce, īnsa, la atura lui umana, el trebuie considerat si sub aspectul divin. Daca admitem ca "simbolul īsi are fundamentul īn natura īnsasi a fiintelor si lucrurilor, ca se afla īn perfecta conformitate cu legile acestei naturi, si daca ne gāndim ca legile naturale nu sunt īn fapt decāt o expresie, ca un fel de exteriorizare, a Vointei divine, acest fapt nu ne permite oare sa afirmam ca simbolismul este de origine <<non umana>>., ca pricipiul sau īsi are obārsia īn ceva mai īnalt si dincolo de umanitate?"