STIL
= Termenul provine din fr. style, lat.
stylus "condei, compozitie", gr. stylos "batul
cu care se scria pe tablitele de ceara". Pâna în epoca
moderna însemna modul de exprimare verbala sau scrisa. În
poetica traditionala clasica, S. numea câteva
calitati ale scrisului ca, de pilda, 626m128g claritatea, corectitudinea
sau câteva (de fapt, trei) moduri de selectare si întrebuintare a
limbii: S. sublim, S. mediu sau temperat, S. simplu sau
vulgar. În perioada moderna, S. se constituie ca un termen cu sens
aproape opus celui clasic. Pornind de la maxima lui Buffon: "le style c'est
l'homme-même" (stilul este omul însusi), critica moderna vede în S.
expresia individualitatii. Teoriile contemporane despre S.
literar îsi au, pe de alta parte, originea în descoperirile
lingvistice mai noi (F. de Saussure, K. Vossler), care concep si
examineaza limba ca pe un fenomen individual. Nu exista o limba
generala, afirmase K. Vossler, exista numai graiuri individuale.
Limbajul fiind individual, literatura ca fapt de limba trebuia sa
poarte de asemenea semnele individualitatii. Astfel, s-a ajuns la
studiul operei literare pornind de la structura ei lingvistica. S.
înseamna, dupa unii cercetatori, abaterile de la întrebuintarea
normala a limbii, care reflecta abaterile de la starea psihica
normala (Leo Spitzer). Reprezentantii acestei conceptii sunt Leo
Spitzer, E. Auerbach, D. Alonso etc., iar în critica româneasca, T. Vianu.
Ultimul, în Arta prozatorilor români (1941), distinge între expresia
tranzitiva (de comunicare obiectiva, impartiala) si
elementul reflexiv, care indica aportul subiectiv la expresia
tranzitiva al celui ce vorbeste sau scrie. Astfel, ansamblul acestor
notatii reflexive, care se adauga la comunicare si care îi dau
un fel de a fi subiectiv, compun ceea ce se numeste S. "Stilul
este asadar expresia unei individualitati" (T. Vianu). Din
alta perspectiva, generalizanta, se vorbeste despre S.
unui gen sau al unei specii literare (stil dramatic, epic, liric); S.
elegiac, epopeic. S. denumeste aici trasaturile generale
ale unei serii de opere individuale, care, la rândul lor, sunt individuale în
raport cu S. altui gen. Exista de asemenea un S.
national, al epocii, al unui curent. S. national
defineste trasaturile particulare ale unei culturi în contextul
celei universale. S. epocii se constituie din elementele inedite,
culoarea, limbajul etc. pe care le aduce cultura unei epoci fata de
epocile anterioare (ex. Renasterea fata de Evul Mediu sau de
Antichitate). S. unui curent defineste trasaturile generale
ale unor scriitori încadrati în acelasi curent literar (ex. romantismul),
care sunt individuale, particulare, fata de caracteristicile altui
curent (clasicismul).